Posts Tagged facebook

duzina de cuvinte – cum l-am cunoscut pe Voiculescu

Posted by on Saturday, 1 October, 2011

  Dupa terminarea facultatii, cand eram obisnuita doar sa merg la cursuri si seminarii, examene si colocvii, iar vara sa muncesc la strand, pentru ca deja imi facusem mana de lucru de vreo 3 veri, in meseria mea, speram ca imi voi gasi si un loc de munca, la sfarsitul verii, in domeniul meu… dar n-a fost sa fie asa, pentru ca: “nici nu ti s-a uscat cerneala pe diploma si vrei post de antenor?” sau “ au prioritate antrenorii cu vechime si experienta sau pensionarii” ( asta se intampla la Dinamo, unde a fost post liber doi ani, dar nu pentru mine, una care nu are relatii si nu da spaga), asa ca am inceput sa caut altceva de munca, pana la vara viitoare. Am gasit, prin internediul unui prieten de-al unei colege, sa lucrez la unchiul lui, care avea nevoie de contabilitate primara, adica de inregistrat niste facturi, la un en-gros de legume-fructe ( despre asta voi scrie alta data pe larg, iar postul va fi dedicat Cristinei, o prietena pe care mi-am facut-o in acel en-gros si pe care n-am mai vazut-o de 12-13 ani, pentru ca traieste in Cipru, dar ne-am regasit aseara pe facebook). Programul era lejer, mai ales pe timpul verii, dandu-mi posiblitatea de a lucra vara la strand, iar toamna-iarna-primavara la Floreasca sau Bolintineanu, dupa amiaza. Angajarea la acel en-gros a fost un tren pe care a trebuit sa-l iau in momentul acela, pentru ca mi-a deschis multe usi, m-a ajutat sa supravietuiesc in Bucuresti la vremea aceea si unde am invatat foarte multe lucruri. Tot in perioada aceea, sotul meu mi-a propus o “afacere”… o colega de-a lui, afland ca eu am atestat de maseur (asa mi-am cucerit sotul, cu masaj si mancare buna ; ) ), i-a spus ca un oaresce domn, Dan Voiculescu, om de afaceri, are nevoie de un maseur si ca ar fi bine sa incerc sa fac si asta, mai ales ca ies bani frumosi din masaj… si uite asa am aterizat la Grivco, in Baneasa, la firma mogulului… e drept ca nu stiam cine este si ce invarte( probabil prin ’96 invartea doar firma aceea, nu stiu).

Prima intalnire cu domnul Voiculescu, a fost destul de stanjenitoare pentru mine… el infasurat intr-un prosop alb si moale precum catifeaua, privind nauc la mine in momentul cand, cu ochii mari,  i-am zis ca nu stiu cum se deschide apa sa ma spal pe maini ( vedeam pentru prima data robilet cu clapa si mi-era frica sa nu stric ceva)… M-am apucat sa-i fac masaj… masaj general, pentru ca asta ceruse, asa ca am inceput cu masajul standard, de la varfurile degetelor de la picioare, in sus… Tehnic, stapaneam foarte bine procedeele de masaj si se parea ca si “subiectul” se simtea bine, doar ca il deranja telefonul din 5 in 5 minute… masajul n-a durat o ora asa cat ar fi trebuit sa dureze, pentru ca, era ceva important si a trebuit sa plece… Am plecat si eu, trecand pe la secretariat unde mi s-a inmanat plicul cu bani. Acelasi lucru s-a intaplat si urmatoare 4-5 sedinte care au urmat… intr-o zi mi s-a propus un parteneriat, adica mi s-ar fi facut o angajare  si mi s-ar fi dat pe mana sala de masaj si sauna… Am mers la patronul din en-gros si i-am spus ce mi s-a propus… patronului i s-a pus capsa si a ridicat putin tonul la mine, facandu-ma sa ma simt vinovata si sa pun in balanta locul de munca care ma ajutase sa supravietuiesc in Bucuresti, care imi daduse o paine atunci cand am avut mai mare nevoie, un loc de munca platit, oarecum, bine si care imi da libertatea de a-mi practica si meseria mea de antrenor sau luxul de la Grivco, masarea lui Voiculescu, sa stau toata ziua inchisa in cladirea aia si nu stiu ce trebuia sa fac pe la sauna… Si cum banii nu m-au putut prinde in tentacule, am ales sa raman la en-gros si sa am libertatea de a-mi practica si meseria pe timpul verii si seara in anotimpul rece… in rest, hoti sunt peste tot :)

