Posts Tagged Mana

parfum

Posted by on Sunday, 25 March, 2012

Vantul adie usor prin fereastra deschisa. Aerul are miros de iarba verde si flori amare de cais, iar minte mea o ia razna, intr-un labirint in care ma afund linistita… mi-am adus aminte ca te-am visat si m-am intrebat toata noapte cine esti… ai venit dintr-o lume diferita de a mea si ne-am intalnit pe muchia dintre lumi… in nari imi persista inca un miros dulce de anason si violete… migdale, cedru si iris… parca miroase si a vanilie, dar nu-mi dau seama… e un miros greu de inteles,  ceva intre dragoste si ura… te-ai apropiat de mine… nu stiu cine esti, nu te cunosc, dar am un sentiment de bine… mana ta aluneca pe pielea mea scaldata in sudoare… nu iti vad chipul, doar te simt, esti langa mine si-mi soptesti la ureche cuvinte fara de-nteles… buzele tale, prea fierbinti, se-ating de ale mele… palma ta ma mangaie usor… imi place ce simt si nu ma mai intreb cine esti, nu ma mai intereseaza, traiesc doar sentimentul… iti simt rasuflarea pe gatul meu si-mi soptesti la ureche: “your skin smells like sex…”… ma trezesc usor speriata… cine esti?… zambesc, da, stiu… e doar parfumul meu, e doar mirosul lui pe pielea mea… e “My Queen”, parfumul care m-a insotit toata noaptea :)

Craciun fericit!

Posted by on Friday, 23 December, 2011


Se-apropie Craciunul si, nu stiu de ce, nu-l astept… nu-l simt, pe el Spiritul Craciunului…in difuzoarele magazinelor rasuna colinde, inca din noiembrie… magazinele au tot felul de oferte si reduceri… peste tot este aglomeratie, agitatie, in magazine, pe strada… sentimentele pline de sensibilitate ar trebuie sa-si faca loc in sufletele noastre, dar nu-i asa, nu mai e loc de bunatate, noi ne uram, ne-mbulzim, ne-mbrancim, ne certam la cozi interminabile si printre rafturile magazinelor sau in trafic… ieri mi-am facut timp sa ma tund ( aglomeratie si acolo, doar ca eu am avut prioritate, aveam programare), apoi am mers in kaufland sa iau cate ceva pentru colindatorii din seara aceasta… nu stiu de ce era nebunia aia in kaufland, nu stiu de ce rascoleau mandarinele si portocalele, gramada unii peste altii… toate fructele erau la fel, doar oamenii isterizati, se uitau unii la altii, li se parea ca ceilalti au pus mana pe fructele cele mai frumoase si mai gustoase… E greu sa patrunzi in lumea fanteziei, a Spiritului Craciunului si sa uiti toata agitatia asta, pentru ca esti tintuit in realitate datorita agitatiei oamenilor, in perioada asta… problemele noastre legate de sarbatoarea Craciunului si lipsurile, ne framanta… Craciunul, din pacate, s-a redus doar la agitatie, afaceri, petreceri cu multa mancare si bautura… intalnirea cu familia este doar din obligatie si, in cel mai bun caz, la cateva sentimente… unii se amarasc iar altii se adancesc in deznadejde sau nepasare, lipsa banilor facand din aceasta sarbatoare un chin, nu o bucurie… Craciunul nu mai este ce a fost candva… mi-e dor de Craciunul din copilarie!

 

Anul acesta n-am cumparat brad… primul an cand n-am cumparat brad, primul an in care grijile si problemele m-au coplesit… este anul in care am obosit… in schimb este primul an in care cred, mai mult ca oricand, ca lucrurile vor merge mai bine, odata cu noul an… tot ce s-a intamplat in anul asta ce tocmai “isi da duhul”, m-a intarit si m-a maturizat ( cred ca era si timpul)… m-a facut sa ma uit mai mult spre mine si sa ma ocup ceva mai mult de mine.

