Posts Tagged povesti

cuvinte din trecut – prima intalnire cu mosu’

Posted by on Sunday, 18 December, 2011

mos-craciun1

Suntem pe ultima suta de metri pana la Craciun, perioada cea mai aglomerata si cea mai obositoare a anului, cel putin asa mi se pare mie, dar si cea mai luminata, cea mai “gatita”, mai plina de nostalgie… Cui nu i s-a intamplat sa se simta copil in aceasta perioada a anului? Eu una ma simt ,in fiecare an… Mi se intampla in ultima vreme ,venind de la munca , pe la ora 21.30, sa ma opresc in fata vitrinelor si sa-mi lipesc nasul de geamuri punand mana streasina la frunte pentru a putea vedea mai bine ce-i inauntru… Imi place sa ma uit la jucarii, la hainute pentru copii, la parfumuri… Am mers incet spre casa privind luminitele de la instalatiile agatate pe stalpi, in pomi si la magazine… am incercat sa-mi creez povesti asa cum faceam cand eram copil. In fiecare seara am intarziat pe o banca in parc… Vreau sa fiu copil si sa-l astept pe Mos Craciun cu emotie in suflet!

Ieri mi-am adus aminte de prima intalnire cu Mosul… Aveam doar 4 ani si eram la bunici. Auzisem de Mos Craciun, la gradinita, il vazusem in carticele, il colorasem chiar, dar nu-l vazusem niciodata in realitate… Stiam ca aduce daruri copiilor cuminti, care stiu o poezie, asa ca ma pregatisem deja, pe langa poeziile de la gradinita mai invatasem una de la mamaia… Imi spusese tataie, ca pe seara ar ajunge Mosul si la casa noastra. Mamaia se trezise de dimineata si framanta la cozonaci… mirosea a lemne arse in plita, pe foc clocotea ciorba, iar in cuptor, din ala taranesc cu vatra (pe unde credeam eu ca intra Mosul), sfaraiau sarmalele. Afara era zapada aproape cat mine de mare… Mamaia m-a imbracat bine si m-a trimis la joaca. Zapada moale scartaia sub talpi… Imi placea sa mananc zapada si turturi de la stresinile joase… M-am jucat cu copiii pana nu mi-am mai simtit mainile si picioarele de ger si umezeala, iar nasul era rosu ca un gogosar… cu greu m-au bagat in casa si m-au dezbracat… In casa era cald, soba incinsa… mirosea a brad si-a cozonac, a ciorba si sarmale… nu-mi doream sa mananc decat cozonac cald cu nuci, rahat si cacao… M-am asezat langa soba si simteam ca-mi ia foc fata, degetele mi se dezmorteau si ma intepau ca niste ace… Mamaia mi-a adus cozonac si o cana cu lapte… La un moment dat s-au auzit batai in geam, iar pe usa a intrat tataie cu… era chiar el, chiar Mos Craciun din cartile mele de colorat… era chiar asa cum mi-l inchipuiam, cu barba alba si mantie rosie cu gluga… si avea un sac de canepa… un sac cu grau, cu faina, cu vinete???… ma intrebam pentru ca eu stiam ca in saci ca acela, tataie punea grau cand se ducea la moara si aducea faina cand venea acasa… sau punea vinete cand se ducea la piata… M-au cuprins emotiile, aproape ca uitasem poezia… Mosul avea o privire blanda, iar barba era alba, adevarata ca si parul… m-a luat pe genunchi si m-a intrebat daca am fost cuminte, daca mananc si daca stiu o poezie… i-am spus poezia cu glas tremurat de emotii… Mosul a bagat mana in sac, iar eu ma asteptam sa-mi dea o vanata sau o mana de grau (era prima data cand venea Mosu’ la mine, nu aveam de unde sa stiu ce are in acel sac)… dar a scos o punga cu dulciuri, o ciocolata cu un ambalaj rosu si cu boabe de cafea (mai tarziu am citit ca se numea Mocca), un iepuras de plastic transparent plin cu bomboane ca niste bilute colorate si o mingiuta albastra, din plastic plina cu acelasi tip de bomboane ca in iepuras. Am ramas cu gura larg cascata… nu mai vazusem asa cadou si eram fericita si multumita pentru ca asta imi dorisem… asta imi aduceau parinti cand veneau de la Brasov.

Acela a fost Mos Craciun, pentru ca eu nici in ziua de azi nu stiu cine a fost… si adevarul este ca urmatorii Mosi n-au mai fost asa frumosi,nu aveam barba adevarata si nu veneau niciodata cand trebuia, veneau mult mai tarziu sau mult prea devreme.

