Posts Tagged Fereastra

pisicile din viata mea

Posted by on Monday, 5 September, 2011

 

Nu stiu daca exista vreo persoana care sa nu fi luat in brate, macar o data, o pisica… Copil fiind am crescut la tara, la bunici. Nu cred ca exista curte in care sa nu fie macar o pisica. Noi aveam mai multe. Cel mai longeviv a fost Bonifacio, un motan galben, tarcat, cu capul mare si rotund si niste ochi rotunzi si verzi, care cutreiera gospodariile din imprejurimi, insamantand pisicile vecinilor. Nu era foarte prietenos, decat atunci cand venea lihnit de foame. Imi era teama de el, cand se uita fix in ochii mei si aveam impresia ca doreste sa sara pe mine… Pe celelalte pisici nu stiu cum le chema, dar ne jucam cu ele. Pisicile gestante erau docile, se lasau imbracate cu lucrusoare de bebelus, ramase de la noi sau de la verisoarele mai mici ca mine si sora-mea. Le imbracam si le bagam in plapuma, le plimbam cu caruciurul de butelii, iar ele dormeau sau ne priveau cu ochii mijiti si zambetul ala pisicesc ( pisicile zambesc tot timpul)… Nu stiu pe unde fatau ca nu le vedeam niciodata, apareau mai tarziu , carand pe rand, in dinti, 2-3 pisoi, pe care ii ingrijeam cu aceeasi dragoste. La oras am adus de cateva ori cate o pisica, dar mama nu era de acord cu animale in apartament si, tin minte, intr-o primavara am adus acasa un pisic alb cu pete gri… locuiam la etajul 1, iar mama l-a aruncat pe fereastra, in rontul din fata blocului… dupa cateva minute, pisicul era inapoi la usa apartamentului. Treaba asta s-a repetat de cateva ori ( cred ca incepuse sa-i placa si pisicului sa zboare), pana cand ne-am hotarat sa-l ducem intr-o curte. Trebuie sa va spun ca am adus in casa si un ditai cainele, de era sa faca maica-mea infarct cand a deschis usa de la balcon, ca nu stia ce aude nopatea urland pe balcon ( ascunsesem cainele in balcon, cand mama era la servici, la schimbul II). Alta data am adus o cioara ranita la o aripa, iar totul a culminat cand am adus in casa melci, vreo 20 de melci vii si i-am ascuns intr-un dulap. M-am lasat pagubasa in a mai aduce vietati in casa, pana intr-o dimineata… Locuiam in alt bloc, alt apartament cu 4 camere, deci mult mai spatios. Eram in zugraveli, iar toata casa era cu fundul in sus. Terminasem liceul si ma angajasem unde imi alesesem repartitia, adica intr-un punct termic (era conditie de admitere la facultate, sa ai un an in campul muncii… eu am stat 3 ani ;)). Eram in tura de noapte, intr-o seara cand, stand pe treptele centralei, aud un mieunat subtirel si disperat venind dinspre ghena de gunoi, asa ca merg sa vad ce se aude… ma uit si nu vad nimic… ma mai invart nitel strigand: pis pis si vad un ghem negru, pufos, cu o gura mare si limba roz, niste ochi rotunzi, albastri si speriati, care scotea sunetele alea. Iau ghemotocul in mana. Era mic si moale, ii simteam inima cum bate foarte repede… L-am bagat in centrala si am inceput sa-l studiez mangaindu-l. Se mai linistise. O vecina, cu care stam de vorba pana sa aud mieunatul, mi-a adus putin lapte sa-i dau sa manance. A dormit pana dimineata in bratele mele. Nu m-am putut dezlipi de el, asa ca m-am hotarat sa-l iau acasa, cu teama in suflet, ca va invata si el sa “zboare”, de data asta de la etajul 3. Bineinteles ca mamei nu i-a placut ideea, dar l-a acceptat la rugamintile mele, cu lacrimi in ochi, si la promisiunea ca, daca nu se va obisnui sa-si faca nevoile unde ii voi pune nisipul, cat timp suntem in zugraveala, o sa-l duc undeva la curte. Dupa cateva zile au inceput sa-l indrageasca toti ai casei, pentru ca era frumusel, negru cu ochi albastri, avea un