Posts Tagged Poezie

un loc in inima ta

Posted by on Monday, 27 February, 2012

Titlul face parte din provocarea de luni, propusa de psi… intrucat nu-mi fac loc in inima nimanui, nici inspiratia nu ma batuie, dar mi-am adus aminte de o poezie pe care am citit-o si rascitit-o, inca din momentul aparitie, cunoscand si autorul ei… mi se pare potrivita cu vremea de afara si, de ce nu, cu locul din inima cuiva :)

Din priviri

Femeie, ieşi, în legea mea, afară,
Mi s-a făcut, cumplit, de primavară.
Lasa-ţi zâmbetele şi poartă-mi sâmbetele
Peste sânii tăi goi. Femeie, 
Acoperă-i pe amândoi.
Umblă din umbră! Piei…
Întinse şi moi peste luminile ochilor mei.
Femeie, muzica bătăilor inimii tale
Mi-a făcut clape din pleoape.
Şi, pur şi simplu, nu mai încape.
Femeie, dragostea mârâie
Şi trage de lesă, să scape.
Auzi-o cum sfârâie.
Femeie, creatură parazită,
Mi-ai infestat cultura cu ispită.
Mi-ai răsturnat de pe pereţi martirii
Mi-ai decupat din tatuaje trandafirii
M-ai schilodit, m-ai frânt, m-ai scos din pepeni,
Mi-ai rupt nedelicat pilaştrii ţepeni,
M-ai cocoşat, m-ai schingiuit, m-ai stors
Ca pe un pumn de lână dat la tors.
Femeie, nu sunt piatră, nu sunt lut.
Cu piatra n-o mai luai de la-nceput.
Sunt carne, sunt, şi haina de pe os.
Si slut eram.
Tu m-ai făcut frumos.
Auzi, femeie, ieşi în legea mea afară,
Să te recuceresc a mia oară…

Alexandru Ciochia – 25.09.2008

 

Un loc in inima ta isi pot gasi si ei: psi, virusache, rokssana, scorpio, cita, anacondele, vero

cuvinte din trecut – prima intalnire cu mosu’

Posted by on Sunday, 18 December, 2011

mos-craciun1

Suntem pe ultima suta de metri pana la Craciun, perioada cea mai aglomerata si cea mai obositoare a anului, cel putin asa mi se pare mie, dar si cea mai luminata, cea mai “gatita”, mai plina de nostalgie… Cui nu i s-a intamplat sa se simta copil in aceasta perioada a anului? Eu una ma simt ,in fiecare an… Mi se intampla in ultima vreme ,venind de la munca , pe la ora 21.30, sa ma opresc in fata vitrinelor si sa-mi lipesc nasul de geamuri punand mana streasina la frunte pentru a putea vedea mai bine ce-i inauntru… Imi place sa ma uit la jucarii, la hainute pentru copii, la parfumuri… Am mers incet spre casa privind luminitele de la instalatiile agatate pe stalpi, in pomi si la magazine… am incercat sa-mi creez povesti asa cum faceam cand eram copil. In fiecare seara am intarziat pe o banca in parc… Vreau sa fiu copil si sa-l astept pe Mos Craciun cu emotie in suflet!

