Posts Tagged Peste

rascolind prin mail

Posted by on Friday, 9 September, 2011

Am multe mail-uri primite… foarte multe… pe unele le-am sters, altele le-am pastrat… le-am pastrat doar pe cele personale. In seara asta am simtit nevoia sa le citesc  pentru ca mi-am adus aminte de cineva… de-o persoana care mi-a fost foarte draga si de care imi este foarte dor… o persoana cu care comunicam foarte mult pe mail si intotdeauna imi placea comunicare asta :)…

Mi-a placut o poezioara de-a lui… toate imi plac, dar asta mi-a amintit si momentul cand mi-a fost trimisa, discutia pe care o avusesem prin schimb de mail-uri… pentru ca scria pentru mine :)… era prin 2006 :

“femeile starnesc sensibilitatile barbatilor (sau rautatea lor!) – si invers ;) 

confesional
 aseaza-ma in palme si vindeca-ma de pacate. 
de ti-am gresit candva, 
din ochii mei se scutura, lacrimi, 
frunzele toameni care vin 
ca iertarile lui Dumnezeu peste faradelegile mele! 

am sa te ranesc caci 
din rani traim si durerile ne aduc lumina mai aproape. 

nu sunt. 
nu esti. 

si, totusi… “

Probabil o sa mai postez cand mi se face dor, pentru sunt cateva poezii frumoase, dar sunt pentru mine :)

duzina de cuvinte – somnul

Posted by on Saturday, 6 August, 2011

Azi trebuia sa merg la Bucuresti, la ziua unei fetite, asa ca m-am trezit de dimineata, m-am spalat, m-am aranjat, m-am “impopotzonat” si am plecat in cautarea unui cadou potrivit varstei ei, de fetita care implineste 7 ani. Am colindat ceva dupa cadou, pentru ca, in orasul asta, nu prea ai multe variante. Am gasit, in cele din urma, ceva care sa ma multumeasca, cat de cat, pe mine… Apoi (pentru ca plecarea la Bucuresti s-a amanat) am facut piata, ca era necesar… Dupa ce mi-am umplut o sacosa cu carnuri de pui (piept de pui, carne tocata din piept de pui si ficatei, ca nu stiam ce vreau sa gatesc, asa ca am luat mai multe), mi-am adus aminte ca as manca peste, de ceva vreme… dar nu orice fel de peste, as manca peste proaspat( viu daca se poate), dar nu caras, crap sau fitofag, ce gasesc mai mereu in piata, ci ceva fara solzi: salau, somn, somon (asta e foarte scump si rar, pe la noi)… am  trecut prin hala, sa ma uit de peste. Am gasit somn, asa ca m-am decis sa cumpar unu (20 lei/kg)… am inceput sa ma uit foarte atent la pestii din galantar, sa vad care mai are suflu, deoarece ma feresc sa iau peste care nu mai misca, de teama sa nu fie vechi si sa aiba vreo bacterie… In cele din urma, l-am vazut pe unu dintre ei, cum da din gura “elefantin”, rugandu-ma, parca, sa-l iau acasa. Cu glas pios si zambet abia schitat in coltul gurii, am rugat-o pe vanzatoare sa-mi de-a pestele care da din gura, punand accent pe “da din gura”, ca sa inteleaga ca e singurul peste foarte proaspat (ceilalti aveau deja ochii tulburi). Vanzatoarea mi-a tras o privire taioasa, de un caprui mat si fruntea incretita de nervi, mi-a aruncat pestele intr-o punga ( care s-a rupt si a trebuit sa mai puna alta) si apoi mi-a zis cu un glas taios: “ 42 lei, adica 420 lei vechi… aveti?”… Zambetul mi-a impietrit in coltul gurii… il luam, oricum il cumpram, nu aveam incotro, la o asa privire si la un asa ton…

Acasa, dupa ce m-am “despopotzonat”, m-am spalat si am intrat in hainele de bucatareala, m-am apucat sa studiez pestele… desi intrase in colaps, era inca viu… ce puteam sa fac? Trebuia, totusi, sa-l ucid, altfel mai aveam de asteptat pana moare singur. Am pus mana pe un cutit si am inceput sa-l alerg prin chiuveta, ca era foarte alunecos si nu se lasa neam tinut cu mana, incercand sa faca dresaj cu mine… dar nu i-a mers, ca mi-a venit ideea sa folosesc prosoape de hartie, pentru al tintui locului pe tocator… Apoi, dupa ce l-am potolit, l-am bucatit pe tocator, l-am pudrat cu sare si l-am bagat in frigider. Pana diseara incerc sa inventez un preparat din somn si dau comanda si de-o canistra de vin alb :)

