Posts Tagged Ziua

duzina de cuvinte – somnul

Posted by on Saturday, 6 August, 2011

Azi trebuia sa merg la Bucuresti, la ziua unei fetite, asa ca m-am trezit de dimineata, m-am spalat, m-am aranjat, m-am “impopotzonat” si am plecat in cautarea unui cadou potrivit varstei ei, de fetita care implineste 7 ani. Am colindat ceva dupa cadou, pentru ca, in orasul asta, nu prea ai multe variante. Am gasit, in cele din urma, ceva care sa ma multumeasca, cat de cat, pe mine… Apoi (pentru ca plecarea la Bucuresti s-a amanat) am facut piata, ca era necesar… Dupa ce mi-am umplut o sacosa cu carnuri de pui (piept de pui, carne tocata din piept de pui si ficatei, ca nu stiam ce vreau sa gatesc, asa ca am luat mai multe), mi-am adus aminte ca as manca peste, de ceva vreme… dar nu orice fel de peste, as manca peste proaspat( viu daca se poate), dar nu caras, crap sau fitofag, ce gasesc mai mereu in piata, ci ceva fara solzi: salau, somn, somon (asta e foarte scump si rar, pe la noi)… am  trecut prin hala, sa ma uit de peste. Am gasit somn, asa ca m-am decis sa cumpar unu (20 lei/kg)… am inceput sa ma uit foarte atent la pestii din galantar, sa vad care mai are suflu, deoarece ma feresc sa iau peste care nu mai misca, de teama sa nu fie vechi si sa aiba vreo bacterie… In cele din urma, l-am vazut pe unu dintre ei, cum da din gura “elefantin”, rugandu-ma, parca, sa-l iau acasa. Cu glas pios si zambet abia schitat in coltul gurii, am rugat-o pe vanzatoare sa-mi de-a pestele care da din gura, punand accent pe “da din gura”, ca sa inteleaga ca e singurul peste foarte proaspat (ceilalti aveau deja ochii tulburi). Vanzatoarea mi-a tras o privire taioasa, de un caprui mat si fruntea incretita de nervi, mi-a aruncat pestele intr-o punga ( care s-a rupt si a trebuit sa mai puna alta) si apoi mi-a zis cu un glas taios: “ 42 lei, adica 420 lei vechi… aveti?”… Zambetul mi-a impietrit in coltul gurii… il luam, oricum il cumpram, nu aveam incotro, la o asa privire si la un asa ton…

Acasa, dupa ce m-am “despopotzonat”, m-am spalat si am intrat in hainele de bucatareala, m-am apucat sa studiez pestele… desi intrase in colaps, era inca viu… ce puteam sa fac? Trebuia, totusi, sa-l ucid, altfel mai aveam de asteptat pana moare singur. Am pus mana pe un cutit si am inceput sa-l alerg prin chiuveta, ca era foarte alunecos si nu se lasa neam tinut cu mana, incercand sa faca dresaj cu mine… dar nu i-a mers, ca mi-a venit ideea sa folosesc prosoape de hartie, pentru al tintui locului pe tocator… Apoi, dupa ce l-am potolit, l-am bucatit pe tocator, l-am pudrat cu sare si l-am bagat in frigider. Pana diseara incerc sa inventez un preparat din somn si dau comanda si de-o canistra de vin alb :)

Desi eram hotarata sa nu mai particip la “Duzina de cuvinte”, in semn de protest ca psipsina si papagigli s-au solidarizat si nu mai participa, desi ei sunt initiatorii acestui joc, azi mi s-au potrivit cuvintele si nu m-am putut abtine :)… si, plus de-asta, am scris in semn de respect pentru cei care au continuat duzina: vero, virusache, valentina, redsky, sara

senzatii tari

Posted by on Wednesday, 20 July, 2011

sursa foto

Ma gandeam care a fost cel mai cumplit lucru pe care l-am trait si mi-a venit in minte o intamplare(care s-a repetat de cateva ori), de pe vremea cand locuiam in Bucuresti. Da, locuiam in Bucuresti, in Drumul Taberei, pe str. Bozieni, pe la Piata Moghioros… dar asta nu are nici o importanta, puteam sa locuiesc si in Pantelimon, daca era etajul 6 tot aia era… Locuiam, cu chirie, la etajul 6. Blocul era curat, scara varuita, nimic de zis… exista si lift, curat, luminat… doar ca, uneori refuza sa functioneze… si nu oricand, doar atunci cand aveam cea mai mare nevoie de el, sa fie functionabil… Munceam toata ziua, in doua locuri, pentru a putea plati chiria, intretinerea, primul telefon mobil, curentul si cablul tv (uneori il mai si taiau); dimineata lucram contabilitate primara, pana pe la pranz, de la 13:00 pana la 19:00, predam ore de inot in Strandul Tineretului… dupa munca treceam prin piata, sa fac aprovizionarea (nu in fiecare zi)… ei bine, ca aici vroiam sa ajung… zilele in care faceam aprovizionarea, corespundeau (nu stiu cum se intampla) cu zilele in care liftul era defect… adica, dimineata cand plecam era ok, seara cand ma intorceam nu mai functiona… inchipuiti-va, cel mai cumplit lucru: sa locuiesti la etajul 6, sa vii de la piata, cu mainile ocupate cu multe sacose grele, sa te treaca necesitatile alea mici (la alea mari mi-e teama sa ma gandesc), sa nu functioneze liftul, iar cand ajungi, in sfarsit, la la usa sa nu gasesti cheile, gasesti cheile dar nu nimeresti gaura sa bagi cheia… ai intrat, in sfarsit in casa, arunci sacosele pe jos, fara sa-ti mai pese ca ai si oua in ele si te repezi in baie… in marea nerabdare, uiti sa ridici capacul la wc sau sa-ti dai chilotii jos… nici in vis sa nu traiesti asa senzatii tari :)

