Posts Tagged Dumnezeu

filozofia de luni dimineata

Posted by on Monday, 17 October, 2011

 

M-am tezit de dimineata, fix cu 3 secunde inaintea alarmei de la telefon… nu m-am trezit odihnita, as mai fi dormit macar o ora, ca era intuneric si auzeam cum sufla vantul afara… m-am ridicat, totusi, din pat si am mers sa fac cafeaua fara de care nu-mi pot incepe ziua… Apoi mi-am adus aminte ca am si un copil care trebuie sa mearga la liceu si trebuie sa-i pun sa manance… Am pus cateva oua la fiert, apoi am mai pus pe farfurie una-alta si m-am “pironit” langa aragaz, ca era mai cald, cu ochii fixati in inbricul in care fierbeau ouale… si uite asa am inceput sa filozofez: cine a fost mai intai? oul sau gaina?… vechea dilema…si am intors problema pe toate partile, cat timp au fiert ouale ( 10 minute, sa iasa si sa ramana tari si dupa ce le trec prin apa rece, ca sa le curat mai repede)… daca ar fi fost mai intai oul, atunci cine l-a ouat?… daca ar fi fost mai intai gaina, de unde ar fi iesit? ( e drept ca unele gaini “nasc si pui vii”, asa cum spunea o reporterita pe la stiri)… si uite asa, tot gandindu-ma care a fost mai intai, am gasit raspunsul: mai intai a fost cocosul!… da, cum potrivit datelor biblice, Dumnezeu l-a creat pe Adam, primul om, apoi a crea femeia, pe Eva… asa a creat si cocosul, mai intai, apoi gaina si oul. :)

Voi ce parere aveti?

 

rascolind prin mail

Posted by on Friday, 9 September, 2011

Am multe mail-uri primite… foarte multe… pe unele le-am sters, altele le-am pastrat… le-am pastrat doar pe cele personale. In seara asta am simtit nevoia sa le citesc  pentru ca mi-am adus aminte de cineva… de-o persoana care mi-a fost foarte draga si de care imi este foarte dor… o persoana cu care comunicam foarte mult pe mail si intotdeauna imi placea comunicare asta :)…

Mi-a placut o poezioara de-a lui… toate imi plac, dar asta mi-a amintit si momentul cand mi-a fost trimisa, discutia pe care o avusesem prin schimb de mail-uri… pentru ca scria pentru mine :)… era prin 2006 :

“femeile starnesc sensibilitatile barbatilor (sau rautatea lor!) – si invers ;) 

confesional
 aseaza-ma in palme si vindeca-ma de pacate. 
de ti-am gresit candva, 
din ochii mei se scutura, lacrimi, 
frunzele toameni care vin 
ca iertarile lui Dumnezeu peste faradelegile mele! 

am sa te ranesc caci 
din rani traim si durerile ne aduc lumina mai aproape. 

nu sunt. 
nu esti. 

si, totusi… “

Probabil o sa mai postez cand mi se face dor, pentru sunt cateva poezii frumoase, dar sunt pentru mine :)

toma necredinciosul

Posted by on Tuesday, 10 May, 2011

Anul acesta, prima duminica dupa Pasti, Duminica Tomii, a picat chiar de 1 mai… Nu mi-am facut planuri de vacanta de 1 mai, nu-mi mai fac planuri de doi ani, de cand tata a decedat chiar in dimineata zilei de 1 mai 2009… Nu merg la biserica, decat atunci cand simt nevoia sau la evenimente fericite sau triste din viata mea… iar in Duminca Tomii, am mai fost la slujba, doar cand eram copil. Anul asta s-a nimerit sa ajung la slujba de duminica, deoarece a trebuit sa-i facem pomana tatalui meu. Am mers la biserica si am asista si la slujba. In primul rand, nu mi-a placut ca preotul a intarziat o ora jumate, apoi ca tarcovnicul era imbracat in blugi si tricou, nebarbierit  si neingrijit( imi aduc aminte, de tataie, care a fost si el tarcovnic, cum se pregatea de mers la biserica: se barbierea, se imbraca la costum, isi punea palaria cea buna pe cap si pleca la biserica… eram tare mandra cand il vedeam in strana, cantand… avea prestanta si un glas deosebit, canta frumos)… alt lucru, care nu mi-a placut, a fost fata popii, care a avut treaba cu un telefon, tot timpul slujbei si baiatul popii, elev la seminar, care facea ceva practica in biserica, casca tot timpul, mai-mai sa-si inghita limba, in pauzele de citit din cartile bisericesti.

Slujba mi-a placut. N-am citit biblia, dar am aflat in timpul acestei slujbe, de ce apostolul Toma era numit “necredinciosul”… chiar am retinut povestea din Evanghelia dupa Ioan, in care se spune ca Toma, unul dintre cei 12 apostoli, a avut indoieli cu privire la invierea lui Iisus, deoarece cand Iisus a inviat si s-a aratat ucenicilor sai, Toma nu se afla cu ei, iar cand acestia i-au dat vestea invierii Mantuitorului, Toma a zis: “Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuiului si daca nu voi pune mana mea in coasta lui, nu voi crede”… Cand Iisus s-a aratat si lui Toma, i-a zis: “Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios.” … si Dumnezeu a mai zis ceva: “pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut.”… Asta am retinut din slujba de Duminica Tomii, iar gandul m-a dus iar spre copilarie… la tara, tot in biserica, probabil tot de Duminca Tomii, pentru ca era o slujba de dimineata, iar eu aveam hainutele de la Pasti.

Aveam vreo 4 ani, eram imbracata in hainutele de la Pasti: un costum de catifea verde praz si pantofi de piele, cu sireturi, ceva cu bleu-marin si verde…  Preotul incepuse slujba. Tataie era la locul lui, in strana, iar eu langa mamaia, ma uitam la desenele de pe pereti si la altar… Intotdeauna m-a atras altarul, locul unde nu aveam voie sa intru, pentru ca eram fata, iar femeile nu au voie in altar, nici la botez nu sunt bagate in altar asa cum se intampla cu baietii… la un moment dat am vazut, in altar, cum se inalta o silueta de fum… avea aspectul unui barbat… Am tras-o pe mamaia de mana si i-am zis aratand cu degetul spre altar: Üite-l pe Dumnezeu!… e acolo in altar, uite-l cum se ridica!”… mamaia mi-a facut semn sa tac, desi imi venea sa strig cat ma tinea gura, ca este Dumnezeu in altar… o baba s-a uitat la mine si si-a facut cruce… privirea mi-a fugit catre stana, la tataie, sperand ca el ma va crede. Tataie s-a uitat la mine, de acolo din strana… cunosteam uitatura aia, era semn ca trebuie sa stau cuminte si sa nu mai vorbesc in biserica. Am tacut si am privit mai departe, cu ochii mari si gura cascata, silueta alba, de fum, care se inalta… si am fost convinsa ca acela a fost Dumnezeu si ca eu l-am vazut… numai eu l-am vazut. Degeaba a incercat mamaia sa-mi explice ca era doar fumul de la lumanari… in sufletul meu, chiar si acum, mai cred ca a fost Dumnezeu…

… si o poza, facuta in urma cu 3 ani, de la fereastra, in care norii formau un chip de om, cu barba, pe care l-am asemuit cu Dumnezeu… daca aplecati capul spre stanga, veti descoperi chipul (poza n-o mai am in calculator, dar o aveam postat pe netlog)