Mi-am adus aminte de un vis. Am renuntat la el, insa azi mi-am adus aminte si ma obsedeaza.
Era un barbat,un barbat pe care eu il cunosc, ne cunoastem. Imi spunea ca: “atunci cand vei gasi ultimele piese dintr-un puzzle, deabia atunci vei fi o femeie implinita”.
Am inceput sa fac puzzle-ul, in vis. Barbatul imi spunea:
“Formeaza privirea, apoi zambetul, comunicarea, atingerea, imbratisarea, sarutul… iar de aici in colo trebuie sa gasesti singura piesele…”
N-am gasit nicio piesa, dar nici n-am cautat-o, am renuntat din start. Dar de azi o sa incerc sa caut si ultima piesa din acest puzzle, pentru ca existenta mea este un puzzle. Ma gandesc ca toata viata mea, ca si a celor din jurul meu, este un joc de puzzle… sau mai multe jocuri, in perioade diferite ale vietii. Pentru ca viata e compusa din dorinte, vise, aspiratii, planuri, obiective… Desi foarte rar imi fac planuri si stabilesc obiective (inafara celor de la scoala care sunt obligatorii si pe hartie), in viata mea reusesc totusi sa am o viziune de ansamblu, sa observ si sa ratin detaliile fiecarei “piese” pe care trebuie s-o asez la locul ei in puzzle-ul vietii. Uneori stau ani intregi si nu reusesc sa fac nici o schimbare, nu gasesc “piesa” potrivita sau nu incerc s-o caut. Alteori iau jocul prea in serios si ma incapatanez sa potrivesc piesele acolo unde nu le e locul. De multe ori ma supar ca nu se potriveste piesa, pentru ca in mintea mea ramane o singura imagine, dar pierd un detaliu. Uneori, un puzzle din viata mea, este o dorinta neimplinita. Si pentru ca acest puzzle nu imi iese, nu trec mai departe, ma incapatanez sa aleg piesele nepotrivite sau, de cele mai multe ori, renunt. Renunt la vise, la dorinte, la relatii… stric puzzle-ul. Insa, o data ce am potrivit si ultima piesa dintr-un puzzle, imi asum si responsabilitatile pentru alegerile pe care le fac, iar aceste vise si dorinte devin realitate.
Deci, de azi incep sa termin puzzle-ul din vis, desi stiu ca imi va lua foarte mult… sau, poate, piesele imi sunt la indemana dar nu-mi dau seama care.

