Posts Tagged Dupa

duzina de cuvinte – cum l-am cunoscut pe Voiculescu

Posted by on Saturday, 1 October, 2011

  Dupa terminarea facultatii, cand eram obisnuita doar sa merg la cursuri si seminarii, examene si colocvii, iar vara sa muncesc la strand, pentru ca deja imi facusem mana de lucru de vreo 3 veri, in meseria mea, speram ca imi voi gasi si un loc de munca, la sfarsitul verii, in domeniul meu… dar n-a fost sa fie asa, pentru ca: “nici nu ti s-a uscat cerneala pe diploma si vrei post de antenor?” sau “ au prioritate antrenorii cu vechime si experienta sau pensionarii” ( asta se intampla la Dinamo, unde a fost post liber doi ani, dar nu pentru mine, una care nu are relatii si nu da spaga), asa ca am inceput sa caut altceva de munca, pana la vara viitoare. Am gasit, prin internediul unui prieten de-al unei colege, sa lucrez la unchiul lui, care avea nevoie de contabilitate primara, adica de inregistrat niste facturi, la un en-gros de legume-fructe ( despre asta voi scrie alta data pe larg, iar postul va fi dedicat Cristinei, o prietena pe care mi-am facut-o in acel en-gros si pe care n-am mai vazut-o de 12-13 ani, pentru ca traieste in Cipru, dar ne-am regasit aseara pe facebook). Programul era lejer, mai ales pe timpul verii, dandu-mi posiblitatea de a lucra vara la strand, iar toamna-iarna-primavara la Floreasca sau Bolintineanu, dupa amiaza. Angajarea la acel en-gros a fost un tren pe care a trebuit sa-l iau in momentul acela, pentru ca mi-a deschis multe usi, m-a ajutat sa supravietuiesc in Bucuresti la vremea aceea si unde am invatat foarte multe lucruri. Tot in perioada aceea, sotul meu mi-a propus o “afacere”… o colega de-a lui, afland ca eu am atestat de maseur (asa mi-am cucerit sotul, cu masaj si mancare buna ; ) ), i-a spus ca un oaresce domn, Dan Voiculescu, om de afaceri, are nevoie de un maseur si ca ar fi bine sa incerc sa fac si asta, mai ales ca ies bani frumosi din masaj… si uite asa am aterizat la Grivco, in Baneasa, la firma mogulului… e drept ca nu stiam cine este si ce invarte( probabil prin ’96 invartea doar firma aceea, nu stiu).

Prima intalnire cu domnul Voiculescu, a fost destul de stanjenitoare pentru mine… el infasurat intr-un prosop alb si moale precum catifeaua, privind nauc la mine in momentul cand, cu ochii mari,  i-am zis ca nu stiu cum se deschide apa sa ma spal pe maini ( vedeam pentru prima data robilet cu clapa si mi-era frica sa nu stric ceva)… M-am apucat sa-i fac masaj… masaj general, pentru ca asta ceruse, asa ca am inceput cu masajul standard, de la varfurile degetelor de la picioare, in sus… Tehnic, stapaneam foarte bine procedeele de masaj si se parea ca si “subiectul” se simtea bine, doar ca il deranja telefonul din 5 in 5 minute… masajul n-a durat o ora asa cat ar fi trebuit sa dureze, pentru ca, era ceva important si a trebuit sa plece… Am plecat si eu, trecand pe la secretariat unde mi s-a inmanat plicul cu bani. Acelasi lucru s-a intaplat si urmatoare 4-5 sedinte care au urmat… intr-o zi mi s-a propus un parteneriat, adica mi s-ar fi facut o angajare  si mi s-ar fi dat pe mana sala de masaj si sauna… Am mers la patronul din en-gros si i-am spus ce mi s-a propus… patronului i s-a pus capsa si a ridicat putin tonul la mine, facandu-ma sa ma simt vinovata si sa pun in balanta locul de munca care ma ajutase sa supravietuiesc in Bucuresti, care imi daduse o paine atunci cand am avut mai mare nevoie, un loc de munca platit, oarecum, bine si care imi da libertatea de a-mi practica si meseria mea de antrenor sau luxul de la Grivco, masarea lui Voiculescu, sa stau toata ziua inchisa in cladirea aia si nu stiu ce trebuia sa fac pe la sauna… Si cum banii nu m-au putut prinde in tentacule, am ales sa raman la en-gros si sa am libertatea de a-mi practica si meseria pe timpul verii si seara in anotimpul rece… in rest, hoti sunt peste tot :)

