Posts Tagged Masura

duzina de cuvinte – 48 ore

Posted by on Saturday, 3 December, 2011

Ma apucase dorul de casa si ne-am propus (eu si sotul meu) sa mergem la ai mei, la Alexandria… Am mers la gara, am cumparat bilete, am intrebat un ceferist care este trenul, ne-a aratat cu mana catre un tren si am pornit, printre siruri de vagoane, fara a ne uita niciunu pe tablitele agatate… am urcat in tren si mi-am cautat un loc, luandu-mi masura de siguranta, adica m-am asezat cu fata in directia de mers a trenului, pentru a nu mi se face rau, in timp ce sotul meu aseza bagajele in plasele de deasupra banchetelor incontestabile, din bureti, invelite in vinilin taiat pe alocuri de navetisti… Am stat linistiti, pana la Rosiori de Vede, unde mi-am schimbat locul, stiind ca trenul va porni invers, iar eu trebuia sa merg tot cu fata, pentru a nu mi se face rau… dar trenul si-a urmat drumul lui, tot inainte, n-a mers incotro stiam eu… am revenit la locul initial panicata, pentru ca trenul mergea intr-o directie gresita, iar noi nu aveam pe cine intreba ce se intampla… intr-un tarziu a intrat o namila de controlor, cu sapca pe cap si geanta agatata de gat, mandru tare, sa ne ceara biletele… asa am aflat ca urcasem in trenul de Craiova, nu in cel de Alexandria, iar urmatoarea statie era Draganesti… in prostia mea m-am gandit ca este vorba de Draganesti Vlasca ( doar pe asta il stiam) si putem lua ocazie de acolo catre Alexandria… controlorul a inteles greseala si confuzia pe care o facusem si nu ne-a amendat. Am coborat la Draganesti, dar nu Vlasca ci Draganesti Olt… era ora 20:00, iar urmatorul tren catre spre Rosiori era la ora 2:00, urmand sa luam din Rosiori alt tren care Alexandria, pe la ora 5:00… Afara incepusera ceva picaturi de ploaie si se lasase frigul, vantul incepuse sa bata cu putere. Ne-am refugiat in sala de asteptatre, care era pustie la ora aia. Ne-am inghesuit unu in altu pentru a ne incalzi, pentru ca eram imbracati de toamna, desi era inceputul lunii decembrie, in Bucuresti fusese caldut cand am plecat noi, iar in bagaje nu aveam cine stie ce lucruri… Sala de asteptatre era rece, murdara si neprimitoare, cu cateva geamuri sparte prin care suiera vantul si am vazut la un moment dat ca ninge… Dupa vreo ora a venit seful garii  si vazandu-ne asa zgribuliti si vineti de frig, ne-a invitat la el in birou. In birou era cald si bine. Era o incapere mica, cu soba, o masa, vreo trei scaune si doua rafturi cu carti de specialitate. I-am povestit sefului ce s-a intamplat de am ajuns acolo, iar el ne-a propus sa stam la el pana la urmatorul tren, ne-a facut un ceai si a jucat table cu sotul meu, in timp ce eu incercam sa dorm ( eram si insarcinata, in trei saptamani, dar inca nu stiam  )… cand a trebuit sa vina trenul si am iesit afara, zapada se asezase de-o palma si incepuse viscolul… era un peisaj ca intr-o ecranizare ruseasca. Am urcat in trenul ce venea de la Craiova, care urma sa ne lasa intr-o alta gara, apoi alt tren si alta gara… au urmat ore de groaza, ca asa le-as putea numi aducandu-mi aminte… Odata ajunsi la Rosiori s-au anuntat intarzieri ale trenurilor din cauza viscolului… gara era arhiplina, deabia ne-am gasit un loc langa un zid, unde m-am ghemuit pe geanta de voiaj, pentru ca ma luasera durerile de burta, din cauza frigului… parintii mei, vazand ca nu ajunsesem, au sunat la socrii mei, sa vada daca am plecat sau nu, socrii mei au inceput sa sune prin gari ( socrii mei au lucrat la CFR)… am luat un tren care ne-a dus pana la Videle, de acolo nu se putea circula, asa ca am ramas in gara, la Videle, acolo unde socrii au dat de noi, prin intermediul unui coleg de-al socrului meu, care ne cunostea, am avut mare noroc, ca ne-au luat cu ei in locomotiva cu plug ( a trebuit sa bage plugul, sa curete calea ferata si sa transporte ugentele)… In plug erau “urgentele”: noi doi, cativa ceferesti care trebuia sa ajunga la munca, trei detinuti incatusati si patru politisti… detinutii erau foarte dubiosi, dar stiu ca am poftit la branza pe care o mancau ( mi-era foame dupa atatea ore de calatorit, sau, poate, din cauza sarcinii, pe care inca n-o stiam)… M-a apucat frica la un moment dat si credeam ca nu vom iesi teferi din calatoria asta, pentru ca zapada era cat un munte pe calea ferata, asa o viscolise, iar plugul a trebuit sa dea cateva sute de metri inapoi, apoi sa intre cu viteza in muntele de zapada ca sa-l sparga… am mers prin tunel de zapada, ne era frica sa nu deraieze plugul, ca asa ziceau ceferistii aia… am ajuns cu bine la Alexandria, am dormit o ora, am mai stat vreo doua ore de vorba cu ai mei, am mancat si am plecat la Giurgiu, pentru ca tebuia sa ne pregatim pentru a doua zi, ca era luni si trebuia sa luam drumul Bucurestiului, la facultate… Si uite asa, dintr-o prostie, am stat 48 ore pe drumuri…

