Posts Tagged Sau

O carte pe lună- “Defăimarea lui Paganini”

Posted by on Thursday, 2 April, 2009

Luna aceasta vă recomand să citiţi “Defăimarea lui Paganini”- A. Vinogradov…Eu am citit-o în urmă cu 20 ani (este datată de mine în interiorul coperţii 31.05.1989, data achiziţiei)  şi am recitit-o de curând… Dacă v-am stârnit interesul, cu ce veţi citi mai jos, vă urez lectură plăcută!

Nu cred că se mai găseşte în librarii, dar se poate achiziţiona prin anticariatele online.

18122977-1-215_3002

“O carte care prezintă defăimarea de mic copil a geniului viorii: Niccolo Paganini. Cele dintâi sunete, înainte de vioară le-a dat la naşterea lui, într-o casă sărăcăcioasă din Geneva(1782) . După ce i-a descoperit talentul, tatăl micului geniu l-a plimbat prin câteva oraşe din apropierea Genevei cu scopul susţinerii unor concerte. Cu toate că sumele încasate erau de respectat, viaţa lui Paganini nu era roz deloc. Capul familiei pierdea banii la jocuri de noroc iar mânia şi-o vărsa pe nevinovatul şi firavul Niccolo. După concerte ziarele vuiau de zvonuri cum că muzica lui Paganini are legătură cu maleficul iar cel ce manuia arcuşul era diavolul în persoană. Invidia şi teama de a nu-şi pierde caştigurile i-au mânat pe mulţi alţi violonişti să-i stea împotrivă şi să umple presa de zvonuri neadevărate. Ajuns matur, Paganini era o adevărată spaimă pentru violoniştii vremii. Vioara lui scotea nişte sunete ce împietrea auditoriul şi ca reacţie cei mai mulţi îşi făceau semnul crucii. Concertele prin oraşele Italiei adunau sute de oameni dar faima nu parea să rămână favorabilă lui Paganini. În oraşele în care urma să concerteze Paganini găsea afişe care anunţau amânarea evenimentului. Alte afişe îl înfatişau în spatele unor gratii conform zvonului că el ar fi un fost ocnaş ce şi-a ucis nevasta iar ca să scape de captivitate şi-ar fi vândul sufletul necuratului. Ahtiaţi după venituri grase, redactorii ziarelor de atunci anunţau fară jenă,  periodic, moartea celebrului violonist. De fiecare dată, Paganini, trimitea scrisori de dezminţire care erau sau nu acceptate şi publicate. Cu toate că  era de o urâţenie absolută, deseori asemănat unei maimuţe, Paganini îşi găsi totuşi o iubită frumoasă  care urma apoi să-i aducă pe lume unicul său fiu.
O inovaţie adusă viorii a provocat controverse. Paganini prelungise arcuşul şi înlocuise coardele de vioară cu cele de violoncel. În continuare zeci de concerte Îl purtau prin Italia fascinând atât cunoscatorii de muzica cât şi oameni simpli, ai potcoavei, prin muzica însufleţită ce o năştea vioara lui. Tot mai mulţi oameni cu influenţă conduceau din umbră întregul mecanism al nimicirii lui Paganini.  Aşa a ajuns violonistul să fie tratat de nişte medici care în loc să-i îmbunătăţească starea de sănătate i-o agravau dandu-i fel de fel de otravuri. Sănătatea şubrezită părea să nu-l oprească din actul creaţiei iar simţămintele le imprima mereu pe portativ ca mai apoi să le interpreteze într-un stil năucitor. Papalitatea nu era nici ea de partea gigantului viorii. Pentru că nu vroia să cânte în biserici precum ceilalţi violonişti, Biserica a început şi ea să fie părtaşă la destrămarea vieţii lui Paganini.  Această faptă îl punea pe Paganini într-o şi mai mare vrăşmăşie faţă de cele sfinte. S-a ajuns acolo încât, la moartea lui (1840) să nu vrea nici un preot să-i oficieze funerarile iar un ordin de sus obliga oamenii ţării să nu lase ca trupul neînsufleţit să fie înmormântat pe pământul Italiei. Aşa sicriul de zinc a fost ţinut pe o insulă iar apoi, timp de câţiva ani, a tot fost coborât şi ridicat din întunericul pământului. Abia dupa 56 de ani Achillo Paganini, fiul său, a reuşit să-i găasească un loc de-a dreptu` pe veci.
O carte care nu te atrage prin tehnica narativă ci prin subiectul tratat şi interesul pentru cunoaşterea vieţii marelui artist.”

