Posts Tagged Manastirea Agapia

prin “padurea de smarald”

Posted by on Monday, 28 March, 2011

Zilele trecute, m-am  regasit pe facebook cu doamna Delia Zaharia, proprietara pensiunii „Padurea de Smarald” din Agapia, pensiune unde, in urma cu 3 ani, am fost in excursie cu elevii de clasa a III a si a IV a. Tot zilele trecute am postat poze pe facebook, de la „Padurea de Smarald”… Azi mi-am adus aminte, ca am scris despre excursia asta, in urma cu 3 ani, asa ca am cautat prin scrierile mele si am gasit povestirea despre excursia de atunci. O postez asa cum am scris-o atunci.


Trebuie sa recunosc,ca fiecare plecare in excursie imi da o stare de neliniste, am multe emotii… inainte de fiecare plecare cu copiii, nu pot dormi… imi fac tot felul de griji… responsabilitatea este foarte mare,  sunt multi, iar eu una singura… imi fac probleme cu transportul, in primul rand, de sanatatea lor, apoi ma gandesc sa nu se accidenteze vreunul, sa nu raceasca, sa nu se intoxice, sa nu-i pierd… toate lucrurile astea ma framanta…
In sfarsit, vine ziua plecarii, dimineata… facem prezenta, ne cautam locurile in microbuz, iar eu sunt asaltata de parinti, ambii parinti veniti sa-si aduca copilul in excursie… parinti care au mare incredere in mine si asteapta sa am grija, fiecare in parte, de copilul lor. Primesc ultimele sfaturi, atat copiii cat si eu:”sa manance”, “sa ia paracetamol inainte de culcare”… altul trebuie “sa poarte caciula” sau “sa nu bea apa sau sucuri reci”…”daca va face probleme sa ma sunati”… “am sunat acolo la pensiune si ne-au zis ca e cam rece”…
…Deja imi vajaie capul si temerile imi cresc… dar va fi bine, gandesc, totul va fi bine, asa cum este de fiecare data cand plec in excursie… doar ca acum este foarte departe.
La 6:10 vine si ultima fetita, mai facem o data cu mana la parinti, mai auzim, in cor parca: “sa fii cuminte”… si microbuzul se pune in miscare.
Se anunta o zi frumoasa. Soarele rasare mare si portocaliu, leganandu-se usor, alungand norii.
Mergem mult pe camp, facem mult pe centura… multa mizerie in jurul Bucurestiului… Am pus un CD cu muzica de la ziua lui Radu, din 2006… Cunosc toti copiii melodiile si fetele
incep sa cante in cor… mai intervin si baietii…

…Incep sa ma relaxez, am incredere in sofer, de aceea am cerut, patronului firmei de transport, sa-mi dea acelasi sofer cu care am fost anul trecut in excursie la mare. E un om foarte calm, conduce foarte bine si prudent, opreste masina de cate ori este nevoie si iubeste copiii(are doi acasa).
Drumul este destul de lung, aproape 500 km… Facem popas( vreo 3 popasuri am facut pe la benzinarii)… mai bem o cafea, mai luam un suc, o ciocolata… ne “usuram”, ne mai dezmortim picioarele…
Dupa 6 ore, cu opriri la toate bancomatele Raiffeisen(dar asta este alta poveste) am ajuns la Piatra Neamt, am sunat la pensiune, la Agapia, sa anuntam ca am ajuns in Neamt si sa intrebam cum este vremea si ce-am putea vizita inainte sa ajungem la Agapia. Doamna Zaharia ne-a dat toate indicatiile, obiective pe care le putem vizita si cu parere de rau ne anunta:
-Aici e cam inorat si bate vantul… e cam rece…
-Nu-i nimic, se incalzeste, iese soarele cand ajungem noi… zic eu.
-Sa dea Domnu, asa sa fie cum spuneti… Va asteptam!
Prima oprire in Piatra Neamt a fost la Cetatea Neamtului, unde am vizitat Muzeul de Arta, Muzeul de Etnografie era inchis, Curtea Domneasca… am facut poze… Am plecat spre Targu Neamt, Humulesti… la Casa Memoriala Ion Creanga, la Creanga Land… apoi ne-am indreptat spre Agapia, la pensiunea “Padurea de Smarald”, sa ne cazam si fiecare sa faca ce vrea pana la ora cinei. Fireste ca norii s-au imprastiat cand am ajuns noi acolo.
Am vazut pensiunea in poze, dar ajunsa acolo mi s-a parut ca sunt in alta lume… o lume frumoasa, cu multa liniste si verdeata… O fetita striga:”zici ca este in Paradis”… si avea dreptate. Copiii si-au aruncat bagajele in camere si au rupt-o la fuga tipand de fericire… aveai impresia ca sunt niste catelusi tinuti in lesa pana atunci, iar acum lasati libreri…altul ma intreaba:
-Doamna cat a costat transportul?
-13 milioane, dar de ce ma intrebi?
-Pai vreau sa mai venim aici… imi place!
Unii incep sa-i sune pe parinti sa le povesteasca cat de frumos este… altii alearga pana in padure, fetele se joaca de-a diverse personaje din desene animate… Se simt bine copii si asta imi place sa vad… nu se cearta nimeni, nu se bat, nu se jignesc, cum fac de obicei.
Ma uit la ei, fac poze sa aibe toti o amintire din excursie(ei au uitat sa mai pozeze)… Sunt multumita ca se simt bine, iar mie mi-a trecut toata oboseala si stresul… Afara este incredibil de cald, se mira si proprietarii…