triunghi alb pe gat, sub barbie, ca o cravata, iar labutele erau albe ca niste botosei. I-am pus numele John, pentru ca deja il vedeam un motan cu prestanta. Era foarte jucaus si a inteles imediat care este conditia ca el sa ramana in casa, asa ca a invatat unde trebuie sa se usureze. Un an mai tarziu, intr-o seara de vara, am gasit in scara un alt ghemotoc negru, care mieuna cat il tinea gura. L-am luat in casa. Era o pisicuta, o corcitura de siameza, negru cu maro… mica, sfrijita, murdara ( mirosea a ghena) si cu parul ars pe spate. Cand a venit mama acasa, i-am promis ca o tinem doar in noaptea aceea, iar a doua zi o ducem undeva. Am spalat-o, i-am dat sa manance, am imprietenit-o cu John, care era deja flacau. A ramas si ea in apartament. I-am pus numele Kitty. John a avut grija de ea, ca un frate mai mare. Apoi au devenit iubiti, iar dupa un an au facut pui. Trei pui negri… o pisicuta si doi pisoi. M-a impresionat foarte tare  grija pe care si-o purtau unu fata de celalalt… John mergea sa manance, iar Kitty alapta puii, cand termina John de mancat, venea langa pui iar Kitty mergea sa manance… la inceput, cand puii erau proaspat nascuti, John ii acucea mancare in dormitor. Am dat pisicuta cea mica si un motanel. Am oprit motanelul bleg, pentru ca nu s-ar fi descurcat fara mama lui. Aveam impresi ca e bolnv la cat de bleg era. I-am pus numele Bitzi. Intr-o vara a trebuit sa-i ducem la tara o saptamana, cat faceam curatenie ( cred ca zugraveam din nou). Cand i-am luat inapoi, Kitty a sarit din geanta si dusa a fost ( cred ca incepuse sa-i placa viata la tara sau pusese ochii pe vreun motan din sat). John a fugit de-acasa, cand a prins ura deschisa( cred ca ii era dor de Kitty). Ne-a ramas doar Bitzi, fara de care mama nu putea sa stea. Era frumos, negru, avea alura lui John si avea si “cravata” alba la gat, dar capul era mai prelung ca a lui Kitty. Un motan foarte inteligent, care se spala pe fata la chiuveta, iar nisip nu-i trebuia, isi facea nevoile intr-un lighean in care trebuia sa existe o bucatica de hartie igienica cu care isi acoperea cele produse, apoi venea si ne anunta printr-un mieunat, ca e cazul sa-i spalam ligheanul. Manca cu pofta pepene si rosii, obicei si gusturi mostenite de la maica-sa. Cand era singur acasa se distra cu vrabiile din vita de vie crescuta la balcon… asa se facea ca gaseam prin casa fulgi de la vrabii si cautam disperati vrabia moarta, sa nu se imputa pe undeva. Niciodata n-a mancat vrabii, doar se juca cu ele, le smotocea pana crapa inima in ele de spaima, apoi le abandona cand nu mai miscau, jocul devenind neinteresant. Din joaca asta de-a prins vreabii, a reusit sa zboare de doua ori de la etajul 3… a sarit dupa vrabii inafara balconului… ne-am trezit cu el, mieunand, la usa cu botul plin de sange, de la aterizarea prin copaci… A murit in urma cu 4-5 ani, cand avea 13 ani, dupa ce a zacut cateva zile. Veterinarul a zis ca e batran si nu are ce-i face. Nu eram acasa, pentru ca nu mai locuiesc cu ai mei de 18 ani. Sora-mea si maica-mea l-au ingropat in rontul din fata blocului. Mama a suferit mult dupa moartea lui Bitzi… Apoi s-au mutat la tara. Acolo alte pisici, dar nu ca John, Kitty, Bitzi… Isi dorea un motan negru, in amintirea lui Bitzi. In urma cu doi ani, pe 1 mai 2009, tata a murit. Pe 21 mai ar fi trebuit sa fie ziua lui de nume, Constantin. Mama a mers la cimitir , iar pe mormant a gasit un pisoi mic si negru si un catelus la fel de negru si mic. I-a luat acasa pe amandoi… era darul tatei pentru mama, un motan negru, asa cum isi dorea. Eu cresc, de 11 ani, o broasca tzestoasa, Mocutza ;)

