Carmen Sima | Blog

Posts Tagged ‘Mare’

Pentru ca bucuria venirii lui Mos Craciun a fost mare, Stefanut, copilul cu par balai si fata de ingeras (adica nepotul meu ), s-a gandit sa creeze si el ceva, in semn de multumire… si a creat, a pictat peretele din sufragerie  :) … apoi si-a chemat parintii si le-a zis cam asa:

“e arta, mama… si reprezinta drumul de piatra albena din vrajitorul din oz care duce la o mare comoara din apa marii” =))

Deci admirati capodopera, pentru ca nu va ramane vesnic pe perete

Suntem pe ultima suta de metri pana la Craciun, perioada cea mai aglomerata si cea mai obositoare a anului, cel putin asa mi se pare mie, dar si cea mai luminata, cea mai “gatita”, mai plina de nostalgie… Cui nu i s-a intamplat sa se simta copil in aceasta perioada a anului? Eu una ma simt ,in fiecare an… Mi se intampla in ultima vreme ,venind de la munca , pe la ora 21.30, sa ma opresc in fata vitrinelor si sa-mi lipesc nasul de geamuri punand mana streasina la frunte pentru a putea vedea mai bine ce-i inauntru… Imi place sa ma uit la jucarii, la hainute pentru copii, la parfumuri… Am mers incet spre casa privind luminitele de la instalatiile agatate pe stalpi, in pomi si la magazine… am incercat sa-mi creez povesti asa cum faceam cand eram copil. In fiecare seara am intarziat pe o banca in parc… Vreau sa fiu copil si sa-l astept pe Mos Craciun cu emotie in suflet!

Ieri mi-am adus aminte de prima intalnire cu Mosul… Aveam doar 4 ani si eram la bunici. Auzisem de Mos Craciun, la gradinita, il vazusem in carticele, il colorasem chiar, dar nu-l vazusem niciodata in realitate… Stiam ca aduce daruri copiilor cuminti, care stiu o poezie, asa ca ma pregatisem deja, pe langa poeziile de la gradinita mai invatasem una de la mamaia… Imi spusese tataie, ca pe seara ar ajunge Mosul si la casa noastra. Mamaia se trezise de dimineata si framanta la cozonaci… mirosea a lemne arse in plita, pe foc clocotea ciorba, iar in cuptor, din ala taranesc cu vatra (pe unde credeam eu ca intra Mosul), sfaraiau sarmalele. Afara era zapada aproape cat mine de mare… Mamaia m-a imbracat bine si m-a trimis la joaca. Zapada moale scartaia sub talpi… Imi placea sa mananc zapada si turturi de la stresinile joase… M-am jucat cu copiii pana nu mi-am mai simtit mainile si picioarele de ger si umezeala, iar nasul era rosu ca un gogosar… cu greu m-au bagat in casa si m-au dezbracat… In casa era cald, soba incinsa… mirosea a brad si-a cozonac, a ciorba si sarmale… nu-mi doream sa mananc decat cozonac cald cu nuci, rahat si cacao… M-am asezat langa soba si simteam ca-mi ia foc fata, degetele mi se dezmorteau si ma intepau ca niste ace… Mamaia mi-a adus cozonac si o cana cu lapte… La un moment dat s-au auzit batai in geam, iar pe usa a intrat tataie cu… era chiar el, chiar Mos Craciun din cartile mele de colorat… era chiar asa cum mi-l inchipuiam, cu barba alba si mantie rosie cu gluga… si avea un sac de canepa… un sac cu grau, cu faina, cu vinete???… ma intrebam pentru ca eu stiam ca in saci ca acela, tataie punea grau cand se ducea la moara si aducea faina cand venea acasa… sau punea vinete cand se ducea la piata… M-au cuprins emotiile, aproape ca uitasem poezia… Mosul avea o privire blanda, iar barba era alba, adevarata ca si parul… m-a luat pe genunchi si m-a intrebat daca am fost cuminte, daca mananc si daca stiu o poezie… i-am spus poezia cu glas tremurat de emotii… Mosul a bagat mana in sac, iar eu ma asteptam sa-mi dea o vanata sau o mana de grau (era prima data cand venea Mosu’ la mine, nu aveam de unde sa stiu ce are in acel sac)… dar a scos o punga cu dulciuri, o ciocolata cu un ambalaj rosu si cu boabe de cafea (mai tarziu am citit ca se numea Mocca), un iepuras de plastic transparent plin cu bomboane ca niste bilute colorate si o mingiuta albastra, din plastic plina cu acelasi tip de bomboane ca in iepuras. Am ramas cu gura larg cascata… nu mai vazusem asa cadou si eram fericita si multumita pentru ca asta imi dorisem… asta imi aduceau parinti cand veneau de la Brasov.

Acela a fost Mos Craciun, pentru ca eu nici in ziua de azi nu stiu cine a fost… si adevarul este ca urmatorii Mosi n-au mai fost asa frumosi,nu aveam barba adevarata si nu veneau niciodata cand trebuia, veneau mult mai tarziu sau mult prea devreme.