Poate ca nu stiati dar pe 10 ianuarie a fost ziua mea. Da, da, am schimbat prefixul, l-am rotunjit. Si pentru ca vroiam sa marchez cumva acest eveniment, am ales sa-mi petrec aceasta zi cu persoane dragi, persoane cu care ma simt bine si intr-un loc unde ma simt bine, asa ca, dupa ce am “gatit” o zi intreaga prajituri si tort, atat sa iau cu mine cat si sa las acasa, am plecat catre Bucuresti,impreuna cu buna mea prietena Mimi, la Radio Lynx, sa ma petrec. Am petrecut frumos, “batraneste” asa… Eu m-am simtit foarte bine si asta conteaza.
N-am avut prea mult timp sa scriu despre asta, dar mi-am facut astazi, pentru ca tot ma intreaba lumea: ” Cum e la 40 ani?” sau ” Cum te simti la 40 ani?”… Ei bine eu nu ma simt, adica nu realizez ca am varta asta, poate din cauza ca inca nu mi-au crescut maselele de minte, deci nu mi-a venit mintea la cap. Altceva ma ingrijoreaza foarte tare…Dupa ce am implinit 40 ani, a doua azi am inceput sa uit, adica sa nu-mi aduc amintem dar am devenit, brusc, si foarte “blonda”…
M-am dus ieri sa-mi scot salariul de la bancomat, evident… Am format codul PIN si imi spunea ca e “cod incorect”… Am zis ca oi fi gresit si am mai incercat o data, tot gresit, a treia oara iar greseala… S-a blocat cardul. Ma duc la domnisoara de la birou (am card la ING si toate tranzactiile se fac la bancomat, nu au ghisee ca sa poti scoate de acolo). I-a spus domnisoarei ce am patit. Pe domnisoara o cam pufnea rasul, mi-a zis :”Dar scoateti bani lunar cu cardul ala, de cativa ani… ati schimbat cumva PIN-ul? Mai stie altcineva din familie PIN-ul?…Il aveti notat in telefon?”… Nu, nu  si nu, pur si simplu nu-l mai stiu, desi alea sunt cifrele, dar nu inteleg de ce nu-mi iese combinatie… Dar, ii zic domnisoarei: “Lasati ca ma duc la alta banca, chiar daca trebuie sa platesc comision.” Domnisoara zambeste mai accentuat si imi zice: “Da tot trebuie sa va amintiti PIN-ul”… Asa e ca nu am cum fara el. “A, ii zic, nu ca ma duc sa scot de la ghiseu, la alta banca”… Pe domnisoara o pufneste deja rasul si imi zice: “Dar salariul dumneavoastra e la banca noastra”… Si deja ma rusinez toata, si ma gandesc ca am facut 40 ani, cu o zi in urma… Domnisoara ma invata ce sa fac sa deblochez cardul si sa incerc din nou sa introduc PIN-ul, daca mi-l voi aminti.
Incerc sa-mi aduc aminte PIN-ul. Zic ca mi l-am amintit, dar il introdul iar gresit de inca 3 ori… urmez aceeasi pasi pentru deblocare, astept alte 10 minute. Merg in parc sa fumez o tigara si sa caut varianta de a combina cele 4 cifre. Cand am considerat ca mi-am adus aminte, am mers iar la bancomat… Am dat iar rateu de doua ori, dar mai aveam o sansa, una singura, daca nu-mi reusea nici aia era grav… Deja era foarte grav pentru mine, ca incepusem sa ma simt de 40 ani. Cu o ultima sfortare de memorie, am reusit sa intru in cont si sa retrag toti banii, asa sa fiu sigura ca nu-l mai uit. Apoi am l-am schimbat cu ceva mai simplu, mai usor de retinut… Sa vedem pana cand.
Cam asa e la 40 ani, uiti, ti se “blonzeste” creierasul, devi penibil… Si va mai spun ceva, pe la 40 ani, nu prea ti se mai intareste nimic, nici macar tortul Diplomat…

Nu ma uit la TV, decat foarte rar. N-am mai vazut un film cap-coada de ani de zile… Sambata sau duminica, nu stiu excat, neavand loc la calculator si nici alta treaba, butonand telecomanda, am dat peste filmul “Memoriile unei gheise”. Initial doar am banuit ca ar fi acel film, pentru ca nu am citit nici cartea, n-am prins nici de la inceput si nici nu stiu daca e serial… Am prins doar o parte, dar mi s-a parut interesant.

Am uitat ce-am vazut la TV, poate nici nu-mi aduceam aminte daca, in seara asta, nu vroiam sa ascult  “Sonata Arctica- Daylight”, dar nu oricum, am vrut sa vad si ceva clip, pentru ca o aveam doar audio… Si am cautat pe youtube. Am gasit clip exact cu secvente din acel film,  exact ce am urmarit in weekend.

Am cautat pe net, mi-am comandat si cartea s-o citesc, ca mi s-a parut interesanta…. Si am dat si eu un copy/paste, ca asa se poarta. 

“Bestseller international, numarul 1 in topurile din Europa si America, vandut in peste 4 milioane de exemplare si tradus in peste 35 de limbi. Ecranizarea romanului poarta semnatura regizorului Rob Marshall si a primit in 2006 un premiu Globul de Aur, 3 premii Oscar si 3 premii Bafta.

Ce este o gheisa? Un obiect al dorintei. O opera de arta in miscare. Un actor, un artizan, un entertainer, dupa traditia japoneza. Un tip uman la granita cliseului cultural, imposibil de redat in categoriile occidentale. Sau poate doar o femeie care poseda, in cea mai inalta masura, rafinamentul artelor lumesti.

Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, este vanduta unei okiya pentru a fi initiata in artele gheiselor. Ritualurile seductiei sunt nenumarate, intr-o lume al carei esafodaj se sprijina pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginitatii unei adolescente sau pe teserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheisa, ajunge sa stapaneasca destine, sa detina secrete si sa construiasca un imperiu al erotismului ritualic.”

