Posts Tagged Parang

duzina de cuvinte – practica de schi

Posted by on Friday, 22 July, 2011

pauza pe Slima

Eram in anul I de facultate si asteptam cu nerabdare sa vina iarna si sa mergem in practica de schi. Practica se tinea in Parang… incercam sa-mi imaginez cam pe unde erau muntii astia(invatasem pe la geografie ca Muntii Parang fac parte din Carpatii Meridionali) si ma gandeam ca sunt destul de departe, iar daca n-as fi fost la facultatea asta n-as fi ajuns niciodata acolo. A venit si momentul mult astepatat si, cu emotii si teama, am plecat, cu un tren personal, de noapte (aveam foi de parcurs sau cum le zice, date de facultate), pentru ca trebuia sa ne incadram intre anumite ore, sa prindem un autobuz din Petrosani care sa ne duca la baza muntelui, la telescaun. Drumul a fost lung si obositor, dar asteptam cu nesat intalnirea cu muntele si mai ales cu schiurile. Desi am stat aproape o jumatate de ora pana sa-mi vina randul la telescaun (urcam cate unu pentru ca aveam si bagaj), iar emotiile ma incoltisera si mai tare, mai ales dupa ce am urcat in telescaun si am vazut cum se casca o prapastie sub mine, dintr-o data am simtit ca plutesc in alta lume… de-acolo de sus totul parea ireal… peisajul era de o coloratura greu de exprimat in cuvinte… era un amestec intre aramiul toamnei, verdele primaverii si albul- gri al iernii… un „tablou” pe care nu l-am vazut decat atunci si acolo.
Am ajuns la cabana si ne-au cazat, cate opt, intr-o camera cu paturi suprapuse. Mi-am ales patul de sus, de la fereastra, sa nu ma deranjeze nimeni si sa am priveliste la geam, pentru ca urma sa stam acolo 3 saptamani… trei saptamani de armata :)… inca de a doua zi am inceput “militaria”, cu trezirea la ora 6:00 si inviorarea in zapada… aerul era tare si rece, iar dupa inviorare ai fi tras un pui de somn in camera calda, dar trebuia sa te prezinti la masa, apoi incepeau exercitiile de schi, ca doar de-aia ne aflam acolo. Prima zi am petrecut-o in fata cabanei, cu exersarea catorva elemente de baza in ale schiului: incaltat si descaltat schiuri, intoarceri pe schiuri, coborare in plug, caderi laterale… facusem ceva schi fond in liceu, chiar castigasem locul II si III la doua concursuri asa ca ma bazam pe mine… dar am vazut ca nu-i acelasi lucru, am aflat asta dupa ce am pus prima data schiurile de alpin in picioare. Talpile schiurilor erau mai late decat la cele de fond, iar legaturile erau din alt aliaj; claparii erau grei si butucanosi si-mi imobilizau gleznele, opus celor de fond care erau usori, aveau alta mixtura si imi dau libertate la miscare.
A doua zi a urmat acelasi ritual cu trezirea, inviorarea in zapada, mic dejun, apoi incolonarea si am pornit catre Slima, o partie adevarata… Drumul era prin padure, pe o poteca lata de vreun metru, pe care ne chinuiam sa nu cadem si sa executam ce am invatat cu o zi inainte. Aveam de mers un km pana la partie. Cand se termina padurea, se deschidea o partie mare, lata si alba, cu o cabanuta de lemn, micuta, in fata careia ne odihneam dupa ce urcam partia, urmand s-o luam de la capat. Domnul Visulescu, profesorul de schi, un batran mereu cu pata pusa, avea pretentiea ca noi, niste incepatori in ale schiului, sa avem o tinuta eleganta pe schiuri, mai ales fetele… il auzeam tipand, din cand in cand, din varful partiei: “Cine e domnita cazuta cu cracii in sus?” sau “Vaca, cracaneaza-te!”…
Ne intorceam pe seara la cabana. Prindeam asfintitul jucandu-se printre brazi, lasand in urma intunecare pe zapada sclipitoare.
Prima zi pe Slima a fost obositoare, iar ajunsa la cabana am constatat de ce ma dor calcaiele si tibiile… claparii m-au ros pana mi-a dat sangele (probabil n-am stiut sa-i leg cum trebuie si erau si foarte uzati de la cate generatii ii folosisera)… dupa o asa zi am fi facut un dus cald, pentru ca ne intrase frigul in oase, dar am aflat ca apa calda era numai vineri seara, doar 10 minute. Ipoteza era ca trebuia sa stam nespalate (lucru care mie nu-mi suradea deloc) sau sa cautam o alta sursa de apa calda. Auzisem de la cei din anul II, ca mai jos cu vreo 500 m, este o cabana “Casuta din povesti”, unde contracost, poti face un dus fierbinte , asa ca ne-am hotarat sa plecam, pe furis, la “Casuta din povesti”… Desi auzisem ca sunt lupi prin padure, nu ne-a putut opri nimeni sa mergem sa ne spalam. Am plecat in grup de vreo opt insi, fete si baieti, iar dupa ce am terminat toti de spalat si dupa ce am baut si un ceai fierbinte, in timp ce asteptam sa iasa, pe rand, colegii de la dus, am pornit inapoi catre cabana noastra. Cand am ajuns, ghinion, usa cabanei era incuiata, iar domnul Visulescu era de planton… Am fugit repede in spatele cabanei si am inceput sa dam cu bulgari in geamurile de la parter… niste colege ne-au deschis geamul, am urcat pe un disc de piatra, pus strategic de alti colegi pentru acelasi lucru, de a intra pe geam, am urcat in camera lor, apoi am tulit-o in camera noastra si ne-am bagat diresct sub paturi… in urmatoarele 5 min., domnul Visulescu era la noi in camera, iar noi ne prefaceam ca dormim. Escapadele la “Casuta din povesti” s-au repetat de cateva ori in cele trei saptamani petrecute acolo, nu numai sa facem dus, ci si pentru un ceai fierbinte sau o cafea (la cantina se servea doar ceai de zahar ars, in care pluteau pete de grasime, din cani nespalate suficient de bine)… Ma intelegeam foarte bine cu un coleg de la facultatea militar-sportiva, Cristian, cu care imi placea sa merg la “casuta din poveste”, pentru ca simteam in siguranta si era foarte amuzant :)… In ultima seara, am stat mult afara, in fata cabanei, pe o banca de lemn si am povestit vrute si nevrute, cu Cristian… Aerul era curat si si rece, cerul era senin, iar de acolo de sus, din varful muntelui, stelele pareau mai aproape, iar in vale se vedeau luminitele caselor, ca niste licurici… A doua zi, studentii de la facultatea militar-sportiva, urmau sa plece… pleca si Cristian, asa ca ne-am luat ramas bun si la despartire m-a strans in brate, ca pe-o sora, si am primit cel mai cald sarut, pe frunte, intr-o noapte rece de decembrie :)

