Posts Tagged Spus

mandolina

Posted by on Monday, 7 February, 2011

Aseara am iesit si eu din casa, am fost intr-o scurta vizita. Nimic iesit din comun, multa lume merge in vizite in weekend. Am ascultat muzica, “ne-am dat” pe facebook, am mai citit de aici din blog una alta… atmosfera placuta, asa de casa. La un moment dat, gazda a ales o melodie care ii placea, pentru ca este cantata la mandolina si ii place cum suna mandolina, atunci am spus ca am facut si eu 4 ani de mandolina si… surpriza! A scos o mandolina din dulap si mi-a dat sa cant… Dezamagire, nu mai stiu sa cant, nu mai stiu notele si nu aveam nici pana, macar bagam un “tremolo”, dar m-am bucurat ca pot tine iar in maini o mandolina :)

scan10055

Da, am facut 4 ani de mandolina, din clasa a IV a pana intr-a VIII a, faceam parte din formatia de mandoline a scolii… Mi-aduc aminte cat trebuia sa repet si acasa, dar si la repetitiile de la scoala… primele lectii, cand invatam sa simt corzile si sa invat exact unde trebuie sa apas ca nota sa iasa corect… cate lovituri cu clarineta si linia aia triunghilara de lemn, mi-am luat peste degete, cum ne verifica profesorul degetele, sa avem unghiile taiate din carne si bataturile din buricele degetelor, sa vada daca am lucrat acasa… aveam buricele degetelor numai rani, care uneori sangerau si usturau… iar incheietura mainii drepte, n-o mai simteam uneori, dupa ce treceam de durere, de la atata tremolo… parca il si aud pe tovarasul Calmus : “ mai din poignet( incheietura mainii, partea aia cu alea 8 oase carpiene), sa-ti iasa tremolo ala bine… mai din poignet fetito!”… caiete de muzica, cheia sol, notele desenate ca niste guguloaie cu codita… griful mandolinei desenat, cu corzi si notele asezate pe unde trebuia sa pun eu varfurile degetelor, sa-mi iasa melodiile(trebuia sa-mi desenez ca sa priecep)… e ciudat sa lucrezi cu amandoua mainile, in acelasi timp, lucruri diferite.

Mi-e dor sa cant la mandolina, e asa… simti asa… na ca nu stiu sa explic in cuvinte :( … e ca atunci cand esti indragostit si totul ti se localizeaza intr-un singur punct, undeva in piept, acolo unde zicem noi ca e sufletul… si simti vibratia aia, care iti place dar te si doare in acelasi timp… nu stiu daca intelege cineva, mai bine ascultati cum suna mandolina ;) … iar eu, cred ca ma apuc sa studiez mandolina ;)

De vorbă despre “Albă ca zăpada”

Posted by on Friday, 24 April, 2009

Cine nu-şi aminteşte de povestea cu “Albă ca zăpada” scrisă de Fraţii Grimm? Fireşte că nu ne mai gândim la ea de când am terminat cu copilăria, dar îmi face plăcere să văd ecranizarea acestei poveşti…şi nu oricare ci primul film de animaţie de lung metraj realizat de Disney: “Albă ca Zăpada“. Acel film, realizat în 1937, este şi primul film de animaţie full color şi primul film cu sunet optic din istoria cinematografiei… Dar să trecem peste detaliile tehnice, poate nu ne-au interesat niciodată…
Ei bine, toţi am iubit-o pe Albă ca zăpada şi pe prinţ (nu-mi aduc aminte dacă avea un nume), unii au iubit piticii…toţi am urât regina ce-a mândră şi trufaşă (nici asta nu avea un nume), l-am apreciat pe vânator… iar eu am rămas cu convingera că sărutul te trezeşte la viaţă, face bine mai ales dacă te sărută un prinţ :)
De ce mi-am adus aminte de “Albă ca zăpada”? Ei bine, aseară, venind de la Bucureşti, m-am oprit în parc să mai schimb o vorbă două cu mamicile de prin parc, să văd cât le-au mai crescut copiii de astă vară până acum… şi m-am mirat că, unii din ei, deja sunt la şcoală în clasa I. Din vorbă în vorbă mi-am adus aminte cum, acum 5 ani, am mers cu elevii din clasa I la cinematograf , la filmul “Alba ca zapada”(copiii nu ştiau ce-i ăla cinematograf aşa că le-am arătat eu, dacă parinţii lor nu au timp).
Ascultând discuţia, Mihăiţă, un baieţel pe care eu l-am avut elev la înot de când avea 4 ani, acum fiind clasa I, un baieţel frumuşel şi cu un vocabular bogat (atât cu bune cât şi cu rele), pentru vârsta lui, mi-a spus că a fost şi el la teatru, cu actori şi a văzut  “Albă ca zăpada”. Curioasă cum sunt am început să-l întreb despre acea piesă de teatru…  Am primit nişte răspunsuri foarte interesante, la care nu m-aş fi gândit niciodată, iar asta m-a făcut să văd această poveste şi din alt unghi… dar mai bine să relatez dialogul cu Mihăiţă şi să vedeţi şi voi care este viziunea copiilor din ziua de azi despre frumoasa poveste “Albă ca zăpada”.
- Şi cum a fost piesa de teatrul, ţi-a plăcut?
- A fost frumos mi-a plăcut!
- Ce personaj ţi-a plăcut cel mai mult?
- Mi-a plăcut regina…
- De ce ţi-a plăcut regina? Ştii că este personajul negativ al poveştii…
- Mi-a plăcut pentru că era frumoasă şi deşteaptă şi prepara substanţe toxice.
- De ce nu ţi-a plăcut Albă ca zăpada? Toţi o iubesc pe Albă ca zăpada, e mai frumoasă ca regina…
- Albă ca zăpada e, întradevar, frumoasă dar e proastă…foarte proastă!
- Cum aşa? De ce e proastă?
- Păi, câd piticii i-au zis să nu deschidă uşa la nimeni, ea n-a ascultat şi a deschis uşa vrajitoarei… şi n-a greşit o singură dată, a facut de 3 ori aceeaşi greşală… degeaba e frumoasă, dacă e atât de proastă şi nu ţine minte… Eu dacă greşesc o dată, a doua oară bag la cap şi nu mai fac aceeaşi greşală.
…Şi am rămas fără replica în faţa puştiului de 7 ani, gândindu-mă că, pe undeva, are mare dreptate.