SURSA FOTO

duzina de cuvinte gasiti si la: psi, redsky, vero,  Rokssanavirusachetiberiusarascorpiocarmencita

cuvinte din trecut – ce mai citim

Posted by on Sunday, 18 September, 2011

Fiind duminica, a venit randul “cuvintelor din trecut”, adica repostari din blogul nostru, ca cei noi veniti sa ne cunoasca si alte scrieri din trecut… ideea a fost a lui Tiberiu, iar noi am preluat-o cu drag ;)

ce mai cititi?

This entry was posted Sunday, 21 November, 2010 at 03:12

1269514437_82912970_1-fotografii-de-colectia-biblioteca-adevarul-100-de-carti-pe-care-trebuie-sa-le-ai

Azi imi propusesem sa ajung in Bucuresti, la “Targul Gaudeamus”. Aveam pofta sa vad multe carti, sa le rasfoiesc, sa le miros… si sa ma intorc acasa cu, macar, doua carti. Din pacate m-a rapus raceala… si nu stiu de ce, dar eu nu racesc niciodata toamna-iarna… sezonul meu, de raceala, e in luna iulie spre august… cred ca este o viroza, luata prin telepatie, simpatie… nu stiu… sau de la “cascat gura” la luna plina de aseara. Apropo, cine s-a uitat aseara pe cer, la luna? Era luna plina, dar era ciudat, ca in jurul ei era un mare cerc alb, perfect rotund, care se tot lasa in jos, marindu-se… am facut vreo doua poze, dar nu se vede mare lucru, cu camera mea digitala ieftina.
Deci sunt racita, atat de racita ca nu pot respira… sper sa mai traiesc pana maine.
In alta ordine de idei, imi pare rau ca ratez targul de carte… va trebui sa merg iar prin librari, ca sa simt mirosul cartilor si sa le rasfoiesc (asta daca nu sta vreo vanzatoare dupa fundul meu)… Ultima data cand am intrat in librarie, acum aproximativ o luna, m-am enervat cumplit, in toate librariile in care am intrat ( trei in Giurgiu, doua in Bucuresti)… acelasi stil de a-si aborda clientii si de a nu-i lasa sa caute ce doresc. Unele mai fac si recomandari, cu ce au citit ele si le considera carti bune… Nu neg ca n-or fi bune, dar nu sunt pe interesul meu… intr-una din librariile din Giurgiu, mi-a recomandat “tanti” aia, care se plictisea din lipsa de clienti si rezolvat de integrame, numai carti despre alimentatie sanatoasa, rugaciuni inainte si dupa masa sau culcare si sculare… Eu, politicoasa din fire, am lasat femeie sa scoata toate cartile pe care mi le-a recomandat, apoi i-am spus ca vreau altceva si am inceput sa-i cer, ce as fi vrut eu sa citesc… fireste ca recomandarile ei erau mai bune, in mintea ei… Am mers in alta librarie, tot in Giurgiu, alta “tanti” care s-a oferit sa faca recomandari… mi-a laudat intreaga colectie a lui Paulo Coelho si alte colectii, cu multe volume… femeia chiar le citise ca s-a apucat sa-mi povesteasca… am petrecut o ora si ceva in libraria aia ascultand povestirile femeii si m-am gandint ca nu mai este interesant sa le cumpar ca deja stiu cum incep si cum se termina… I-am multumit frumos si am plecat spre o alta librarie… Am intrat, salutand politicos, m-am dus la rafturile cu carti, dornica sa rasfoiesc o carte, sa-i simt mirosul si hartia intre degete… dar n-am apucat sa rasfoiesc prea mult caci glasul vanzatoarie s-a auzit suav: “va pot ajuta cu ceva? sa va recomnad ceva?”… Nu, nu vreau, am vrut doar sa vad ce pret are cartea asta… am iesit frustrata din librarie… De ce, Doamne iarta-ma, nu ma lasa sa-mi caut eu singura ce-mi place, ce vreau sa citesc?
Am fost in Bucuresti, pe Magheru, libraria “Mihail Sadoveanu”… speram ca aici voi gasi liniste sa rasfoiesc o carte… nu, nici aici, acelasi lucru se intampla. Eu stiu ca nu au clienti si fac tot posibilul sa-i atraga, dar consider ca, daca intru intr-o librarie, trebuie sa am liniste si tihna sa rasfoiesc cartile, sa caut cam ce as vrea sa citesc… Am plecat la alta librarie, caci capricornul din mine e ambitios, daca i s-a pus ceva in cap aia face… Am iesit, imediat dupa intrebarea “va pot ajuta cu ceva?” si am mers mai departe… pe la Romana, am gasit libraria “Carturesti”, parca… Am intrat si m-am pierdut printre rafturi, la rasfoit carti… si ce credeti ca s-a intamplat? Ati ghicit, a venit o “domnita” tinerica, care nu avea habar ce carti se afla in librarie … m-a intrebat timida, daca ma poate ajuta… raspunsul meu a venit promt : “daca am nevoie de ceva va solicit eu!”… a plecat frecandu-si mainile. Am apelat la ea totusi, vrand s-o pun la incercare, sa ma conving ca n-a citit carti… i-am cerut “Accidentul” – Mihail Sebastian, pentru ca imi doream sa citesc cartea asta, e mai relaxanta dupa o zi de munca cu copiii, nu ma solicita chiar asa tare ca Pascal Bruckner sau altii… Ei bine, “domnita”, desi i-am spus si autorul, s-a dus la raftul cu Mihail Sadoveanu… acum, ma gandesc, autorii au aceleasi initiale… fata a cautat sarguincioasa, vrand sa se faca utila… am lasat-o vreo 5 min, dupa care am luat cartea, de pe raftul din fata ei (o avea sub nas si n-o vedea)… pai, deh, macar daca nu stii nu te bagi… Ma intrebam, de cand n-a mai citit fatuca aia o carte? o fi citit vreodata o carte?… in fine, nu-mi mai bat capul cu tineretul… imi pare bine ca fii-miu a inceput sa citeasca carti, de cand e la filologie, nu mai sta sa citeasca rezumatele pe net.

