Posts Tagged Frumoasa

vreau cateva zile de vacanta

Posted by on Wednesday, 28 September, 2011

S-a terminat de ceva vreme si vacanta de vara… vacanta in care n-am prea avut timp de odihna, caci am muncit cu drag si spor, pentru a face copiilor, vacanta frumoasa ( trebuie sa recunosc ca am imbinat placutul cu utilul, adica aveam nevoie si de bani)… vacanta mea, pe langa munca a insemnat si foarte mult stres, in afara serviciului si in afara casei, dar n-am sa vorbesc despre asta aici… Inainte de inceperea scolii, am zis sa ma relaxez putin prin Bucuresti, asa ca am mers cu fiul meu la o sedinta foto, la o agentie, ca i se pusese piticu pe freza sa-si faca niste poze, apoi m-am intalnit cu sora-mea si nepotul/finul Stefanut, prin Herastrau… m-a alergat copilasul ala cu chip de ingeras, prin tot Herastraul, pana m-a epuizat( cand apar intr-o zona cu copii, mamicile isi fac alte preocupari, iar eu raman cu “tartorasii”)…Pe 12 septembrie s-au inceput scolile… am vrut sa scriu despre prima zi de scoala, dar am fost foarte aglomerata si stresata cu alte treburi, apoi n-a mai avut rost sa scriu… a urmat un weekend, in care am primit invitatie la cules via de la tara… am refuzat-o politicos pe soacra-mea, sambata aceea, motivand ca am  ceva treburi ( pe care chiar le-am avut)… duminica, nu stiu cum m-am lasat purtata de vorbe frumoase, sacra-mea m-a luat prin invaluire si m-a convins sa merg la cules via… nu mai facusem asa ceva de 12 ani, dar nu mi-am pierdut indemanarea, insa, dupa aceea am zacut cateva zile, in care a trebuit sa merg si la munca, iar la munca trebuia sa fac si gimnastica cu clasa I, sa le arata ce au de facut, iar eu nu ma puteam apleca… la munca batai de cap cu clasa I si  a II a si a III a ( zici ca au luat vitamine toata vara, copilasii astia)… doar ce speram la un weekend linistit, weekend-ul ce tocmai trecu, dar nu fu sa fie… vineri am plecat la Alexandria, apoi la tara la mama… fiul meu vroia sa ramana in Alexandria la verisori, mama vroia si ea sa-l vada, dar sa stam si tot weekendul la tara… a trebuit sa impac si “capra si varza”, l-am lasat pe fimiu la Alexandria si am mers eu la tara… a fost drum cu peripetii, caci, desi am venit cu 15 minute mai devreme la microbuz, nu mai aveau locuri si a trebuit sa mergem in picioare o bucata de drum… eu trebuia sa ma incadrez in timp ca sa prind autobuz din Alexandria la tara… m-am enevat cumplit cand a trebuit, pe la jumatea drumului, sa schimbam microbuzul, desi n-am inteles de ce… in fine, am ajus exact in momentul cand pleca autobuzul la tara, dar soferul dragut, a bagat masina in fata autobuzului ca sa ma ia si pe mine… am lasat bucata de copil de 17 ani, in Alexandria si mi-am continuat drumul, cu autobuzul de data asta, in picioare, ca era ultimul autobuz si toata lumea vroia acasa… la un moment dat m-am trezit cu o fetita de un an, in brate… ma oferisem s-o ajut pe mama fetitei sa urce si i-am luat fetita din brate pana urca, dar se pare ca c-a uitat ca are copil, lasand fetita in bratele mele, iar ea strecurandu-se ceva mai in spate… ce era sa fac, am stat cu fetita in brate ( bine ca nu urla), am ascultat-o cum face calul, vaca, capra si tot ce era pe drum (copil inteligent, n-am ce zice, si foarte placuta, desi nu era frumoasa)… dupa cateva statii, mama fetitei da sa coboare, dar si-a adus aminte ca are si un copil si foarte senina ma intrebaba: “ imi dati si mie copilul?”… i-as fi raspuns ca ma mai gandesc daca o mai dau sau nu, dar se grabea soferul si nu aveam timp de stat la discutii… a plecat fara ca macar sa multumeasca, iar eu am ramas cu un gust amar… as fi vrut s-o pup pe ceafa, acolo unde miros bebelusii frumos, dar ma temeam de reactiile mamei :)… Am ajuns la destinatie si a trebuit sa cobor si eu… in statie ma astepta, nimeni altul decat Stefanut, copilul cu par de aur si chip de inger,  cu trei flori intr-o mana si foarte emotionat :)… ce-a urmat tot weekendul?… va las sa ghiciti… Se pare ca nici urmatoarele doua weekenduri nu ma voi odihni… duminica am treaba in Bucuresti, de dimineata pana seara, iar saptamana viitoare merg la botezul fetitei unui coleg… deja astept cu nerabdare vacanta de iarna, care cica e ceva mai lunga decat in ceilalti ani :)