Sursa: Yahoo 360, Andrei


De ce?

Posted by on Sunday, 22 March, 2009

Ieri am văzut un sinucigaş… îşi tăiase venele la mâna stângă, în zona Rosetti… a fost urmărit, până la Universitate, de un domn care a anunţat salvarea şi a încercat să-i dea primul ajutor… Erau urme de sânge şi în pasaj, aşa am ajuns şi eu în faţă sinucigaşului, care era în spasme, întins pe o bancă… lângă el era un tub cu ceva prafuri, iar din buzunar i-a căzut , în balta de sânge care se formase, un briceag… Am întarziat doar 2 minute lănga el… era un baiat la vreo 22-25 ani… ce l-o fi împins să-şi ia viaţa?… Salvarea a venit imediat… Am plecat unde aveam treabă, cu gândul la tânărul sinucigaş, pe urma picaturilor de sânge… mi-au dat şi lacrimile sau era din cauza vântului?… nu mai ştiu… Sper ca băiatul să fi fost salvat şi să-şi dea seama ce greşeală a făcut.
Mergând mai departe, mi-am amintit ceva din trecut, de care n-aş fi vrut să-mi mai amintesc.
În urmă cu 17 ani, prin1992, eram studentă, anul I… stam în cămin. Prin semestrul II, ne-au desfiinţat duşurile de pe paliere şi a trebuit să folosim duşurile din subsol… De atunci am început să am un coşmar (recunosc că mi-e frică de subsoluri)… visam că cineva s-a spânzurat în subsol, la duş… visam asta în fiecare noapte aproape…
Înainte de Paşti am mers acasă, le-am spus şi mamei şi sorei… au luat-o drept o nebunie de-a mea… dar coşmarul (devenise deja obsesie) a continuat să mă chinuie.
Eram în luna mai, cumva la începutul lunii, nu mai ştiu exact… Am jucat tenis cu Alexandru, de dimineaţa pe la 7.00 până pe la 11.00, apoi ne-am dus să ne odihnim… Pentru restul zilei aveam program separat. Eu am ales să plec la ştrand, era foarte cald şi ştrandul se deschisese de la 1 mai. Am plecat la ştrand pe la 14.00 cu doi colegi, cu maşina unuia dintre ei… N-am stat foarte mult la plajă, n-am avut stare… Pe la 15.00, am început să mă agit… o stare de nelinişte m-a cuprins, m-am îmbrăcat să plec, n-am mai aşteptat colegii, am plecat cu tramvaiul… trebuia să ajung repede la cămin, simţeam că mă sufoc.
Am ajuns la camin… Era linişte, prea multă linişte, ca o apăsare… Am intrat în cameră, am făcut câţiva paşi, apoi am auzit un ţipăt sfâşietor, de undeva de la etajul superior… Am ieşit în fugă din cameră, la fel au făcut şi alţii din alte camere… Pe lângă noi a trecut poliţia, în mare grabă…Am aflat că Nicoleta s-a spânzurat în camera unei colege… Nicoleta, o colegă din anul III, cu care mă întâlneam numai la duş… Am fugit pe scări cu răsuflarea tăiată. Am vrut să intru s-o văd, dar poliţia nu-mi dădea voie.
-Domnişoară, nu e voie să intraţi până nu luăm amprente!
-Dar trebuie… trebuie neapărat s-o văd…
-Nu  întelegi că nu ai voie?
-Trebuie s-o văd…să scap de obsesie…
La insistenţele colegei mele de cameră, care le-a explicat că am un coşmar de ceva vreme, m-au lăsat să mă uit din uşă… Am văzut-o, era îmbrăcată în alb, fustă lungă şi bluză albe, desculţă… era spânzurată de o ţeavă cu un cearceaf, lângă fereastră… capul ii era plecat într-o parte, era palidă… parcă dormea cu un zâmbet pe buze…Mi-a atras atenţia cercelul din urechea stângă, care strălucea în lumina de la geam… Mi-a rămas în minte doar cercelul ei din urechea stângă, singurul care părea că are o sclipire de viaţă.
Mi-a fost greu, o perioadă, să mă obişnuiesc, cu gândul, că n-o voi mai întâlni pe Nicoleta la duş… în schimb coşmarul, obsesia au dispărut…
Sinucigaşul de ieri mi-a adus aminte de Nicoleta… nu ştiu nici acum ce a determinat-o să facă acel pas…DE CE?

