Posts Tagged Muzica

un cântec

Posted by on Monday, 16 January, 2012

“Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica.”

“Viaţa pe un peron”- Octavian Paler… cartea pe care am citit-o într-o singură zi şi pe care v-o recomand :)

Iar ăsta  este un cântec care mă obsedează de ceva vreme.

Aici aveti si alte cantece: psi, redsky, almanaheverovirusachecitascorpio

 

Mi-e dor…şi doare

Posted by on Friday, 13 February, 2009

Se pare că “Ziua Indrăgostiţilor” i-a atins pe toţi…pluteşte aşa prin aer dragostea…Aproape că m-a atins şi pe mine,cât m-am ferit de ea,tot m-a prins. Azi mi-a venit în minte o melodie, mă obsedează de azi dimineaţă, iar odată cu ea mi-am adus aminte de marea mea iubire… prima iubire care, este adevărat, nu se uită niciodată. Prima iubire, un Alexandru pe care nu-l pot uita… era acum 18 ani, era ca şi acum primavară, soare, cald… ne-am cunoscut în bazinul de înot de la 23 August (azi Lia Manoliu), eu în anul I de facultate, el în anul IV…am vorbit o oră, în apă, despre muzică… Metallica şi Vivaldi, deci despre rock şi clasic… au urmat zile frumoase împreună şi nopţi cu plimbări pe sub castani… Azi mi-am adus aminte, aproape dureros, de Alex, iar melodia mi-a răsunat în minte toată ziua, o melodie legată de acele momente, de nişte clipe petrecute împreuna…A fost frumos,dar n-am avut curaj să-i spun că îl iubesc!

Muzica salvează viaţa

Posted by on Tuesday, 10 February, 2009

La cererea băiatului meu,am revăzut aseară filmul “Pianistul“…un film care mă emoţioneaza de fiecare dată când îl revăd.

“Filmul “Pianistul” nu este, cum am auzit că s-a spus, filmul despre supravieţuirea prin muzică. Este o cronică la rece a ghetoului varşovian şi, mai mult decât atât, e lupta unui om pentru a rămâne în viaţă. Faptul că e pianist, şi încă unul foarte bun, mi se pare un element mai puţin important. Şi nu e colateral decât până în momentul în care muzica îi salvează practic viaţa, în secvenţa în care, după ce trăieşte câţiva ani fugind dintr-un loc într-altul, într-un oraş tot mai pustiit, e descoperit de un ofiţer german meloman şi îl impresionează până la a-l face să-l lase în viaţă. Tot filmul, adică peste două ore, este pregătirea acestui moment impresionant cu atât mai mult cu cât e redat la rece. Aproape îţi dau lacrimile când vezi figura de înger trist a acestui extraordinar Adrien Brody (un bărbat de o frumuseţe rară), degetele efilate ale pianistului Janusz Olejniczak şi când auzi muzica lui Chopin, care rezumă parcă tot filmul, descărcând nişte energii niciodată până atunci descărcate. Nu e de mirare că şi tehnicienilor le-au dat lacrimile la filmare.
“Pianistul” nu pare să fie un film despre Istorie, despre cine e vinovat şi cine trebuie să plătească. Szpilman şi Polanski ne invită la o poveste despre oameni buni şi oameni răi, prinşi într-un mecanism care le e străin. Fiecare se comportă după cum îi dictează conştiinţa. Este incredibil cum un om ca Szpilman, care şi-a pierdut întreaga familie şi care a trăit la limita morţii câţiva ani după evadarea din lagăr, riscând ori să fie prins, ori să moară de foame, a mai fost capabil, în 1946, adică aproape imediat după ce a ieşit din acest purgatoriu, să nareze evenimentele fără a dori să facă un rechizitoriu. De altfel, sunt multe mărturiile supravieţuitorilor Holocaustului care descriu tragedia la rece. Probabil nici nu poate fi descrisă altfel. Probabil au scris pentru ceilalţi, cu grija detaliului şi a obiectivităţii, pentru ca ceilalti să prevină o repetare a răului.