SURSA FOTO

duzina de cuvinte gasiti si la: psi, redsky, vero,  Rokssanavirusachetiberiusarascorpiocarmencita

bancul zilei

Posted by on Tuesday, 19 July, 2011

O tanara la spovedanie:
- Parinte, eu… aaa…
- Stiu fiica mea ce ai facut, ca suntem prieteni pe Facebook… am vazut poze, am citit ce ai scris pe wall… mi-a fost indeajuns.
- Si ce trebuie sa fac sa fiu iertata, parinte?
- Sa dai Like la 15 manastiri…

prin “padurea de smarald”

Posted by on Monday, 28 March, 2011

Zilele trecute, m-am  regasit pe facebook cu doamna Delia Zaharia, proprietara pensiunii „Padurea de Smarald” din Agapia, pensiune unde, in urma cu 3 ani, am fost in excursie cu elevii de clasa a III a si a IV a. Tot zilele trecute am postat poze pe facebook, de la „Padurea de Smarald”… Azi mi-am adus aminte, ca am scris despre excursia asta, in urma cu 3 ani, asa ca am cautat prin scrierile mele si am gasit povestirea despre excursia de atunci. O postez asa cum am scris-o atunci.


Trebuie sa recunosc,ca fiecare plecare in excursie imi da o stare de neliniste, am multe emotii… inainte de fiecare plecare cu copiii, nu pot dormi… imi fac tot felul de griji… responsabilitatea este foarte mare,  sunt multi, iar eu una singura… imi fac probleme cu transportul, in primul rand, de sanatatea lor, apoi ma gandesc sa nu se accidenteze vreunul, sa nu raceasca, sa nu se intoxice, sa nu-i pierd… toate lucrurile astea ma framanta…
In sfarsit, vine ziua plecarii, dimineata… facem prezenta, ne cautam locurile in microbuz, iar eu sunt asaltata de parinti, ambii parinti veniti sa-si aduca copilul in excursie… parinti care au mare incredere in mine si asteapta sa am grija, fiecare in parte, de copilul lor. Primesc ultimele sfaturi, atat copiii cat si eu:”sa manance”, “sa ia paracetamol inainte de culcare”… altul trebuie “sa poarte caciula” sau “sa nu bea apa sau sucuri reci”…”daca va face probleme sa ma sunati”… “am sunat acolo la pensiune si ne-au zis ca e cam rece”…
…Deja imi vajaie capul si temerile imi cresc… dar va fi bine, gandesc, totul va fi bine, asa cum este de fiecare data cand plec in excursie… doar ca acum este foarte departe.
La 6:10 vine si ultima fetita, mai facem o data cu mana la parinti, mai auzim, in cor parca: “sa fii cuminte”… si microbuzul se pune in miscare.
Se anunta o zi frumoasa. Soarele rasare mare si portocaliu, leganandu-se usor, alungand norii.
Mergem mult pe camp, facem mult pe centura… multa mizerie in jurul Bucurestiului… Am pus un CD cu muzica de la ziua lui Radu, din 2006… Cunosc toti copiii melodiile si fetele
incep sa cante in cor… mai intervin si baietii…

…Incep sa ma relaxez, am incredere in sofer, de aceea am cerut, patronului firmei de transport, sa-mi dea acelasi sofer cu care am fost anul trecut in excursie la mare. E un om foarte calm, conduce foarte bine si prudent, opreste masina de cate ori este nevoie si iubeste copiii(are doi acasa).
Drumul este destul de lung, aproape 500 km… Facem popas( vreo 3 popasuri am facut pe la benzinarii)… mai bem o cafea, mai luam un suc, o ciocolata… ne “usuram”, ne mai dezmortim picioarele…
Dupa 6 ore, cu opriri la toate bancomatele Raiffeisen(dar asta este alta poveste) am ajuns la Piatra Neamt, am sunat la pensiune, la Agapia, sa anuntam ca am ajuns in Neamt si sa intrebam cum este vremea si ce-am putea vizita inainte sa ajungem la Agapia. Doamna Zaharia ne-a dat toate indicatiile, obiective pe care le putem vizita si cu parere de rau ne anunta:
-Aici e cam inorat si bate vantul… e cam rece…
-Nu-i nimic, se incalzeste, iese soarele cand ajungem noi… zic eu.
-Sa dea Domnu, asa sa fie cum spuneti… Va asteptam!
Prima oprire in Piatra Neamt a fost la Cetatea Neamtului, unde am vizitat Muzeul de Arta, Muzeul de Etnografie era inchis, Curtea Domneasca… am facut poze… Am plecat spre Targu Neamt, Humulesti… la Casa Memoriala Ion Creanga, la Creanga Land… apoi ne-am indreptat spre Agapia, la pensiunea “Padurea de Smarald”, sa ne cazam si fiecare sa faca ce vrea pana la ora cinei. Fireste ca norii s-au imprastiat cand am ajuns noi acolo.
Am vazut pensiunea in poze, dar ajunsa acolo mi s-a parut ca sunt in alta lume… o lume frumoasa, cu multa liniste si verdeata… O fetita striga:”zici ca este in Paradis”… si avea dreptate. Copiii si-au aruncat bagajele in camere si au rupt-o la fuga tipand de fericire… aveai impresia ca sunt niste catelusi tinuti in lesa pana atunci, iar acum lasati libreri…altul ma intreaba:
-Doamna cat a costat transportul?
-13 milioane, dar de ce ma intrebi?
-Pai vreau sa mai venim aici… imi place!
Unii incep sa-i sune pe parinti sa le povesteasca cat de frumos este… altii alearga pana in padure, fetele se joaca de-a diverse personaje din desene animate… Se simt bine copii si asta imi place sa vad… nu se cearta nimeni, nu se bat, nu se jignesc, cum fac de obicei.
Ma uit la ei, fac poze sa aibe toti o amintire din excursie(ei au uitat sa mai pozeze)… Sunt multumita ca se simt bine, iar mie mi-a trecut toata oboseala si stresul… Afara este incredibil de cald, se mira si proprietarii…


