Posts Tagged Mamaia

cuvinte din trecut – prima intalnire cu mosu’

Posted by on Sunday, 18 December, 2011

mos-craciun1

Suntem pe ultima suta de metri pana la Craciun, perioada cea mai aglomerata si cea mai obositoare a anului, cel putin asa mi se pare mie, dar si cea mai luminata, cea mai “gatita”, mai plina de nostalgie… Cui nu i s-a intamplat sa se simta copil in aceasta perioada a anului? Eu una ma simt ,in fiecare an… Mi se intampla in ultima vreme ,venind de la munca , pe la ora 21.30, sa ma opresc in fata vitrinelor si sa-mi lipesc nasul de geamuri punand mana streasina la frunte pentru a putea vedea mai bine ce-i inauntru… Imi place sa ma uit la jucarii, la hainute pentru copii, la parfumuri… Am mers incet spre casa privind luminitele de la instalatiile agatate pe stalpi, in pomi si la magazine… am incercat sa-mi creez povesti asa cum faceam cand eram copil. In fiecare seara am intarziat pe o banca in parc… Vreau sa fiu copil si sa-l astept pe Mos Craciun cu emotie in suflet!

Ieri mi-am adus aminte de prima intalnire cu Mosul… Aveam doar 4 ani si eram la bunici. Auzisem de Mos Craciun, la gradinita, il vazusem in carticele, il colorasem chiar, dar nu-l vazusem niciodata in realitate… Stiam ca aduce daruri copiilor cuminti, care stiu o poezie, asa ca ma pregatisem deja, pe langa poeziile de la gradinita mai invatasem una de la mamaia… Imi spusese tataie, ca pe seara ar ajunge Mosul si la casa noastra. Mamaia se trezise de dimineata si framanta la cozonaci… mirosea a lemne arse in plita, pe foc clocotea ciorba, iar in cuptor, din ala taranesc cu vatra (pe unde credeam eu ca intra Mosul), sfaraiau sarmalele. Afara era zapada aproape cat mine de mare… Mamaia m-a imbracat bine si m-a trimis la joaca. Zapada moale scartaia sub talpi… Imi placea sa mananc zapada si turturi de la stresinile joase… M-am jucat cu copiii pana nu mi-am mai simtit mainile si picioarele de ger si umezeala, iar nasul era rosu ca un gogosar… cu greu m-au bagat in casa si m-au dezbracat… In casa era cald, soba incinsa… mirosea a brad si-a cozonac, a ciorba si sarmale… nu-mi doream sa mananc decat cozonac cald cu nuci, rahat si cacao… M-am asezat langa soba si simteam ca-mi ia foc fata, degetele mi se dezmorteau si ma intepau ca niste ace… Mamaia mi-a adus cozonac si o cana cu lapte… La un moment dat s-au auzit batai in geam, iar pe usa a intrat tataie cu… era chiar el, chiar Mos Craciun din cartile mele de colorat… era chiar asa cum mi-l inchipuiam, cu barba alba si mantie rosie cu gluga… si avea un sac de canepa… un sac cu grau, cu faina, cu vinete???… ma intrebam pentru ca eu stiam ca in saci ca acela, tataie punea grau cand se ducea la moara si aducea faina cand venea acasa… sau punea vinete cand se ducea la piata… M-au cuprins emotiile, aproape ca uitasem poezia… Mosul avea o privire blanda, iar barba era alba, adevarata ca si parul… m-a luat pe genunchi si m-a intrebat daca am fost cuminte, daca mananc si daca stiu o poezie… i-am spus poezia cu glas tremurat de emotii… Mosul a bagat mana in sac, iar eu ma asteptam sa-mi dea o vanata sau o mana de grau (era prima data cand venea Mosu’ la mine, nu aveam de unde sa stiu ce are in acel sac)… dar a scos o punga cu dulciuri, o ciocolata cu un ambalaj rosu si cu boabe de cafea (mai tarziu am citit ca se numea Mocca), un iepuras de plastic transparent plin cu bomboane ca niste bilute colorate si o mingiuta albastra, din plastic plina cu acelasi tip de bomboane ca in iepuras. Am ramas cu gura larg cascata… nu mai vazusem asa cadou si eram fericita si multumita pentru ca asta imi dorisem… asta imi aduceau parinti cand veneau de la Brasov.

Acela a fost Mos Craciun, pentru ca eu nici in ziua de azi nu stiu cine a fost… si adevarul este ca urmatorii Mosi n-au mai fost asa frumosi,nu aveam barba adevarata si nu veneau niciodata cand trebuia, veneau mult mai tarziu sau mult prea devreme.