 

… N-am cumparat brad, dar am primit unu… unu mic, din hartie, facut de un copil… un bradut care mi-este foarte drag, pentru ca are mult suflet pus in el… Casian mi-a facut bradutul si mi l-a daruit… eu l-am impodobit, aseara, pentru ca trebuia sa impodobesc un brad… e chiar cel din poza, alaturi de Mos Craciunul primit in dar ( ramasesem datoare, la psi, cu poza cu Mos Craciun)… Incerc sa ma integrez in sarbatoarea Craciunului… tocmai am trecut cateva cete de colindatori ( mult mai putini fata de alti ani)… Maine ma apuc de gatit mancaruri traditionale de Craciun ( sarmale, ciorba, carnati…), poate patrunde si in mine “spiritul” sarbatorii :)

 

Sa aveti Craciun bogat si fericit si sanatate maxima sa va puteti bucura de el!

cuvinte din trecut – prima intalnire cu mosu’

Posted by on Sunday, 18 December, 2011

mos-craciun1

Suntem pe ultima suta de metri pana la Craciun, perioada cea mai aglomerata si cea mai obositoare a anului, cel putin asa mi se pare mie, dar si cea mai luminata, cea mai “gatita”, mai plina de nostalgie… Cui nu i s-a intamplat sa se simta copil in aceasta perioada a anului? Eu una ma simt ,in fiecare an… Mi se intampla in ultima vreme ,venind de la munca , pe la ora 21.30, sa ma opresc in fata vitrinelor si sa-mi lipesc nasul de geamuri punand mana streasina la frunte pentru a putea vedea mai bine ce-i inauntru… Imi place sa ma uit la jucarii, la hainute pentru copii, la parfumuri… Am mers incet spre casa privind luminitele de la instalatiile agatate pe stalpi, in pomi si la magazine… am incercat sa-mi creez povesti asa cum faceam cand eram copil. In fiecare seara am intarziat pe o banca in parc… Vreau sa fiu copil si sa-l astept pe Mos Craciun cu emotie in suflet!

Ieri mi-am adus aminte de prima intalnire cu Mosul… Aveam doar 4 ani si eram la bunici. Auzisem de Mos Craciun, la gradinita, il vazusem in carticele, il colorasem chiar, dar nu-l vazusem niciodata in realitate… Stiam ca aduce daruri copiilor cuminti, care stiu o poezie, asa ca ma pregatisem deja, pe langa poeziile de la gradinita mai invatasem una de la mamaia… Imi spusese tataie, ca pe seara ar ajunge Mosul si la casa noastra. Mamaia se trezise de dimineata si framanta la cozonaci… mirosea a lemne arse in plita, pe foc clocotea ciorba, iar in cuptor, din ala taranesc cu vatra (pe unde credeam eu ca intra Mosul), sfaraiau sarmalele. Afara era zapada aproape cat mine de mare… Mamaia m-a imbracat bine si m-a trimis la joaca. Zapada moale scartaia sub talpi… Imi placea sa mananc zapada si turturi de la stresinile joase… M-am jucat cu copiii pana nu mi-am mai simtit mainile si picioarele de ger si umezeala, iar nasul era rosu ca un gogosar… cu greu m-au bagat in casa si m-au dezbracat… In casa era cald, soba incinsa… mirosea a brad si-a cozonac, a ciorba si sarmale… nu-mi doream sa mananc decat cozonac cald cu nuci, rahat si cacao… M-am asezat langa soba si simteam ca-mi ia foc fata, degetele mi se dezmorteau si ma intepau ca niste ace… Mamaia mi-a adus cozonac si o cana cu lapte… La un moment dat s-au auzit batai in geam, iar pe usa a intrat tataie cu… era chiar el, chiar Mos Craciun din cartile mele de colorat… era chiar asa cum mi-l inchipuiam, cu barba alba si mantie rosie cu gluga… si avea un sac de canepa… un sac cu grau, cu faina, cu vinete???… ma intrebam pentru ca eu stiam ca in saci ca acela, tataie punea grau cand se ducea la moara si aducea faina cand venea acasa… sau punea vinete cand se ducea la piata… M-au cuprins emotiile, aproape ca uitasem poezia… Mosul avea o privire blanda, iar barba era alba, adevarata ca si parul… m-a luat pe genunchi si m-a intrebat daca am fost cuminte, daca mananc si daca stiu o poezie… i-am spus poezia cu glas tremurat de emotii… Mosul a bagat mana in sac, iar eu ma asteptam sa-mi dea o vanata sau o mana de grau (era prima data cand venea Mosu’ la mine, nu aveam de unde sa stiu ce are in acel sac)… dar a scos o punga cu dulciuri, o ciocolata cu un ambalaj rosu si cu boabe de cafea (mai tarziu am citit ca se numea Mocca), un iepuras de plastic transparent plin cu bomboane ca niste bilute colorate si o mingiuta albastra, din plastic plina cu acelasi tip de bomboane ca in iepuras. Am ramas cu gura larg cascata… nu mai vazusem asa cadou si eram fericita si multumita pentru ca asta imi dorisem… asta imi aduceau parinti cand veneau de la Brasov.

