Posts Tagged Stau

sotron

Posted by on Monday, 23 January, 2012

O dupa amiaza de primavara timpurie se asternuse peste zgomotul orasului aglomerat, agitat si prafuit. Ma strecurasem toata ziua, nauca, printre lumea pestrita a Bucurestiului, care alerga fara sens pe strazi, ca intr-un teatru mut… Mergeam incet, caci nu ma mai puteam tine pe tocurile pe care le simteam intrate in calcaie… gandurile imi erau aiurea, imprastiate inafara timpului, parca… nu ma interesa nimic in jurul meu, nimic nu-mi atragea atentia, nici macar claxoanele masinilor sau oamenii care se loveau de mine, in graba lor catre tinte de ei stiute… priveam in gol, doar uneori mai plecam ochii pentru a nu calca in vreo groapa… am mers asa, fara nicio tinta si fara niciun gand, de la Universitate pana la Tineretului… simteam nevoia sa stau jos, sa ma descalt si sa simt asfaltul rece sub picioare… am intrat in parc, afundandu-ma cat mai adanc spre locul unde stiam ca sunt banci si liniste. Voiam sa scap de pantofi si de zgomot… acolo, in inima parcului am dat de el, sotronul… un sotron desenat stangaci de un copil, patrate conturate cu creta alba, puse unu peste altu si numerotate cu cifre de culoare rosie… mi-am scos pantofii si am inceput sa sar intr-un picior dintr-un patrat in altul, fara a arunca piatra, asa cum era regula jocului… am repetat inca o data si inca o data, cu zambet strengaresc pe fata, fara sa ma uit in stanga sau in dreapta sa vad daca ma vede cineva… ma simteam bine si atat… la ultima intoarcere am dat peste doi ochi mari si albastri, insotiti de doua codite blonde, impletite cu grija si terminate cu fundite albe… fetita ma privea drept in ochi zicandu-mi:

- Daca vrei sa joci sotronul cu mine, eu trebuie sa fiu prima, pentru ca eu l-am desenat!…

Provocare la sotron vine din partea lui psi si au mai participat si:

