Posts Tagged Eram

cuvinte din trecut – prima intalnire cu mosu’

Posted by on Sunday, 18 December, 2011

mos-craciun1

Suntem pe ultima suta de metri pana la Craciun, perioada cea mai aglomerata si cea mai obositoare a anului, cel putin asa mi se pare mie, dar si cea mai luminata, cea mai “gatita”, mai plina de nostalgie… Cui nu i s-a intamplat sa se simta copil in aceasta perioada a anului? Eu una ma simt ,in fiecare an… Mi se intampla in ultima vreme ,venind de la munca , pe la ora 21.30, sa ma opresc in fata vitrinelor si sa-mi lipesc nasul de geamuri punand mana streasina la frunte pentru a putea vedea mai bine ce-i inauntru… Imi place sa ma uit la jucarii, la hainute pentru copii, la parfumuri… Am mers incet spre casa privind luminitele de la instalatiile agatate pe stalpi, in pomi si la magazine… am incercat sa-mi creez povesti asa cum faceam cand eram copil. In fiecare seara am intarziat pe o banca in parc… Vreau sa fiu copil si sa-l astept pe Mos Craciun cu emotie in suflet!

Ieri mi-am adus aminte de prima intalnire cu Mosul… Aveam doar 4 ani si eram la bunici. Auzisem de Mos Craciun, la gradinita, il vazusem in carticele, il colorasem chiar, dar nu-l vazusem niciodata in realitate… Stiam ca aduce daruri copiilor cuminti, care stiu o poezie, asa ca ma pregatisem deja, pe langa poeziile de la gradinita mai invatasem una de la mamaia… Imi spusese tataie, ca pe seara ar ajunge Mosul si la casa noastra. Mamaia se trezise de dimineata si framanta la cozonaci… mirosea a lemne arse in plita, pe foc clocotea ciorba, iar in cuptor, din ala taranesc cu vatra (pe unde credeam eu ca intra Mosul), sfaraiau sarmalele. Afara era zapada aproape cat mine de mare… Mamaia m-a imbracat bine si m-a trimis la joaca. Zapada moale scartaia sub talpi… Imi placea sa mananc zapada si turturi de la stresinile joase… M-am jucat cu copiii pana nu mi-am mai simtit mainile si picioarele de ger si umezeala, iar nasul era rosu ca un gogosar… cu greu m-au bagat in casa si m-au dezbracat… In casa era cald, soba incinsa… mirosea a brad si-a cozonac, a ciorba si sarmale… nu-mi doream sa mananc decat cozonac cald cu nuci, rahat si cacao… M-am asezat langa soba si simteam ca-mi ia foc fata, degetele mi se dezmorteau si ma intepau ca niste ace… Mamaia mi-a adus cozonac si o cana cu lapte… La un moment dat s-au auzit batai in geam, iar pe usa a intrat tataie cu… era chiar el, chiar Mos Craciun din cartile mele de colorat… era chiar asa cum mi-l inchipuiam, cu barba alba si mantie rosie cu gluga… si avea un sac de canepa… un sac cu grau, cu faina, cu vinete???… ma intrebam pentru ca eu stiam ca in saci ca acela, tataie punea grau cand se ducea la moara si aducea faina cand venea acasa… sau punea vinete cand se ducea la piata… M-au cuprins emotiile, aproape ca uitasem poezia… Mosul avea o privire blanda, iar barba era alba, adevarata ca si parul… m-a luat pe genunchi si m-a intrebat daca am fost cuminte, daca mananc si daca stiu o poezie… i-am spus poezia cu glas tremurat de emotii… Mosul a bagat mana in sac, iar eu ma asteptam sa-mi dea o vanata sau o mana de grau (era prima data cand venea Mosu’ la mine, nu aveam de unde sa stiu ce are in acel sac)… dar a scos o punga cu dulciuri, o ciocolata cu un ambalaj rosu si cu boabe de cafea (mai tarziu am citit ca se numea Mocca), un iepuras de plastic transparent plin cu bomboane ca niste bilute colorate si o mingiuta albastra, din plastic plina cu acelasi tip de bomboane ca in iepuras. Am ramas cu gura larg cascata… nu mai vazusem asa cadou si eram fericita si multumita pentru ca asta imi dorisem… asta imi aduceau parinti cand veneau de la Brasov.