Desi eram hotarata sa nu mai particip la “Duzina de cuvinte”, in semn de protest ca psipsina si papagigli s-au solidarizat si nu mai participa, desi ei sunt initiatorii acestui joc, azi mi s-au potrivit cuvintele si nu m-am putut abtine :)… si, plus de-asta, am scris in semn de respect pentru cei care au continuat duzina: vero, virusache, valentina, redsky, sara

duzina de cuvinte- o noapte la balta

Posted by on Saturday, 18 June, 2011

Fusese o zi foarte calduroasa, de august. Invitatia la balta o acceptasem fara a sta pe ganduri… Era spre seara. Un soare mare si portocaliu, se ascundea dupa dealul inalt, aruncand limbi de foc catre cerul indigo. Din stufaris se auzeau aripi de rate salbatice, croindu-si drum catre cuib. Noaptea se asterne in tacere, peste balta, peste deal, peste ape… peste noi… Doar undita, aplecata peste balta, se mai vedea, in lumina lunii … Am adormit in cantecul subtirel al greierilor si oracaitul broastelor… Nu stiu cat am dormit, stiu doar ca, spre dimineata, m-a trezit un miros ademenitor, care m-a tentat sa ma ridic, de pe salteaua pneumatica, pentru ca nu i-am putut rezista. Fara nici un cuvant, m-am indreptat spre smochin, caci de acolo venea mirosul.. era mirosul inconfundabil de cafea la nisip, facuta de Horatiu, dupa o reteta turceasca :). Soarele a inceput sa se ridice si odata cu el, balta a prins viata si culoare.

 

De vorbă despre “Albă ca zăpada”

Posted by on Friday, 24 April, 2009

Cine nu-şi aminteşte de povestea cu “Albă ca zăpada” scrisă de Fraţii Grimm? Fireşte că nu ne mai gândim la ea de când am terminat cu copilăria, dar îmi face plăcere să văd ecranizarea acestei poveşti…şi nu oricare ci primul film de animaţie de lung metraj realizat de Disney: “Albă ca Zăpada“. Acel film, realizat în 1937, este şi primul film de animaţie full color şi primul film cu sunet optic din istoria cinematografiei… Dar să trecem peste detaliile tehnice, poate nu ne-au interesat niciodată…
Ei bine, toţi am iubit-o pe Albă ca zăpada şi pe prinţ (nu-mi aduc aminte dacă avea un nume), unii au iubit piticii…toţi am urât regina ce-a mândră şi trufaşă (nici asta nu avea un nume), l-am apreciat pe vânator… iar eu am rămas cu convingera că sărutul te trezeşte la viaţă, face bine mai ales dacă te sărută un prinţ :)
De ce mi-am adus aminte de “Albă ca zăpada”? Ei bine, aseară, venind de la Bucureşti, m-am oprit în parc să mai schimb o vorbă două cu mamicile de prin parc, să văd cât le-au mai crescut copiii de astă vară până acum… şi m-am mirat că, unii din ei, deja sunt la şcoală în clasa I. Din vorbă în vorbă mi-am adus aminte cum, acum 5 ani, am mers cu elevii din clasa I la cinematograf , la filmul “Alba ca zapada”(copiii nu ştiau ce-i ăla cinematograf aşa că le-am arătat eu, dacă parinţii lor nu au timp).
Ascultând discuţia, Mihăiţă, un baieţel pe care eu l-am avut elev la înot de când avea 4 ani, acum fiind clasa I, un baieţel frumuşel şi cu un vocabular bogat (atât cu bune cât şi cu rele), pentru vârsta lui, mi-a spus că a fost şi el la teatru, cu actori şi a văzut  “Albă ca zăpada”. Curioasă cum sunt am început să-l întreb despre acea piesă de teatru…  Am primit nişte răspunsuri foarte interesante, la care nu m-aş fi gândit niciodată, iar asta m-a făcut să văd această poveste şi din alt unghi… dar mai bine să relatez dialogul cu Mihăiţă şi să vedeţi şi voi care este viziunea copiilor din ziua de azi despre frumoasa poveste “Albă ca zăpada”.
- Şi cum a fost piesa de teatrul, ţi-a plăcut?
- A fost frumos mi-a plăcut!
- Ce personaj ţi-a plăcut cel mai mult?
- Mi-a plăcut regina…
- De ce ţi-a plăcut regina? Ştii că este personajul negativ al poveştii…
- Mi-a plăcut pentru că era frumoasă şi deşteaptă şi prepara substanţe toxice.
- De ce nu ţi-a plăcut Albă ca zăpada? Toţi o iubesc pe Albă ca zăpada, e mai frumoasă ca regina…
- Albă ca zăpada e, întradevar, frumoasă dar e proastă…foarte proastă!
- Cum aşa? De ce e proastă?
- Păi, câd piticii i-au zis să nu deschidă uşa la nimeni, ea n-a ascultat şi a deschis uşa vrajitoarei… şi n-a greşit o singură dată, a facut de 3 ori aceeaşi greşală… degeaba e frumoasă, dacă e atât de proastă şi nu ţine minte… Eu dacă greşesc o dată, a doua oară bag la cap şi nu mai fac aceeaşi greşală.
…Şi am rămas fără replica în faţa puştiului de 7 ani, gândindu-mă că, pe undeva, are mare dreptate.