In librarii am renuntat sa mai intru… mai rasfoiesc cate o carte pe la Kaufland sau Intex (hipermarketuri), acolo nu ma intreaba nimeni de vorba si nu incearca nimeni sa ma ajute sau sa-mi recomande… sau mai simplu, le caut pe net, citesc cate ceva despre ele, vad daca imi doresc sa citesc cartea respectiva, o pun la cos si astept sa vina postasul sau curierul ;)
Ah, am uitat sa spun… am observat un lucru, cred ca e problema de editura, scrisul cartilor este foarte mare, spatiul dintre randuri la fel, iar cartile foarte groase… Ma intreb, nu puteau sa fie mai putine pagini si un scris normal?… Cred ca, editurile, iau bani la numarul de pagini tiparite, astfel se explica si preturile foarte mari ale cartilor. :(

Ce-mi recomandati sa mai citesc?… sa caut pe net, acum cat am si pofta ;)

Au mai depanat cuvinte din trecut :  tibigrişkadagathasaraveropsi


cuvinte din trecut – norii

Posted by on Sunday, 21 August, 2011

Norii

Wednesday, January 28th, 2009

Întotdeauna m-au fascinat norii, formele lor, mişcarea lor… Când eram copil şi aveam mult timp liber, îmi imaginam tot felul de poveşti privind norii şi îmi doream să trăiesc acolo sus, deşi am rău de înaltime.