Acela a fost Mos Craciun, pentru ca eu nici in ziua de azi nu stiu cine a fost… si adevarul este ca urmatorii Mosi n-au mai fost asa frumosi,nu aveam barba adevarata si nu veneau niciodata cand trebuia, veneau mult mai tarziu sau mult prea devreme.

 

Joaca de-a “cuvinte din trecut” a inceput la tibi si a fost preluata si de:   psiverotibicitaaltcersenin

duzina de cuvinte – 48 ore

Posted by on Saturday, 3 December, 2011

Ma apucase dorul de casa si ne-am propus (eu si sotul meu) sa mergem la ai mei, la Alexandria… Am mers la gara, am cumparat bilete, am intrebat un ceferist care este trenul, ne-a aratat cu mana catre un tren si am pornit, printre siruri de vagoane, fara a ne uita niciunu pe tablitele agatate… am urcat in tren si mi-am cautat un loc, luandu-mi masura de siguranta, adica m-am asezat cu fata in directia de mers a trenului, pentru a nu mi se face rau, in timp ce sotul meu aseza bagajele in plasele de deasupra banchetelor incontestabile, din bureti, invelite in vinilin taiat pe alocuri de navetisti… Am stat linistiti, pana la Rosiori de Vede, unde mi-am schimbat locul, stiind ca trenul va porni invers, iar eu trebuia sa merg tot cu fata, pentru a nu mi se face rau… dar trenul si-a urmat drumul lui, tot inainte, n-a mers incotro stiam eu… am revenit la locul initial panicata, pentru ca trenul mergea intr-o directie gresita, iar noi nu aveam pe cine intreba ce se intampla… intr-un tarziu a intrat o namila de controlor, cu sapca pe cap si geanta agatata de gat, mandru tare, sa ne ceara biletele… asa am aflat ca urcasem in trenul de Craiova, nu in cel de Alexandria, iar urmatoarea statie era Draganesti… in prostia mea m-am gandit ca este vorba de Draganesti Vlasca ( doar pe asta il stiam) si putem lua ocazie de acolo catre Alexandria… controlorul a inteles greseala si confuzia pe care o facusem si nu ne-a amendat. Am coborat la Draganesti, dar nu Vlasca ci Draganesti Olt… era ora 20:00, iar urmatorul tren catre spre Rosiori era la ora 2:00, urmand sa luam din Rosiori alt tren care Alexandria, pe la ora 5:00… Afara incepusera ceva picaturi de ploaie si se lasase frigul, vantul incepuse sa bata cu putere. Ne-am refugiat in sala de asteptatre, care era pustie la ora aia. Ne-am inghesuit unu in altu pentru a ne incalzi, pentru ca eram imbracati de toamna, desi era inceputul lunii decembrie, in Bucuresti fusese caldut cand am plecat noi, iar in bagaje nu aveam cine stie ce lucruri… Sala de asteptatre era rece, murdara si neprimitoare, cu cateva geamuri sparte prin care suiera vantul si am vazut la un moment dat ca ninge… Dupa vreo ora a venit seful garii  si vazandu-ne asa zgribuliti si vineti de frig, ne-a invitat la el in birou. In birou era cald si bine. Era o incapere mica, cu soba, o masa, vreo trei scaune si doua rafturi cu carti de specialitate. I-am povestit sefului ce s-a intamplat de am ajuns acolo, iar el ne-a propus sa stam la el pana la urmatorul tren, ne-a facut un ceai si a jucat table cu sotul meu, in timp ce eu incercam sa dorm ( eram si insarcinata, in trei saptamani, dar inca nu stiam  )… cand a trebuit sa vina trenul si am iesit afara, zapada se asezase de-o palma si incepuse viscolul… era un peisaj ca intr-o ecranizare ruseasca. Am urcat in trenul ce venea de la Craiova, care urma sa ne lasa intr-o alta gara, apoi alt tren si alta gara… au urmat ore de groaza, ca asa le-as putea numi aducandu-mi aminte… Odata ajunsi la Rosiori s-au anuntat intarzieri ale trenurilor din cauza viscolului… gara era arhiplina, deabia ne-am gasit un loc langa un zid, unde m-am ghemuit pe geanta de voiaj, pentru ca ma luasera durerile de burta, din cauza frigului… parintii mei, vazand ca nu ajunsesem, au sunat la socrii mei, sa vada daca am plecat sau nu, socrii mei au inceput sa sune prin gari ( socrii mei au lucrat la CFR)… am luat un tren care ne-a dus pana la Videle, de acolo nu se putea circula, asa ca am ramas in gara, la Videle, acolo unde socrii au dat de noi, prin intermediul unui coleg de-al socrului meu, care ne cunostea, am avut mare noroc, ca ne-au luat cu ei in locomotiva cu plug ( a trebuit sa bage plugul, sa curete calea ferata si sa transporte ugentele)… In plug erau “urgentele”: noi doi, cativa ceferesti care trebuia sa ajunga la munca, trei detinuti incatusati si patru politisti… detinutii erau foarte dubiosi, dar stiu ca am poftit la branza pe care o mancau ( mi-era foame dupa atatea ore de calatorit, sau, poate, din cauza sarcinii, pe care inca n-o stiam)… M-a apucat frica la un moment dat si credeam ca nu vom iesi teferi din calatoria asta, pentru ca zapada era cat un munte pe calea ferata, asa o viscolise, iar plugul a trebuit sa dea cateva sute de metri inapoi, apoi sa intre cu viteza in muntele de zapada ca sa-l sparga… am mers prin tunel de zapada, ne era frica sa nu deraieze plugul, ca asa ziceau ceferistii aia… am ajuns cu bine la Alexandria, am dormit o ora, am mai stat vreo doua ore de vorba cu ai mei, am mancat si am plecat la Giurgiu, pentru ca tebuia sa ne pregatim pentru a doua zi, ca era luni si trebuia sa luam drumul Bucurestiului, la facultate… Si uite asa, dintr-o prostie, am stat 48 ore pe drumuri…

