Posts Tagged Frumos

La multi ani 2012!

Posted by on Saturday, 31 December, 2011

Gata! Am terminat treaba… Este primul an, in ultimii 10 ani, cand fac Revelionul acasa (de obicei ma hotarasc, uneori, cu cateva ore inainte unde merg de Revelion). A fost un an greu, urat, din multe puncte de vedere, care m-a epuizat fizic si psihic… mai are putin si se duce :)

Am pus mancarea pe masa, am pregatit si un ornament cu o lumanarica, ca doar vine Anul Nou, nu?  trebuie sa aiba si lumina :)… se zice ca in noaptea dintre ani, trebuie sa porti lenjerie rosie si ceva nou… am rezolvat si cu lenjeria rosie si cu ceva nou… la nouatate aveam ceva probleme, dar mi-am adus aminte ca mi-am cumparat o rochita, in vara, si n-am imbracat-o niciodata, asa ca acum este momentul special :)… m-am aranjat, mi-am accentuat putin frumusetea, mi-am pus rochita alba cu imprimeu de irisi mov pe poale si pe piept, mi-am pus pantofii albi, cercei si margele perlute albe si, ca sa fiu in ton cu rochia, m-am parfumat cu “Eternity” by Calvin Klein ;)… sunt pregatita pentru intalnirea cu 2012… sper sa-l impresionez si sa fiu pe placul lui si sa ma tina in brate tot anul :)

Va doresc din suflet sa aveti parte de un 2012 frumos, bogat si sanatos care sa va implineasca toate dorintele!

LA MULTI ANI!

 

putina suplinire

Posted by on Tuesday, 6 December, 2011

La inceputul saptamanii trecute am suplinit o colega la limba romana. In cele 3 zile, cat am suplinit, am incercat sa-mi amintesc ce anume se studia, la limba romana, pe vremea mea, in gimnaziu… mare lucru nu-mi amintesc, nici macar cum o chema pe profesoara (tovarasa) de romana… greu, foarte greu… nu prea eram prietena cu materia asta, pentru ca nu-mi placea gramatica. Cu greu mi-am amintit cum arata profesoara si cred ca o chema Chivu, dar nu sunt sigura… avea o fata Adina, mai mare cu 3-4 ani decat mine… Profa de romana era o femeie “ buna” sau “ beton”, cum ar spune pustanii din ziua de azi, era inalta, picioare lungi, corp frumos, se imbraca mai mult in pantaloni prin care ii ieseau toate formele, avea parul saten- roscat, scurt, usor ondulat si tapat… era o femeie moderna, daca stau bine sa ma gandesc… N-am oscilat la romana in clasele primare, compunerile mi le facea mama mea ( absolventa de filologie). In clasa a V a insa, a trebuit sa-mi fac singura compunerile. La gramatica stam foarte prost  ( nu ca acum as sta mai bine), asa ca, copiam dupa colegul de banca, la lucrari, teze, uneori imi faceam si temele… era foarte bun la gramatica, colegul meu… il chema Sima Tudorel. Imi placea foarte mult numele Sima, dar nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge sa port si eu acelasi nume… si nu, nu este vorba despre sotul meu… Tudorel era un baiat maruntel, slabut, saten cu ochi albastri, foarte albastri… provenea dintr-o familie cu multi copii ( 6-7), cu un tata alcoolic si agresiv… Tudorel era foarte bun la gramatica, ii placea… la altceva nu stiu daca invata, doar de romana imi amintesc pentru ca asta ma interesa pe mine. Din cauza conditiilor familiale, Tudorel a luat-o pe cai gresite, a dat in patima alcoolului inca din clasa a VII a, a inceput sa doarma pe sub poduti, prin constructii, a neglijat scoala… nu l-am mai vazut de prin clasa a IX a, cand a abandonat scoala definitiv… se ramolise, umbla nespalat, cu parul naclait, fata i se zbarcise ca a unui om batran, la numai 15 ani… nu mai stiu nimic de el… dar sa revin la ora de romana si la profesoara mea din generala… cum spuneam, din clasa a V a a trebuit sa-mi fac singura compunerile, asa ca ma straduiam , dar nu-mi iesea nimic interesant, toate erau seci… pana intr-o zi, de primavara, prin clasa a V a, cand profesoara ne-a dat de facut, ca tema, o compunere cu titlul “Amintiri din copilarie”… ei bine, desi initial n-am avut idee ce-as putea scrie, pentru ca nu-mi fusese prea clar daca e vorba de “Amintirile din copilarie”  ale lui Ion Creanga sau despre copilaria mea, pentru ca eram foarte imprastiata si neatenta la ore ( mi se intampa si acum), m-am apucat sa scriu compunerea fara a sta prea mult pe ganduri, fara a-mi cauta cuvintele… pur si simplu, cuvintele curgeau din penita stiloului, amintirile mele erau vii si frumoase, asa cum sunt si acum, iar atunci am avut ocazia, pentru prima data, sa le povestesc cuiva, foilor de caiet, in primul rand… Am scris pe nerasuflate 5 pagini… cea mai lunga compunere pe care am putut s-o scriu pana atunci, singura, fara ajutorul mamei, fara idei impuse, fara a ma gandi la introducere, cuprins si incheiere… Profesoara ne-a luat caietele sa verifice tema, iar a doua ora ( faceam cate doua ore de romana) a venit in clasa, ne-a dat caietele, mi-a laudat compunerea ca fiind cea mai buna si m-a pus s-o citesc in fata clasei… inca de la primele cuvinte s-a facut o liniste desavarsita, liniste care nu se facea nici cand ne vorbea profesoara… tot colegii ma ascultau cu mare atentie ( probabil se regaseau in povestirea mea)… Sunt o persoana timida, intotdeauna m-am ferit sa fiu in centrul atentiei, iar linistea aceea m-a speriat… cand am terminat de citit, toata clasa m-a aplaudat… mi-am meritat nota zece, prima nota de 10 pe care o luam la romana… Profesoara de romana reusise sa scoata ce-i mai bun din mine, iar de atunci a si inceput sa-mi placa materia, mai putin gramatica care a ramas o necunoscuta pentru mine… inafara de subiect, predicat, verbe si adjective, altceva nu stiu ( sufixe, prefixe si alte valori sintactice si morfologice… nu le stiu teoretic, nu stiu sa fac analiza pe text, stiu doar sa scriu :) )… Literatura mi-a placut si in anii de liceu, unde am participat si la olimpiadele de limba romana, ajungand pana la faza pe judet.