… iar asta e pisica unei prietene, care mi-e tare draga… singura pisica cu strabism, pe care am vazut-o vreodata  :)

 

Si ei au pisici in viata lor: psipsina, virusache, tiberiu, vero, redsky, scorpio, rokssana, valentina, tot vero

 

duzina de cuvinte – practica de schi

Posted by on Friday, 22 July, 2011

pauza pe Slima

Eram in anul I de facultate si asteptam cu nerabdare sa vina iarna si sa mergem in practica de schi. Practica se tinea in Parang… incercam sa-mi imaginez cam pe unde erau muntii astia(invatasem pe la geografie ca Muntii Parang fac parte din Carpatii Meridionali) si ma gandeam ca sunt destul de departe, iar daca n-as fi fost la facultatea asta n-as fi ajuns niciodata acolo. A venit si momentul mult astepatat si, cu emotii si teama, am plecat, cu un tren personal, de noapte (aveam foi de parcurs sau cum le zice, date de facultate), pentru ca trebuia sa ne incadram intre anumite ore, sa prindem un autobuz din Petrosani care sa ne duca la baza muntelui, la telescaun. Drumul a fost lung si obositor, dar asteptam cu nesat intalnirea cu muntele si mai ales cu schiurile. Desi am stat aproape o jumatate de ora pana sa-mi vina randul la telescaun (urcam cate unu pentru ca aveam si bagaj), iar emotiile ma incoltisera si mai tare, mai ales dupa ce am urcat in telescaun si am vazut cum se casca o prapastie sub mine, dintr-o data am simtit ca plutesc in alta lume… de-acolo de sus totul parea ireal… peisajul era de o coloratura greu de exprimat in cuvinte… era un amestec intre aramiul toamnei, verdele primaverii si albul- gri al iernii… un „tablou” pe care nu l-am vazut decat atunci si acolo.
Am ajuns la cabana si ne-au cazat, cate opt, intr-o camera cu paturi suprapuse. Mi-am ales patul de sus, de la fereastra, sa nu ma deranjeze nimeni si sa am priveliste la geam, pentru ca urma sa stam acolo 3 saptamani… trei saptamani de armata :)… inca de a doua zi am inceput “militaria”, cu trezirea la ora 6:00 si inviorarea in zapada… aerul era tare si rece, iar dupa inviorare ai fi tras un pui de somn in camera calda, dar trebuia sa te prezinti la masa, apoi incepeau exercitiile de schi, ca doar de-aia ne aflam acolo. Prima zi am petrecut-o in fata cabanei, cu exersarea catorva elemente de baza in ale schiului: incaltat si descaltat schiuri, intoarceri pe schiuri, coborare in plug, caderi laterale… facusem ceva schi fond in liceu, chiar castigasem locul II si III la doua concursuri asa ca ma bazam pe mine… dar am vazut ca nu-i acelasi lucru, am aflat asta dupa ce am pus prima data schiurile de alpin in picioare. Talpile schiurilor erau mai late decat la cele de fond, iar legaturile erau din alt aliaj; claparii erau grei si butucanosi si-mi imobilizau gleznele, opus celor de fond care erau usori, aveau alta mixtura si imi dau libertate la miscare.