Cu greu ii adun si-i trimit sa se spele pe maini ca sa mancam… Deja le este foame dupa atata alergatura.
In living este cald si miroase bine, plus atmosfera intima de acolo… si muzica discreta, e si plasma, dar deja sunt toti cu privirile atintite in farfurii.


Mancarea este foarte buna si multa, prea multa. Doamna Zaharia mi-a trimis trei variante de meniu, cu cateva zile inainte, pe mail, sa stie ce ne gateste, cam ce mananca copiii… Am ales varianta 1, de comun acord cu copiii… adica: ciorba de perisoare din carne de vita, rulouri din piept de pui umplute cu cascaval si carnaciori si piure de cartofi si muraturi, desert-prajitura de casa… Au mancat copiii pana s-au saturat si au fugit iar afara, sa mai apuce sa alerge pana se insereaza de tot.
Au intrat in casute pe la ora 20:00, la dush si in pijamale… Au mai jucat carti, baietii au mai facut glume, batand in geamurile fetelor, s-au mai manjit cu pasta de dinti… au mai alergat desculti pe afara… eu i-am pazit si verificat pana pe la 12 noaptea, apoi, dupa ce m-am asigurat ca dorm(ma refer la baietii cei mari, adica fi-miu si un prieten de-al lui), m-am bagat si eu la dush si la somn… Nu stiu cand am adormit, nu stiu cat m-am uitat la televizor, poate doar 2-3 minute… Am dormit foarte bine… M-a trezit cantecul pasarilor din padure, se auzeau foarte tare in linistea diminetii. Am iesit pe prispa casutei si am inregistrat pe telefon trilurile… Era 6:00, soarele incepea sa rasara, asa ca mi-am luat geaca peste pijama si am plecat sa pozez soarele… M-am bucurat ca il pot vedea rasarind si de aici(acasa il vad in fiecare dimineata), caci de la munte nu l-am vazut si pozat pana acum… Am iesit pe poarta pensiunii, “AL”, cainele rasa Samoyede, m-a urmat, eram in siguranta cu el… Dincolo de poarta se auzea susurul raului care curgea la vale impidicandu-se de pietre… Am mers pana aproape de pod, sa fiu mai aproape de soare… Am facut poze, multe poze cu rasaritul… Dupa vreo 45 min m-a cuprins frigul si m-am intors in camera sa mai dorm o ora… Era cald in camera. M-am bagat in pat, dar… am auzit glasuri de copii pe afara, asa ca am renuntat, m-am spalat, m-am imbracat si am iesit si eu sa-i verific daca sunt imbracati bine si daca au caciuli, caci era destul de frig dimineata. Usor, usor au iesit toti din casute si au inceput alergatura cu AL spre padure… sa nu piarda vreun minut…


Au alegat pana la 9:00  cand foamea a pus stapanire pe burtile lor si am intrat la masa… Micul dejun a fost foarte bogat… preparate de vanat, oua fierte, unt, branza topita, cas si branza, ceapa verde si rosii, dulceata de afine si caise, lapte, ceai si suc de portocale…