Joaca de-a “cuvinte din trecut” a inceput la tibi si a fost preluata si de:   psi, vero, tibi, cita, altcersenin

Trebuie sa recunosc ca nu ma imbrac de la marile case de moda si nici din magazine de fitze, in schimb am gasit lucruri dragute la miniPRIX, de aceea m-am abonat online la siteul magazinului ca sa pot primi noutati, mai ales ca incepe si perioada reducerilor. Caravana Reducerilor miniPRIX va poposi in weekend-ul 26-27.11.2011 in judetul care va aduna cele mai multe voturi in sondajul de pe prima pagina a magazinului online miniPRIX!

Locuitorii judetului castigator vor avea posibilitatea sa cumpare orice produs de pe miniPRIX, in perioada 26-27.11.2011, cu 20% reducere! Asa ca, va fac o invitatie:

Locuiesti intr-unul din judetele Olt, Galati, Teleorman, Satu Mare, Buzau, Tulcea, Giurgiu, Ialomita, Harghita, Salaj sau Covasna? Atunci intra pe www.miniprix.ro si voteaza-ti judetul pentru a beneficia in weekend-ul 26-27.11.2011 de o reducere de 20% pentru orice comanda online pe miniPRIX! Oricine poate vota in acest sondaj!

 Lupta este stransa si toata lumea are sansa sa!

 Judetele aflate pe locurile 2 si 3  in sondaj isi asigura locul la Caravana Zapezii!

 Voteaza si tu!”

Sunt momente în care stau la fereastră şi privesc în gol… aud, în mintea mea, glasuri de copii, chemări la joacă… văd terenul de joacă din spatele blocului, unde locuiam când eram copil… uneori aud muzică… e muzica adolescenţei mele, e undeva acolo, departe, în mintea mea. Alteori văd, ca prin vis, curtea din Sânpetru, în care mi-am petrecut foarte puţin timp din copilaria mea timpurie… văd gardul înalt pe care ne căţăram să vedem, dincolo de el, cum trec copiii de la şcoală… şi iepurii… cuştile cu iepuri de multe culori… îmi placeau cei albi, cu ochi roşi-maronii, ca nişte nasturi sticloşi… văd pivniţa aceea plină cu cartofi şi pe Neluţu, băiatul gazdei, mai mare cu 3-4 ani ca mine… era nebun şi mi-era frică de el când îmi zicea să mergem în pivniţă să luăm cartofi… şi pata aia de bronz, vărsat de mine, pe zăpada albă, în ziua când am împlinit 3 ani… dintr-un sertar al minţii, îmi apare tataie… e duminică şi se pregăteşte să meargă la biserică. Stă în faţa oglinzii agăţată de uşa cu geam de la bucătarie. Îşi umple barba de spumă, cu pămătuful, apoi scoate briciul din teaca de piele şi cu mişcări sigure, începe să-şi cureţe spuma de pe barbă, scuturând apoi briciul în ligheanul cu apă… aceleaşi mişcări, aceeaşi grimasă de fiecare dată, ca un ritual… O văd pe mamaia, cu baticul legat la ceafă şi cu şoţul în faţă, frământând cocă pentru  pâine, cu zâbetul mereu pe faţă şi gropiţe in obraji… Mi-ar fi plăcut să semăn cu ea, să am gropiţe în obraji şi faţa senină… mi s-a spus că semăn cu „ţaţa Ogenia”, adica cu străbunica, mama lu’ tataie, Eugenia… şi, da, semăn cu străbunica, am văzut-o într-o poză veche, aceeaşi frunte lată şi aceiaşi ochi albaştri- turcoaz ( poza e sepia, dar se poate deduce culoarea), aceeaşi privire… din alt sertar al minţii îmi apare podul casei, plin cu cărţi şi caiete de-ale mamei, de pe vremea când era studentă la filologie. Avea scris frumos, mama, şi încă îl mai are .

Uneori, mergând pe străzi necunoscute, mă opresc în faţa câte unei clădiri vechi, iar în nări îmi vine miros de amintiri… şi am impresia că am mai fost acolo, deşi e prima dată când ajung… îmi pare c-am trăit acolo… Ştiţi că amintirile mele au miros? Toate amintirile mele au miros, iar mirosurile au culoare… Alteori merg pe stradă şi privesc în gol, cu gândurile împrăştiate în zeci de alte locuri… tresar când mă atinge cineva, în treacăt, şi întorc capul să mă uit în urmă… alteori ceva sau cineva îmi fură privirea şi mă smulge din gândurile mele… Întotdeauna privesc oamenii direct în ochi, le caut privirea,  fie pe stradă, în autobuz sau magazine… îmi place să-i citesc din priviri… unii se lasă citiţi, alţii sunt ascunşi şi sperioşi, îşi pleacă capul sau îl întorc în altă parte… îmi plac oamenii care se lasă citiţi, au ceva în priviri, zâmbesc şi parcă îţi şoptesc: „ şi tu ai probleme, nu? soluţia e în tine, n-o căuta în altă parte!”… Priviri, gânduri, zâmbete, amintiri… totul aleargă pe lângă mine, parcă prea repede şi nu mai pot ţine pasul, iar eu sunt în mijlocul evenimentelor cotidiene şi simt doar cum trece timpul… E noapte. Privesc pe fereastră  spre nimic şi nicăieri… aerul racoros mă învăluie şi-mi pare că sunt braţele tale… o îmbrăţişare dintr-o noapte de toamnă târzie, rămasă într-un colţ de sertar al minţii…