psi , tibi, redskycitascorpiovânt de toamnă,virusachealmanahe,

cuvinte din trecut – toamna si vorbe… in capul meu

Posted by on Sunday, 30 October, 2011

toamna si vorbe… in capul meu

This entry was posted Friday, 5 November, 2010 at 16:16

Toamna, amintiri,  castane imprastiate pe trotuar… frunze, flori, culori… Miros de carti proaspat tiparite, stilouri, caiete… rasete, priviri grabite… melancolie, sperante, emotii… cuvinte timide… Noiembrie. Dimeneata insorita de inceput de noiembrie. Miros amarui de toamna tarzie, iar pasii ma poarta prin Bucuresti… orasul in care ma pierd prin multime, atunci cand deprimarea ma cuprinde… orasul in care imi gasesc linistea in ciuda aglomeratiei si zgomotului… orasul in care mi-am gasit si am trait prima iubire… E dimineata. Pasii ma poarta prin Parcul Tineretului. E soare si liniste. Merg incet, doar eu cu gandurile mele. Uneori, cand vreau sa uit de suparari si vreau sa-mi gasesc linistea, ma urc in microbuz si plec la Bucuresti, in Parcul Tineretului, unde petrec cateva ore in “Oraselul Copiilor”… ma plimb, stau pe banca… ma umplu de liniste. Azi a fost altceva… azi mi-am amintit de prima dragoste, desi nu are legatura cu Parcul Tineretului. Soarele se juca prin frunzele rare ale castanilor… Mergeam agale, cu rucsacul in spate, spre Sala Polivalenta. Pe jos covor de frunze galben-ruginii si cateva castane ratacite… Am inceput jocul cu castanele pe asfaltul umed de bruma diminetii. Am dat cu piciorul intr-o castana care s-a rostogolit bocanind… Imi place sa aud castanele bocanind pe asfalt. Am lovit cu piciorul prima castana. S-a rostogolit pana departe.. In minte mi-au revenit vorbe din trecut… un glas placut, vorbe simple spuse de o persoana draga, iar amintirile trecutului mi-au inviat in minte. Noiembrie, candva… apa calda din bazinul “Lia Manoliu” si el… “Esti boboaca, din cate vad. Cum te cheama?”… Chipul lui mi-a aparut in minte… parul ud, ochii caprui si veseli, cicatricea de sub buza inferioara, stanga… Ma asteptase la capatul bazinului, dupa cateva ture de inot. “Ce muzica asculti?”“Daca vorbim de Vivaldi si Chopin, The Police si Queen, am putea vorbi si de Metallica, The Cure, Nirvana… ” castana se rostogoleste in fata mea, bocanind si aducandu-ma pentru cateva clipe la realitate. Am zambit si am mers mai departe. Mi s-a alaturat un caine. Am mers impreuna, el privindu-ma, eu amintindu-mi… vorbe… “Ce faci cand te intorci la camin?”… Se intampla cu 19 ani in urma… cuvinte simple, vorbe pe care nu le voi uita niciodata… prima dragoste… “Stii sa joci tenis?”… “Nu-i nimic, maine dimineata la ora 7, vii pe terenul de tenis. Te invat eu!”… Mai dau un picior castanei. Cainele ma priveste in ochi si imi tine in continuare companie. Pare ca ma simte si vrea sa-mi fie aproape. In gandurile mele se face primavara. Aceeasi voce imi vine in minte: “Rasule, hai la film in Regie!”… Zambesc. Imi amintesc seara aceea de mai… cainele se uita la mine, eu ma uit la el si ne continuam drumul. “Vino, Rasule! hai sa sarim gardul in Gradina Botanica!”… era noapte de mai cu castanii inflorirti. In nari simt mirosul dulceag de flori de castan si de iarba cruda… Vreau! acum vreau!… “Rasule, gandeste-te bine! sa nu-ti para rau mai tarziu!”… Zambesc. Cainele parca imi zambeste si el… Da, a fost prima noapte de dragoste, in Gradina Botanica, sub castani… N-am sa uit nicidata acea noapte.
Vorbe… vorbe simple si dragi… Ma opresc sa-mi sterg o lacrima. Cainele se opreste si el si ma priveste… ne continuam drumul… mai dau un picior castanei… Noiembrie, toamna, fosnet de frunze si bocanitul castanei… soare timid, miros amar de frunze… un caine si multe vorbe in capul meu…

 

vorbe din trecut gasiti si la: psiveroginatibisara,

 

duzina de cuvinte – vacanta la tara

Posted by on Saturday, 25 June, 2011

Pentru ca e vara si vacanta, mi s-a facut dor de copilarie. Si pentru ca vacantele mi le petreceam la tara, toate amintirile sunt legate de bunici… Mi-aduc aminte de zilele de vara, cand ne jucam toata ziua in curte sau pe lunca, la raulet, pana la apus de soare… In diminetile racoroase, imi placea sa stau langa mamaia cand facea paine. Avea o arta in a cerne faina, care ma fascina…cu atata sarg manevra ciurul dintr-o mana in cealalta, fara sa-l scape… uneori mi se parea ca ciurul nici nu-i atinge mainile… Apoi framanta coca bine, cu mana facuta caus , sa iasa moale pufoasa… facea niste gogosi mari, din coaca, pe care le invelea cu un stergar si le lasa la crescut. Dupa un timp, cand gogosile se umflau, lua stergarul si ma lasa pe mine sa moi pana in cana cu ou si ulei( sau ce era acolo) si sa ung pitele, apoi le aseza cu grija intr-o tava mare si le baga in vatra.