 

Joaca de-a “cuvinte din trecut” a inceput la tibi si a fost preluata si de:   psiverotibicitaaltcersenin

22 aprilie- Ziua Pamantului

Posted by on Wednesday, 21 April, 2010

42-16875340

Azi a trebuit sa-mi petrec vreo doua ore prin biblioteca scolii. Mi-am adus aminte ca, atat inainte de vacanta de primavara, cat si dupa vacanta, in scoala, au fost mai multe activitati ECO, in care s-au implicat atat cadrele didactice cat si elevii de la clasele I pana la cei de a VIII a… Suntem intr-o competitie internationala “Eco-Scoala”, un program pentru managementul mediului si certificarea scolilor care il implementeaza, coordonat la nivel international de Fundatia de Educatie pentru Mediul Inconjurator (FEE). Cu aceasta ocazie s-a realizat si revista programului Eco- Scoala “Aproape de sufletul naturii”, facand parte din proiectul “Din inimi curate pentru o natura curata”. Am intrat si eu in posesia unei astfel de reviste, care mi se pare foarte interesanta, frumos ilustrata cu activitatile elevilor din scoala noastra, povesti, compuneri si poezioare inchinate naturii… Am gasit si ” Calendarul Naturii”, care este foarte incarcat in evenimente. Si daca tocmai a trecut “Luna Padurii” (15 martie- 15 aprilie),”Ziua Mondiala a Apei”(22 martie), “Ziua Mondiala a Meteorologiei”(23 martie), “Ziua Pasarilor”(1 aprilie), in care am plantat pomi, am sadit flori, am curatat parcurile, am facut cuiburi la pasari, iar toate astea sunt ilustrate in aceasta revista, iata ca, maine 22 aprilie este “Ziua Pamantului”. Jumatate din revista cuprinde poezii, compuneri si povesti scrise de elevii scolii. Printre ele am gasit o poveste scrisa de un elev de-al meu, de la clasa a IV a. Si pentru ca, maine este “Ziua Pamantului”, iar povestioara se numeste ” Povestea Pamantului”, o postez si aici.

“POVESTEA PAMANTULUI

Pamantul nostru este minunat. Este scaldat in numeroase raze aurii, nins cu fulgi pufosi de nea, stralucitor de atatea ploi, mangaiat de adierile de vant, admirat de celelalte planete pentru vietatile carora le este casa.

Intr-o zi, prietena sa, Luna, care ii sta alaturi tot timpul, observa ca pe Pamant se starneste o mare zarva. Erau oamenii care se rasculasera fara nici un motiv: aveau toate bogatiile fara sa li se ceara nimic in schimb. Pamantul nu dorea decat sa fie lasat in pace, sa-i fie respectate padurile, animalele, florile si iarba, iar apele sa-i fie pastrate curate.

Fiind ranit adanc, Pamantul incepu sa zaca, iar in haina verde a padurilor au aparut semne de imbolnavire incat pasarile au inceput sa zboare departe cu tipetele lor infricosatoare.

Vazandu-l gemand de durere si revolta, Luna a plecat dupa ajutor. A chemat Ploaia si Soarele ca sa-l ajute sa se vindece si sa arate ca inainte. Ranile Pamantului se inchideau insa foarte greu, pe locul fostelor paduri abia se zarea cate un palc de copaci firavi, apele au inceput sa se limpezeasca, insa nu rasarise nicio floare si nicio pasare nu-si facuse cuib.

Asa a trecut mult timp, poate o mie de ani, si, intr-o dimineata, Luna observa schimbarile mult asteptate: rasarise iarba, pasarelele ciripeau, muntii se acoperisera de brazi, se auzea galopul cailor pe campii, iar oamenii erau fericiti. Pamantul isi vindecase ranile si sufletul si-i iertase, poate, pe cei care i-au facut rau.

De la aceasta intamplare oamenii nu s-au mai razboit cu natura, nu i-au mai provocat rani, ci au trait in armonie, au pretuit si ocrotit Pamantul cu frumusetile si bogatiile lui. Nu au uitat ca este casa lor si de sanatatea lui depinde viata tuturor.”

Buga Bogdan Andrei (Bobi), clasa a.IV.a D- profil inot

… Si inca ceva: „Ziua Pamantului” a fost stabilita in 1970… ne-am nacut in acelasi an ;)