Posts Tagged Ochi

duzina de cuvinte – ganduri in noapte

Posted by on Saturday, 14 January, 2012

 

Sursa foto

Am incercat sa adorm, dar o mie de ganduri si-au gasit loc in mintea mea si cauta galceava, care sa prinda grai mai intai… le-am luat la rand, asa cum imi veneau in minte, iar unu mi-a atras atentia…

 Te vad si acum, ca si cum ar fi fost ieri, desi au trecut 19-20 ani… atletic, blond, ochi albastri si un aer germanic, asa cum mi te descrisese Diti… ai venit dupa mine pe terenul de tenis, sa-ti dau o cheie si cu un gest hotarat ai intins mana si te-ai prezentat, privindu-ma in ochi si zambindu-mi cu gingasie… de-atunci ai inceput sa vii din ce in ce mai des la mine, in camin… imi placea sa stam de vorba ore in sir… intr-o zi, cand am avut o intindere la glezna si n-am putut merge la cursuri, ai venit sa ma vezi si mi-ai adus o garoafa rosie, scuzandu-te ca nu m-ai intrebat ce flori imi plac… ti-am zis ca-mi plac trandafirii galbeni… stiu ca ai tinut foarte mult la mine ( poate m-ai si iubit) si ti-ai fi dorit sa fim mai mult decat prieteni, dar ti-am spus, intr-o zi, ca jumatate din mine te vrea, pentru blandetea si calmul tau, cealalta jumatate isi doreste alt gen de barbat… probabil de vina este ascendentul meu in gemeni, care trage in doua parti… nu stiu ce-a fost in sufletul tau atunci, dar n-ai fost suparat pe mine, iar tot ce ai acum, familia ta frumoasa, se datoreaza refuzului meu de atunci… stiam ca altcineva iti va fi jumatate, cu altcineva te potrivesti si ti-am dat in schimb ce aveam mai drag la vremea aceea, ti-am dat adresa prietenei mele din copilarie, care ti-a devenit sotie si ti-a daruit cel mai frumos copil… n-am mai vorbit cu tine de cativa ani, dar am tinut legutara cu Ani, prietena mea si sotia ta… m-a sunat si anul acesta de ziua mea, asa cum face in fiecare an. :)

Au mai scris duzine: psi, sara, redsky, tibi, virusache, scorpio, cita, vero, mitza, rokssana, almanahe, dictatura

cuvinte din trecut – scrisoare pentru Mos Gerila

Posted by on Sunday, 4 December, 2011

Scrisoare pentru Mos Gerila

Thursday, 17 December, 2009
 Iata ca m-am luat cu treburile si am uitat sa-i scriu scrisoare Mosului.  M-a tot gandesc, ce vremuri erau  cand eram copil, ce liniste si cata bucurie in perioada asta de iarna… cata nerabdare… ce vremuri, pe vreamea lui Mos Gerila!

Si pentru ca eu m-am nascut cu Mos Gerila si l-am avut toata copilaria pana la adolescenta, ii voi trimite scrisoarea lui, pentru ca nu i-am scris niciodata.
Ma tot chinui, de cateva zile, sa-mi aduc aminte cum “sunau” cantecelele cu Mos Gerila… sau poeziile, cu ce rima Mos Gerila?
O singura poezioara mi-am adus aminte:

“Mos Gerila are-n sac
O caprita, tac, tac, tac.
Daca-i spui o poezie
Mos Gerila ti-o da tie!”

