Posts Tagged Vei

daruri pentru maine

Posted by on Monday, 19 December, 2011

Sunt o moneda de schimb… sunt spaga pe care o dai fanteziei, îngerul cu aripi negre sunt… destramarea ta și gândul tău subversiv, obsesia de fiecare dimineață, când îmi cobor decolteul pe podeaua vieții privind îngândurată spre o pată gri pe care destinul și numai el ar putea să o determine să-mi tai, o dată măcar, calea… să-mi fi dar pentru mâine… pentru o zi… pentru cândva… rămâi dorința mea secretă și lumina de la capătul tunelului, când calc desculță peste spinii ce i-am pierdut în urmă… am să mă opresc în fiecare zi, în fiecare moment, în fiecare clipă, pe buzele tale, ca un surâs, ca o șoaptă, ca un dar… și-am să mă preling pe buzele tale… până mă vei înghiți…

 

azi – teorie

Posted by on Tuesday, 15 November, 2011

Unii se intreaba ce fac toata ziua la scoala, iar altii se intreaba ce fac in orele in care, desi figurez in orarul salii de sport, nu sunt in sala si nici pe terenul de sport… ei bine, teorie… teorie fac si nu ca mi-ar placea, dar tebuie, pentru ca asa scrie la regulament… altii ( parintii) se intreaba la ce le foloseste teoria, cand este vorba de inot?… pai le foloseste, pentru ca asa isi insusesc mai bine miscarile…e mult mai bine s-o predau in linistea clasei, dictata sau scrisa pe tabla (depinde de anul de studiu), decat s-o “tzip” in timpul orelor practice si sa nu inteleaga niciunu nimic… recapitulam: pe langa orele practice, predau si teoria inotului ( adaptata varstei scolare mici)… ce anume? Pai luam fiecare procedeu in parte si il invatam pe bucatele, pentru ca daca stii cum se face teoric, il poti face si practic… si invers… daca stii, teoretic, pozitia corpului pe apa, miscarea picioarelor, a bratelor, coordonarea lor, vei stii ce ai de facut si in apa… fireste, cu demonstratiile de rigoare… in clasa I, teoria se preda doar verbal si sunt discutii usoare, despre: alimentatie, igiena… azi am discutat despre “cum ne ferim de raceala” , ca tot e perioada racelilor… la clasa a II a deja, copiii, incep sa scrie pe caiet, iar eu pe tabla… ma straduiesc sa scriu cat mai pe intelesul lor, iar toata ora este o vanzoleala, ca vin pe rand sa-mi arate cu degetul, la tabla, cate un cuvant pe care nu-l inteleg ( unele cuvinte trebuie sa le explic, pentru ca nu fac parte, inca, din vocabularul lor)… azi le-am predat procedeul spate, le-am dictat pentru ca nu aveam burete sa sterg tabla si nici creta ( le incuiase invatatoare in dulap)… si in sfarsit, am avut teorie si la clasa a III a, unde am predat “Startul”, o mica parte din start, doar “pozitia initiala si asezarea pe blocul de start”, mai am patru parti e predat, pana la vacanta… La clasa a III a deja dictez lectiile, pentru ca este mai mult de scris, iar elevii se joaca, daca stau cu fata la tabla sa scriu, si raman in urma, iar eu nu am cum sa sterg tabla… si imi amorteste mana tinand-o in sus… si sunt destul de mari si trebuie sa invete sa scrie dupa dictare… Trebuie sa recunosc ca si mie mi-a fost greu sa scriu dupa dictare, cand eram copil, dar si cand eram in facultate. Cand eram copil si ramaneam in urma ( de fiecare data ramaneam), invatatoarea nu mai repeta si pentru mine, mi-o baga pe-aia cu “popa nu toaca de doua ori pentru o baba surda”, iar eu imi pierdeam interesul pentru vreo materie, tocmai pentru faptul ca nu aveam lectia intreaga… si imi gaseam de lucru, desenand pe copertile caietelor sau facand mustati scriitorilor sau domnitorilor de prin carti :) … asa ca  m-am straduit sa dictez rar si sa repet de cate ori a fost nevoie, iar copiii de la ambele clase mi-au zis ca dictez mai bine decat doamnele invatatoare :) ( nu le-am spus ca le dictez asa cum imi doream si eu in copilarie sa mi se dicteze)… dupa ce le predau, facem si demonstratia a ceea ce am invatat, pe uscat ;)