Ce mai studiaza elevii de gimnaziu?… Colega mea mi-a lasat scris ce trebuie sa le dau eu copiilor sa lucreze in clasa si acasa si am avut asa: la clasa a V a, “Fram ursul polar”- Cezar Petrescu si “ Amintiri din copilarie – La cirese”- Ion Creanga, la clasa a VI a am avut “ Sobieski si romanii”- Costache Negruzzi, la clasa a VII a, “ Florin scrie un roman” Mircea Cartarescu, iar la clasa a VIII a nu stiu ce se studiaza, caci am suplinit o ora de latina… Au fost trei zile in care m-am simtit atat eleva cat si profesoara de romana. Cei mai activi au fost cei de la clasa a V a, care au pus foarte multe intrebari, despre fiecare cuvant in parte, mai ales ca a fost vorba de “ Amintiri din copilarie” si a trebuit sa le explic cuvintele… la un moment dat m-au bagat in ceata cu compunerea cuvintelor, cu sufixe si alte alea de gramatica si le-am explicat ca nu sunt profesoara de romana ( pentru cei ce nu stiau) si nu le pot da o informatie gresita, dar isi pot nota sau lasa spatiu liber si le va explica colega mea, profesoara lor, care este de specialitate… Nu mi se potriveste o alta specializare decat sporul… nu ma impac cu statul la catedra, intr-o sala de curs… eu trebuie sa fiu in miscare tot timpul si sa vorbesc tot timpul :) ( asta numai la scoala, ca in rest sunt tacuta ;) )

O felicit pe colega mea Adriana, ca formeaza acesti copii si le dezvolta interesul pentru limba romana. Se vede ca o indragesc si asta inseamna foarte mult. ;)

duzina de cuvinte – noapte la malul marii

Posted by on Saturday, 2 July, 2011

Era prima vacanta de vara din studentie… fara restante si cu bursa, plus o tabara gratuita la Costinesti. Eram singura absolventa de anul I, care primise o tabara gratuita la Costinesti, restul erau din ani mai mari. Ii cunosteam din facultate, nu avusesem tangente cu ei, asa ca, dupa-amiezele,  ma invarteam mai mult pe la terenurile de tenis si la spectacole, unde intram gratis, avand ceva “pile” la casa de bilete si inchiriat articole sportive, adica un coleg din anul IV, care ma rugase s-o primesc si pe verisoara lui, in pat cu mine, sa nu mai plateasca o camera.