scan10128EU  cu Mos Gerila

Draga Mos Gerila,

Nu-mi aduc aminte sa-ti fi scris vreodata o scrisoare…Trebuie sa-ti marturisesc ca nu te-am asteptat cu mare nerabdare, in anii de camin si de scoala, deoarece imi era frica sa nu uit poezia la serbare, ma temeam ca nu-mi vei aduce nimic, pentru ca nu eram un copil cuminte. Imi aduc aminte cand ai venit pe la noi prima data, cand aveam 4 ani…doar atunci ai fost chiar tu, a doua oara cand ai venit pe la noi, aveam 6-7 ani, locuiam la bloc… mi-am dat seama ca erai nenea Tica, pentru ca el disparuse de ceva vreme din casa si semanai la maini si la ochi cu el… dar nu te-am dat de gol.
Mos Gerila, sa stii ca am fost suparata pe tine, pentru ca nu veneai niciodata la timp, ai venit intotdeauna dupa Craciun, pe 28-29 dec., atunci cand luau parintii salariul, dar mai suplimentai cu cate o papusica din aia tapana, careia i se scoteau mainile si picioarele si nu avea chiloti pe ea, cu cate o portocala si ceva bomboane de brad, din alea cu interior tare si aspru, din partea sindicatului comunist.
…Am protestat, intr-un an, ca Mos Gerila nu vine si la noi in noaptea de ajun, asa ca la alti colegi de scoala si prieteni de joaca… Urmatorul an ai inceput sa vii la timp. Ne-am prins, in cele din urma, cine esti, dupa ce am gasit cadourile ascunse sub canapeaua din sufragerie. N-am spus nimic, dar cand ne-a intrebat mama ce ne dorim de la Mos Gerila, am cerut exact ce gasisem sub canapeaua din sufragerie… In dimineata de Craciun, gasind cadourile sub brad, ne-am prefacut foarte mirate ca ,Mos Gerila, ne-a adus exact ce i-am cerut. Am pastrat secretul, iar in fiecare an ceream ce gaseam ascuns, nimic in plus, pentru ca ne-am dat seama ca nu se poate mai mult.
Mos Gerila, mi-e dor de bananele alea verzi, tinute in ziar la copt, de portocalele luate “pe sub mana” de la cofetaria din capatul blocului, de ciocolata chinezeasca sau ciocolatelele alea mici, invelite in staniol auriu, tot chinezesti si cumparate “pe sub mana”… Mirosul de cafea si portocale, doar in perioada sarbatorilor de iarna il aveam… era ca un parfum rafinat, scump si rar.
Mos Gerila, pe vremea ta traiau toti cei dragi, erau toti de Craciun… Ieri am vorbit cu mama la telefon… Plangea pentru ca a ramas singura… Sunt primele sarbatori cand tata nu va mai fi acasa, cu noi la masa, de Craciun… Stii ce isi doreste mama de Craciun?… Mi-a spus ieri : “Imi doresc, de Craciun, sa fiti iar mici, sa va am pe toti langa mine, sa umpleti casa… sa fie si taica-tu, sa mancam cu totii la masa, asa cum faceam cand erati voi mici.”… Asa ca, Mos Gerila, pentru mama, imi doresc sa ne aduci pe toti 3 copiii langa ea, de Craciun, s-o putem face sa rada, sa ne aducem aminte de copilarie, s-o ascultam povestindu-ne despre noi cand eram mici…
Pentru baiatul meu imi doresc sanatate si minte, iar pentru mine… pentru mine imi doresc sanatate si rabdare, ca in fiecare an… un laptop o sa reusesc sa-mi cumpar singura.
Te imbratisez cu mult drag, Mos Gerila!

 

ideea ” cuvintelor din trecut ii apartine lui Tibi si a fost preluata si de: psi anaverosaraTibi

 

cuvinte din trecut – norii

Posted by on Sunday, 21 August, 2011

Norii

Wednesday, January 28th, 2009

Întotdeauna m-au fascinat norii, formele lor, mişcarea lor… Când eram copil şi aveam mult timp liber, îmi imaginam tot felul de poveşti privind norii şi îmi doream să trăiesc acolo sus, deşi am rău de înaltime.

Aveam 4 ani când parinţii mei s-au mutat din Braşov în Alexandria şi ne-au adus şi pe noi, pe mine si pe sora mea, de la ţară. Era pentru prima oară când vedeam un apartament de bloc, cu baie, cu balcon la etajul 3… mi-era frică, dar totodată mă fascina balconul, pentru că eram mai aproape de cer, vedeam norii mai bine…