Aveam 4 ani când parinţii mei s-au mutat din Braşov în Alexandria şi ne-au adus şi pe noi, pe mine si pe sora mea, de la ţară. Era pentru prima oară când vedeam un apartament de bloc, cu baie, cu balcon la etajul 3… mi-era frică, dar totodată mă fascina balconul, pentru că eram mai aproape de cer, vedeam norii mai bine…

Dupa un an, la scara vecina s-a mutat o familie, colegi cu parinţii mei, care aveau 2 copii, un băiat mare de 14 ani și o fată de-o seamă cu sora mea, adică mai mare cu un an ca mine… pe fată o chema Natalia, iar parinții o strigau “Natalița”. Nu îmi plăcea de ea, era foarte urâtă, osoasă, cu părul blond-şaten şi aspru ca de capră, avea tenul alb și cu mulţi pistrui și un nas borcănat… era răutacioasă şi egoistă… Într-o dupăamiază de vară, ne jucam împreună , cu păpuşile, în spatele blocului pe preş…pe cer erau nişte nori frumoşi, ca nişte prinţi şi prinţese, castele, iar eu mă apuc şi povestesc despre pasiunea mea pentru nori şi începem să ne imaginăm tot felul de forme şi creaturi cu ochii aţintiţi spre cer… de atunci a început să mă intereseze “Nataliţa”, pentru că mi-a spus secretul ei, mi-a zis că ea are “o bucată de nor” acasă, pe care o ţine într-o cutie de metal…degeaba am insistat, cu lacrimi în ochi să mi-o arate şi mie, a gasit multe scuze: că nu are cheie, că n-o lasă mama ei să ne arate și nouă… M-am dus acasă plângând şi spunând că vreau şi eu o bucată de nor cum are Natalia… maică-mea a început să-mi explice ce sunt norii şi că nu se poate să iei o bucată de nor, că Natalia m-a minţit doar ca s-o bag în seamă şi să mă joc cu ea… dar eu tot credeam că Natalia are o bucată de nor, iar bucaţica aia trebuie să fie moale, umedă şi să miroasă a ploaie… nu mă mai jucam cu Natalia, deşi ea venea tot timpul să mă amăgească zicându-mi: “dacă te joci cu mine poate îţi arăt bucățica de nor”… Ştiam că mă minte, ştiam că nu mi-o va arăta niciodată, dar n-o credeam că bucăţica aceea de nor e dulce, asta nu puteam să cred.

Vacanţele de vară mi le petreceam la ţara, la bunicii din partea mamei. Acolo puteam privi cerul cât e ziulica de mare şi pe la 6 ani începusem deja să le spun bunicilor când o să plouă… aveam semnele mele… erau nori trecători, care nu prevesteau ploaia, din care eu îmi cream poveşti, erau nori care îmi aduceau în nari miros de ploaie şi atunci ploua (am simţul olfactiv foarte bine dezvoltat).

Îmi aduc aminte, cred că aveam 7 ani, eram la ţară, stam cu mamaia în curte pe un preş, ea cosea ceva , iar eu priveam norii şi deodată îi zic:

-O să vină ploaia, ploaie de-aia care umple şanţurile… ne laşi să alergăm prin şanţuri după ce se opreşte?

Mamaia s-a oprit din cusut, s-a uitat pe cer şi mirată m-a întrebat:

-De unde ştii c-o să vina “ploaia care umple şanţurile”?(este vorba de ploaie torenţială)

-Păi miroase a ploaie şi a pământ ud… şi uite acolo la casa din faţă… vezi “carul cu boi”?

-Ce car cu boi vezi tu copilă?

-Carul ăla… înainte să vină “ploaia care umple şanţurile”, acolo sub streaşina casei se “pictează” aşa cu apă un car cu boi, uită-te mai bine să vezi (era imaginaţia mea, dar şi acum văd cu ochii minţii “carul cu boi”). Se uită mamaia, nu ştiu dacă vedea ce văd eu, dar mă aproba căci în următoarele minute începea ploaia…”ploaia care umplea şanţurile”.

… si melodia asta mi-a venit în minte uitandu-mă spre cer :)

“cuvinte din trecut” au scris si ei: dagatha, psipsina, tiberiu, incertitudini, vero, lotusull, valentina, andres

duzina de cuvinte- in bucatarie

Posted by on Saturday, 11 June, 2011

Azi am avut zi de bucatarit. M-am tot gandit ce sa fac de mancare, dar nu-mi trecea nimic prin cap, adica nu prea aveam pofta de nimic… totusi am mers la piata, fara vreo idee de ce urma sa cumpar si ce urma sa gatesc. Am umplut doua sacose cu legume, piept de pui, ulei, lamai si migdale( nu stiu de ce mi-a venit pofta de migdale)… a, am cumparat si un “brat” de verdeata, adica marar si patrunjel, de la o babuta, in timp ce tiganca, de la care refuzasem sa iau marar, se uita caustic la mine, injurand printre dinte (pe mine sau pe babuta, n-am inteles).