Norii

Wednesday, January 28th, 2009

Întotdeauna m-au fascinat norii, formele lor, mişcarea lor… Când eram copil şi aveam mult timp liber, îmi imaginam tot felul de poveşti privind norii şi îmi doream să trăiesc acolo sus, deşi am rău de înaltime.

Aveam 4 ani când parinţii mei s-au mutat din Braşov în Alexandria şi ne-au adus şi pe noi, pe mine si pe sora mea, de la ţară. Era pentru prima oară când vedeam un apartament de bloc, cu baie, cu balcon la etajul 3… mi-era frică, dar totodată mă fascina balconul, pentru că eram mai aproape de cer, vedeam norii mai bine…

Dupa un an, la scara vecina s-a mutat o familie, colegi cu parinţii mei, care aveau 2 copii, un băiat mare de 14 ani si o fată de-o seamă cu sora mea, adică mai mare cu un an ca mine… pe fata o chema Natalia, iar parinţii o strigau “Nataliţa”. Nu îmi plăcea de ea, era foarte urâtă, osoasă, cu părul blond-şaten şi aspru ca de capră, avea tenul alb si cu mulţi pistrui şi un nas borcănat… era răutacioasă şi egoistă… Intr-o dupăamiază de vară, ne jucam impreună , cu păpuşile, în spatele blocului pe preş…pe cer erau nişte nori frumoşi, ca nişte prinţi şi prinţese, castele, iar eu mă apuc şi povestesc despre pasiunea mea pentru nori şi începem să ne imaginăm tot felul de forme şi creaturi cu ochii aţintiţi spre cer… de atunci a început să mă intereseze “Nataliţa”, pentru că mi-a spus secretul ei, mi-a zis că ea are “o bucată de nor” acasă, pe care o ţine într-o cutie de metal…degeaba am insistat, cu lacrimi in ochi să mi-o arate şi mie, a gasit multe scuze, că nu are cheie, că n-o lasă mama ei să ne arate si nouă… M-am dus acasă plângând şi spunând că vreau şi eu o bucată de nor cum are Natalia… maică-mea a început să-mi explice ce sunt norii şi că nu se poate să iei o bucată de nor, că Natalia m-a minţit doar ca s-o bag in seamă şi să mă joc cu ea… dar eu tot credeam că Natalia are o bucată de nor, iar bucaţica aia trebuie sa fie moale, umedă şi să miroasă a ploaie… nu mă mai jucam cu Natalia, deşi ea venea tot timpul să mă amăgească zicându-mi: “dacă te joci cu mine poate îţi arăt bucătica de nor”… Ştiam că mă minte, ştiam că nu mi-o va arăta niciodată, dar n-o credeam că bucăţica aceea de nor e dulce, asta nu puteam să cred.

Vacanţele de vară mi le petreceam la ţara, la bunicii din partea mamei. Acolo puteam privi cerul cât e ziulica de mare şi pe la 6 ani începusem deja să le spun bunicilor când o să plouă… aveam semnele mele… erau nori trecători, care nu prevesteau ploaia, din care eu îmi cream poveşti, erau nori care îmi aduceau in nari miros de ploaie şi atunci ploua (am simţul olfactiv foarte bine dezvoltat).

Îmi aduc aminte, cred că aveam 7 ani, eram la ţară, stam cu mamaia în curte pe un preş, ea cosea ceva , iar eu priveam norii şi deodată îi zic:

-O să vină ploaia, ploaie de-aia care umple şanţurile… ne laşi să alergăm prin şanţuri după ce se opreşte?

Mamaia s-a oprit din cusut, s-a uitat pe cer şi mirată m-a întrebat:

-De unde ştii c-o să vina “ploaia care umple şanţurile”?(este vorba de ploaie torenţială)

-Păi miroase a ploaie şi a pământ ud… şi uite acolo la casa din faţă… vezi “carul cu boi”?

-Ce car cu boi vezi tu copilă?

-Carul ăla… înainte să vină “ploaia care umple şanţurile”, acolo sub streaşina casei se “pictează” aşa cu apă un car cu boi, uită-te mai bine să vezi (era imaginaţia mea, dar şi acum văd cu ochii minţii “carul cu boi”). Se uită mamaia, nu ştiu dacă vedea ce văd eu, dar mă aproba căci în următoarele minute începea ploaia…”ploaia care umplea şanţurile”.

… si melodia asta mi-a venit in minte uitandu-ma spre cer

“cuvinte din trecut” au scris si ei: dagatha, psipsina, tiberiu, incertitudini, vero, lotusull, valentina, andres