Iar aici melodia…mi-e lene sa mai dau si versuri.

Poate de la zapada, poate de la vacanta…poate mi-e foarte dor de tine. De doua zile , in mintea mea, se deruleaza secvente cu tine, imagini si soapte… cea mai frumoasa perioada a vietii mele si…TU.
Am incercat de multe ori sa te uit, am dat tot ce era legat de tine… Stii ca nu am nici o poza cu tine? Le-am trimis unui fost coleg de-al tau, sa ti le dea, inca de atunci, dupa despartirea noastra. Pozele acelea din camera de camin, cand eu faceam pe fotograful. Pozele acelea alb-negru… Inca le mai vad cu ochii mintii desi au trecut 17-18 ani. De ce nu pot sa uit?… De ce nu pot sa-ti uit zambetul, mana, atingerea, felul cum ma alintai… Mai stii cum imi spuneai? Imi spuneai “Rasul”, pentru ca eram vesela tot timpul. Mi-e dor de tine, Alex! Mi-e dor de tavaleala prin zapada, noaptea, in  Gradina Botanica, cand nu simteam frigul decat dupa ce ni se udau bine hainele… de caldura din camera de camin, vinul fiert si zacusca de ciuperci facuta de mama ta…  Mi-e dor sa te vad, dar nu mai am nicio poza cu tine…

N-am stiut sa te opresc in seara aceea, cand ti-am zis ca am un prieten. Tu m-ai rugat sa-mi gasesc pe altcineva, ca tu  nu ma meriti…  Asa ziceai tot timpul: “Rasule, cauta-ti un baiat care sa te merite, care sa aibe ce sa-ti ofere… eu nu te merit”… Ti-am ascultat sfatul, mi-am facut un prieten( sotul meu), ti-am spus in seara aceea cand ai fost la mine… Mi-ai plans in poala si-ai plecat fara sa te uiti in urma, iar eu te-am strigat prea tarziu… Atunci ti-am dat si ultima amintire pe care o aveam de la tine, caseta cu melodiile noastre… De doua zile ma obsedeaza una dintre melodiile de pe acea caseta audio… As fi vrut s-o ascultam impreuna. Oricat as cauta, nimeni nu se compara cu tine…

Melodia asta este pentru tine!

I’ve been looking so long at these pictures of you
That I almost believe that they’re real
I’ve been living so long with my pictures of you
That I almost believe that the pictures are
All I can feel

Remembering
You standing quiet in the rain
As I ran to your heart to be near
And we kissed as the sky fell
Holding you close
How I always held close in your fear
Remembering
You running soft through the night
You were bigger and brighter and whiter than snow
And screamed at the make-believe
Screamed at the sky
And you finally found all your courage
To let it all go

Remembering
You fallen into my arms
Crying for the death of your heart
You were stone white
So delicate
Lost in the cold
You were always so lost in the dark
Remembering
You how you used to be
Slow drowned
You were angels
So much more than everything
Hold for the last time then slip away quietly
Open my eyes
But I never see anything

If only I’d thought of the right words
I could have held on to your heart
If only I’d thought of the right words
I wouldn’t be breaking apart
All my pictures of you

Looking so long at these pictures of you
But I never hold on to your heart
Looking so long for the words to be true
But always just breaking apart
My pictures of you

There was nothing in the world
That I ever wanted more
Than to feel you deep in my heart
There was nothing in the world
That I ever wanted more
Than to never feel the breaking apart
All my pictures of you

Iata ca m-am luat cu treburile si am uitat sa-i scriu scrisoare Mosului. Defapt am scris intr-un loc, dar trebuie sa pun scrisoarea si aici in blogul meu. De cand cu campania “Facultatea lui Mos Gerila” initiata de Radio Lynx, m-a tot gandesc ce vremuri erau  cand eram copil, ce liniste si cata bucurie in perioada asta de iarna… cata nerabdare… ce vremuri, pe vreamea lui Mos Gerila!
Si pentru ca eu m-am nascut cu Mos Gerila si l-am avut toata copilaria pana la adolescenta, ii voi trimite scrisoarea lui, pentru ca nu i-am scris niciodata.
Ma tot chinui, de cateva zile, sa-mi aduc aminte cum “sunau” cantecelele cu Mos Gerila… sau poeziile, cu ce rima Mos Gerila?
O singura poezioara mi-am adus aminte:

“Mos Gerila are-n sac
O caprita, tac, tac, tac.
Daca-i spui o poezie
Mos Gerila ti-o da tie!”