Cu greu am reusit sa urc cele 3 etaje, cu sacosele grele, in maini, indurand mirosul intepator de naftalina, care evadase din apartamentul, de la etajul 2, odata cu proprietarul care cobora scarile.

Ajunsa in casa, m-am facut comoda si m-am apuca de gatit, ca era trecut de ora pranzului, dar profitam din plin ca eram singura acasa, iar pana se trezeste fii-miu, ramas peste noapte la un prieten, si vine acasa, aveam timp berechet sa gatesc si sa ma si odihnesc.

M-am apucat sa gatesc ciuperci pleurotus(am gasit unele frumoase si, desi n-am gatit niciodata, dar imi amintesc de vremea studetiei si de gradina botanica :) )… asa, deci ciuperci pleurotus cu piept de pui si legume, dupa o reteta instant, inventata de mine, ca nu-mi plac retetele standard… Se face foarte usor: am taiat pieptul de pui fasiute si l-am calit putin, apoi l-am scos pe o farfurie, apoi am pus ceapa tocata si ardeiul gras, taiat si el fasiute, in uleiul in care am calit pieptul de pui, am adaugat si ciupercile taiate fasiute, care si-au lasat zeama, am adaugat pieptul de pui… intre timp am pus cateva rosii la fiert(n-am avut rosii conserva), am pus ceva mirodenii, am gustat sa vad cat este de sarat… am decojit rosiile fierte, le-am taiat cubulete si le-am adaugat in cratita. Dupa ce rosiile s-au “imprietenit” cu restul ingredientelor din cratita, am aruncat si niste buruieni(marar si patrunjel), tucate marunt, am acoperit cratita cu un capac si am oprit focul. Dar n-am plecat din bucatarie, pentru ca mi-a venit pofta de ceva dulce, asa ca m-am apucat de facut o prajitura, ceva simplu si usor de preparat. Daca tot cumparasem migdale, m-am gandit sa fac o prajitura cu migdale… Asa ca: am pus zaharul la caramelizat, avand grija sa nu se arda si sa devina amar… l-am tinut atat cat sa devina mieriu la culoare si consistenta, apoi am turnat treptat apa, pana s-a transformat in sirop. Am adaugat praful de copt, dupa ce l-am stins cu putin otet, facandu-l efervescent si acid, am incorporat treptat faina, pana am obtinut un aluat putin mai gros ca cel de chec, am presarat scortisoara si migdale tocate, apoi am turnat compozitia intr-o tava unsa cu ulei si tapetata cu faina, am bagat tava in cuptor, sa coaca 40-45 min. Cu 20 min. inainte de termen, am scos prajitura, am uns-o cu miere diluata cu putina apa si am presarat pe deasupra migdale si alune.

Cand toate au foat gata si copilul acasa, am facut o mamaliguta si o salata de varza, la care, pentru un gustul acru si pentru putina culoare, am folosit otet balsamic.

Hai, sa aveti pofta!

SURSA FOTO

Alte duzini de cuvinte:

http://redsky2010.wordpress.com/2011/06/11/duzina-de-cuvinte-senectutexi/

http://v2valmont.wordpress.com/2011/06/10/duzina-de-cuvinte-regii-blestemati/

http://anaveronica.wordpress.com/2011/06/11/metamorfoza-al-cincisprezecelea-episod-din-elucubratia-cu-12-zombi-si-12-cuvinte-impuse/