P.S. Postarea aceasta este scrisa special pentru cei pe care ii macina grija de ce fac eu cand nu sunt in sala de sport… in niciun caz nu stau degeaba… uneori, cand am in plan, le verific viteza de reactie, cu rigla pe perete, e o proba care se poate face in sala de curs, ca si alte probe, ce nu necesita spatiu mare.

Regulamentul pentru clasele cu program sportiv, prevede si ore de teorie, la care trebuie sa pun doua note, in catalog, doar pentru teorie… Regulamentul nu este facut de mine, ci e dat de Minister.

cuvinte din trecut – viata ca un joc

Posted by on Sunday, 2 October, 2011

Azi voi reposta doua posturi din trecut, pentru ca au legatura una cu cealalta… Dupa cum v-am obisnuit, acesta este un joc pornit de la Tiberiu, inventat pentru ca noii cititori sa poata citi ce-am scris in trecut ( nu se apuca nimeni sa ia tot blogul la citit, cu exceptia mea si a cititorilor mei).

Prima postare:

VISUL PUZZLE

Thursday, 14 January, 2010

 Mi-am adus aminte de un vis. Am renuntat la el, insa azi mi-am adus aminte si ma obsedeaza.Era un barbat,un barbat pe care eu il cunosc, ne cunoastem. Imi spunea ca: “atunci cand vei gasi ultimele piese dintr-un puzzle, deabia atunci vei fi o femeie implinita”.

Am inceput sa fac puzzle-ul, in vis. Barbatul imi spunea:
“Formeaza privirea, apoi zambetul, comunicarea, atingerea, imbratisarea, sarutul… iar de aici in colo trebuie sa gasesti singura piesele…”
N-am gasit nicio piesa, dar nici n-am cautat-o, am renuntat din start. Dar de azi o sa incerc sa caut si ultima piesa din acest puzzle, pentru ca existenta mea este un puzzle. Ma gandesc ca toata viata mea, ca si a celor din jurul meu, este un joc de puzzle… sau mai multe jocuri, in perioade diferite ale vietii. Pentru ca viata e compusa din dorinte, vise, aspiratii, planuri, obiective… Desi foarte rar imi fac planuri si stabilesc obiective (inafara celor de la scoala care sunt obligatorii si pe hartie), in viata mea reusesc totusi sa am o viziune de ansamblu, sa observ si sa ratin detaliile fiecarei “piese” pe care trebuie s-o asez la locul ei in puzzle-ul vietii. Uneori stau ani intregi si nu reusesc sa fac nici o schimbare, nu gasesc “piesa” potrivita sau nu incerc s-o caut. Alteori iau jocul prea in serios si ma incapatanez sa potrivesc piesele acolo unde nu le e locul. De multe ori ma supar ca nu se potriveste piesa, pentru ca in mintea mea ramane o singura imagine, dar pierd un detaliu. Uneori, un puzzle din viata mea, este o dorinta neimplinita. Si pentru ca acest puzzle nu imi iese, nu trec mai departe, ma incapatanez sa aleg piesele nepotrivite sau, de cele mai multe ori, renunt. Renunt la vise, la dorinte, la relatii… stric puzzle-ul. Insa, o data ce am potrivit si ultima piesa dintr-un puzzle, imi asum si responsabilitatile pentru alegerile pe care le fac, iar aceste vise si dorinte devin realitate.
Deci, de azi incep sa termin puzzle-ul din vis, desi stiu ca imi va lua foarte mult… sau, poate, piesele imi sunt la indemana dar nu-mi dau seama care.