Dupa micul dejun, baiatii au fugit in padure, fetele au ramas sa scrie in “Cartea de Oaspeti” a pensiunii, gazda le-a impartit pliante cu pensiunea, apoi am iesit afara sa facem poze… Doamna Zaharia a facut poze grupului si ne-a zis ca ne va pune poza pe perete, in living… Vom fi primii care vom fi pusi acolo, in tablou.
Ne-am despartit cu greu de „Padurea de Smarald”… AL s-a urcat in microbuz si cu greu a fost dat jos de proprietar…si lui ii parea rau ca pleaca copiii… Doamna Zaharia ne-a dat ultimele indicatii, cum sa ajungem la manastiri si la rezervatia de zimbrii… si s-o luam prin Roman, ca e drumul mai bun, decat prin Tragu Neamt…


Am plecat de acolo cu lacrimi in ochi, asa cum fac de fiecare data cand plec dintr-un loc unde ma simt bine… cand ma despart de niste oameni buni si frumosi si populari, asa cum sunt Delia si Florin Zaharia, proprietarii pensiunii… Le promis ca ne vom intoarce intr-o zi.
Plecam de la pensiune si urmam traseul prin padure… facem un scurt popas, sus pe platforma, mai facem cateva poze, de acolo, de sus se vede tot satul… apoi mergem spre Manastirea Agapia. Vizitam manastirea, facem poze… E liniste, o liniste pe care o simt in suflet… apoi mergem la Manastirea Varatec… aici la fel de curat, la fel de liniste… cumparam suveniruri, aprindem lumanari… scriem si un pomelnic… aici nu mi-a placut, ca am intalnit foarte multi cersetori in curtea manastirii, care stricau tot aspectul si iti aminteau de bisericile din oras, unde esti asaltat de cersetori…
Am ajuns si la Manastirea Neamt, unde am facut o gafa, n-am platit la intrare ca nu era nimeni sa ne ia banii, dar am lasat in manastire fiecare…mai mult decat era biletul. Aici mi-a placut, pe langa constructie, curtea mare si plina de iarba… si pentru ca era un grup mai mare de excursionisti, care aveau si ghid, ne-am ciulit si noi urechile sa ascultam ce povesteste calugarul, dar foarte putin, ca nu mai aveau copiii mei rabdare… am intrat si in biserica, am am pupat icoane, moaste si ne-am oprit la intrare la suveniruri… Eu am stat sa numar copiii, din 5 in 5 minute… sa-mi iasa la socoteala si sa nu uit vreunul prin biserica… era foarte aglomerat la Manastirea Neamt in zi de duminica…
Am plecat spre “Gradina Zoologica-Dragos Voda” sau “Zimbraria” cum i se mai spune… E o rezervatie naturala, un peisaj frumos… putine animale. Zimbrii, sfiosi, au stat departe de garduri si de lumea, dar am reusit sa-i pozez cu zoom… Atractia au fost cerbii si ursul brun… si barza de pe stalp. Aici am incheiat vizitele noastre, ne-am imbarcat si am plecat spre casa… Ne astepta un drum de 6-7 ore. Am facut popas la Bacau, la Mc. Donald, am stat vreo juma de ora, apoi ne-am continuat drumul… Am avut ghinionul sa ne opreasca si politia, pentru verificarea actelor… Am stat destul de mult timp acolo, caci mai erau doua tiruri de verificat in fata noastra… Copiii nu mai aveau rabdare, iar afara incepuse ploaia… Cand ne-a venit randul si au auzit ca sunt copii in masina, unu dintre politisti, probabil seful, a zis:
-Nevasta-mea este invatatoare, stiu cum este cu copiii… Drum bun!
Am plecat mai departe, incercand sa nu ne mai oprim de multe ori ca se insera deja… Am mai facut un popas la o benzinarie… Mie a inceput sa-mi sune telefonul, lucru care nu s-a intamplat cat am stat la pensiune… acum vroiau parintii sa stie pe unde suntem, cat mai avem, cand ajungem…
Mai aveam doar 50 km pana la Giurgiu si aud din spate:
-Doamna, Rares mi-a umflat ochiul!…era glasul lui Tibi…
Aprinde soferul lumina si ma duc sa costat o mare umflatura la ochiul stang al lui Tibi… Intepenesc, ma trec caldurile, mi se urca sangele la cap… asta imi trebuia si tocmai vorbisem cu tatal lui Tibi si ii spusesem ca e ok copilul… I-am dat sticla cu apa rece, pe care o luasem de la benzinarie, s-o tina la ochi, sa se mai desumfle pana ajungem… si ma gandeam cu groaza la ce-o sa zica parintii… bine ca isi cunosc copilul si ce-i poate pielea, caci cel cu ochiul umflat a fost vinovat…
Am ajuns in oras la 21:45… Am predat copiii si am plecat spre casa. Este prima data cand nu vin obosita din excursie.