Sedinta foto cu Radu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distractia din Herastrau… cu Stefanut :)

duzina de cuvinte – noapte la malul marii

Posted by on Saturday, 2 July, 2011

Era prima vacanta de vara din studentie… fara restante si cu bursa, plus o tabara gratuita la Costinesti. Eram singura absolventa de anul I, care primise o tabara gratuita la Costinesti, restul erau din ani mai mari. Ii cunosteam din facultate, nu avusesem tangente cu ei, asa ca, dupa-amiezele,  ma invarteam mai mult pe la terenurile de tenis si la spectacole, unde intram gratis, avand ceva “pile” la casa de bilete si inchiriat articole sportive, adica un coleg din anul IV, care ma rugase s-o primesc si pe verisoara lui, in pat cu mine, sa nu mai plateasca o camera.

A fost o tabara frumoasa… plaja, inot in mare, discoteca Ring, tenis,  auditii muzicale la biblioteca, spectacole in fiecare seara… Imi aduc aminte, cu mare drag, de o noapte pe malul marii si de un tanar student :)

Ziua fusese caniculara, ca mai toate zilele de iulie, ca doar de-aia i se zice luna lui cuptor… Nu mai aveam chef de plaja, asa ca m-am hotarat sa lenevesc pe o banca, la umbra copacilor… Putin mai tarziu, zaresc un tanar, dragut, indreptandu-se, zambind, spre mine… Il cunosteam din vedere, era prieten cu “pila” mea… M-a salutat si fara sa ceara voie s-a asezat langa mine, pe banca. Mi-a intins mana si s-a prezentat… il chema George. Am tacut amandoi privind cateva vrabiute cum ciuguleau un miez de paine. Din cand in cand faceam cate un schimb de priviri, apoi intorceam capul in directia in care privea celalalt… intr-un pom, un cuib de pasari, atarna ca o lustra, leganandu-se in adierea brizei. Usor, usor, am inceput o conversatie… am aflat ca era student la stomatologie si locuia si studia in Timisoara. Parea un baiat linistit si cu bun simt. Am stat pe banca ore in sir, povestind nimicuri… Spre amurg, am plecat la o plimbare pe malul marii. Incepuse sa se lase intunericul. Ne-am asezat pe plaja, undeva departe, intr-o zona neamenajata. Luna se ridica din mare, mare si stralucitoare ca un cristal, frumos slefuit… Stam pe plaja lipiti unul de celalalt, sa ne incalzim. Se facuse frig, dar nu ne induram sa plecam de pe plaja. Am adunat cateva crengi uscate, aduse de valuri, cine stie de prin ce padure, adunate de Dunarea si abandonate in mare. Am facut un foc micut, cat sa ne incalzim picioarele desculte… M-a luat in brate si a inceput sa-mi vorbeasca despre o carte, pe care o citise in copilarie… o poveste cu un unicorn ce se-ntrupa din spuma valurilor marii(nu mai stiu exact cum era povestea)… priveam limbile de foc care se inaltau spre cerul instelat pana si-au dat suflarea si au ramas doar taciuni rosiatici care ardeau mocnit… pana ce s-au transformat in cenusa… am mai auzit, o vreme, marea ca o soapta si… am adormit. Ne-am trezit la rasaritul soarelui, ne-am privit in ochi si ne-am zambit… ne-am intors in tabara, tinandu-ne de mana… George pleca, chiar in acea dimineata, la Timisoara… n-am apucat sa facem schimb de numere de telefon, nici sa ne luam ramas bun… nici macar nu stiu care ii era numele de famile, dar mi-a oferit ce-a mai frumoasa noapte la malul marii… nisip, valuri, luna plina oglindita in mare, focul,  o imbratisare si  poveste lui :)

Au mai scris “duzina de cuvinte”: psipsina, scorpio, papagigli, vero

O carte pe luna- “Omul care râde”

