Posts Tagged Poate

Campanie miniPRIX

Posted by on Wednesday, 16 November, 2011

Trebuie sa recunosc ca nu ma imbrac de la marile case de moda si nici din magazine de fitze, in schimb am gasit lucruri dragute la miniPRIX, de aceea m-am abonat online la siteul magazinului ca sa pot primi noutati, mai ales ca incepe si perioada reducerilor. Caravana Reducerilor miniPRIX va poposi in weekend-ul 26-27.11.2011 in judetul care va aduna cele mai multe voturi in sondajul de pe prima pagina a magazinului online miniPRIX!

Locuitorii judetului castigator vor avea posibilitatea sa cumpare orice produs de pe miniPRIX, in perioada 26-27.11.2011, cu 20% reducere! Asa ca, va fac o invitatie:

Locuiesti intr-unul din judetele Olt, Galati, Teleorman, Satu Mare, Buzau, Tulcea, Giurgiu, Ialomita, Harghita, Salaj sau Covasna? Atunci intra pe www.miniprix.ro si voteaza-ti judetul pentru a beneficia in weekend-ul 26-27.11.2011 de o reducere de 20% pentru orice comanda online pe miniPRIX! Oricine poate vota in acest sondaj!

 Lupta este stransa si toata lumea are sansa sa!

 Judetele aflate pe locurile 2 si 3  in sondaj isi asigura locul la Caravana Zapezii!

 Voteaza si tu!”

duzina de cuvinte – de toamna

Posted by on Saturday, 17 September, 2011

 

Azi mai deschid un sertaras cu amintiri… caut zambete si imbratisari, niste vechituri dintr-un septembrie tarziu, de mult uitat de tine, inca viu pentru mine… simt o nevoie acuta de imbratisare… mai stii ziua aceea- “noaptea solara” ai numit-o tu, pentru ca era eclipsa totata de soare-  clipele acelea de intuneric, cand ne cautam bajbaind prin apa din piscina… ne-am gasit cu apa prelinsa pe trupuri… destinul ne-a adus impreuna, atunci, acolo, in acea clipa… ca un caine scaldat in zoaie am primit imbratisarea ta, m-am lipit la pieptul tau… ai fost ca o aspirina, ca un pansament, pentru durerea sufletului meu… mi-a facut bine, nu stiu ce: tu sau eclipsa?

Merg pe strada cu gandurile imprestiate, nu mai stiu in ce zi suntem, nici cine sunt… e marti, 13 septembrie 2011… a fost poate ce-a mai grea zi decisiva zi din viata mea… stiu ca mi s-a facut rau la un moment dat, dar am reusit sa nu lesin… mirosul fetid al frunzelor moarte imi inteapa narile… ici, colo, cate o castana cade, topaind in salturi mici inaintea mea… incerc sa-mi adun gandurile si amintirile, intr-un septembrie prea cald si mult prea departe de vara noastra si de “noaptea solara”… chipul tau placid imi apare in fiecare frunza cazuta si-mi pare ca-ti aud vocea in fiecare castana care se rostogoleste pe asfalt… revin la realitate, lasand in urma amintiri si regrete, iubiri de-o clipa ce uneori par vesnice, ma las purtata de pasi, pe aleea plina de frunze galben- roscate, intr-o abandonare a timpului prelins peste noi.

 

Si asta e septembrie care m-a starnit aseara; :)

alte persoane implicate in duzina: citaredskytibivirusachevero, rokssana, dagatha,scorpiovalentinadictatura justiţiei

cuvinte din trecut – norii

Posted by on Sunday, 21 August, 2011

Norii

Wednesday, January 28th, 2009

Întotdeauna m-au fascinat norii, formele lor, mişcarea lor… Când eram copil şi aveam mult timp liber, îmi imaginam tot felul de poveşti privind norii şi îmi doream să trăiesc acolo sus, deşi am rău de înaltime.

Aveam 4 ani când parinţii mei s-au mutat din Braşov în Alexandria şi ne-au adus şi pe noi, pe mine si pe sora mea, de la ţară. Era pentru prima oară când vedeam un apartament de bloc, cu baie, cu balcon la etajul 3… mi-era frică, dar totodată mă fascina balconul, pentru că eram mai aproape de cer, vedeam norii mai bine…

Dupa un an, la scara vecina s-a mutat o familie, colegi cu parinţii mei, care aveau 2 copii, un băiat mare de 14 ani și o fată de-o seamă cu sora mea, adică mai mare cu un an ca mine… pe fată o chema Natalia, iar parinții o strigau “Natalița”. Nu îmi plăcea de ea, era foarte urâtă, osoasă, cu părul blond-şaten şi aspru ca de capră, avea tenul alb și cu mulţi pistrui și un nas borcănat… era răutacioasă şi egoistă… Într-o dupăamiază de vară, ne jucam împreună , cu păpuşile, în spatele blocului pe preş…pe cer erau nişte nori frumoşi, ca nişte prinţi şi prinţese, castele, iar eu mă apuc şi povestesc despre pasiunea mea pentru nori şi începem să ne imaginăm tot felul de forme şi creaturi cu ochii aţintiţi spre cer… de atunci a început să mă intereseze “Nataliţa”, pentru că mi-a spus secretul ei, mi-a zis că ea are “o bucată de nor” acasă, pe care o ţine într-o cutie de metal…degeaba am insistat, cu lacrimi în ochi să mi-o arate şi mie, a gasit multe scuze: că nu are cheie, că n-o lasă mama ei să ne arate și nouă… M-am dus acasă plângând şi spunând că vreau şi eu o bucată de nor cum are Natalia… maică-mea a început să-mi explice ce sunt norii şi că nu se poate să iei o bucată de nor, că Natalia m-a minţit doar ca s-o bag în seamă şi să mă joc cu ea… dar eu tot credeam că Natalia are o bucată de nor, iar bucaţica aia trebuie să fie moale, umedă şi să miroasă a ploaie… nu mă mai jucam cu Natalia, deşi ea venea tot timpul să mă amăgească zicându-mi: “dacă te joci cu mine poate îţi arăt bucățica de nor”… Ştiam că mă minte, ştiam că nu mi-o va arăta niciodată, dar n-o credeam că bucăţica aceea de nor e dulce, asta nu puteam să cred.