Dupa un an, la scara vecina s-a mutat o familie, colegi cu parinţii mei, care aveau 2 copii, un băiat mare de 14 ani și o fată de-o seamă cu sora mea, adică mai mare cu un an ca mine… pe fată o chema Natalia, iar parinții o strigau “Natalița”. Nu îmi plăcea de ea, era foarte urâtă, osoasă, cu părul blond-şaten şi aspru ca de capră, avea tenul alb și cu mulţi pistrui și un nas borcănat… era răutacioasă şi egoistă… Într-o dupăamiază de vară, ne jucam împreună , cu păpuşile, în spatele blocului pe preş…pe cer erau nişte nori frumoşi, ca nişte prinţi şi prinţese, castele, iar eu mă apuc şi povestesc despre pasiunea mea pentru nori şi începem să ne imaginăm tot felul de forme şi creaturi cu ochii aţintiţi spre cer… de atunci a început să mă intereseze “Nataliţa”, pentru că mi-a spus secretul ei, mi-a zis că ea are “o bucată de nor” acasă, pe care o ţine într-o cutie de metal…degeaba am insistat, cu lacrimi în ochi să mi-o arate şi mie, a gasit multe scuze: că nu are cheie, că n-o lasă mama ei să ne arate și nouă… M-am dus acasă plângând şi spunând că vreau şi eu o bucată de nor cum are Natalia… maică-mea a început să-mi explice ce sunt norii şi că nu se poate să iei o bucată de nor, că Natalia m-a minţit doar ca s-o bag în seamă şi să mă joc cu ea… dar eu tot credeam că Natalia are o bucată de nor, iar bucaţica aia trebuie să fie moale, umedă şi să miroasă a ploaie… nu mă mai jucam cu Natalia, deşi ea venea tot timpul să mă amăgească zicându-mi: “dacă te joci cu mine poate îţi arăt bucățica de nor”… Ştiam că mă minte, ştiam că nu mi-o va arăta niciodată, dar n-o credeam că bucăţica aceea de nor e dulce, asta nu puteam să cred.

Vacanţele de vară mi le petreceam la ţara, la bunicii din partea mamei. Acolo puteam privi cerul cât e ziulica de mare şi pe la 6 ani începusem deja să le spun bunicilor când o să plouă… aveam semnele mele… erau nori trecători, care nu prevesteau ploaia, din care eu îmi cream poveşti, erau nori care îmi aduceau în nari miros de ploaie şi atunci ploua (am simţul olfactiv foarte bine dezvoltat).

Îmi aduc aminte, cred că aveam 7 ani, eram la ţară, stam cu mamaia în curte pe un preş, ea cosea ceva , iar eu priveam norii şi deodată îi zic:

-O să vină ploaia, ploaie de-aia care umple şanţurile… ne laşi să alergăm prin şanţuri după ce se opreşte?

Mamaia s-a oprit din cusut, s-a uitat pe cer şi mirată m-a întrebat:

-De unde ştii c-o să vina “ploaia care umple şanţurile”?(este vorba de ploaie torenţială)

-Păi miroase a ploaie şi a pământ ud… şi uite acolo la casa din faţă… vezi “carul cu boi”?

-Ce car cu boi vezi tu copilă?

-Carul ăla… înainte să vină “ploaia care umple şanţurile”, acolo sub streaşina casei se “pictează” aşa cu apă un car cu boi, uită-te mai bine să vezi (era imaginaţia mea, dar şi acum văd cu ochii minţii “carul cu boi”). Se uită mamaia, nu ştiu dacă vedea ce văd eu, dar mă aproba căci în următoarele minute începea ploaia…”ploaia care umplea şanţurile”.

… si melodia asta mi-a venit în minte uitandu-mă spre cer :)

“cuvinte din trecut” au scris si ei: dagatha, psipsina, tiberiu, incertitudini, vero, lotusull, valentina, andres

La multi ani, copile!

Posted by on Monday, 25 July, 2011

Oricat mi-ar fi de greu, trebuie sa accept ca a crescut mare si ca usor, usor isi ia zborul de langa mine. Mi-a fost destul de greu sa-l stiu plecat fara mine la mare… si parca se casca un gol in sufletul meu, cand stiu ca, deacum in colo tot asa va fi… dar viata isi urmeaza cursul, copiii cresc si se indeparteaza de parinti, parintii sufera stiind ca nu-i mai au aproape pe copii…
Azi e ziua lui, implineste 17 ani… nu stiu cum au trecut anii astia, dar mi-aduc aminte, cu lacrimi in ochi, de el mic… de momentul cand l-am tinut prima data in brate si l-am desfasat sa vad daca este intreg… de primul zambet, primul gangurit, primii pasi, primele cuvinte… prima iubire si prima dezamagire…
La multi ani, copilul meu drag! Sa cresti mare in ochii lumii si sa ai minte suficient de multa, sa ajungi departe, acolo unde iti doresti!