http://pisica07.wordpress.com/2011/06/11/zambet-mieriu/

http://scorpio72.wordpress.com/2011/06/11/duzina-de-cuvinte-arome-si-gusturi-2/

Norii

Posted by on Wednesday, 28 January, 2009

Întotdeauna m-au fascinat norii, formele lor, mişcarea lor…când eram copil şi aveam mult timp liber, îmi imaginam tot felul de poveşti privind norii şi îmi doream să trăiesc acolo sus, deşi am rău de înaltime.
Aveam 4 ani când parinţii mei s-au mutat din Braşov în Alexandria şi ne-au adus şi pe noi, pe mine si pe sora mea, de la ţară…era pentru prima oară când vedeam un apartament de bloc, cu baie, cu balcon la etajul 3…mi-era frică, dar totodată mă fascina balconul, pentru că eram mai aproape de cer, vedeam norii mai bine…
Dupa un an, la scara vecina s-a mutat o familie, colegi cu parinţii mei, care aveau 2 copii, un băiat mare de 14 ani si o fată de-o seamă cu sora mea, adică mai mare cu un an ca mine…pe fata o chema Natalia, iar parinţii o strigau “Nataliţa”…nu îmi plăcea de ea, era foarte urâtă, osoasă, cu părul blond-şaten şi aspru ca de capră, avea tenul alb si cu mulţi pistrui şi un nas borcănat…era răutacioasă şi egoistă…într-o dupăamiază de vară, ne jucam impreună , cu păpuşile, în spatele blocului pe preş…pe cer erau nişte nori frumoşi, ca nişte prinţi şi prinţese, castele…iar eu mă apuc şi povestesc despre pasiunea mea pentru nori şi începem să ne imaginăm tot felul de forme şi creaturi cu ochii aţintiţi spre cer…de atunci a început să mă intereseze “Nataliţa”, pentru că mi-a spus secretul ei, mi-a zis că ea are “o bucată de nor” acasă, pe care o ţine într-o cutie de metal…degeaba am insistat, cu lacrimi in ochi să mi-o arate şi mie, a gasit multe scuze, că nu are cheie, că n-o lasă mama ei să ne arate si nouă…m-am dus acasă plângând şi spunând că vreau şi eu “o bucată de nor cum are Natalia”…maică-mea a început să-mi explice ce sunt norii şi că nu se poate să iei o bucată de nor, că Natalia m-a minţit doar ca s-o bag in seamă şi să mă joc cu ea…dar eu tot credeam că Natalia are o bucată de nor, iar bucaţica aia trebuie sa fie moale, umedă şi să miroasă a ploaie…nu mai mă jucam cu Natalia, deşi ea venea tot timpul să mă amăgească zicându-mi: “dacă te joci cu mine poate îţi arăt bucătica de nor”…Ştiam că mă minte, ştiam că nu mi-o va arăta niciodată, dar n-o credeam că bucăţica aceea de nor e dulce, asta nu puteam să cred.
Vacanţele de vară mi le petreceam la ţara, la bunicii din partea mamei…acolo puteam privi cerul cât e ziulica de mare şi pe la 6 ani începusem deja să le spun bunicilor când o să plouă…aveam semnele mele…erau nori trecători, care nu prevesteau ploaia, din care eu îmi cream poveşti, erau nori care îmi aduceau in nari miros de ploaie şi atunci ploua(am simţul olfactiv foarte bine dezvoltat).
Îmi aduc aminte, cred că aveam 7 ani, eram la ţară, stam cu mamaia în curte pe un preş, ea cosea ceva , iar eu priveam norii şi deodată îi zic:
-O să vină ploaia, ploaie de-aia care umple şanţurile…ne laşi să alergăm prin şanţuri după ce se opreşte?
Mamaia s-a oprit din cusut, s-a uitat pe cer şi mirată m-a întrebat:
-De unde ştii c-o să vina “ploaia care umple şanţurile”?(este vorba de ploaie torenţială)
-Păi miroase a ploaie şi a pământ ud…şi uite acolo la casa din faţă…vezi “carul cu boi”?
-Ce car cu boi vezi tu copilă?
-Carul ăla…înainte să vină “ploaia care umple şanţurile”, acolo sub streaşina casei se “pictează” aşa cu apă un car cu boi, uită-te mai bine să vezi(era imaginaţia mea,dar şi acum văd cu ochii minţii “carul cu boi”). Se uită mamaia, nu ştiu dacă vedea ce văd eu, dar mă aproba căci în următoarele minute începea ploaia…”ploaia care umplea şanţurile”.