… si mi-am, adus aminte de Octavian Paler  si  „Viata pe un peron”:

“asteptarea este o meseria pe care o inveti, asa cum pictorul invata sa-si amestece culorile”

Alte “duzine de cuvinte”: psi, redsky, griskatiberiu,valentinavirus scorpio rokssana, citamizzabiciclista

duzina de cuvinte- in bucatarie

Posted by on Saturday, 11 June, 2011

Azi am avut zi de bucatarit. M-am tot gandit ce sa fac de mancare, dar nu-mi trecea nimic prin cap, adica nu prea aveam pofta de nimic… totusi am mers la piata, fara vreo idee de ce urma sa cumpar si ce urma sa gatesc. Am umplut doua sacose cu legume, piept de pui, ulei, lamai si migdale( nu stiu de ce mi-a venit pofta de migdale)… a, am cumparat si un “brat” de verdeata, adica marar si patrunjel, de la o babuta, in timp ce tiganca, de la care refuzasem sa iau marar, se uita caustic la mine, injurand printre dinte (pe mine sau pe babuta, n-am inteles).

Cu greu am reusit sa urc cele 3 etaje, cu sacosele grele, in maini, indurand mirosul intepator de naftalina, care evadase din apartamentul, de la etajul 2, odata cu proprietarul care cobora scarile.

Ajunsa in casa, m-am facut comoda si m-am apuca de gatit, ca era trecut de ora pranzului, dar profitam din plin ca eram singura acasa, iar pana se trezeste fii-miu, ramas peste noapte la un prieten, si vine acasa, aveam timp berechet sa gatesc si sa ma si odihnesc.