Ieri mi-am adus aminte de prima intalnire cu Mosul… Aveam doar 4 ani si eram la bunici. Auzisem de Mos Craciun, la gradinita, il vazusem in carticele, il colorasem chiar, dar nu-l vazusem niciodata in realitate… Stiam ca aduce daruri copiilor cuminti, care stiu o poezie, asa ca ma pregatisem deja, pe langa poeziile de la gradinita mai invatasem una de la mamaia… Imi spusese tataie, ca pe seara ar ajunge Mosul si la casa noastra. Mamaia se trezise de dimineata si framanta la cozonaci… mirosea a lemne arse in plita, pe foc clocotea ciorba, iar in cuptor, din ala taranesc cu vatra (pe unde credeam eu ca intra Mosul), sfaraiau sarmalele. Afara era zapada aproape cat mine de mare… Mamaia m-a imbracat bine si m-a trimis la joaca. Zapada moale scartaia sub talpi… Imi placea sa mananc zapada si turturi de la stresinile joase… M-am jucat cu copiii pana nu mi-am mai simtit mainile si picioarele de ger si umezeala, iar nasul era rosu ca un gogosar… cu greu m-au bagat in casa si m-au dezbracat… In casa era cald, soba incinsa… mirosea a brad si-a cozonac, a ciorba si sarmale… nu-mi doream sa mananc decat cozonac cald cu nuci, rahat si cacao… M-am asezat langa soba si simteam ca-mi ia foc fata, degetele mi se dezmorteau si ma intepau ca niste ace… Mamaia mi-a adus cozonac si o cana cu lapte… La un moment dat s-au auzit batai in geam, iar pe usa a intrat tataie cu… era chiar el, chiar Mos Craciun din cartile mele de colorat… era chiar asa cum mi-l inchipuiam, cu barba alba si mantie rosie cu gluga… si avea un sac de canepa… un sac cu grau, cu faina, cu vinete???… ma intrebam pentru ca eu stiam ca in saci ca acela, tataie punea grau cand se ducea la moara si aducea faina cand venea acasa… sau punea vinete cand se ducea la piata… M-au cuprins emotiile, aproape ca uitasem poezia… Mosul avea o privire blanda, iar barba era alba, adevarata ca si parul… m-a luat pe genunchi si m-a intrebat daca am fost cuminte, daca mananc si daca stiu o poezie… i-am spus poezia cu glas tremurat de emotii… Mosul a bagat mana in sac, iar eu ma asteptam sa-mi dea o vanata sau o mana de grau (era prima data cand venea Mosu’ la mine, nu aveam de unde sa stiu ce are in acel sac)… dar a scos o punga cu dulciuri, o ciocolata cu un ambalaj rosu si cu boabe de cafea (mai tarziu am citit ca se numea Mocca), un iepuras de plastic transparent plin cu bomboane ca niste bilute colorate si o mingiuta albastra, din plastic plina cu acelasi tip de bomboane ca in iepuras. Am ramas cu gura larg cascata… nu mai vazusem asa cadou si eram fericita si multumita pentru ca asta imi dorisem… asta imi aduceau parinti cand veneau de la Brasov.

Acela a fost Mos Craciun, pentru ca eu nici in ziua de azi nu stiu cine a fost… si adevarul este ca urmatorii Mosi n-au mai fost asa frumosi,nu aveam barba adevarata si nu veneau niciodata cand trebuia, veneau mult mai tarziu sau mult prea devreme.

 

Joaca de-a “cuvinte din trecut” a inceput la tibi si a fost preluata si de:   psiverotibicitaaltcersenin

doar ieri

Posted by on Tuesday, 8 November, 2011

Sunt momente in viata cand simti ca nu mai poti face fata situatiei si atunci nu sti incotro s-o iei… simti ca astrele s-au aliniat si aliat impotriva ta, dereglandu-ti busola interioara… nimic nu-ti iese, piedici sunt la tot pasul… simti ca lumea se sfarseste aici, acum… nu poti sa mai respiri, nu poti sa mai gandesti, nu vezi nicio cale de iesire din situatie… Pentru unii totul se sfarseste chiar in acel punct, nu pot sa treaca peste moment, nu cauta solutii si isi pun streangul de gat… altii, in schimb, isi smulg parul din cap, urla, plang, se descarca, apoi se resemneaza, se calmeaza si ideeile incep sa apara, lucrurile se aranjeaza si intra pe fagasul normal…

