Posts Tagged Plasa

Tataie

Posted by on Sunday, 29 March, 2009

Anii de care îmi aduc aminte cu mare plăcere, sunt anii copilăriei, petrecuţi la ţară, la bunicii din partea mamei.
Bunicii mei, oameni simpli dar cu multă înţelepciune, oameni liniştiţi şi cu frică de Dumnezeu, mi-au făcut copilaria frumoasă.
Bunicul, tataie sau tătăică, cum îi spuneam, lucra pe vremea aceea la biserică, era ţârcovnic sau “cântăreţ”  la biserică, iar în timpul liber împletea sârmă pentru garduri. Avea o maşinărie, făcuta de el, cu care împletea sârmă pentru gardurile oamenilor din sat. Mă fascina felul în care, sârma dreaptă se desfăşura din “colacul” gros, cu un clincănit metalic, apoi urca pe nişte scripeţi şi cobora întinsă înfaşurându-se pe o limbă lată de fier pe care tataie o învârtea cu o manivelă. Sârma forma “zig-zag-uri” egale care se împleteau perfect cu celălalt rând format înainte… când ajungea la capăt, la lungimea celuilalt rând, tataie tăia “zig-zag-ul” cu un cleşte de tablă, cu un “crănţănit” scurt, apoi îndoia capetele… şi o lua de la capăt, cu alt rând de “zig-zag”, cu acelaşi clincănit metalic şi acelaşi trăncănit de manivelă şi acelaşi crănţănit de final… Stam ore în şir privind cum creşte plasa de sârmă… din când în când, tataie măsura, lega o bucată de aţă de sac ca semn, nota nişte cifre într-un caiet şi rula plasa de sârmă într-un balot pe o bară rotundă şi groasă de lemn.
În fiecare zi veneau oameni, la noi în curte, şi-i aduceau “roţi” rotunde de sârmă dreaptă, pe care tataie trebuia să le transforme în sârmă împletită. Nu înţelegeam ce-şi notează în caietul de matematică… L=50m, l=1,5m şi numele celui care-i adusese de lucru.
Mi se părea că, tataie, e cel mai important om din sat, atât la biserică, unde cânta foarte frumos, cât şi acasă, unde îl căuta atât de multă lumea… lumea îl respecta foarte mult.
Tataie îmi zicea “Iedu”.. .când eram foarte mică mă băgam lângă el în pat şi adormeam spunându-mi poveşti …îmi facea praştie, pentru că eram foarte băieţoasă, să trag în vrăbii…eu în schimb spargeam geamuri pe la vecini. Avea un tabiet, să doarmă la prânz… timp în care, noi copiii trebuia să facem linişte, dacă nu vroiam să dormim şi noi… atunci, că să fie sigur că nu-i vom tulbura somnul, tataie ne făcea undiţe din beţe de  floarea soarelui, lega o aţă de sac şi făcea cârlige din resturi de sârmă rămase de la împletit. Ne umplea un lighean cu apă, punea scăunelele cele mici, făcute de el pentru noi, iar noi, soră-mea şi cu mine, ne aşezam cuminţi cu beţele în lighean şi aşteptam în linişte să vină peştii… nici nu vorbeam căci “numai dacă e foarte linişte vine peştele”, aşa zicea tataie.
Aveam 3 ani jumate, când tataie m-a dus la gradiniţă… mi-a cumpărat un “ghiozdănel” din tablă (aşa erau atunci), ca o cutiuţă… eram cea mai mică din grupă, dar n-am plâns niciodată cât am mers acolo… prindeam foarte repede poeziile. Prima poezie pe care am învăţat-o, era una cu barza… n-o mai ţin minte, dar dacă cineva o ştie, îl rog să mi-o spună şi mie, i-aş fi recunoscătoare. Îmi aduc aminte, în schimb altă poezie din vremea aia, una cu “raţa”…o poezioară scurtă,aşa ca pentru 3-4 ani: “Raţă, raţă, răţişoară/ Unde mergi pe ulicioară/ Lipa, lipa legănată/ Şi-aşa de frumos spălată?”… Tot în perioada aceea, tataie a cumpărat televizor (fireşte alb-negru)… Eram fascinată de imaginile pe care le vedeam, de lumea care se mişca în acea cutie… de desene animate şi reclame (existau la vremea aceea nişte reclame la lapte praf…”lactosan” parcă). Duminca, probabil şi sâmbăta, se difuzau meciuri de fotbal (de atunci ţin cu Dinamo ), campionate de tenis (de atunci îi ştiu pe Ţiriac şi Năstase), gimnastică (Teodora Ungureanu, Nadia Comaneci)… Tataie scotea televizorul pe fereastră, cu faţa spre curte, unde se adunau mai mulţi vecini pentru a viziona meciurile de fotbal. În timpul săptămânii, seara, vedeam desene animate cu “Mihaela”… era un film cu “Colombo”… Auziseră de televizoare color, deşi la vremea aia nu existau la noi, dar tataie a cumpărat un geam colorat (erau nişte geamuri de protecţie pentru televizoare) şi îl punea în faţa televizorului. Când aveam 4 ani, părinţii s-au mutat din Braşov în Alexandria (statul le-a dat apartament cu 3 camere) şi ne-am mutat la oraş, am mers la cămin… am început viaţa de oraş cu cheia de gât. Doar în vacanţe mai mergeam la ţară.
…Sunt câteva din amintirile mele legate de tataie, omul care m-a iubit ,care avea întotdeauna în buzunar,ceva dulce, pentru noi… Omul cel mai iubit şi mai respectat din sat, aşa cum au spus  şi preoţii la slujba de înmormantare…”Marin cântareţu, a fost un exemplu pentru famile, comunitate …un om corect, cinstit, modest , înţelept şi iertător”…

Dumnezeu să-l odihnească!