Posts Tagged ramas

duzina de cuvinte – arc peste timp

Posted by on Saturday, 25 February, 2012

 Sursa foto

Ca un arc peste timp, imi staruie in minte amintiri si inca mai simt gustul dulce-amar de ierburi, pe buze… parfumul tau plin de mistermatematic imi fac socoteala in gand… au trecut 20 de ani… incerc o convertire a timpului trecut, in prezent… vad balta ca un petic de cer, sclipind sub razele soarelui si bicicleta verde rezemata de trunchiul salciei, iar tu, ca un bun manuitor al unditei, stai concentrat cu ochii atintiti in luciul apei… stau langa tine, tacuta, ca o asistenta stagiara care vrea sa invete cat mai multe… din cand in cand iti intorci fata spre mine si ma privesti cu bunatate… au trecut 20 ani si nu stiu de ce am ramas atat de ancorata in trecut… mi-ai spus atunci o poveste despre un refugiat chirurg german si o pacienta sinucigasa, intre care se infiripa o legatura puternica… trebuie sa caut cartea in biblioteca, mi-ai daruit-o la despartirea noastra… era cartea ta de suflet, iar eu inca o mai pastrez…  e vorba de “Arcul de triumf” – Erich Maria Remarque.

 

Au scris duzine si: psi, anacondele, tibi, almanahe, scorpio, griska, redsky, cita, virusache, verovers, vero

duzina de cuvinte – timpul

Posted by on Saturday, 4 February, 2012

Timpule, tot asa ai ramas!… imuabil, fara pic de simturi, ca o geanta ferecata, ca un calup de gheata, alunecand in tacere pe valurile vietii… Imaginar ti-am creionat un portet apos, usor acidulat, curgand invers decat ti-e cursul sau flacara palpaind in salic, cautand cararea dreapta… dar, nu, tu ai gargauni, cursul tau este inainte, intortocheat… ma impingi cu putere in fata, spre necunoscut, pe un drum tesut cu fiecare an care trece, lasandu-mi ninsoare la tampla

 

Au mai participat la aceasta duzina:

psialmanaheredskyscorpiovirusachemitzaabiciclistacristianvalentinaverorokssana, tibi

cuvinte din trecut – recensamant

Posted by on Sunday, 23 October, 2011

 

A inceput recensamantul populatiei. Toate posturile tv vuiesc despre treaba asta… Am studiat si eu problema, pe net, sa ma dumiresc mai bine ce trebuie sa stiu, sa aflu care este profilul recenzorului, ca sa nu primesc in casa pe oricine, ca nu se stie ce-i poate pielea sau care ii sunt doritele… sa stiu ce acte trebuie sa prezint si la ce intrebari sa raspund… Acum ma gandeam ca trebuie sa declar si broasca testoasa, ca si ea e vietate si traieste in acelasi spatiu locativ cu noi, doar ca nu are CNP… In fine, au venit si la mine, vineri, cu recensamantul… In inchipuirea mea, recenzorul, ma asteptam sa fie un pensionar, fost comunist, imbracat intr-un costul ponosit, cu parul dat pe spate sau cu chelie, cu geanta/ mapa albastra, ecusonul in piept, care imi baga o legitimatie sub nas, prezentandu-se cu toata titulatura, vorbind printre dinti si tubuind buzele, privindu-ma de sus… Ei bine, recenzorul era o fatuca pe care o cunosteam… a ramas si ea suprinsa sa ma vada in usa apartamentului:)… am poftit-o in casa, i-am dat toate informatiile cerute ( nu stiu de ce le trebuiau date despre ferestre, boiler si alte alea, cand, defapt, ii intereseaza populatia, ca numar, cred), am dat si datele sotului si copilului ( aseara am aflat ca CNP-ul nu era obligatoriu)… si uite asa mi-am adus aminte cum, cu ani in urma, am fost si eu la recensamant ( cel al copiilor prescolari) si chiar scrisesem despre asta, undeva pe netlog, asa ca am „dat fuga” sa caut acea postare, pentru ca tot e duminica ( pe sfarsit) si este ziua provocarii lui Tiberiu, adica „cuvinte din trecut”… iata ca imi fac si eu tema ;)