A fost o tabara frumoasa… plaja, inot in mare, discoteca Ring, tenis,  auditii muzicale la biblioteca, spectacole in fiecare seara… Imi aduc aminte, cu mare drag, de o noapte pe malul marii si de un tanar student :)

Ziua fusese caniculara, ca mai toate zilele de iulie, ca doar de-aia i se zice luna lui cuptor… Nu mai aveam chef de plaja, asa ca m-am hotarat sa lenevesc pe o banca, la umbra copacilor… Putin mai tarziu, zaresc un tanar, dragut, indreptandu-se, zambind, spre mine… Il cunosteam din vedere, era prieten cu “pila” mea… M-a salutat si fara sa ceara voie s-a asezat langa mine, pe banca. Mi-a intins mana si s-a prezentat… il chema George. Am tacut amandoi privind cateva vrabiute cum ciuguleau un miez de paine. Din cand in cand faceam cate un schimb de priviri, apoi intorceam capul in directia in care privea celalalt… intr-un pom, un cuib de pasari, atarna ca o lustra, leganandu-se in adierea brizei. Usor, usor, am inceput o conversatie… am aflat ca era student la stomatologie si locuia si studia in Timisoara. Parea un baiat linistit si cu bun simt. Am stat pe banca ore in sir, povestind nimicuri… Spre amurg, am plecat la o plimbare pe malul marii. Incepuse sa se lase intunericul. Ne-am asezat pe plaja, undeva departe, intr-o zona neamenajata. Luna se ridica din mare, mare si stralucitoare ca un cristal, frumos slefuit… Stam pe plaja lipiti unul de celalalt, sa ne incalzim. Se facuse frig, dar nu ne induram sa plecam de pe plaja. Am adunat cateva crengi uscate, aduse de valuri, cine stie de prin ce padure, adunate de Dunarea si abandonate in mare. Am facut un foc micut, cat sa ne incalzim picioarele desculte… M-a luat in brate si a inceput sa-mi vorbeasca despre o carte, pe care o citise in copilarie… o poveste cu un unicorn ce se-ntrupa din spuma valurilor marii(nu mai stiu exact cum era povestea)… priveam limbile de foc care se inaltau spre cerul instelat pana si-au dat suflarea si au ramas doar taciuni rosiatici care ardeau mocnit… pana ce s-au transformat in cenusa… am mai auzit, o vreme, marea ca o soapta si… am adormit. Ne-am trezit la rasaritul soarelui, ne-am privit in ochi si ne-am zambit… ne-am intors in tabara, tinandu-ne de mana… George pleca, chiar in acea dimineata, la Timisoara… n-am apucat sa facem schimb de numere de telefon, nici sa ne luam ramas bun… nici macar nu stiu care ii era numele de famile, dar mi-a oferit ce-a mai frumoasa noapte la malul marii… nisip, valuri, luna plina oglindita in mare, focul,  o imbratisare si  poveste lui :)

Au mai scris “duzina de cuvinte”: psipsina, scorpio, papagigli, vero

La mulţi ani, Constantini, Constantine, Elene!

Posted by on Thursday, 21 May, 2009

poze-dragoste_trandafir-rosu1

M-am trezit de dimineaţă…mi-am adus aminte că este 21 mai, adică “Sfinţii Constantin şi Elena”… Am pus mâna pe telefon să-l sun pe tata, să-i urez  “La mulţi ani!”… m-a trecut un fior pe şira spinării, iar lacrimile mi-au alunecat pe obraji, unindu-se în barbă :( … numai e… am zis cu voce tare. M-am întristat, e drept, dar i-am urat  “La mulţi ani!” cu glas tare,  ştiu că mă aude.

La mulţi ani, tuturor care purtaţi numele Constantin şi Elena! Să fiţi sănătoşi şi fericiţi şi să petreceţi frumos!

La mulţi ani şi mie!… sunt botezată Constantina- Carmen (pentru cei care nu ştiu).

La mulţi ani, tată!…asta ţi-ai dorit să nu fi acasă de  “Constantin şi Elena”, să fii, poate, alături de fraţi, surori, parinţi şi nepoţi… acolo pe lumea cealaltă şi să petreceţi împreună.