Posts Tagged Dragoste

duzina de cuvinte – banc

Posted by on Saturday, 17 December, 2011

 

 

Viorica, o tarancuta, vrea sa faca dragoste cu Ion, taurul comunal, care insa nu o prea baga in seama.

Dupa multe insistente reuseste sa-l convinga :

- Bine , zice Ion, dar am si eu o conditie: in timp ce-o facem, tu spui lunile anului.

Zis si facut.

- Ia…ianuarie, fe…februarie, martie, a…a..aprilie, mai! mai! mai! iu…iunie, iu-iu-iui … iulie, auuuu! august, sss…septembrie, o! o! o!…octombrie, no-no-no!…noiembrie, de…de…de… de ce-ai scos-o prostule?

… si ca o completare pentru cel de-al doisprezecelea cuvant, raspunsul ar fi fost : „lasa ca, in decembrie, iti aduce Mos Craciun o jucarie” =))

Duzine cu cele douasprezece cuvinte gasiti si la : psi, redsky, tibivero, mitzabiciclista, rokssana, scorpio,  citaabisuricristiandagatha, dictaurajustitiei

 

 

cuvinte din trecut – toamna si vorbe… in capul meu

Posted by on Sunday, 30 October, 2011

toamna si vorbe… in capul meu

This entry was posted Friday, 5 November, 2010 at 16:16

Toamna, amintiri,  castane imprastiate pe trotuar… frunze, flori, culori… Miros de carti proaspat tiparite, stilouri, caiete… rasete, priviri grabite… melancolie, sperante, emotii… cuvinte timide… Noiembrie. Dimeneata insorita de inceput de noiembrie. Miros amarui de toamna tarzie, iar pasii ma poarta prin Bucuresti… orasul in care ma pierd prin multime, atunci cand deprimarea ma cuprinde… orasul in care imi gasesc linistea in ciuda aglomeratiei si zgomotului… orasul in care mi-am gasit si am trait prima iubire… E dimineata. Pasii ma poarta prin Parcul Tineretului. E soare si liniste. Merg incet, doar eu cu gandurile mele. Uneori, cand vreau sa uit de suparari si vreau sa-mi gasesc linistea, ma urc in microbuz si plec la Bucuresti, in Parcul Tineretului, unde petrec cateva ore in “Oraselul Copiilor”… ma plimb, stau pe banca… ma umplu de liniste. Azi a fost altceva… azi mi-am amintit de prima dragoste, desi nu are legatura cu Parcul Tineretului. Soarele se juca prin frunzele rare ale castanilor… Mergeam agale, cu rucsacul in spate, spre Sala Polivalenta. Pe jos covor de frunze galben-ruginii si cateva castane ratacite… Am inceput jocul cu castanele pe asfaltul umed de bruma diminetii. Am dat cu piciorul intr-o castana care s-a rostogolit bocanind… Imi place sa aud castanele bocanind pe asfalt. Am lovit cu piciorul prima castana. S-a rostogolit pana departe.. In minte mi-au revenit vorbe din trecut… un glas placut, vorbe simple spuse de o persoana draga, iar amintirile trecutului mi-au inviat in minte. Noiembrie, candva… apa calda din bazinul “Lia Manoliu” si el… “Esti boboaca, din cate vad. Cum te cheama?”… Chipul lui mi-a aparut in minte… parul ud, ochii caprui si veseli, cicatricea de sub buza inferioara, stanga… Ma asteptase la capatul bazinului, dupa cateva ture de inot. “Ce muzica asculti?”“Daca vorbim de Vivaldi si Chopin, The Police si Queen, am putea vorbi si de Metallica, The Cure, Nirvana… ” castana se rostogoleste in fata mea, bocanind si aducandu-ma pentru cateva clipe la realitate. Am zambit si am mers mai departe. Mi s-a alaturat un caine. Am mers impreuna, el privindu-ma, eu amintindu-mi… vorbe… “Ce faci cand te intorci la camin?”… Se intampla cu 19 ani in urma… cuvinte simple, vorbe pe care nu le voi uita niciodata… prima dragoste… “Stii sa joci tenis?”… “Nu-i nimic, maine dimineata la ora 7, vii pe terenul de tenis. Te invat eu!”… Mai dau un picior castanei. Cainele ma priveste in ochi si imi tine in continuare companie. Pare ca ma simte si vrea sa-mi fie aproape. In gandurile mele se face primavara. Aceeasi voce imi vine in minte: “Rasule, hai la film in Regie!”… Zambesc. Imi amintesc seara aceea de mai… cainele se uita la mine, eu ma uit la el si ne continuam drumul. “Vino, Rasule! hai sa sarim gardul in Gradina Botanica!”… era noapte de mai cu castanii inflorirti. In nari simt mirosul dulceag de flori de castan si de iarba cruda… Vreau! acum vreau!… “Rasule, gandeste-te bine! sa nu-ti para rau mai tarziu!”… Zambesc. Cainele parca imi zambeste si el… Da, a fost prima noapte de dragoste, in Gradina Botanica, sub castani… N-am sa uit nicidata acea noapte.
Vorbe… vorbe simple si dragi… Ma opresc sa-mi sterg o lacrima. Cainele se opreste si el si ma priveste… ne continuam drumul… mai dau un picior castanei… Noiembrie, toamna, fosnet de frunze si bocanitul castanei… soare timid, miros amar de frunze… un caine si multe vorbe in capul meu…