Vacanţele de vară mi le petreceam la ţara, la bunicii din partea mamei. Acolo puteam privi cerul cât e ziulica de mare şi pe la 6 ani începusem deja să le spun bunicilor când o să plouă… aveam semnele mele… erau nori trecători, care nu prevesteau ploaia, din care eu îmi cream poveşti, erau nori care îmi aduceau în nari miros de ploaie şi atunci ploua (am simţul olfactiv foarte bine dezvoltat).

Îmi aduc aminte, cred că aveam 7 ani, eram la ţară, stam cu mamaia în curte pe un preş, ea cosea ceva , iar eu priveam norii şi deodată îi zic:

-O să vină ploaia, ploaie de-aia care umple şanţurile… ne laşi să alergăm prin şanţuri după ce se opreşte?

Mamaia s-a oprit din cusut, s-a uitat pe cer şi mirată m-a întrebat:

-De unde ştii c-o să vina “ploaia care umple şanţurile”?(este vorba de ploaie torenţială)

-Păi miroase a ploaie şi a pământ ud… şi uite acolo la casa din faţă… vezi “carul cu boi”?

-Ce car cu boi vezi tu copilă?

-Carul ăla… înainte să vină “ploaia care umple şanţurile”, acolo sub streaşina casei se “pictează” aşa cu apă un car cu boi, uită-te mai bine să vezi (era imaginaţia mea, dar şi acum văd cu ochii minţii “carul cu boi”). Se uită mamaia, nu ştiu dacă vedea ce văd eu, dar mă aproba căci în următoarele minute începea ploaia…”ploaia care umplea şanţurile”.

… si melodia asta mi-a venit în minte uitandu-mă spre cer :)

“cuvinte din trecut” au scris si ei: dagatha, psipsina, tiberiu, incertitudini, vero, lotusull, valentina, andres

Singurătate…cred

Posted by on Sunday, 24 May, 2009

Weekend-ul trecut, vorbeam cu un bun prieten, despre tristeţe şi singurătate. Eu tot povesteam de zor, despre necazurile pe care le-am avut în ultima vreme şi greutăţile cu care m-am confruntat, despre momentele de singurătate prin care trec… El mă asculta calm şi, la un moment dat, mi-a zis “aşa sunteţi făcute voi femeile, aveţi darul ăsta de a vorbi, de a vă descărca şi asta vă face bine… eu nu pot să fac lucrul ăsta… de aceea femeile sunt bune naratoare”… sau cam aşa ceva spunea.
Bărbaţii suferă mult mai mult de singurăte şi sunt mult mai trişti decât femeile… şi mult mai interiorizaţi.
E adevărat că femeile trec mai uşor peste greutăţi, tristeţi, necazuri… poate tocmai datorită faptului că spun ce au pe suflet.
…Şi nu ştiu de ce, azi mi-a venit în minte melodia asta… oarecum exprimă tristeţea şi singurătatea bărbatului.

My house has been built but I am alone here
The door banged behind my back
An autumn wind is knocking on the window
Crying over me all over again…
Thunderstorm at night and fog in the morning…
The sun has turned completely cold
Old pains are following one another
Let them all get together!

My house has been built but I am alone here
The door banged behind my back
An autumn wind is knocking on the window
Crying over me all over again…
This is Fate and I can’t
Ask anything of Fate!
I just know how the winds
Will be wailing after I’m gone

Reblog this post [with Zemanta]

La mulţi ani, Constantini, Constantine, Elene!

Posted by on Thursday, 21 May, 2009

poze-dragoste_trandafir-rosu1

M-am trezit de dimineaţă…mi-am adus aminte că este 21 mai, adică “Sfinţii Constantin şi Elena”… Am pus mâna pe telefon să-l sun pe tata, să-i urez  “La mulţi ani!”… m-a trecut un fior pe şira spinării, iar lacrimile mi-au alunecat pe obraji, unindu-se în barbă :( … numai e… am zis cu voce tare. M-am întristat, e drept, dar i-am urat  “La mulţi ani!” cu glas tare,  ştiu că mă aude.

La mulţi ani, tuturor care purtaţi numele Constantin şi Elena! Să fiţi sănătoşi şi fericiţi şi să petreceţi frumos!

La mulţi ani şi mie!… sunt botezată Constantina- Carmen (pentru cei care nu ştiu).

La mulţi ani, tată!…asta ţi-ai dorit să nu fi acasă de  “Constantin şi Elena”, să fii, poate, alături de fraţi, surori, parinţi şi nepoţi… acolo pe lumea cealaltă şi să petreceţi împreună.