Am pus poze cu aceeasi fata, prietena lui din copilarie… prima iubire si prima dezamagire (prima iubire pe la 4 ani, prima dezamagire pe la 5 ani), acum cei mai buni prieteni. Au crescut impreuna inca de cand erau in pampers si cred ca vor ramane prieteni toata viata :)

Radu si Sonia

Norii

Posted by on Wednesday, 28 January, 2009

Întotdeauna m-au fascinat norii, formele lor, mişcarea lor…când eram copil şi aveam mult timp liber, îmi imaginam tot felul de poveşti privind norii şi îmi doream să trăiesc acolo sus, deşi am rău de înaltime.
Aveam 4 ani când parinţii mei s-au mutat din Braşov în Alexandria şi ne-au adus şi pe noi, pe mine si pe sora mea, de la ţară…era pentru prima oară când vedeam un apartament de bloc, cu baie, cu balcon la etajul 3…mi-era frică, dar totodată mă fascina balconul, pentru că eram mai aproape de cer, vedeam norii mai bine…
Dupa un an, la scara vecina s-a mutat o familie, colegi cu parinţii mei, care aveau 2 copii, un băiat mare de 14 ani si o fată de-o seamă cu sora mea, adică mai mare cu un an ca mine…pe fata o chema Natalia, iar parinţii o strigau “Nataliţa”…nu îmi plăcea de ea, era foarte urâtă, osoasă, cu părul blond-şaten şi aspru ca de capră, avea tenul alb si cu mulţi pistrui şi un nas borcănat…era răutacioasă şi egoistă…într-o dupăamiază de vară, ne jucam impreună , cu păpuşile, în spatele blocului pe preş…pe cer erau nişte nori frumoşi, ca nişte prinţi şi prinţese, castele…iar eu mă apuc şi povestesc despre pasiunea mea pentru nori şi începem să ne imaginăm tot felul de forme şi creaturi cu ochii aţintiţi spre cer…de atunci a început să mă intereseze “Nataliţa”, pentru că mi-a spus secretul ei, mi-a zis că ea are “o bucată de nor” acasă, pe care o ţine într-o cutie de metal…degeaba am insistat, cu lacrimi in ochi să mi-o arate şi mie, a gasit multe scuze, că nu are cheie, că n-o lasă mama ei să ne arate si nouă…m-am dus acasă plângând şi spunând că vreau şi eu “o bucată de nor cum are Natalia”…maică-mea a început să-mi explice ce sunt norii şi că nu se poate să iei o bucată de nor, că Natalia m-a minţit doar ca s-o bag in seamă şi să mă joc cu ea…dar eu tot credeam că Natalia are o bucată de nor, iar bucaţica aia trebuie sa fie moale, umedă şi să miroasă a ploaie…nu mai mă jucam cu Natalia, deşi ea venea tot timpul să mă amăgească zicându-mi: “dacă te joci cu mine poate îţi arăt bucătica de nor”…Ştiam că mă minte, ştiam că nu mi-o va arăta niciodată, dar n-o credeam că bucăţica aceea de nor e dulce, asta nu puteam să cred.
Vacanţele de vară mi le petreceam la ţara, la bunicii din partea mamei…acolo puteam privi cerul cât e ziulica de mare şi pe la 6 ani începusem deja să le spun bunicilor când o să plouă…aveam semnele mele…erau nori trecători, care nu prevesteau ploaia, din care eu îmi cream poveşti, erau nori care îmi aduceau in nari miros de ploaie şi atunci ploua(am simţul olfactiv foarte bine dezvoltat).
Îmi aduc aminte, cred că aveam 7 ani, eram la ţară, stam cu mamaia în curte pe un preş, ea cosea ceva , iar eu priveam norii şi deodată îi zic:
-O să vină ploaia, ploaie de-aia care umple şanţurile…ne laşi să alergăm prin şanţuri după ce se opreşte?
Mamaia s-a oprit din cusut, s-a uitat pe cer şi mirată m-a întrebat:
-De unde ştii c-o să vina “ploaia care umple şanţurile”?(este vorba de ploaie torenţială)
-Păi miroase a ploaie şi a pământ ud…şi uite acolo la casa din faţă…vezi “carul cu boi”?
-Ce car cu boi vezi tu copilă?
-Carul ăla…înainte să vină “ploaia care umple şanţurile”, acolo sub streaşina casei se “pictează” aşa cu apă un car cu boi, uită-te mai bine să vezi(era imaginaţia mea,dar şi acum văd cu ochii minţii “carul cu boi”). Se uită mamaia, nu ştiu dacă vedea ce văd eu, dar mă aproba căci în următoarele minute începea ploaia…”ploaia care umplea şanţurile”.