duzina de cuvinte – practica de vaslit

Posted by on Saturday, 9 July, 2011

Nu mai trecusem de multi ani prin zona Lacul Tei. Mi-a placut mult zona aia in studentie. Daca tot am avut ceva treaba prin zona Doamna Ghica, m-am gandit sa trag o tura si pe la lac, sa vad ce mai este. Multe s-au schimbat in 18 ani… in drumul pana la lac, n-am mai gasit nicio cosmelie cu tufe de liliac, inalte cat gardul… s-au demolat, iar in locul lor s-au ridicat cladiri inalte… sau am gresit eu drumul? … In urma cu 18 ani era penurie, in toata zona, pana la lac… Acum drumul era curatat, asfaltat. In apropierea lacului s-a construit un manej, unde am vazut cativa cai frumosi. Toata zona s-a modernizat, de cand n-am mai fost eu acolo. Am ajuns pe marginea lacului si m-am asezat pe banca. Priveam lacul si mi-am adus aminte de primele ore de la “practica de vaslit”, pe care le-am luat pe lacul Tei, prin anul II de facultate. Prima data cand m-am urcat intr-un caiac, in barcuta aia stramta (noroc ca eram foarte slaba), in care trebuia sa sa te fixezi si sa-ti menti echilibrul, cu vaslele alea, prea mari pentru statura mea… imi placea pe lac… imi placea sa privesc in urma barcii. In siaj, frunzele se rostogoleau prin apa si urmau caiacul, vrand parca sa ma prinda din urma. Cu fiecare miscare a corpului, simteam cum barca se rastoarna, daca nu-mi voi mentine echilibrul. Nu mi-era frica, stiam sa inot si nu aveam nevoie de colac sau vesta de salvare.

Practica de vaslit a durat doua saptamani, suficient cat sa ne plictisim, deoarece zilele pareau trase la imprimanta… faceam aceleasi lucruri in fiecare zi:  acelasi traseu, aceiasi colegi, aceleasi lucruri… intr-o zi, hop, ii sclipeste mintea profului si ne lasa sa facem ce vrem in ziua aceea, pentru ca se apropia furtuna si ii era teama sa ne lase pe lac. Ne-am bucurat sa avem o zi fara bataturi in palme, de la vasle, asa ca ne-am oprit la o terasa, sa bem ceva. Baietii ne-au facut cinste cu cola, pentru ca ii ajutasem la teorie. N-a durat mult distractia noastra, ca din senin s-a ivit furtuna, formand vartej de frunze si tot ce intalnea in cale, inclusiv paharele noastre care, in picaj, au umplut masa de licoare maronie si lipicioasa… am asteptat sa se opreasca furtuna, ingramaditi sub o umbrela mare de la terasa, apoi am plecat spre autobuzul 282, pe-o ploaie maruntica.

Unele amintiri ma fac sa zambesc, altele imi storc ceva lacrimi… M-am ridicat de pe banca si, ca si atunci, am plecat catre autobuzul 282, lovind cu piciorul o castana care se rostogolea zgomotos, pe asfaltul fierbinte.

sursa foto

Au si ei cate o duzina: psipsina, papagigli, vero, griska, virusverbalis, scorpio.