Acela a fost Mos Craciun, pentru ca eu nici in ziua de azi nu stiu cine a fost… si adevarul este ca urmatorii Mosi n-au mai fost asa frumosi,nu aveam barba adevarata si nu veneau niciodata cand trebuia, veneau mult mai tarziu sau mult prea devreme.

 

Joaca de-a “cuvinte din trecut” a inceput la tibi si a fost preluata si de:   psiverotibicitaaltcersenin

atingerea

Posted by on Wednesday, 6 April, 2011

Se spune ca, atunci cand mori, iti trece toata viata prin fata ochilor, in doar cateva secunde… Nu stiu cat este de adevarat, nu s-a intors nimeni sa povesteasca… ma gandeam, doar, cate amintiri poti acumula intr-o viata, cate iti raman vii in minte pana in momentul despartirii de cele lumesti?…

Am atat de multe amintiri, unele sunt doar gesturi, vorbe, chipuri care mi-au atras atentia in treacat… priviri, fapte, locuri, mirosuri…

Aveam 16 ani. Era luna mai si eram invitata la o nunta, in cartier, impreuna cu familia. Era nunta sorei unei prietene de-a sorei mele ( o vecina de cartier, asa mai scurt :) ) si nu stiu prin ce imprejurare, mireasa, m-a ales sa-i fiu “domnisoara de onoare”, desi erau alte fete, mai frumoase decat mine, la fel de tinere, care se uitau cu jind la cavalerul de onoare… “Cavaler de onoare” era verisorul miresei, Sebastian, venit tocmai de la Oravita… un baiat inalt, brunet, cu ochi caprui… nu era frumos, nici urat, era un baiat placut, mai mare cu un an sau doi. Nu-l mai vazusem pana atunci, nici nu stiam ca fetele au un verisor… Ce sa va spun, eram tare mandra ca am fost aleasa “domnisoara de onoare”, desi sarcina a fost una destul de grea pentru trupul meu firav (a trebuit sa caram ditai lumanarile, impodobite cu doua kile de flori, prin tot orasul), dar,  in acelasi timp,  a fost placut, ca doar aveam un “cavaler de onoare”, dupa care, inca, mai suspinau 2-3 fete, care nu avusesera norocul meu ( ma gandesc ca, tocmai  Sebastian ii spusese verisoarei lui, sa ma aleaga pe mine).

Seara, la restaurant( aici vroiam sa ajung), am stat aproape numai la masa, langa Sebastian, unu langa altul… Eram timizi amandoi… usor, usor, a inceput sa-mi atinga mana, pe sub masa… i-am raspuns timid atingerilor… pe la 16 ani nu prea stiam eu ce simt (am trait alte vemuri, linistite si frumoase), dar simteam ceva placut care ma si speria in acelasi timp… o caldura in tot corpul si parca tot sangele se strangea ca o bila in capul pieptului si vibra, taindu-mi respiratia… Toata seara ne-am tinut de mana, pe sub masa, pe furis de ochii parintilor nostri…

… Nu mai stiu nimic de Sebastian, a plecat a doua zi, la Oravita, de unde era… Mi-a scris cateva scrisori, din care doar primele doua au ajuns la mine, pe restul le-a oprit verisoara lui(scrisorile veneau pe adresa verisoarei, iar ea mi le aducea desfacute)… Prima scrisoare era scrisa pe o coala rosie, cu o poza ovala in coltul din stanga sus, in care erau doi tineri, tinandu-se de mana, pe un camp verde… atunci mi-a compus si prima pezie, pe care inca o mai tin minte :)

… Si tot ce mi-a ramas din seara aceea de mai, la varsta de 16 ani, nu este baiatul acela, Sebastian, nici chipul lui, ci gestul…atingerea mainilor pe sub masa, gestul acela facut pe furis si caldura care imi invadase trupul firav… si inca mai pot trai momentul ala, doar inchizand ochii :)…

Am mai scris candva despre atingera mainilor… sufletul din palma… asta ca mi-am adus aminte si de alte maini care mi-au atins mana :)