 

A doua postare:

LEGO

Wednesday, 10 February, 2010

 Zilele trecute, neavand ce face, in vacanta prelungita, datorata “codului portocaliu”, m-am apucat sa fac ordine prin lucrurile nefolositoare din casa. Printre jucariile fiului meu, abandonate din cauza varstei, am dat peste un joc LEGO, nefolosit…culmea. Probabil l-a primit la o varsta destul de mica ca sa-l poata folosi, caci pe cutie scria “6-10 ages”, iar piesele erau destul de mici si multe, ca sa poata construi ceva la o varsta mica. Asa ca, din lipsa de ocupatie, m-am apucat sa fac sa fac LEGO, dupa imaginile din “prospect”. Mi-a luat cam o ora, dar am reusit sa construiesc o masina, remorca pentru ambarcatiune si ambarcatiunea. Mi-au mai ramas cateva piese, carora nu le-am gasit locul.

De obicei nu am rabdare sa fac o munca migaloasa, dar de data asta mi-a placut, chiar daca nu mi se potriveau de fiecare data piesele.
Nu de mult spuneam ca viata este un joc de puzzle. Morena m-a “tras de urechi” intr-un comentariu la acea postare, iar eu i-am dat dreptate.
Revin la ce-am zis, la viziunea mea despre viata… Da, vedeam viata ca pe un joc de puzzle, unde trebuia sa asez piesele astfel incat sa intregesc o imagine. O imagine pe care deja o aveam conturata despre viata? Aveam oare un model? Oare stim exact ce piese ne sunt necesare pentru a intregi tabloul? Nu! Fireste ca nu putem sti dinainte.
In timp ce ma jucam cu LEGO, ma gandeam ca viata este exact ca un joc de LEGO, nu ca un puzzle. Pentru ca, oricand poti schimba sau inlocui o piesa, astfel incat sa realizezi altceva. Oricand poti schimba cursul vietii… Da, stiu, veti spune ca exista destin sau:”ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”… dar exista si varianta “cum iti asterni asa vei dormi”, ceea ce mi se pare foarte adevarat.
De ce mi-am schimbat obtiunea din puzzle in LEGO? E simplu. Viata mea nu are un model dinainte stabilit. In viata mea, tot timpul, eu am ales. Eu am adaugat “piesele”, tot eu am eliminat “piese”. Fiecare facem lucrul asta. Alegi la un moment dat sa ai un partener de viata, atunci adaugi o “piesa”… vrei un copil, doi, trei… mai adaugi niste “piese”…vrei casa, masina, iar adaugi piese. Schimbi masina, casa…inlocuiesti pisele cu altele mai mari, mai colorate… Divortezi, elimini o “piesa” sau o inlocuiesti cu alta, daca te recasatoresti. Moare cineva drag…mai elimin o piesa si ceva se mai schimba in viata ta… Exemple sunt multe, pentru ca toate jocurile sunt inventate de oameni, dupa experientele traite… Or fi existand jocuri inainte de oameni?

 

si-au adus aminte de trecut: tibi, psi,  lotusulldagatha

 

sfarsit

Posted by on Saturday, 20 August, 2011

Macar de-ai fi incercat sa ma-ntelegi…de-ai fi facut un minim efort si m-ai fi ascultat… macar de-ai fi avut rabdare… azi totu-i pierdut, chiar daca nu-i uitat, dar e pierdut… stii cum e? ca atunci cand te trezezesti dintr-un vis frumos, intr-un desert pustiu sau in ceata, si nu stii incotro s-o iei si te sufoci… dar orice inceput are si sfarsit… nu ma cauta, nu ma vei gasi… azi s-a sfarsit!