EL

Posted by on Wednesday, 25 February, 2009

Vineri, Bucureşti, zi mohorâtă cu ninsoare şi frig… după ce mi-am terminat treburile pe care le aveam (un examen, vizat carnetul de antrenor), întorcându-mă de la “Lia Manoliu”, ceva m-a “împins”  să intru în magaziul “Unirea”. Nu aveam treabă şi nici bani ca să-mi pierd vremea în “Unirea”, dar ceva îmi zicea “INTRĂ!”… şi am intrat. Acolo, la parterul magazinului l-am văzut pe EL… era nou, nu-l mai văzusem până atunci… M-am apropiat, l-am studiat, l-am mirosit… mirosea divin… Am zis EL e!… Inima a început să-mi bată cu putere, răsuflarea mi s-a îngreunat, ochii mi s-au mărit… dar dintr-o dată m-a cuprins tristeţea şi disperarea… nu-l puteam avea atunci… Mi-era teamă să nu-l pierd. Am ieşit din magazin şi mă uitam cu disperare în toate parţile, poate găsesc pe cineva care să mă ajute… Am butonat telefonul, în speranţa că voi putea cere ajutorul cuiva… dar mi-a fost ruşine să cer ajutor, nu cred că ar fi înţeles cineva, cât de mult însemna EL pentru mine… Îmi venea să plâng la gândul că alte femei îl vor lua, îl vor avea… Am plecat mai departe, cu gândul la EL, cu lacrimi în ochi… inima mi se strânsese de durere, eram tristă. Mă gândeam sa vin sâmbătă la Bucureşti, doar să nu-l pierd, dar nu aveam cum… Nici luni nu puteam ajunge, dar marţi…marţi,indiferent de ce s-ar fi întâmplat, trebuia să ajung… Nu suportam gândul că nu-l voi mai găsi acolo, nu suportam gândul că-l pot pierde…
Zilele s-au scurs greu. Mirosul LUI încă îmi persista în nări… N-am putut dormi nopţile, n-am putut să mă concentrez la nimic… gândul îmi era la EL…
…Şi ziua de marţi a venit… Nu mai conta nimic, indiferent ce s-ar fi întâmplat, putea să cadă şi bomba, tot ajungeam la EL. Speram să-l mai găsesc în acelaşi loc… Mirosea atât de bine…
Drumul, pană la Bucuresti a fost lung, am simţit că ora e un an… Am ieşit din metrou, la “Unirii”, aproape alergând, inima îmi bătea cu putere, respiraţia mi s-a accelerat… scările rulante parcă mergeau prea încet… Am intrat în magazinul “Unirea”… l-am văzut, era acolo, în acelaşi loc… Am mers direct la el, l-am mirosit… mmmmmmm… acelaşi miros divin… l-am luat şi am plecat împreună… Aşteptam cu nerăbdare să-l simt atingându-mi pielea… M-am oprit cu EL direct la toilette la Mc Donalds…  Eram în sfârşit împreună… L-am simţit umed şi fin lângă urechea mea… pe gâtul meu… pe piele mea…mmmmmmmmm… plăcuta senzaţie, ca o mângâiere… L-am simtit în toate celulele, ca un extaz…

 

mar_rose_200x2001

…Este vorba despre un parfum, “Maroccan Rose” sau “Rose du Maroc”, de la “The Body Shop”, care imită foarte bine parfumul meu preferat, “ROSE”-Paul Smith (care nu se gaseste decat in vestul Europei)… nu-i nici o diferanţă, miros la fel şi mă bucur că a apărut ceva similar.
Sunt înnebunită după parfumuri şi dacă îmi place unu, caut  şi la capătul pămantului… nu mă las până nu-l gasesc.
Vineri, împinsă de nu ştiu ce forţă nevăzută – Mulţumesc forţă nevăzută! -  am intrat în magazinul “Unirea”, la “The Body Shop”, loc de unde îmi cumpăr diverse produse de îngrijire corporală, iar acolo am descoperit acest parfum nou… mirosindu-l am descoperit că este mirosul pe care îl caut de câteva luni (de când mi s-a termita “ROSE”), dar în momentul ăla nu aveam bani suficienţi să-l cumpar şi mi s-a parut aiurea să sun pe cineva să-mi împrumute nişte bani să-mi cumpăr un parfum, aşa că am revenit marţi, sperând să-l mai găsesc, să nu se fi terminat stocul…şi l-am cupărat, mi-am luat şi lotiune de corp…
…Şi acum nu daţi buzna la “Unirii” să-l cuparaţi pe tot!… deşi – aviz bărbaţilor – merită făcut cadou de 8 Martie, soţiilor, mamelor, prietenelor, iubitelor, amantelor… V-am dat doar o idee;)

Mi-e dor…şi doare

Posted by on Friday, 13 February, 2009

Se pare că “Ziua Indrăgostiţilor” i-a atins pe toţi…pluteşte aşa prin aer dragostea…Aproape că m-a atins şi pe mine,cât m-am ferit de ea,tot m-a prins. Azi mi-a venit în minte o melodie, mă obsedează de azi dimineaţă, iar odată cu ea mi-am adus aminte de marea mea iubire… prima iubire care, este adevărat, nu se uită niciodată. Prima iubire, un Alexandru pe care nu-l pot uita… era acum 18 ani, era ca şi acum primavară, soare, cald… ne-am cunoscut în bazinul de înot de la 23 August (azi Lia Manoliu), eu în anul I de facultate, el în anul IV…am vorbit o oră, în apă, despre muzică… Metallica şi Vivaldi, deci despre rock şi clasic… au urmat zile frumoase împreună şi nopţi cu plimbări pe sub castani… Azi mi-am adus aminte, aproape dureros, de Alex, iar melodia mi-a răsunat în minte toată ziua, o melodie legată de acele momente, de nişte clipe petrecute împreuna…A fost frumos,dar n-am avut curaj să-i spun că îl iubesc!