Muzica salvează viaţa

Posted by on Tuesday, 10 February, 2009

La cererea băiatului meu,am revăzut aseară filmul “Pianistul“…un film care mă emoţioneaza de fiecare dată când îl revăd.

“Filmul “Pianistul” nu este, cum am auzit că s-a spus, filmul despre supravieţuirea prin muzică. Este o cronică la rece a ghetoului varşovian şi, mai mult decât atât, e lupta unui om pentru a rămâne în viaţă. Faptul că e pianist, şi încă unul foarte bun, mi se pare un element mai puţin important. Şi nu e colateral decât până în momentul în care muzica îi salvează practic viaţa, în secvenţa în care, după ce trăieşte câţiva ani fugind dintr-un loc într-altul, într-un oraş tot mai pustiit, e descoperit de un ofiţer german meloman şi îl impresionează până la a-l face să-l lase în viaţă. Tot filmul, adică peste două ore, este pregătirea acestui moment impresionant cu atât mai mult cu cât e redat la rece. Aproape îţi dau lacrimile când vezi figura de înger trist a acestui extraordinar Adrien Brody (un bărbat de o frumuseţe rară), degetele efilate ale pianistului Janusz Olejniczak şi când auzi muzica lui Chopin, care rezumă parcă tot filmul, descărcând nişte energii niciodată până atunci descărcate. Nu e de mirare că şi tehnicienilor le-au dat lacrimile la filmare.
“Pianistul” nu pare să fie un film despre Istorie, despre cine e vinovat şi cine trebuie să plătească. Szpilman şi Polanski ne invită la o poveste despre oameni buni şi oameni răi, prinşi într-un mecanism care le e străin. Fiecare se comportă după cum îi dictează conştiinţa. Este incredibil cum un om ca Szpilman, care şi-a pierdut întreaga familie şi care a trăit la limita morţii câţiva ani după evadarea din lagăr, riscând ori să fie prins, ori să moară de foame, a mai fost capabil, în 1946, adică aproape imediat după ce a ieşit din acest purgatoriu, să nareze evenimentele fără a dori să facă un rechizitoriu. De altfel, sunt multe mărturiile supravieţuitorilor Holocaustului care descriu tragedia la rece. Probabil nici nu poate fi descrisă altfel. Probabil au scris pentru ceilalţi, cu grija detaliului şi a obiectivităţii, pentru ca ceilalti să prevină o repetare a răului.


vorba aia

Posted by on Monday, 9 February, 2009

…Că vorba aia, se simte primăvara şi lumea cade în melancolie, citeşte multă poezie… aşa şi eu  citesc pe ici pe colo, ba un blog ,ba o poezie… şi pentru că un prieten, tare drag, îmi trimite aproape în fiecare zi mail-uri cu tot felul de chestii haioase, care îmi înseninează ziua, m-am gândit să-mi încânt şi cititorii…că vorba aia…


Vorba aia…

La numai 15 anisori,
Aveam o crestere aleasa,
In pension faceam furori,
Dar eram tare rusinoasa.
Si cand cu Nicusor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca vapaia…
Tin minte, cat de mult roseam,
Cand imi spunea de vorba aia.

Intr-o duminica, fiind cald
Si cum vazduhul sta sa fiarba,
M-am dus la garla sa ma scald
Si mi-am pus hainele pe iarba.
Dar Nicusor sta-n iarba strans
Si ma privea cum faceam baia,
Mi-a fost rusine si am plans,
Fiindca-mi vazuse vorba aia.

Prin Cismigiu cu pas grabit,
De la pension mergeam spre casa
Si-un ofiter m-a urmarit,
spunandu-mi dulce ca-s frumoasa.
M-am rusinat si-am spus “merci”,
Si ca sa nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa si…
S-a intamplat si vorba aia.

Desi sunt rusinoasa rau,
De toti baietii sunt curtata
Si alearga-n urma mea mereu
Aproape Capitala toata.
Si-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanta sau Mamaia,
Petrec din noapte pana-n zori
Ca mult imi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sarman,
Vrei sa gasesti a vietii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindca iubeste o femeie.
Aseara s-a-mpuscat Bebe,
Afland ca l-a-nselat Aglaia
Si toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!…

Ion Pribeagu