Posted by on Tuesday, 3 March, 2009

Cu trei săptămâni în urmă, căutând ceva de citit, am dat peste cartea “Omul care râde” de Victor Hugo. Uitasem de existenţa ei… uitasem că am cărţi cumpărate şi necitite… şi pentru că am deprins un obicei (din familie) de a-mi nota la începutul cărţii, data când am achiziţionat-o, am constat că era de aproape 2 ani în bibliotecă (28.05.2007), iar eu am continuat să cumpăr alte cărţi… aşa că, în urmă cu trei săptămâni, m-am apucat s-o citesc… Am purtat-o după mine, citind doar în orele libere  de la şcoală şi, uneori, seara înainte de culcare… Ar trebui să-mi fac mai mult timp pentru citit.
d9e4b54f36916f83b356fe6e5d54d5a7
,,Omul care rade”
E povestea unui copil al cărui chip a fost mutilat pentru a nu mai putea fi recunoscut. Această practică era întâlnită în istoria vechilor monarhii şi folosită de regi prin intermediul unor executanţi obscuri, bandele de ,,comprachos” în scopul îndepărtării unor rivali incomozi. În acele vremuri, Lordul Clancharlie moare în exil, după ce refuzase să renunţe la convingerile sale republicane. Fiul şi moştenitorul acestui om considerat rebel de către regii restauraţiei trebuia şi el să dispară din orizontul politicii engleze.”Şi metoda cea mai a fost aceea a vânzării lui unei bande de comprachos care i-au pus pe faţă, din primii ani ai vietii, pecetea grotească, monstruoasă a râsului perpetuu.” Părăsit, în goana lor de această bandă, copilul va găsi în braţele unei femei moarte o fetiţă… Ocrotind-o de iarna năprasnică în propriile haine, băiatul va ajunge la cabana ,, filosofului vagabond Ursus” . ,,Aici, Gwynplaine şi Dea, fetiţa oarbă vor gasi adăpostul pe care o lume întregă li l-a refuzat” . Cei doi se vor îndrăgosti. Traiul linistit le este însă întrerupt de un fapt neaşteptat. Gwynplaine este recunoscut ca fiind Lordul Fermain Clancharlie şi aruncat în mijlocul societăţii înalte engleze, fascinantă dar viciată în interior. Regina e cea care se foloseşte de Gwynplaine pentru a se răzbuna pe frumoasa Josiane, sora sa nelegitimă, unindu-i pe cei doi, frumoasa şi mutilatul prin căsătorie.O poveste plină de intrigă dar mai ales sensibilitate, un subiect care te ,,prinde” şi istoria acestui “decăzut” fac din “Omul care râde” o carte ce merită citită.

vorba aia

Posted by on Monday, 9 February, 2009

…Că vorba aia, se simte primăvara şi lumea cade în melancolie, citeşte multă poezie… aşa şi eu  citesc pe ici pe colo, ba un blog ,ba o poezie… şi pentru că un prieten, tare drag, îmi trimite aproape în fiecare zi mail-uri cu tot felul de chestii haioase, care îmi înseninează ziua, m-am gândit să-mi încânt şi cititorii…că vorba aia…


Vorba aia…

La numai 15 anisori,
Aveam o crestere aleasa,
In pension faceam furori,
Dar eram tare rusinoasa.
Si cand cu Nicusor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca vapaia…
Tin minte, cat de mult roseam,
Cand imi spunea de vorba aia.

Intr-o duminica, fiind cald
Si cum vazduhul sta sa fiarba,
M-am dus la garla sa ma scald
Si mi-am pus hainele pe iarba.
Dar Nicusor sta-n iarba strans
Si ma privea cum faceam baia,
Mi-a fost rusine si am plans,
Fiindca-mi vazuse vorba aia.

Prin Cismigiu cu pas grabit,
De la pension mergeam spre casa
Si-un ofiter m-a urmarit,
spunandu-mi dulce ca-s frumoasa.
M-am rusinat si-am spus “merci”,
Si ca sa nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa si…
S-a intamplat si vorba aia.

Desi sunt rusinoasa rau,
De toti baietii sunt curtata
Si alearga-n urma mea mereu
Aproape Capitala toata.
Si-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanta sau Mamaia,
Petrec din noapte pana-n zori
Ca mult imi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sarman,
Vrei sa gasesti a vietii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindca iubeste o femeie.
Aseara s-a-mpuscat Bebe,
Afland ca l-a-nselat Aglaia
Si toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!…

Ion Pribeagu