Pentru ca domnul director, al unitatii scolare unde profesez, a dat dispozitie ca pe timpul vacantei intersemestriale sa ramanem toti in activitate (mai putin profii de religie), ne-au fost repartizate scari de blocuri, din cartier, unde sa mergem cu recensamantul. Nu stiu daca va mai aduceti aminte, dar si pe vremea comunismului se facea asa ceva…
Ok!… Eu am lipsit luni, asa ca mi s-a oprit si mie o scara de bloc… ce a mai ramas. Str.Negru-Voda, bl.240G(garsoniere), sc.D… Ma asteptam la o scara mizerabila, fara lumina… n-a fost chiar asa, a fost acceptabil… dar cum sa sun eu la usi si sa intreb “aveti copii de 0-7 ani?”… Cine-mi va deschide usa? Cate intrebari imi vor pune?… Noroc cu vecina de la et.1, ea stie tot ce misca pe scara. Stiti ca fiecare bloc are o vecina la etajul 1, care stie tot ce misca pe scara? care sta numai cu ochiul pe vizor si cu urechea lipita de usa… Ei bine,am gasit-o!… Scara avea 60 de garsoniere. Am inceput cu parterul, ap.9… am gasit un baietel de 6 luni… La etajul 1, deja mi-a fost mai usor, am dat de “vecina stie pe toata lumea”, ap.16, care avea 4 copii, primul de 14 ani si singurul recunocut de tata, restul doar ai ei. Mi-a spus toata viata ei, de la primul copil pana la ultimul, cat de greu o duce cu “EL, futul in gura!”si altele… Deja ma luase durerea de cap. Ma gandeam cu groaza peste cate astfel de femei mai dau pana la et. 4?
Scap in sfarsit de femeie si ii respect traseul:la ap.25, un baietel de 3 luni, la ap.31, baietel de 3 ani, la alte ap. n-am mai sunat ca erau copii de liceu, clase primare sau gimnaziu… La et 3, ap.37, fetita de 7 ani, la ap.38, am dat de o baba surda… eu intrebam de copii, ea imi spunea ca nu are apa calda, incercam sa-i explic cu voce mult mai tare ce doresc, ea tipa la mine ca nu are apa calda… Am plecat, vazand ca nu ma inteleg cu ea si de teama sa nu cheme politia. Ap.47, baietel 4 ani. Ce-mi place ca in familiile dupa scara asta, copilul poarta numele unuia din parinti, iar parintii au nume diferite. In fine, ajung si la et. 4, dupa amiaza, galesc cele 2 familii cu copii, conform indicatiilor date de vecina de la 1,ap.51, baiat 4 ani, parintii surdo-muti, aici am apelat la cunostintele mele de mima, dobandite in urma cu 4 ani la strand, cand am fost nevoita sa lucrez cu o copila de 6 ani surdo-muta. M-am descurcat foarte bine cu domnul, a inteles ce doresc si mi-a scris personal toate date. La ap.58, baiat 7 ani… Si gata. Maine trebuie sa dau rezultatele si sper sa nu am cei mai putini copii!

P.S. Fetita de 7 ani mi-a fost eleva, iar ac um e clasa a VI a, baietelul, tot de 7 ani, mi-a fost si el elev pana in clasa a IV a, iar acum este clasa a V a, iar baietelul surdomutilor, imi este elev, in calasa a III a :)

 

Cuvinte din trecut gasiti si la : psivero,  altcersenin,  saratibi

de ce as mai ramane?

Posted by on Friday, 8 April, 2011

Mai intai mazgalica, apoi Cony,  au devenit curioase sa afle care sunt cele trei motive pentru care as alege sa plec din tara si care ar fi cele trei motive care m-ar determina sa raman.

Am avut timp sa ma gandesc la cele trei motive pentru care as ramane in tara… Nu stiu cu care sa incep. O sa incep cu motivele pentru care as pleca… defapt un singur motiv ar fi de-ajuns sa le rezolv si pe celelalte.

As pleca din tara, in primul rand, pentru ca aici nu-mi gasesc locul, nu ma mai simt “ acasa”, asa cum ma simteam candva… As pleca din tara, dar nu oriunde, as pleca doar in Anglia, acolo unde ma simt acasa, acolo unde, munca mea ar fi recunoscuta la adevarata ei valoare( asta ar fi al doilea motiv)… as pleca din tara, acolo unde nu vad strazi sparte la tot pasul, nu vad cum se demoleaza cladiri vechi(cu multe amintiri),  pentru a se construi cladiri de birouri, care nu se incadreaza in peisaj… unde traficul rutier este fluent si nu auzi muzica data la maxim, in nicio masina luxoasa, din care vezi cotul soferului, iesit jumatate pe geamul coborat la maxim, unde nu se arunca mucuri de tigara pe strada, unde nu vezi picior de caine, iar stapanii cainilor de rasa, culeg excrementele in urma patrupedelor, cu manusi de unica folosinta… sa continui? E vorba despre civilizatie , iar asta ar fi al treilea motiv care ma face sa plec din tara.

Ce m-ar determina sa raman?… putine, foarte putine lucruri, din pacate… As zice familia… desi, familia in care am crescut, e departe (mama, sora, fratele si mamaia… tata si tataie s-au dus de doi ani, dar m-ar veghea oriunde m-as duce) si oricum ne vedem de doua ori pe an, asa cum m-as putea vedea, cu ei, si daca as fi plecata… Copilul il iau cu mine… restul, nu fac parte din mine, nu avem acelasi sange… Prietenii?… nu am atat de multi prieteni, iar prietenii buni, pe care ii numeri pe degetele de la o singura mana, nu sunt aproape, ne auzim la telefon sau vorbim prin intermediul tehnologiei moderne… pana la urma, nici lucrurile astea nu m-ar determina sa raman…

Ar fi, totusi, ceva care m-ar determina sa raman: 1. copiii, elevii mei, pe care imi place sa-i vad cum cresc de la un an la altul, la fiecare inceput de an scolar… 2. Marea, pe care o vad de cateva ori pe an, atunci cand “mi se usuca pielea” si dau fuga, pentru cateva zile, s-o vad, s-o simt, s-o respir… 3. Rasaritul de soare de la fereastra, de fiecare data altul… dudele mancate direct din copac, in drum spre/dinspre scoala, pe care nu cred ca le-as gasi in alta parte; mustul din via de la tara… braga de la chioscul din coltul blocului…

… Amintirile  le iau cu mine, iar uneori le insir aici :)