Posts Tagged ziua mea

noul an din viata mea

Posted by on Tuesday, 11 January, 2011

Mda, ieri a inceput un nou an in viata mea… a fost ziua mea. Nu-mi place ziua mea! Niciodata nu mi-a placut ziua mea… nici cand eram copil, pentru ca, ca orice copil, de ziua mea imi doream cadouri, dar intotdeauna primeam cadoul mai devreme, nu chiar in ziua aceea, asa ca nu mai simteam mare bucurie primind cadoul inainte si nu in ziua cand m-am nascut :( … Cateodata ma gandeam ca nimeni nu stie in ce data m-am nascut sau imi dau cadoul mai devreme ca sa scape de-o grija… Asa se intampla in fiecare an, nu-i mare diferenta. De ziua mea stiu exact cine ma suna si ma bucur ca-si aduc aminte exact de ziua mea :)… in rest e o zi obisnuita, inainte de salarii. :)

Anul trecut am petrecut la Bucuresti de ziua mea, am schimbat prefixul… si am avut primele semne de batranete :)… am vorbit despre asta atunci,  AICI … Anul acesta a fost putin diferit,  am muncit mai mult, am fost trista,  am primit mai multe telefoane, am primit si sms-uri, chiar de ziua mea… multe urari pe facebook, la care m-am straduit sa raspund la fiecare in parte… n-am facut tort, n-am facut prajituri. Hai ca n-am intrat in depresie, am fost doar obosita, atat! :)

Au fost cateva lucruri bune, care mi-au umplut sufletul, exact de ziua mea: dansul Soniei pentru mine, telefonul unui fost coleg de facultate si partener de judo, Cristi Chivu, plecat in Afganistan, care a aflat exact ieri ca este ziua mea, de pe facebook ;), parfumul meu preferat Rose- Paul Smith, dupa care tanjeam de vreo doi ani ( l-am gasit doar la Londra), l-am primit de la cineva drag, care, desi nu m-a intrebat niciodata ce parfum imi place, a stiut exact ce parfum imi doresc, sampania bauta cu Mimi pe seara… si cel mai frumos cadou au fost cuvintele “tu esti prietena mea” spuse de un prieten foarte drag.

In alta ordine de idei, tinand cont ca am inaitat in varsta, desi nu se cunoaste, daca la 40 ani se intamplau toate ASTEA,  astazi, la 41 ani, m-am mirat de mine cat de calma am fost, cat de intelegatoare, cat nu m-a enervat nici un copil, nici macar cei de la clasa care imi creeaza probleme, nici faptul ca am lucrat la dublu, cu cate doua clase in acelasi timp… am fost atat de blanda, ca o oaie… cred ca am devenit mai inteleapta. Mi-am amintit de un prieten care, inainte de Craciun, mi-a urat ca in noul an sa devin mai inteleapta… cred ca am devenit foarte inteleapta… da, e si asta un semn de batranete, cred =))

Fuse si se duse… sa vedem urmarile ;)

Posted by on Tuesday, 12 January, 2010

img_0062

Poate ca nu stiati dar pe 10 ianuarie a fost ziua mea. Da, da, am schimbat prefixul, l-am rotunjit. Si pentru ca voiam sa marchez cumva acest eveniment, am ales sa-mi petrec aceasta zi cu persoane dragi, persoane cu care ma simt bine si intr-un loc unde ma simt bine, asa ca, dupa ce am “gatit” o zi intreaga prajituri si tort, atat sa iau cu mine cat si sa las acasa, am plecat catre Bucuresti,impreuna cu buna mea prietena Mimi, la Radio Lynx, sa ma petrec. Am petrecut frumos, “batraneste” asa… Eu m-am simtit foarte bine si asta conteaza. ;)
N-am avut prea mult timp sa scriu despre asta, dar mi-am facut astazi, pentru ca tot ma intreaba lumea: ” Cum e la 40 ani?” sau ” Cum te simti la 40 ani?”… Ei bine eu nu ma simt, adica nu realizez ca am varta asta, poate din cauza ca inca nu mi-au crescut maselele de minte, deci nu mi-a venit mintea la cap. Altceva ma ingrijoreaza foarte tare…Dupa ce am implinit 40 ani, a doua azi am inceput sa uit, adica sa nu-mi aduc amintem dar am devenit, brusc, si foarte “blonda”…
M-am dus ieri sa-mi scot salariul de la bancomat, evident… Am format codul PIN si imi spunea ca e “cod incorect”… Am zis ca oi fi gresit si am mai incercat o data, tot gresit, a treia oara iar greseala… S-a blocat cardul. Ma duc la domnisoara de la birou (am card la ING si toate tranzactiile se fac la bancomat, nu au ghisee ca sa poti scoate de acolo). I-a spus domnisoarei ce am patit. Pe domnisoara o cam pufnea rasul, mi-a zis :”Dar scoateti bani lunar cu cardul ala, de cativa ani… ati schimbat cumva PIN-ul? Mai stie altcineva din familie PIN-ul?…Il aveti notat in telefon?”… Nu, nu  si nu, pur si simplu nu-l mai stiu, desi alea sunt cifrele, dar nu inteleg de ce nu-mi iese combinatie… Dar, ii zic domnisoarei: “Lasati ca ma duc la alta banca, chiar daca trebuie sa platesc comision.” Domnisoara zambeste mai accentuat si imi zice: “Da tot trebuie sa va amintiti PIN-ul”… Asa e ca nu am cum fara el. “A, ii zic, nu ca ma duc sa scot de la ghiseu, la alta banca”… Pe domnisoara o pufneste deja rasul si imi zice: “Dar salariul dumneavoastra e la banca noastra”… Si deja ma rusinez toata, si ma gandesc ca am facut 40 ani, cu o zi in urma… Domnisoara ma invata ce sa fac sa deblochez cardul si sa incerc din nou sa introduc PIN-ul, daca mi-l voi aminti.
Incerc sa-mi aduc aminte PIN-ul. Zic ca mi l-am amintit, dar il introdul iar gresit de inca 3 ori… urmez aceeasi pasi pentru deblocare, astept alte 10 minute. Merg in parc sa fumez o tigara si sa caut varianta de a combina cele 4 cifre. Cand am considerat ca mi-am adus aminte, am mers iar la bancomat… Am dat iar rateu de doua ori, dar mai aveam o sansa, una singura, daca nu-mi reusea nici aia era grav… Deja era foarte grav pentru mine, ca incepusem sa ma simt de 40 ani. Cu o ultima sfortare de memorie, am reusit sa intru in cont si sa retrag toti banii, asa sa fiu sigura ca nu-l mai uit. Apoi am l-am schimbat cu ceva mai simplu, mai usor de retinut… Sa vedem pana cand.
Cam asa e la 40 ani, uiti, ti se “blonzeste” creierasul, devi penibil… Si va mai spun ceva, pe la 40 ani, nu prea ti se mai intareste nimic, nici macar tortul Diplomat…