Posts Tagged Fi

duzina de cuvinte – in timp

Posted by on Saturday, 24 March, 2012

As putea da timpul inapoi si as putea scrie o intreaga poveste, intre paranteze, pornind de la un singur cuvant sau un singur nume… sau doar un singur moment din viata mea, dar unele amintiri sunt de un alb murdar si nu au un continut care sa curga lent prin clepsidre vechi, prin care timpul se scurge alene… amintirile mele sunt rostogoliri bolovanoase, pe o masa de sah, iar timpul petrecut in trecut, devine ireal, ca o perdea invizibila, de un continut apos, adunate toate in galeti imaginare pe care umerii mei le poarta de ani si ani… toate astea fiind spuse, ma mai gandesc, cativa ani, daca voi pune viata mea intre copertiile unei carti, pe care s-o lansez cand voi fi foarte batrana, lasand pe prima pagina un autograf

 

un cântec

Posted by on Monday, 16 January, 2012

“Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica.”

“Viaţa pe un peron”- Octavian Paler… cartea pe care am citit-o într-o singură zi şi pe care v-o recomand :)

Iar ăsta  este un cântec care mă obsedează de ceva vreme.

Aici aveti si alte cantece: psi, redsky, almanaheverovirusachecitascorpio

 

daruri pentru maine

Posted by on Monday, 19 December, 2011

Sunt o moneda de schimb… sunt spaga pe care o dai fanteziei, îngerul cu aripi negre sunt… destramarea ta și gândul tău subversiv, obsesia de fiecare dimineață, când îmi cobor decolteul pe podeaua vieții privind îngândurată spre o pată gri pe care destinul și numai el ar putea să o determine să-mi tai, o dată măcar, calea… să-mi fi dar pentru mâine… pentru o zi… pentru cândva… rămâi dorința mea secretă și lumina de la capătul tunelului, când calc desculță peste spinii ce i-am pierdut în urmă… am să mă opresc în fiecare zi, în fiecare moment, în fiecare clipă, pe buzele tale, ca un surâs, ca o șoaptă, ca un dar… și-am să mă preling pe buzele tale… până mă vei înghiți…

 

sertare cu amintiri

Posted by on Monday, 22 August, 2011

Sunt momente în care stau la fereastră şi privesc în gol… aud, în mintea mea, glasuri de copii, chemări la joacă… văd terenul de joacă din spatele blocului, unde locuiam când eram copil… uneori aud muzică… e muzica adolescenţei mele, e undeva acolo, departe, în mintea mea. Alteori văd, ca prin vis, curtea din Sânpetru, în care mi-am petrecut foarte puţin timp din copilaria mea timpurie… văd gardul înalt pe care ne căţăram să vedem, dincolo de el, cum trec copiii de la şcoală… şi iepurii… cuştile cu iepuri de multe culori… îmi placeau cei albi, cu ochi roşi-maronii, ca nişte nasturi sticloşi… văd pivniţa aceea plină cu cartofi şi pe Neluţu, băiatul gazdei, mai mare cu 3-4 ani ca mine… era nebun şi mi-era frică de el când îmi zicea să mergem în pivniţă să luăm cartofi… şi pata aia de bronz, vărsat de mine, pe zăpada albă, în ziua când am împlinit 3 ani… dintr-un sertar al minţii, îmi apare tataie… e duminică şi se pregăteşte să meargă la biserică. Stă în faţa oglinzii agăţată de uşa cu geam de la bucătarie. Îşi umple barba de spumă, cu pămătuful, apoi scoate briciul din teaca de piele şi cu mişcări sigure, începe să-şi cureţe spuma de pe barbă, scuturând apoi briciul în ligheanul cu apă… aceleaşi mişcări, aceeaşi grimasă de fiecare dată, ca un ritual… O văd pe mamaia, cu baticul legat la ceafă şi cu şoţul în faţă, frământând cocă pentru  pâine, cu zâbetul mereu pe faţă şi gropiţe in obraji… Mi-ar fi plăcut să semăn cu ea, să am gropiţe în obraji şi faţa senină… mi s-a spus că semăn cu „ţaţa Ogenia”, adica cu străbunica, mama lu’ tataie, Eugenia… şi, da, semăn cu străbunica, am văzut-o într-o poză veche, aceeaşi frunte lată şi aceiaşi ochi albaştri- turcoaz ( poza e sepia, dar se poate deduce culoarea), aceeaşi privire… din alt sertar al minţii îmi apare podul casei, plin cu cărţi şi caiete de-ale mamei, de pe vremea când era studentă la filologie. Avea scris frumos, mama, şi încă îl mai are .

Uneori, mergând pe străzi necunoscute, mă opresc în faţa câte unei clădiri vechi, iar în nări îmi vine miros de amintiri… şi am impresia că am mai fost acolo, deşi e prima dată când ajung… îmi pare c-am trăit acolo… Ştiţi că amintirile mele au miros? Toate amintirile mele au miros, iar mirosurile au culoare… Alteori merg pe stradă şi privesc în gol, cu gândurile împrăştiate în zeci de alte locuri… tresar când mă atinge cineva, în treacăt, şi întorc capul să mă uit în urmă… alteori ceva sau cineva îmi fură privirea şi mă smulge din gândurile mele… Întotdeauna privesc oamenii direct în ochi, le caut privirea,  fie pe stradă, în autobuz sau magazine… îmi place să-i citesc din priviri… unii se lasă citiţi, alţii sunt ascunşi şi sperioşi, îşi pleacă capul sau îl întorc în altă parte… îmi plac oamenii care se lasă citiţi, au ceva în priviri, zâmbesc şi parcă îţi şoptesc: „ şi tu ai probleme, nu? soluţia e în tine, n-o căuta în altă parte!”… Priviri, gânduri, zâmbete, amintiri… totul aleargă pe lângă mine, parcă prea repede şi nu mai pot ţine pasul, iar eu sunt în mijlocul evenimentelor cotidiene şi simt doar cum trece timpul… E noapte. Privesc pe fereastră  spre nimic şi nicăieri… aerul racoros mă învăluie şi-mi pare că sunt braţele tale… o îmbrăţişare dintr-o noapte de toamnă târzie, rămasă într-un colţ de sertar al minţii…

sfarsit

Posted by on Saturday, 20 August, 2011

Macar de-ai fi incercat sa ma-ntelegi…de-ai fi facut un minim efort si m-ai fi ascultat… macar de-ai fi avut rabdare… azi totu-i pierdut, chiar daca nu-i uitat, dar e pierdut… stii cum e? ca atunci cand te trezezesti dintr-un vis frumos, intr-un desert pustiu sau in ceata, si nu stii incotro s-o iei si te sufoci… dar orice inceput are si sfarsit… nu ma cauta, nu ma vei gasi… azi s-a sfarsit!