Cu greu ii adun si-i trimit sa se spele pe maini ca sa mancam… Deja le este foame dupa atata alergatura.
In living este cald si miroase bine, plus atmosfera intima de acolo… si muzica discreta, e si plasma, dar deja sunt toti cu privirile atintite in farfurii.


Mancarea este foarte buna si multa, prea multa. Doamna Zaharia mi-a trimis trei variante de meniu, cu cateva zile inainte, pe mail, sa stie ce ne gateste, cam ce mananca copiii… Am ales varianta 1, de comun acord cu copiii… adica: ciorba de perisoare din carne de vita, rulouri din piept de pui umplute cu cascaval si carnaciori si piure de cartofi si muraturi, desert-prajitura de casa… Au mancat copiii pana s-au saturat si au fugit iar afara, sa mai apuce sa alerge pana se insereaza de tot.
Au intrat in casute pe la ora 20:00, la dush si in pijamale… Au mai jucat carti, baietii au mai facut glume, batand in geamurile fetelor, s-au mai manjit cu pasta de dinti… au mai alergat desculti pe afara… eu i-am pazit si verificat pana pe la 12 noaptea, apoi, dupa ce m-am asigurat ca dorm(ma refer la baietii cei mari, adica fi-miu si un prieten de-al lui), m-am bagat si eu la dush si la somn… Nu stiu cand am adormit, nu stiu cat m-am uitat la televizor, poate doar 2-3 minute… Am dormit foarte bine… M-a trezit cantecul pasarilor din padure, se auzeau foarte tare in linistea diminetii. Am iesit pe prispa casutei si am inregistrat pe telefon trilurile… Era 6:00, soarele incepea sa rasara, asa ca mi-am luat geaca peste pijama si am plecat sa pozez soarele… M-am bucurat ca il pot vedea rasarind si de aici(acasa il vad in fiecare dimineata), caci de la munte nu l-am vazut si pozat pana acum… Am iesit pe poarta pensiunii, “AL”, cainele rasa Samoyede, m-a urmat, eram in siguranta cu el… Dincolo de poarta se auzea susurul raului care curgea la vale impidicandu-se de pietre… Am mers pana aproape de pod, sa fiu mai aproape de soare… Am facut poze, multe poze cu rasaritul… Dupa vreo 45 min m-a cuprins frigul si m-am intors in camera sa mai dorm o ora… Era cald in camera. M-am bagat in pat, dar… am auzit glasuri de copii pe afara, asa ca am renuntat, m-am spalat, m-am imbracat si am iesit si eu sa-i verific daca sunt imbracati bine si daca au caciuli, caci era destul de frig dimineata. Usor, usor au iesit toti din casute si au inceput alergatura cu AL spre padure… sa nu piarda vreun minut…


Au alegat pana la 9:00  cand foamea a pus stapanire pe burtile lor si am intrat la masa… Micul dejun a fost foarte bogat… preparate de vanat, oua fierte, unt, branza topita, cas si branza, ceapa verde si rosii, dulceata de afine si caise, lapte, ceai si suc de portocale…