O carte pe luna- “Omul care râde”

Posted by on Tuesday, 3 March, 2009

Cu trei săptămâni în urmă, căutând ceva de citit, am dat peste cartea “Omul care râde” de Victor Hugo. Uitasem de existenţa ei… uitasem că am cărţi cumpărate şi necitite… şi pentru că am deprins un obicei (din familie) de a-mi nota la începutul cărţii, data când am achiziţionat-o, am constat că era de aproape 2 ani în bibliotecă (28.05.2007), iar eu am continuat să cumpăr alte cărţi… aşa că, în urmă cu trei săptămâni, m-am apucat s-o citesc… Am purtat-o după mine, citind doar în orele libere  de la şcoală şi, uneori, seara înainte de culcare… Ar trebui să-mi fac mai mult timp pentru citit.
d9e4b54f36916f83b356fe6e5d54d5a7
,,Omul care rade”
E povestea unui copil al cărui chip a fost mutilat pentru a nu mai putea fi recunoscut. Această practică era întâlnită în istoria vechilor monarhii şi folosită de regi prin intermediul unor executanţi obscuri, bandele de ,,comprachos” în scopul îndepărtării unor rivali incomozi. În acele vremuri, Lordul Clancharlie moare în exil, după ce refuzase să renunţe la convingerile sale republicane. Fiul şi moştenitorul acestui om considerat rebel de către regii restauraţiei trebuia şi el să dispară din orizontul politicii engleze.”Şi metoda cea mai a fost aceea a vânzării lui unei bande de comprachos care i-au pus pe faţă, din primii ani ai vietii, pecetea grotească, monstruoasă a râsului perpetuu.” Părăsit, în goana lor de această bandă, copilul va găsi în braţele unei femei moarte o fetiţă… Ocrotind-o de iarna năprasnică în propriile haine, băiatul va ajunge la cabana ,, filosofului vagabond Ursus” . ,,Aici, Gwynplaine şi Dea, fetiţa oarbă vor gasi adăpostul pe care o lume întregă li l-a refuzat” . Cei doi se vor îndrăgosti. Traiul linistit le este însă întrerupt de un fapt neaşteptat. Gwynplaine este recunoscut ca fiind Lordul Fermain Clancharlie şi aruncat în mijlocul societăţii înalte engleze, fascinantă dar viciată în interior. Regina e cea care se foloseşte de Gwynplaine pentru a se răzbuna pe frumoasa Josiane, sora sa nelegitimă, unindu-i pe cei doi, frumoasa şi mutilatul prin căsătorie.O poveste plină de intrigă dar mai ales sensibilitate, un subiect care te ,,prinde” şi istoria acestui “decăzut” fac din “Omul care râde” o carte ce merită citită.