Am avut multe, prea multe astfel de momente… am primit multe lovituri si socuri, care m-au pus la pamant, m-au epuizat psihic si fizic, dar am reusit de fiecare data sa ma ridic, sa ma scutur si sa merg mai departe… Nu stiu cui sa multumesc pentru asta, pentru puterea de a ma ridica si a merge mai departe, pentru taria psihicului si pentru ajutorul de-a gasi solutii… Un prieten imi spunea, cu un an in urma: “ Nu cauta raspunsul la altii, solutia problemei este in tine.”… si avea dreptate, raspunsul si solutiile sunt in noi, trebuie doar sa le cautam. :)

Nu-s o persoana pesimista, am doar perioadele mele, dar azi mi-a venit in minte o poezie… m-a obsedat toata ziua… o stiu de cativa ani, asa cum ii stiu si autorul ( l-am cunoscut personal)…

 

Doar ieri – Cristian Stefanescu

 

„zi dupa zi si acelasi desen,

monoton,

ca vagoanele unui tren,

numarand,

plictisit,

pe un pod, la popas,

cate oi au trecut, cate oi

au ramas…

sau privind fara noima spre un ceas care-a stat,

intr-un parc,

pe o banca,

intr-un colt neumblat,

cu un zambet ce-aduce-a convoi funerar,

luminand a speranta

ce se-aprinde-n zadar…

ti-e impus sa existi,

pedepsit

si stricat,

arogant, egoist, ipocrit, izolat

intre oameni

si de nimeni iubit;

fara rost resemnat, inutil razvratit.

focul tau nici n-a ars.

e-o iluzie!

atat!

te-ai nascut

(nu ti-e clar?)

cu o funie de gat,

fericit ca ai dreptul sa cazi

intr-o zi

poti spera la ce-a fost.

n-astepta ce va fi!

banc

Posted by on Wednesday, 21 September, 2011

El si ea in parc, pe-o banca, romantici:
Ea: – Uite, iubitule, cate culori au frunzele!!! Galbene, ca soarele cald si iubitor, ruginii, ca o poezie despre dragoste tradata, maro ca sufletele singure… Si uite, uite vrabiuta aceea, zgribulita, isi ascunde neputinta in puful ce-i acopera disperarea…
El – Da, fa, e toamna…

vorba aia

Posted by on Monday, 9 February, 2009

…Că vorba aia, se simte primăvara şi lumea cade în melancolie, citeşte multă poezie… aşa şi eu  citesc pe ici pe colo, ba un blog ,ba o poezie… şi pentru că un prieten, tare drag, îmi trimite aproape în fiecare zi mail-uri cu tot felul de chestii haioase, care îmi înseninează ziua, m-am gândit să-mi încânt şi cititorii…că vorba aia…


Vorba aia…

La numai 15 anisori,
Aveam o crestere aleasa,
In pension faceam furori,
Dar eram tare rusinoasa.
Si cand cu Nicusor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca vapaia…
Tin minte, cat de mult roseam,
Cand imi spunea de vorba aia.

Intr-o duminica, fiind cald
Si cum vazduhul sta sa fiarba,
M-am dus la garla sa ma scald
Si mi-am pus hainele pe iarba.
Dar Nicusor sta-n iarba strans
Si ma privea cum faceam baia,
Mi-a fost rusine si am plans,
Fiindca-mi vazuse vorba aia.

Prin Cismigiu cu pas grabit,
De la pension mergeam spre casa
Si-un ofiter m-a urmarit,
spunandu-mi dulce ca-s frumoasa.
M-am rusinat si-am spus “merci”,
Si ca sa nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa si…
S-a intamplat si vorba aia.

Desi sunt rusinoasa rau,
De toti baietii sunt curtata
Si alearga-n urma mea mereu
Aproape Capitala toata.
Si-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanta sau Mamaia,
Petrec din noapte pana-n zori
Ca mult imi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sarman,
Vrei sa gasesti a vietii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindca iubeste o femeie.
Aseara s-a-mpuscat Bebe,
Afland ca l-a-nselat Aglaia
Si toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!…

Ion Pribeagu