In zilele toride ale verii, mamaia intindea un macat la umbra nucului si impletea, rezemata de nuc, imbiindu-ne si pe noi la sezut si ascultat clinchetul andrelelor si al povestilor spuse cu blandete in glas, in timp ce tataie era dus in oras, la targ, sa vanda pepeni si vinete. Cu o zi inaintea plecarii lui tataie la oras, noi copiii, asezam vinetele si pepenii in saci de canepa, in timp ce tataie pregatea caruta, la care inhama un murg voinic si sprinten, cu o coama mare si lucioasa, maroniu-roscata.

Mi-aduc aminte vacantele de iarna, cu zapada mare, prin care ne jucam o zi intreaga… cu nasurile rosii si mainile amortite de ger… Cu greu reusea mamaia sa ne bage in casa. In casa era cald, iar in mijlocul camerei trona razboiul de tesut… Mi-aduc aminte cu cata indemanare manuia mamaia fusul la tors lana si nu intelegeam cum din fuiorul ala de lana, din blana oii si din degetele mamaii, iese un fir asa moale de ata, pe care, mamaia, il rasucea pe un fus care imi sfaraia pe langa urechi, soptindu-mi parca un cantec de leagan … si adormeam…

… si duzinele lor:

http://pisica07.wordpress.com/2011/06/25/duzina-de-cuvinte-lemn-de-copil/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/06/25/raspunsul-lui-praslea-al-saptesprezecelea-episod-din-elucubratia-cu-12-zombi-si-12-cuvinte-impuse/

http://v2valmont.wordpress.com/2011/06/24/duzina-de-cuvinte-dommage/

http://carmensima.ro/2011/06/25/1456/

http://scorpio72.wordpress.com/2011/06/25/duzina-de-cuvinte-zarghitul/

http://cita-topa.blogspot.com/2011/06/duzina-de-cuvinte_25.html

vezi unde parchezi maşina!

Posted by on Sunday, 1 February, 2009

Făcând curăţenie  prin calculator,am gasit nişte poze,care mi-au adus aminte de astă vară,când stam cu orele să pot să intru sau să ies din bloc.
Locuiesc în Piaţa Centrală .Intrarea în bloc este prin spate,noi având vedere în faţă,chiar în piaţă.În piaţă sunt vreo 50 locuri de parcare cu plată.Multe din aceste locuri sunt libere sâmbăta si duminica,în schimb în spatele blocului,unde nu sunt locuri de parcare cu plată,adica locurile sunt numai pentru locatarii blocului(care niciodată nu au loc),sunt zeci de maşini,predominant Dacia.Partea proastă este că le parchează cu orele şi foarte aproape de bloc,blocând accesul din şi înspre scara blocului.Am păţit de multe ori lucrul ăsta,însă într-o  sâmbătă a trebuit să stau o ora afară ca să pot intra în scara blocului.Atunci,la cât eram de furioasă,m-am gândit la multe rele,de exemplu:aş putea să arunc cu un ghiveci de sus din uscătorie,dar aş sparge un singur parbriz,iar eu vreau pe toate…sau aş putea să dau cu kk pe parbriz,dar n-am de unde atât de mult şi m-aş murdarii…sau aş putea să torn nişte ulei pe parbriz…şi asta mi se pare o idee bună,ar mai fi să torn nişte clor prin găuricile alea de sub parbriz,dar mi-e să nu facă vreo explozie…să înţep roţile?neh,că atunci n-ar mai putea să plece…

Vreau şi ideiile voastre…şi aveti grija unde parcaţi maşinile!:D

E CRIZĂ…ŞI E MULTA!

Posted by on Saturday, 24 January, 2009

Odată cu anul 2009, a început să se folosească tot mai des cuvântul „CRIZĂ”… Am început să cred că este cuvântul cheie, făra el nu se mai poate trăi…

Într-una din zilele trecute am luat taxiul pentru a ajunge în timp util la muncă. Am ales taxiul după tariful scris pe uşă(1,5lei/km,1,5 lei pornirea), făcându-mi socoteala câţi km sunt şi câţi bani am… Am ajuns cu bine la muncă, aşa că l-am întrebat pe taximetrist cât face…

-7 lei!

-7 lei?cum aşa?s-au înmulţit kilometrii?

