Posts Tagged O Carte Pe Luna

o carte pe luna – calutul cocosat

Posted by on Monday, 13 June, 2011

Dupa atatea zile libere, de stat in acasa(n-am mai avut nici cursuri sambata si duminica, nici copilul vreun concurs prin Bucuresti), am reusit sa ma odihnesc. Asta pentru ca a fost si sarbatoare si n-am facut nimic, inafara de mancare ;)… De atata odihna, azi dimineata, m-am trezit cu versuri in cap: “Peste munti si peste dealuri,/ Peste mari fara de maluri,/ Pe pamantul nostru bun/ Sta un mos, intr-un catun. Si-avea trei feciori: cel mare/ mai mintos era, se pare;/ Mijlociu-asa si-asa;/ Iar cel mic- prostut sadea.”… si asa mai departe. Mi-am adus aminte despre ce e vorba. Aseara, am dat iar cu ochii peste teancul de carti cu povesti, de-ale fiului meu, pe care le-am pregatit de ceva vreme sa le dau unor copii, a caror pasiune este cititul. Sunt vreo 20 de carti cu povesti, iar aseara imi faceam planul cum le impart, in functie de varsta: am doi copii de clasa a II a(o fetita si un baiat) si o fetita de clasa I, care mai are o surioara de 6 ani. E, ma gandeam sa-i dau si celei mici o carte, dar nu orice carte, ci cartea mea preferata, prima carte primita cadou, cand am implinit 7 ani, carte pe care am citit-o de foarte multe ori, asa mi-a fost de draga si pe care am retinut-o aproape in intregime… Cartea se numeste “ Calutul cocosat”- Piotr Ersov. E o carte mare, cu coperti cartonate si lucioase, scrisa in versuri si frumos ilustrata. O poveste frumoasa, pe care toti copiii ar trebui s-o citeasca.

Desi, cartea primita atunci de ziua mea, am oferit-o verisoarelor mele, cand era baiatul meu mic, am cautat cartea prin anticariat si am cumparat-o. M-am bucurat foarte tare ca am gasit-o si ca i-am putut citi si copilului meu povestea… Azi i-a venit randul sa plece, la alt copil, si sunt convinsa ca celor doua surori le va placea povestea si vor pastra aceasta carte pentru alti copii. :)

Obisnuiam, cu doi ani in urma, sa postez “ O carte pe luna”. N-am mai facut lucrul asta, exact din 2009 si tare mi-e dor s-o mai fac :)… Ultima carte recomnadata copiilor a fost “Micul Print”, o alta carte care ar trebui s-o citeasca toti copiii. :)… Asa ca incep acum cu ceasta carte pentru copii, pentru ca, inca, mai suntem in luna copiilor.

Desenul animat nu l-am vazut cand eram copil, dar l-am vizionat astazi :)


O carte pe luna- “Omul care râde”

Posted by on Tuesday, 3 March, 2009

Cu trei săptămâni în urmă, căutând ceva de citit, am dat peste cartea “Omul care râde” de Victor Hugo. Uitasem de existenţa ei… uitasem că am cărţi cumpărate şi necitite… şi pentru că am deprins un obicei (din familie) de a-mi nota la începutul cărţii, data când am achiziţionat-o, am constat că era de aproape 2 ani în bibliotecă (28.05.2007), iar eu am continuat să cumpăr alte cărţi… aşa că, în urmă cu trei săptămâni, m-am apucat s-o citesc… Am purtat-o după mine, citind doar în orele libere  de la şcoală şi, uneori, seara înainte de culcare… Ar trebui să-mi fac mai mult timp pentru citit.
d9e4b54f36916f83b356fe6e5d54d5a7
,,Omul care rade”
E povestea unui copil al cărui chip a fost mutilat pentru a nu mai putea fi recunoscut. Această practică era întâlnită în istoria vechilor monarhii şi folosită de regi prin intermediul unor executanţi obscuri, bandele de ,,comprachos” în scopul îndepărtării unor rivali incomozi. În acele vremuri, Lordul Clancharlie moare în exil, după ce refuzase să renunţe la convingerile sale republicane. Fiul şi moştenitorul acestui om considerat rebel de către regii restauraţiei trebuia şi el să dispară din orizontul politicii engleze.”Şi metoda cea mai a fost aceea a vânzării lui unei bande de comprachos care i-au pus pe faţă, din primii ani ai vietii, pecetea grotească, monstruoasă a râsului perpetuu.” Părăsit, în goana lor de această bandă, copilul va găsi în braţele unei femei moarte o fetiţă… Ocrotind-o de iarna năprasnică în propriile haine, băiatul va ajunge la cabana ,, filosofului vagabond Ursus” . ,,Aici, Gwynplaine şi Dea, fetiţa oarbă vor gasi adăpostul pe care o lume întregă li l-a refuzat” . Cei doi se vor îndrăgosti. Traiul linistit le este însă întrerupt de un fapt neaşteptat. Gwynplaine este recunoscut ca fiind Lordul Fermain Clancharlie şi aruncat în mijlocul societăţii înalte engleze, fascinantă dar viciată în interior. Regina e cea care se foloseşte de Gwynplaine pentru a se răzbuna pe frumoasa Josiane, sora sa nelegitimă, unindu-i pe cei doi, frumoasa şi mutilatul prin căsătorie.O poveste plină de intrigă dar mai ales sensibilitate, un subiect care te ,,prinde” şi istoria acestui “decăzut” fac din “Omul care râde” o carte ce merită citită.