…cu Cristian

si ei au cate o duzina : psipsina, scorpio, dagatha, redsky, sara, papagigli, vero

weekend si schi

Posted by on Wednesday, 22 December, 2010

img_0005

Vineri noapte, asa din vorba in vorba pe messenger, am primit o invitatie la munte… n-am dat un raspuns imediat, pentru ca aveam alte planuri pentru weekend, aveam alta treaba duminica… Sambata, in schimb, mi-a venit dor de duca si mai ales de schiat… si mai ales ca n-am sa va spun motivul pentru care am plecat la schi… asa ca n-am mai stat pe ganduri, dupa ce am dat vreo doua telefoane, m-am hotarat sa plec, indiferent de consecinte, m-am gandit ca merita… pana la urma o viata am.

N-am mai fost iarna la munte de vreo 18-19 ani, de cand eram studenta in anul I- II, atunci am facut si cursurile de schi, in Parang, pe Slima… ma gandeam ca n-am uitat ce-am invatat, doar am luat si nota 9 in anul II, ca in anul I am luat nota 5 si a trebuit sa mai raman o noapte in Parang, sa dau si a doua zi examenul.

Duminica dimineata, ne-am urcat in masina si am luat drumul muntelui, adica spre Predeal… cred ca destinatia a fost aleasa pe drum, deoarece eu imi doream o panta mai lina. :) … Drumul foarte bun si liber… soare afara, o zi perfecta de schiat… Am ajuns in jurul pranzului, in Predeal, am lasat masina si am mers sa inchiriem echipamentul. Dificil pentru mine, echipament nou, eu invatata cu echipamentul din tineretea mea, ala folosit de zeci de generatii de studenti, claparii aia care puteau de la cate picioare isi luasera la schi, schiurile alea care, la prima cazatura le cedau legaturile… nu frate, asta era echipament de ultima generatie ( poate penultima, ca nu ma pricep decat la echipamentul de inot). Mi-am infipt picioarele in clapari si am plecat spre parti Clabucet… ziceai ca am pietre legate de picioare, dar m-am gandit ca tot e bine, intaresc musculatura ;) … foarte greu mi-a fost sa urc pe scari, apoi la poalele muntelui, ca mai sus n-am curaj. M-am oprit si m-am uitat in jur… curajul ma parasise, cand am vazut atata lume pe partie, fiecare schia in ce directie dorea… unii erau cu placi, altii erau cu instructorii, eu nu ma bazam pe mine. Am primit cateva indicatii, asa de inceput, si am inceput sa cobor usurel, cam incordata ce-i drept, dar am facut primul pas… si cand am inceput sa iau ceva viteza, in disperarea mea, desi auzeam ca mi se striga sa apas stanga, apasam tot dreapta… si am cazut. :( … Nu vroiam sa mai continui, stiind ca am genunchiul stang facut praf, de 18 ani, tot de la schi… pana la urma am fost convinsa si ajutata sa ma ridic, dar cu conditia sa raman singura pe partie, fara indrumator , sa incerc sa ma descurc singura, sa-mi aduc aminte cele invatate… si am ramas singura, si am urcat si coborat de 20 ori… si m-am surprins, de fiecare data, zambind asa cum n-am mai facut-o de foarte multi ani, desi claparii ma tineau de glezne, schiurile erau grele, la urcare, dar zambeam. Imi pare rau ca nu mi-a facut nimeni o poza :(  Iesirea asta la munte a fost o reinviere pentru mine… m-a scos din starea in care ma baga, de fiecare data, sarbatorile de iarna… nu pot sa-i zic depresie, desi tristetea sau pirderea sperantei, tot depresie se numeste…

 

Azi mi-am cumparat brad, iar maine il impodobesc. Va astept cu colidul!

Sarbatori fericite si linistite sa aveti!