-Ştiţi… cu criza asta…

E criză? Să mori tu!… Şi e multă să ajungă la toată lumea? gândesc intrigată…

-Păi, e criză? Eu am citit pe uşa tariful, că altfel nu urcam…

-Ştiţi cu criza asta…

-Nu pot să dau atâţia bani… nu am şi chiar de-aş avea n-aş da… Dacă fac socoteala eu plătesc un km jumate în plus… 1,5lei/km X 2 km= 3,0 lei, corect?

-Corect! dar…

-Plus 1,5lei pornirea =4,5 lei… Corect?

-Corect! dar…

-Hai, 5 lei… îţi mai lăsam eu încă un leu… deci 6 lei cu totul, dar 7 lei… un km jumate in plus?

-Aveţi dreptate!

Îi dau 6 lei, ca atât aveam disponibil şi intru grabită în şcoală… Sunt în criză de timp… deci şi eu sunt în criză…

Încep munca, însă după 10 minute, vine domnul administrator şi-mi stinge luminile zicându-mi:

-Ce nu vezi? E lumină afară, se vede… aici se consumă cel mai mult curent…

-E încă semiîntuneric, nu se vede foarte bine… am nevoie de puţin mai multa lumină… copiii au nevoie de lumină…

-Trebuie să facem economie… e criză!… foloseşte mai puţine neoane!

Ok, o să folosesc mai puţine neoane… doar şirul din mijloc… Dacă stau bine să mă gândesc aş putea să reduc ora la 30 minute… O să propun asta in Consiliul Profesoral… Începerea orelor la 9.00, scurtarea orelor la 30 minute, a pauzelor la 5 minute, pauza mare de 10 minute… şi atunci am face o foarte mare economie de curent electric… n-am mai aprinde nici un bec… Dar ar putea să ne sară parinţii în cap(copiii ar consuma mai mult curent acasă), că deh şi ei or fi în criză… Mai târziu aflu de la secretariat că din cauza crizei trebuie să vin cu coala de acasă, ca să trag ceva la xerox(nu mai au voie să ne dea coli pentru cereri iar adeverinţele se plătesc)… E criză!

Spre casă intru într-un market să mai cumpăr un şampon şi o mască de păr. Plătesc şi aştept să-mi pună produsele în pungă… dar nu se întamplă lucrul ăsta. Cer o pungă, iar vânzătoarea îmi arată un afiş:”DE AZI PUNGILE SE PLĂTESC”… te pomeneşti că tot din cauza crizei…

-Dar de ce? Ştiam că punga nu costă, doar nu e prima dată când cumpăr de aici… cum să plec cu produsele în braţe?

-Ştiţi, e criză… aşa a zis patroana, de azi se plătesc şi pungile.

-Te pomeneşti că de mâine trebuie să plătesc şi aerul pe care îl respir în magazin?…

Cumpăr şi punga şi plec, crizată deja de atâta criză… E criză… peste tot e numai criză, cum de n-am văzut?

Mă iau cu treburi prin casă ca să uit de criză. Mă apuc să mai gătesc ceva de mâncare… Dintr-o dată simt înţepături puternice sub coaste, în partea dreaptă… dureri cumplite… Pun mâna pe telefon şi sun o prietenă medic. După ce îi spun ce am mâncat şi ce am băut îmi zice:

-Ai făcut o criză de colică biliară!

-Iar crizăăăă?

-Ai mai făcut altă dată?

-Nuuuu, scuze, dar am auzit astăzi cuvântul ăsta de 100 de ori… cred că de acolo mi se trage…

O zi de criză… am avut o zi de criză şi aşa vor fi toate deacum în colo… Nu mai putem trăi fără cuvântul CRIZĂ… Toată existenţa noastă se leagă de el… Criza e aerul pe care il respirăm, e apa pe care o bem… criza e însăşi existenţa noastră…

Vă doresc CRIZĂ placută în continuare!

Vă las acum ca sunt in CRIZĂ de timp!