Viaţa e frumoasă şi merită trăită atât cât îţi este dată!

Şi uite cum văd eu viaţa frumoasă…aşa cum o prezinta Igor Krutoi :)

La mulţi ani, femeie!

Posted by on Friday, 6 March, 2009

ŢIE
George Tarnea

Din viaţă , în de moarte ,
Din aproape-n departe ,
De la dragoste la ură ,
Tu , dintru-nceput măsură
Pentru toţi şi pentru toate…
Fără tine nu se poate
Întâmpla nimic sub stele ,
Tu lumina vieţii mele ,
Tu blestemul sau tu , leacul ,
Pripa care naşte veacul ,
Mâna care-adoarme clipa ,
Tu , strânsura şi risipa ,
Ţii în palmele-ţi fragile
Nopţi şi visuri , munci şi zile ,
Vindecarea şi pierzarea ,
Tu , limanul meu şi zarea ,
Neclintirea mea şi zborul,
Tu , pustiul , tu , izvorul ,
De la humă la idee,
Tu , întregul meu , Femeie!


15s0jdv1

CÂNTEC FEMEIESC
Adrian Păunescu

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…


vezi unde parchezi maşina!

Posted by on Sunday, 1 February, 2009

Făcând curăţenie  prin calculator,am gasit nişte poze,care mi-au adus aminte de astă vară,când stam cu orele să pot să intru sau să ies din bloc.
Locuiesc în Piaţa Centrală .Intrarea în bloc este prin spate,noi având vedere în faţă,chiar în piaţă.În piaţă sunt vreo 50 locuri de parcare cu plată.Multe din aceste locuri sunt libere sâmbăta si duminica,în schimb în spatele blocului,unde nu sunt locuri de parcare cu plată,adica locurile sunt numai pentru locatarii blocului(care niciodată nu au loc),sunt zeci de maşini,predominant Dacia.Partea proastă este că le parchează cu orele şi foarte aproape de bloc,blocând accesul din şi înspre scara blocului.Am păţit de multe ori lucrul ăsta,însă într-o  sâmbătă a trebuit să stau o ora afară ca să pot intra în scara blocului.Atunci,la cât eram de furioasă,m-am gândit la multe rele,de exemplu:aş putea să arunc cu un ghiveci de sus din uscătorie,dar aş sparge un singur parbriz,iar eu vreau pe toate…sau aş putea să dau cu kk pe parbriz,dar n-am de unde atât de mult şi m-aş murdarii…sau aş putea să torn nişte ulei pe parbriz…şi asta mi se pare o idee bună,ar mai fi să torn nişte clor prin găuricile alea de sub parbriz,dar mi-e să nu facă vreo explozie…să înţep roţile?neh,că atunci n-ar mai putea să plece…

Vreau şi ideiile voastre…şi aveti grija unde parcaţi maşinile!:D

O carte pe luna- Parfumul

Posted by on Friday, 30 January, 2009

“Îţi poţi închipui, cititorule, o lume formată numai din parfumuri, duhori, miresme? Îţi poţi închipui un om care nu cunoaşte viaţa decât mirosind-o? Ţi-ai dat seama că vechiul şi noul se pot distinge prin miros, că orice cută a trupului tău e un receptacul de miresme şi că totul în lume are o amprentă olfactivă? Ştii că fiecare om este un parfum inconfundabil, că parfumul tău te poate face anonim sau irezistibil?
A fost odată un bărbat care a descoperit în distilăria trupului său un parfum trecător pe care voia să-l stapânească pentru totdeauna: parfumul de tânară femeie.”

Este istoria unui criminal în serie, Jean-Baptiste Grenouille, care trebuie să ucidă 25 fecioare pentru a le fura parfumul. Ultima victimă este, bineînteles, cea mai frumoasă şi cea mai protejată, tatăl ei chiar îndepartând-o de Grasse, oraşul în care se produceau crimele. Era în vârstă de saisprezece ani şi se numea Laure Richis.

…este vorba de cartea pe care am citit-o cu sufletul la gură(carte  primită de la o prietenă,care ştie că eu am o problemă cu mirosurile  ), carte care m-a captivat,deşi traducerea mi s-a parut defectuoasă…carte cu pasaje scârboase,dar si pasaje interesante…Se numeste “Parfumul” de Patrick Suskind.Merită citită!
Eu îmi doresc să văd filmul;)