A doua zi a urmat acelasi ritual cu trezirea, inviorarea in zapada, mic dejun, apoi incolonarea si am pornit catre Slima, o partie adevarata… Drumul era prin padure, pe o poteca lata de vreun metru, pe care ne chinuiam sa nu cadem si sa executam ce am invatat cu o zi inainte. Aveam de mers un km pana la partie. Cand se termina padurea, se deschidea o partie mare, lata si alba, cu o cabanuta de lemn, micuta, in fata careia ne odihneam dupa ce urcam partia, urmand s-o luam de la capat. Domnul Visulescu, profesorul de schi, un batran mereu cu pata pusa, avea pretentiea ca noi, niste incepatori in ale schiului, sa avem o tinuta eleganta pe schiuri, mai ales fetele… il auzeam tipand, din cand in cand, din varful partiei: “Cine e domnita cazuta cu cracii in sus?” sau “Vaca, cracaneaza-te!”…
Ne intorceam pe seara la cabana. Prindeam asfintitul jucandu-se printre brazi, lasand in urma intunecare pe zapada sclipitoare.
Prima zi pe Slima a fost obositoare, iar ajunsa la cabana am constatat de ce ma dor calcaiele si tibiile… claparii m-au ros pana mi-a dat sangele (probabil n-am stiut sa-i leg cum trebuie si erau si foarte uzati de la cate generatii ii folosisera)… dupa o asa zi am fi facut un dus cald, pentru ca ne intrase frigul in oase, dar am aflat ca apa calda era numai vineri seara, doar 10 minute. Ipoteza era ca trebuia sa stam nespalate (lucru care mie nu-mi suradea deloc) sau sa cautam o alta sursa de apa calda. Auzisem de la cei din anul II, ca mai jos cu vreo 500 m, este o cabana “Casuta din povesti”, unde contracost, poti face un dus fierbinte , asa ca ne-am hotarat sa plecam, pe furis, la “Casuta din povesti”… Desi auzisem ca sunt lupi prin padure, nu ne-a putut opri nimeni sa mergem sa ne spalam. Am plecat in grup de vreo opt insi, fete si baieti, iar dupa ce am terminat toti de spalat si dupa ce am baut si un ceai fierbinte, in timp ce asteptam sa iasa, pe rand, colegii de la dus, am pornit inapoi catre cabana noastra. Cand am ajuns, ghinion, usa cabanei era incuiata, iar domnul Visulescu era de planton… Am fugit repede in spatele cabanei si am inceput sa dam cu bulgari in geamurile de la parter… niste colege ne-au deschis geamul, am urcat pe un disc de piatra, pus strategic de alti colegi pentru acelasi lucru, de a intra pe geam, am urcat in camera lor, apoi am tulit-o in camera noastra si ne-am bagat diresct sub paturi… in urmatoarele 5 min., domnul Visulescu era la noi in camera, iar noi ne prefaceam ca dormim. Escapadele la “Casuta din povesti” s-au repetat de cateva ori in cele trei saptamani petrecute acolo, nu numai sa facem dus, ci si pentru un ceai fierbinte sau o cafea (la cantina se servea doar ceai de zahar ars, in care pluteau pete de grasime, din cani nespalate suficient de bine)… Ma intelegeam foarte bine cu un coleg de la facultatea militar-sportiva, Cristian, cu care imi placea sa merg la “casuta din poveste”, pentru ca simteam in siguranta si era foarte amuzant :)… In ultima seara, am stat mult afara, in fata cabanei, pe o banca de lemn si am povestit vrute si nevrute, cu Cristian… Aerul era curat si si rece, cerul era senin, iar de acolo de sus, din varful muntelui, stelele pareau mai aproape, iar in vale se vedeau luminitele caselor, ca niste licurici… A doua zi, studentii de la facultatea militar-sportiva, urmau sa plece… pleca si Cristian, asa ca ne-am luat ramas bun si la despartire m-a strans in brate, ca pe-o sora, si am primit cel mai cald sarut, pe frunte, intr-o noapte rece de decembrie :)

…cu Cristian

si ei au cate o duzina : psipsina, scorpio, dagatha, redsky, sara, papagigli, vero