Dupa micul dejun, baiatii au fugit in padure, fetele au ramas sa scrie in “Cartea de Oaspeti” a pensiunii, gazda le-a impartit pliante cu pensiunea, apoi am iesit afara sa facem poze… Doamna Zaharia a facut poze grupului si ne-a zis ca ne va pune poza pe perete, in living… Vom fi primii care vom fi pusi acolo, in tablou.
Ne-am despartit cu greu de „Padurea de Smarald”… AL s-a urcat in microbuz si cu greu a fost dat jos de proprietar…si lui ii parea rau ca pleaca copiii… Doamna Zaharia ne-a dat ultimele indicatii, cum sa ajungem la manastiri si la rezervatia de zimbrii… si s-o luam prin Roman, ca e drumul mai bun, decat prin Tragu Neamt…


Am plecat de acolo cu lacrimi in ochi, asa cum fac de fiecare data cand plec dintr-un loc unde ma simt bine… cand ma despart de niste oameni buni si frumosi si populari, asa cum sunt Delia si Florin Zaharia, proprietarii pensiunii… Le promis ca ne vom intoarce intr-o zi.
Plecam de la pensiune si urmam traseul prin padure… facem un scurt popas, sus pe platforma, mai facem cateva poze, de acolo, de sus se vede tot satul… apoi mergem spre Manastirea Agapia. Vizitam manastirea, facem poze… E liniste, o liniste pe care o simt in suflet… apoi mergem la Manastirea Varatec… aici la fel de curat, la fel de liniste… cumparam suveniruri, aprindem lumanari… scriem si un pomelnic… aici nu mi-a placut, ca am intalnit foarte multi cersetori in curtea manastirii, care stricau tot aspectul si iti aminteau de bisericile din oras, unde esti asaltat de cersetori…
Am ajuns si la Manastirea Neamt, unde am facut o gafa, n-am platit la intrare ca nu era nimeni sa ne ia banii, dar am lasat in manastire fiecare…mai mult decat era biletul. Aici mi-a placut, pe langa constructie, curtea mare si plina de iarba… si pentru ca era un grup mai mare de excursionisti, care aveau si ghid, ne-am ciulit si noi urechile sa ascultam ce povesteste calugarul, dar foarte putin, ca nu mai aveau copiii mei rabdare… am intrat si in biserica, am am pupat icoane, moaste si ne-am oprit la intrare la suveniruri… Eu am stat sa numar copiii, din 5 in 5 minute… sa-mi iasa la socoteala si sa nu uit vreunul prin biserica… era foarte aglomerat la Manastirea Neamt in zi de duminica…
Am plecat spre “Gradina Zoologica-Dragos Voda” sau “Zimbraria” cum i se mai spune… E o rezervatie naturala, un peisaj frumos… putine animale. Zimbrii, sfiosi, au stat departe de garduri si de lumea, dar am reusit sa-i pozez cu zoom… Atractia au fost cerbii si ursul brun… si barza de pe stalp. Aici am incheiat vizitele noastre, ne-am imbarcat si am plecat spre casa… Ne astepta un drum de 6-7 ore. Am facut popas la Bacau, la Mc. Donald, am stat vreo juma de ora, apoi ne-am continuat drumul… Am avut ghinionul sa ne opreasca si politia, pentru verificarea actelor… Am stat destul de mult timp acolo, caci mai erau doua tiruri de verificat in fata noastra… Copiii nu mai aveau rabdare, iar afara incepuse ploaia… Cand ne-a venit randul si au auzit ca sunt copii in masina, unu dintre politisti, probabil seful, a zis:
-Nevasta-mea este invatatoare, stiu cum este cu copiii… Drum bun!
Am plecat mai departe, incercand sa nu ne mai oprim de multe ori ca se insera deja… Am mai facut un popas la o benzinarie… Mie a inceput sa-mi sune telefonul, lucru care nu s-a intamplat cat am stat la pensiune… acum vroiau parintii sa stie pe unde suntem, cat mai avem, cand ajungem…
Mai aveam doar 50 km pana la Giurgiu si aud din spate:
-Doamna, Rares mi-a umflat ochiul!…era glasul lui Tibi…
Aprinde soferul lumina si ma duc sa costat o mare umflatura la ochiul stang al lui Tibi… Intepenesc, ma trec caldurile, mi se urca sangele la cap… asta imi trebuia si tocmai vorbisem cu tatal lui Tibi si ii spusesem ca e ok copilul… I-am dat sticla cu apa rece, pe care o luasem de la benzinarie, s-o tina la ochi, sa se mai desumfle pana ajungem… si ma gandeam cu groaza la ce-o sa zica parintii… bine ca isi cunosc copilul si ce-i poate pielea, caci cel cu ochiul umflat a fost vinovat…
Am ajuns in oras la 21:45… Am predat copiii si am plecat spre casa. Este prima data cand nu vin obosita din excursie.