… si mi-am, adus aminte de Octavian Paler  si  „Viata pe un peron”:

“asteptarea este o meseria pe care o inveti, asa cum pictorul invata sa-si amestece culorile”

Alte “duzine de cuvinte”: psi, redsky, griskatiberiu,valentinavirus scorpio rokssana, citamizzabiciclista

cuvinte din trecut – NU poluarii fonice

Posted by on Sunday, 4 September, 2011

Pentru ca tot traiesc intr-o continua poluare fonica si am spus-o de foarte multe ori prin blogul meu, azi mi-am propus sa repostez postul acesta, scris in urma cu doi ani :)

tipa-350

Monday, 2 November, 2009

Visez la o clipa de liniste… macar una. Dar pentru asta exista concediu si un loc linistit si lipsit de fitze, unde ma retrag pentru a-mi incarca bateriile.
Locuiesc in piata, in Piata Centrala, unde, chiar de esti surd tot ai sanse sa auzi ceva. Parca si musca bazaie mai tare in piata. Indiferent de anotimp, zgomotul este cam acelasi… In puterea noptii, cand somnul iti este dulce si visele incep sa incolteasca, auzi un strigat, dupa care incep altele: “ba, unde ti-ai parcat masina”, “Faneleeee, ce toneta ti-ai luat ma?”, “Nelule, ai venit de ieri? Cum merge piata?”. Asta se intampla pe la ora 4.00, cand vine taranul cu marfa, la oras. Se tipa ca pe batatura, asa sa simta oraseanul de la bloc, cat este taranul de gospodar… Apoi incep masinile, frane, un motor care se incapataneaza in fiecare dimineata sa porneasca (ma gandesc, uneori, ca omul vrea sa se razbune pe cineva, ambaland motorul ala in dusmanie)… Apoi suna ceasul din bucatarie, alarma de la telefonul meu, alarma de la telefonul sotului meu… Afara incepe cearta pe locurile de parcare, pe mesele de plastic… injuraturi care mai de care mai variate si pline de consistenta, o manea care va rula toata ziua, pana o invata toata piata sau ajunge sa te obsedeze… Ma integrez in zgomotele strazii si ajung la munca. La munca este cea mai mare poluare fonica, in sala de sport, 6 ore pe zi, suport tipetele a sute de copii, tipete care mi-au afectat intr-o oarecare masura auzul, astfel incat nu ma mai deranjeaza zgomotele puternice, cat ma deranjeaza cele soptite… Si cand crezi ca ai scapat de zgomotul de la munca si cel de pe strada, ajungi acasa si vrei sa ai macar o ora de liniste, sa recuperezi ce-ai pierdut peste noapte, dar vecinul din dreapta isi gaureste peretii, caci renoveaza apartamentul, pe scara, la etajul 2, un vecin isi pune cablu TV sau net… alta bormasina, vecinul din stanga are TV-ul dat la maxim si asculta “Taraf”… Vecinul de deasupra piseaza usturoi si ii tarsaie papucii pe gresie, cainele vecinilor de dedesubt este singur acasa si latra… Se lasa seara, vecinul inceteaza cu spartul si gauritul, stapanii cainelui au venit acasa, taranii isi strang marfa si se pregatesc de plecare… Ma bag in pat, sperand ca voi dormi linistita, macar pana se intorc taranii… dar, am uitat, locuiesc in Piata Centrala, la 50 m, in fata geamului este un Casino, unde incepe viata de noapte. Incep sa vina cocalarii si pitipoancele, cu masini care mai de care, fac cerculete in mijlocul pietii, iar pitipoancele se miorlaie si chicotesc atat de tare, sa se faca auzite.
Incerc sa numar oi, sa desenez cerculete imaginare in care sa scriu cifra 99 (parca asa am auzit la o emisiune psiho)… sau ce lectii am mai luat… In zadar mi-e somn de nu mai vad, daca urechile imi sunt invadate de zgomote.
Intr-un tarziu adorm, de la oi… de la cerculete…” Marineeee cum merge varza bre?”… V-ati dat seama, s-a facut iar dimineata… Curand incepe si campania electorala :(
Poluarea fonica face parte din viata, din cotidian. Pentru liniste exista concedii, iar daca nu esti snob si fitos, gasesti locurile care sa-ti satisfaca nevoia de liniste.

 

Au mai repostat: psipsina, tiberiu, lotusull, vero, dagatha