 

Joaca de-a “cuvinte din trecut” a inceput la tibi si a fost preluata si de:   psiverotibicitaaltcersenin

sertare cu amintiri

Posted by on Monday, 22 August, 2011

Sunt momente în care stau la fereastră şi privesc în gol… aud, în mintea mea, glasuri de copii, chemări la joacă… văd terenul de joacă din spatele blocului, unde locuiam când eram copil… uneori aud muzică… e muzica adolescenţei mele, e undeva acolo, departe, în mintea mea. Alteori văd, ca prin vis, curtea din Sânpetru, în care mi-am petrecut foarte puţin timp din copilaria mea timpurie… văd gardul înalt pe care ne căţăram să vedem, dincolo de el, cum trec copiii de la şcoală… şi iepurii… cuştile cu iepuri de multe culori… îmi placeau cei albi, cu ochi roşi-maronii, ca nişte nasturi sticloşi… văd pivniţa aceea plină cu cartofi şi pe Neluţu, băiatul gazdei, mai mare cu 3-4 ani ca mine… era nebun şi mi-era frică de el când îmi zicea să mergem în pivniţă să luăm cartofi… şi pata aia de bronz, vărsat de mine, pe zăpada albă, în ziua când am împlinit 3 ani… dintr-un sertar al minţii, îmi apare tataie… e duminică şi se pregăteşte să meargă la biserică. Stă în faţa oglinzii agăţată de uşa cu geam de la bucătarie. Îşi umple barba de spumă, cu pămătuful, apoi scoate briciul din teaca de piele şi cu mişcări sigure, începe să-şi cureţe spuma de pe barbă, scuturând apoi briciul în ligheanul cu apă… aceleaşi mişcări, aceeaşi grimasă de fiecare dată, ca un ritual… O văd pe mamaia, cu baticul legat la ceafă şi cu şoţul în faţă, frământând cocă pentru  pâine, cu zâbetul mereu pe faţă şi gropiţe in obraji… Mi-ar fi plăcut să semăn cu ea, să am gropiţe în obraji şi faţa senină… mi s-a spus că semăn cu „ţaţa Ogenia”, adica cu străbunica, mama lu’ tataie, Eugenia… şi, da, semăn cu străbunica, am văzut-o într-o poză veche, aceeaşi frunte lată şi aceiaşi ochi albaştri- turcoaz ( poza e sepia, dar se poate deduce culoarea), aceeaşi privire… din alt sertar al minţii îmi apare podul casei, plin cu cărţi şi caiete de-ale mamei, de pe vremea când era studentă la filologie. Avea scris frumos, mama, şi încă îl mai are .

Uneori, mergând pe străzi necunoscute, mă opresc în faţa câte unei clădiri vechi, iar în nări îmi vine miros de amintiri… şi am impresia că am mai fost acolo, deşi e prima dată când ajung… îmi pare c-am trăit acolo… Ştiţi că amintirile mele au miros? Toate amintirile mele au miros, iar mirosurile au culoare… Alteori merg pe stradă şi privesc în gol, cu gândurile împrăştiate în zeci de alte locuri… tresar când mă atinge cineva, în treacăt, şi întorc capul să mă uit în urmă… alteori ceva sau cineva îmi fură privirea şi mă smulge din gândurile mele… Întotdeauna privesc oamenii direct în ochi, le caut privirea,  fie pe stradă, în autobuz sau magazine… îmi place să-i citesc din priviri… unii se lasă citiţi, alţii sunt ascunşi şi sperioşi, îşi pleacă capul sau îl întorc în altă parte… îmi plac oamenii care se lasă citiţi, au ceva în priviri, zâmbesc şi parcă îţi şoptesc: „ şi tu ai probleme, nu? soluţia e în tine, n-o căuta în altă parte!”… Priviri, gânduri, zâmbete, amintiri… totul aleargă pe lângă mine, parcă prea repede şi nu mai pot ţine pasul, iar eu sunt în mijlocul evenimentelor cotidiene şi simt doar cum trece timpul… E noapte. Privesc pe fereastră  spre nimic şi nicăieri… aerul racoros mă învăluie şi-mi pare că sunt braţele tale… o îmbrăţişare dintr-o noapte de toamnă târzie, rămasă într-un colţ de sertar al minţii…