mandolina

Posted by on Monday, 7 February, 2011

Aseara am iesit si eu din casa, am fost intr-o scurta vizita. Nimic iesit din comun, multa lume merge in vizite in weekend. Am ascultat muzica, “ne-am dat” pe facebook, am mai citit de aici din blog una alta… atmosfera placuta, asa de casa. La un moment dat, gazda a ales o melodie care ii placea, pentru ca este cantata la mandolina si ii place cum suna mandolina, atunci am spus ca am facut si eu 4 ani de mandolina si… surpriza! A scos o mandolina din dulap si mi-a dat sa cant… Dezamagire, nu mai stiu sa cant, nu mai stiu notele si nu aveam nici pana, macar bagam un “tremolo”, dar m-am bucurat ca pot tine iar in maini o mandolina :)

scan10055

Da, am facut 4 ani de mandolina, din clasa a IV a pana intr-a VIII a, faceam parte din formatia de mandoline a scolii… Mi-aduc aminte cat trebuia sa repet si acasa, dar si la repetitiile de la scoala… primele lectii, cand invatam sa simt corzile si sa invat exact unde trebuie sa apas ca nota sa iasa corect… cate lovituri cu clarineta si linia aia triunghilara de lemn, mi-am luat peste degete, cum ne verifica profesorul degetele, sa avem unghiile taiate din carne si bataturile din buricele degetelor, sa vada daca am lucrat acasa… aveam buricele degetelor numai rani, care uneori sangerau si usturau… iar incheietura mainii drepte, n-o mai simteam uneori, dupa ce treceam de durere, de la atata tremolo… parca il si aud pe tovarasul Calmus : “ mai din poignet( incheietura mainii, partea aia cu alea 8 oase carpiene), sa-ti iasa tremolo ala bine… mai din poignet fetito!”… caiete de muzica, cheia sol, notele desenate ca niste guguloaie cu codita… griful mandolinei desenat, cu corzi si notele asezate pe unde trebuia sa pun eu varfurile degetelor, sa-mi iasa melodiile(trebuia sa-mi desenez ca sa priecep)… e ciudat sa lucrezi cu amandoua mainile, in acelasi timp, lucruri diferite.

Mi-e dor sa cant la mandolina, e asa… simti asa… na ca nu stiu sa explic in cuvinte :( … e ca atunci cand esti indragostit si totul ti se localizeaza intr-un singur punct, undeva in piept, acolo unde zicem noi ca e sufletul… si simti vibratia aia, care iti place dar te si doare in acelasi timp… nu stiu daca intelege cineva, mai bine ascultati cum suna mandolina ;) … iar eu, cred ca ma apuc sa studiez mandolina ;)

nu pot si pace!

Posted by on Sunday, 16 January, 2011

Oricat as incerca sa fac economii, nu reusesc. Mi-am propus de sute, poate mii de ori sa fac economii, sa pun un ban de-o parte… am incercat sa nu scot banii de pe card si sa “uit” cardul acasa, dar nimic, cand prind momentul cheltui tot, nu ca as vrea, dar nu ma pot abtine. Nu cheltui bani pe haine, doar atunci cand imi place ceva si mi se si potriveste… Cand am ceva mai multi bani, ii “investesc” in calatorii (asta se intampla din luna mai pana prin septembrie)… cheltui bani pe carti, nu-mi plac cele in format electronic, nu au miros ;) (cred ca am mai scris despre asta AICI )… cheltui bani pe lucruri inutile, pe apa plata, pe cafeaua fara de care n-as putea trai, pe parfumuri carora nu le pot rezista… si culmea, nu pot face economie nici virtual =)). Da, cum ati citit, nici macar banii virtuali nu-i pot strange. Ma joc de ceva vreme pe facebook, doua jocuri ” farmville” si “cityville”, unde trebuie sa recoltez, sa seman, sa construiesc, sa ma extind… ei bine, nu sunt in stare sa strang o suma mai mare de bani virtuali, ca sa-mi cumpar ceva ce am nevoie sa trec la un nivel superior, pentru ca, fiind femeie, vad alte lucruri dragute, casute, floricele si ma grabesc sa le cumpar, apoi constat ca nu mai am nici un ban si ma oftic si imi propun sa nu mai cheltui pe nimic… nu pot si pace!  Femeile astea, nici virtual nu se pot abtine sa faca economii!

Ma gandesc la cele care au cate un ” sponsor”, oare exista si “sponsori” virtuali pentru ele? =))