M-am apucat sa gatesc ciuperci pleurotus(am gasit unele frumoase si, desi n-am gatit niciodata, dar imi amintesc de vremea studetiei si de gradina botanica :) )… asa, deci ciuperci pleurotus cu piept de pui si legume, dupa o reteta instant, inventata de mine, ca nu-mi plac retetele standard… Se face foarte usor: am taiat pieptul de pui fasiute si l-am calit putin, apoi l-am scos pe o farfurie, apoi am pus ceapa tocata si ardeiul gras, taiat si el fasiute, in uleiul in care am calit pieptul de pui, am adaugat si ciupercile taiate fasiute, care si-au lasat zeama, am adaugat pieptul de pui… intre timp am pus cateva rosii la fiert(n-am avut rosii conserva), am pus ceva mirodenii, am gustat sa vad cat este de sarat… am decojit rosiile fierte, le-am taiat cubulete si le-am adaugat in cratita. Dupa ce rosiile s-au “imprietenit” cu restul ingredientelor din cratita, am aruncat si niste buruieni(marar si patrunjel), tucate marunt, am acoperit cratita cu un capac si am oprit focul. Dar n-am plecat din bucatarie, pentru ca mi-a venit pofta de ceva dulce, asa ca m-am apucat de facut o prajitura, ceva simplu si usor de preparat. Daca tot cumparasem migdale, m-am gandit sa fac o prajitura cu migdale… Asa ca: am pus zaharul la caramelizat, avand grija sa nu se arda si sa devina amar… l-am tinut atat cat sa devina mieriu la culoare si consistenta, apoi am turnat treptat apa, pana s-a transformat in sirop. Am adaugat praful de copt, dupa ce l-am stins cu putin otet, facandu-l efervescent si acid, am incorporat treptat faina, pana am obtinut un aluat putin mai gros ca cel de chec, am presarat scortisoara si migdale tocate, apoi am turnat compozitia intr-o tava unsa cu ulei si tapetata cu faina, am bagat tava in cuptor, sa coaca 40-45 min. Cu 20 min. inainte de termen, am scos prajitura, am uns-o cu miere diluata cu putina apa si am presarat pe deasupra migdale si alune.

Cand toate au foat gata si copilul acasa, am facut o mamaliguta si o salata de varza, la care, pentru un gustul acru si pentru putina culoare, am folosit otet balsamic.

Hai, sa aveti pofta!

SURSA FOTO

Alte duzini de cuvinte:

http://redsky2010.wordpress.com/2011/06/11/duzina-de-cuvinte-senectutexi/

http://v2valmont.wordpress.com/2011/06/10/duzina-de-cuvinte-regii-blestemati/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/06/11/metamorfoza-al-cincisprezecelea-episod-din-elucubratia-cu-12-zombi-si-12-cuvinte-impuse/

http://pisica07.wordpress.com/2011/06/11/zambet-mieriu/

http://scorpio72.wordpress.com/2011/06/11/duzina-de-cuvinte-arome-si-gusturi-2/

O carte pe lună – Micul Prinţ

Posted by on Monday, 11 May, 2009

Vineri am primit o carte, de la Ioana, pentru ca i-am recunoscut că n-am citit-o…este vorba despre “Micul prinţ” de Antoine de Saint-Exupery .
“Micul prinţ” este o capodoperă a literaturii universale, destinată atât copiilor cât şi adulţilor , având ca teme principale prietenia, dragostea şi frumosul.

O poveste minunată, cu elemente de fantezie pentru copii şi filosofie a omului. Copiii citesc această carte ca pe o poveste. Adulţii citesc printre rânduri.
Micul Prinţ aminteşte multe adevăruri simple, pe care noi adulţii le-am uitat. Prin ochii unui copil, “Micul Prinţ”, adulţilor li se aduce aminte cum sunt privite lucrurile din punctul de vedere al unui copil, ceea ce reprezintă idei fundamentale ale conceptului de fiinţă.
Pare amuzant dar este de fapt ceva ce am uitat în modalitatea  de a vedea viaţa când eram copii ca Prinţul.
Mie mi-a plăcut foarte mult întalnirea “Micului Prinţ” cu vulpea.
Puteţi asculta povestea dând un clik aici, Micul Prinţ …şi chiar puteţi  viziona o parte din poveste. ;)