O carte pe luna – “Copilul divin”

Posted by on Monday, 2 February, 2009

copilul_divin

“Credeţi oare că, dacă ar şti ce îi aşteaptă, oamenii ar mai accepta să se nască?”
“Copilul divin este un roman şocant prin tema pe care o abordează – a decide să nu te naşti este un gest de curaj extrem ce depăşeşte cu mult gestul sinuciderii în ironie, forţă, absurd.
Să rămânem cu toţii în placenta calduţă, în magma primordială – supa ce ne irigă ţesuturile şi ne dă potenţialul de a evolua, să ne păstram puri, nenăscuţi. Odată ce ai tras prima gură de aer ţi-ai pierdut dreptul de a mai avea o existenţă fericită şi lipsită de griji.
Povestea copilului care refuză să se nască e uşor asemănătoare cu filmul “Look who’s talking”, dar ar fi injust să ne rezumăm la comparaţia asta pentru a vorbi despre carte. Pentru că Louis, copilul ce se opune părăsirii uterului, e sortit să devină primul copil-enciclopedie încă din ipostaza fătului. Mama lui, însărcinată atât cu el cât şi cu sora lui geamană, Celine, îşi doreşte nişte copii care să îi întreacă în inteligenţă pe toţi învătaţii istoriei. Astfel, ea purcede la furnizarea informaţiei către cei doi embrioni, până când într-o zi aceştia, prinzând glas, cer mai mult şi mai mult.

Când sorocul se apropie, Louis e deja hotărât să nu se nască, pentru că pe lângă tot felul de lucrari academice, opere din toate domeniile, muzică din toate timpurile şi dicţionare din toate limbile, acesta mai citeşte şi ziarele vremurilor actuale. Aflând despre natura lumii reale, despre catastrofe şi alte lucuri neplăcute ale vieţii cotidiene, decide să rămână în burta mamei sale, chiar ameninţând-o pe aceasta că dacă nu îi permite să locuiască în ea, o omoară.

Timp de cinci ani cât trăieşte în pântecul mamei, Copilul Divin ajunge un mic dictator, ce are puterea să subjuge o lume întreagă doar pentru că stăpâneşte o mare cantitate de informaţii şi cultură sa generală se ridică undeva la miliarde de pagini citite. Ceea ce îl interesează pe el e să distrugă lumea, pentru că dacă Dumnezeu a creat-o cu un cuvânt, el vrea să o distrugă cu altul. Principalul lui duşman e însuşi Dumnezeu cu care chiar are o discuţie şi cutează să îl sfideze afirmând că el s-a creat singur.”

Copilul Divin e un roman despre care nu poţi spune multe fară să-l povesteşti,este o parabolă postmodernă.

Sursa:Taraba cu carti

Vorbeam mai săptămâna trecută, cu Ioana,despre această carte pe care eu am citit-o acum 2 ani,cred…o carte pe care v-o recomand:)

O carte pe luna- Parfumul

Posted by on Friday, 30 January, 2009

“Îţi poţi închipui, cititorule, o lume formată numai din parfumuri, duhori, miresme? Îţi poţi închipui un om care nu cunoaşte viaţa decât mirosind-o? Ţi-ai dat seama că vechiul şi noul se pot distinge prin miros, că orice cută a trupului tău e un receptacul de miresme şi că totul în lume are o amprentă olfactivă? Ştii că fiecare om este un parfum inconfundabil, că parfumul tău te poate face anonim sau irezistibil?
A fost odată un bărbat care a descoperit în distilăria trupului său un parfum trecător pe care voia să-l stapânească pentru totdeauna: parfumul de tânară femeie.”

Este istoria unui criminal în serie, Jean-Baptiste Grenouille, care trebuie să ucidă 25 fecioare pentru a le fura parfumul. Ultima victimă este, bineînteles, cea mai frumoasă şi cea mai protejată, tatăl ei chiar îndepartând-o de Grasse, oraşul în care se produceau crimele. Era în vârstă de saisprezece ani şi se numea Laure Richis.

…este vorba de cartea pe care am citit-o cu sufletul la gură(carte  primită de la o prietenă,care ştie că eu am o problemă cu mirosurile  ), carte care m-a captivat,deşi traducerea mi s-a parut defectuoasă…carte cu pasaje scârboase,dar si pasaje interesante…Se numeste “Parfumul” de Patrick Suskind.Merită citită!
Eu îmi doresc să văd filmul;)