EU  cu Mos Gerila

Draga Mos Gerila,

Nu-mi aduc aminte sa-ti fi scris vreodata o scrisoare…Trebuie sa-ti marturisesc ca nu te-am asteptat cu mare nerabdare, in anii de camin si de scoala, deoarece imi era frica sa nu uit poezia la serbare, ma temeam ca nu-mi vei aduce nimic, pentru ca nu eram un copil cuminte. Imi aduc aminte cand ai venit pe la noi prima data, cand aveam 4 ani…doar atunci ai fost chiar tu, a doua oara cand ai venit pe la noi, aveam 6-7 ani, locuiam la bloc… mi-am dat seama ca erai nenea Tica, pentru ca el disparuse de ceva vreme din casa si semanai la maini si la ochi cu el… dar nu te-am dat de gol.
Mos Gerila, sa stii ca am fost suparata pe tine, pentru ca nu veneai niciodata la timp, ai venit intotdeauna dupa Craciun, pe 28-29 dec., atunci cand luau parintii salariul, dar mai suplimentai cu cate o papusica din aia tapana, careia i se scoteau mainile si picioarele si nu avea chiloti pe ea, cu cate o portocala si ceva bomboane de brad, din alea cu interior tare si aspru, din partea sindicatului comunist.
…Am protestat, intr-un an, ca Mos Gerila nu vine si la noi in noaptea de ajun, asa ca la alti colegi de scoala si prieteni de joaca… Urmatorul an ai inceput sa vii la timp. Ne-am prins, in cele din urma, cine esti, dupa ce am gasit cadourile ascunse sub canapeaua din sufragerie. N-am spus nimic, dar cand ne-a intrebat mama ce ne dorim de la Mos Gerila, am cerut exact ce gasisem sub canapeaua din sufragerie… In dimineata de Craciun, gasind cadourile sub brad, ne-am prefacut foarte mirate ca ,Mos Gerila, ne-a adus exact ce i-am cerut. Am pastrat secretul, iar in fiecare an ceream ce gaseam ascuns, nimic in plus, pentru ca ne-am dat seama ca nu se poate mai mult.
Mos Gerila, mi-e dor de bananele alea verzi, tinute in ziar la copt, de portocalele luate “pe sub mana” de la cofetaria din capatul blocului, de ciocolata chinezeasca sau ciocolatelele alea mici, invelite in staniol auriu, tot chinezesti si cumparate “pe sub mana”… Mirosul de cafea si portocale, doar in perioada sarbatorilor de iarna il aveam… era ca un parfum rafinat, scump si rar.
Mos Gerila, pe vremea ta traiau toti cei dragi, erau toti de Craciun… Ieri am vorbit cu mama la telefon… Plangea pentru ca a ramas singura… Sunt primele sarbatori cand tata nu va mai fi acasa, cu noi la masa, de Craciun… Stii ce isi doreste mama de Craciun?… Mi-a spus ieri : “Imi doresc, de Craciun, sa fiti iar mici, sa va am pe toti langa mine, sa umpleti casa… sa fie si taica-tu, sa mancam cu totii la masa, asa cum faceam cand erati voi mici.”… Asa ca, Mos Gerila, pentru mama, imi doresc sa ne aduci pe toti 3 copiii langa ea, de Craciun, s-o putem face sa rada, sa ne aducem aminte de copilarie, s-o ascultam povestindu-ne despre noi cand eram mici…
Pentru baiatul meu imi doresc sanatate si minte, iar pentru mine… pentru mine imi doresc sanatate si rabdare, ca in fiecare an… un laptop o sa reusesc sa-mi cumpar singura.
Te imbratisez cu mult drag, Mos Gerila!