in sfarsit ploua

Posted by on Sunday, 17 July, 2011

sursa foto

Vacantele de vara mi le petreceam la tara, la bunicii din partea mamei… acolo puteam privi cerul cat e ziulica de mare, pentru ca intotdeauna am fost fascinata de nori… pe la 6 ani incepusem deja sa le spun bunicilor cand o sa ploua… aveam semnele mele… erau nori trecatori, care nu prevesteau ploaia, din care eu imi cream povesti, erau nori care imi aduceau in nari miros de ploaie si atunci ploua(am simtul olfactiv foarte bine dezvoltat).
Imi aduc aminte (cred ca aveam 7 ani), eram la tara, stam cu mamaia in curte pe un pres, la umbra salcamilor…ea cosea ceva , iar eu priveam norii, printre frunzele copacilor si deodata ii zic:
-O sa vina ploaia… ploaie de-aia care umple santurile… ne lasi sa alergam prin santuri si pe sosea?
Mamaia s-a oprit din cusut, s-a uitat pe cer si, mirata, m-a intrebat:
-De unde stii c-o sa vina “ploaia care umple santurile”?(este vorba de ploaie torentiala)
-Pai miroase a ploaie si a pamant ud… si uite acolo la casa din fata…vezi “carul cu boi”?
-Ce car cu boi vezi tu copila?
-Carul ala…inainte sa vina “ploaia care umple santurile”, acolo sub streasina casei se “picteaza” asa cu apa un car cu boi, uita-te mai bine sa vezi(era imaginatia mea,dar si acum vad cu ochii mintii “carul cu boi”). Se uita mamaia, nu stiu daca vedea ce vad eu, dar ma aproba caci in urmatoarele minute incepea ploaia…”ploaia care umplea santurile”… iar eu o zbugesc la fuga in talpile goale, pe asfaltul aburind… Ridic fata catre cer si deschid gura larg sa-mi picure ploaia, sa-i simt gustul de pamant si metal si gri (la mine gustul are miros si culoare :) )… Apa imi curge siroaie pe fata, pe gat, pe spate, dandu-mi fiori placuti… imi prind poalele rochitei cu o mana si o rup la fuga prin santul plin cu apa de ploaie, chiuind de bucurie, fara nici o grija, uitandu-ma in urma mea cum se formeaza valuri… Apa e calda si simt sub talpi pamantul moale si cleios, cum intra printre degete…

Azi, in sfarit, a plouat. Am stat la fereastra si-am privit stropii mari si repezi care se spargeau de asfalt… Imi ardeau talpile sa ies afara in ploaie si sa trag o fuga ca in copilarie… sa stau cu gura cascata catre cer si sa simt gustul ploii… am ramas tintuita la fereastra cu un zambet pe fata… ploaia imi face bine, ma linistesate, ma elibereaza, ma protejeaza, ma fascineaza… E ca un balsam pentru sufletul meu. :)

duzina de cuvinte – vacanta la tara

Posted by on Saturday, 25 June, 2011

Pentru ca e vara si vacanta, mi s-a facut dor de copilarie. Si pentru ca vacantele mi le petreceam la tara, toate amintirile sunt legate de bunici… Mi-aduc aminte de zilele de vara, cand ne jucam toata ziua in curte sau pe lunca, la raulet, pana la apus de soare… In diminetile racoroase, imi placea sa stau langa mamaia cand facea paine. Avea o arta in a cerne faina, care ma fascina…cu atata sarg manevra ciurul dintr-o mana in cealalta, fara sa-l scape… uneori mi se parea ca ciurul nici nu-i atinge mainile… Apoi framanta coca bine, cu mana facuta caus , sa iasa moale pufoasa… facea niste gogosi mari, din coaca, pe care le invelea cu un stergar si le lasa la crescut. Dupa un timp, cand gogosile se umflau, lua stergarul si ma lasa pe mine sa moi pana in cana cu ou si ulei( sau ce era acolo) si sa ung pitele, apoi le aseza cu grija intr-o tava mare si le baga in vatra.

In zilele toride ale verii, mamaia intindea un macat la umbra nucului si impletea, rezemata de nuc, imbiindu-ne si pe noi la sezut si ascultat clinchetul andrelelor si al povestilor spuse cu blandete in glas, in timp ce tataie era dus in oras, la targ, sa vanda pepeni si vinete. Cu o zi inaintea plecarii lui tataie la oras, noi copiii, asezam vinetele si pepenii in saci de canepa, in timp ce tataie pregatea caruta, la care inhama un murg voinic si sprinten, cu o coama mare si lucioasa, maroniu-roscata.

Mi-aduc aminte vacantele de iarna, cu zapada mare, prin care ne jucam o zi intreaga… cu nasurile rosii si mainile amortite de ger… Cu greu reusea mamaia sa ne bage in casa. In casa era cald, iar in mijlocul camerei trona razboiul de tesut… Mi-aduc aminte cu cata indemanare manuia mamaia fusul la tors lana si nu intelegeam cum din fuiorul ala de lana, din blana oii si din degetele mamaii, iese un fir asa moale de ata, pe care, mamaia, il rasucea pe un fus care imi sfaraia pe langa urechi, soptindu-mi parca un cantec de leagan … si adormeam…

… si duzinele lor:

http://pisica07.wordpress.com/2011/06/25/duzina-de-cuvinte-lemn-de-copil/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/06/25/raspunsul-lui-praslea-al-saptesprezecelea-episod-din-elucubratia-cu-12-zombi-si-12-cuvinte-impuse/

http://v2valmont.wordpress.com/2011/06/24/duzina-de-cuvinte-dommage/

http://carmensima.ro/2011/06/25/1456/

http://scorpio72.wordpress.com/2011/06/25/duzina-de-cuvinte-zarghitul/

http://cita-topa.blogspot.com/2011/06/duzina-de-cuvinte_25.html