 

vorbe din trecut gasiti si la: psiveroginatibisara,

 

pisicile din viata mea

Posted by on Monday, 5 September, 2011

 

Nu stiu daca exista vreo persoana care sa nu fi luat in brate, macar o data, o pisica… Copil fiind am crescut la tara, la bunici. Nu cred ca exista curte in care sa nu fie macar o pisica. Noi aveam mai multe. Cel mai longeviv a fost Bonifacio, un motan galben, tarcat, cu capul mare si rotund si niste ochi rotunzi si verzi, care cutreiera gospodariile din imprejurimi, insamantand pisicile vecinilor. Nu era foarte prietenos, decat atunci cand venea lihnit de foame. Imi era teama de el, cand se uita fix in ochii mei si aveam impresia ca doreste sa sara pe mine… Pe celelalte pisici nu stiu cum le chema, dar ne jucam cu ele. Pisicile gestante erau docile, se lasau imbracate cu lucrusoare de bebelus, ramase de la noi sau de la verisoarele mai mici ca mine si sora-mea. Le imbracam si le bagam in plapuma, le plimbam cu caruciurul de butelii, iar ele dormeau sau ne priveau cu ochii mijiti si zambetul ala pisicesc ( pisicile zambesc tot timpul)… Nu stiu pe unde fatau ca nu le vedeam niciodata, apareau mai tarziu , carand pe rand, in dinti, 2-3 pisoi, pe care ii ingrijeam cu aceeasi dragoste. La oras am adus de cateva ori cate o pisica, dar mama nu era de acord cu animale in apartament si, tin minte, intr-o primavara am adus acasa un pisic alb cu pete gri… locuiam la etajul 1, iar mama l-a aruncat pe fereastra, in rontul din fata blocului… dupa cateva minute, pisicul era inapoi la usa apartamentului. Treaba asta s-a repetat de cateva ori ( cred ca incepuse sa-i placa si pisicului sa zboare), pana cand ne-am hotarat sa-l ducem intr-o curte. Trebuie sa va spun ca am adus in casa si un ditai cainele, de era sa faca maica-mea infarct cand a deschis usa de la balcon, ca nu stia ce aude nopatea urland pe balcon ( ascunsesem cainele in balcon, cand mama era la servici, la schimbul II). Alta data am adus o cioara ranita la o aripa, iar totul a culminat cand am adus in casa melci, vreo 20 de melci vii si i-am ascuns intr-un dulap. M-am lasat pagubasa in a mai aduce vietati in casa, pana intr-o dimineata… Locuiam in alt bloc, alt apartament cu 4 camere, deci mult mai spatios. Eram in zugraveli, iar toata casa era cu fundul in sus. Terminasem liceul si ma angajasem unde imi alesesem repartitia, adica intr-un punct termic (era conditie de admitere la facultate, sa ai un an in campul muncii… eu am stat 3 ani ;)). Eram in tura de noapte, intr-o seara cand, stand pe treptele centralei, aud un mieunat subtirel si disperat venind dinspre ghena de gunoi, asa ca merg sa vad ce se aude… ma uit si nu vad nimic… ma mai invart nitel strigand: pis pis si vad un ghem negru, pufos, cu o gura mare si limba roz, niste ochi rotunzi, albastri si speriati, care scotea sunetele alea. Iau ghemotocul in mana. Era mic si moale, ii simteam inima cum bate foarte repede… L-am bagat in centrala si am inceput sa-l studiez mangaindu-l. Se mai linistise. O vecina, cu care stam de vorba pana sa aud mieunatul, mi-a adus putin lapte sa-i dau sa manance. A dormit pana dimineata in bratele mele. Nu m-am putut dezlipi de el, asa ca m-am hotarat sa-l iau acasa, cu teama in suflet, ca va invata si el sa “zboare”, de data asta de la etajul 3. Bineinteles ca mamei nu i-a placut ideea, dar l-a acceptat la rugamintile mele, cu lacrimi in ochi, si la promisiunea ca, daca nu se va obisnui sa-si faca nevoile unde ii voi pune nisipul, cat timp suntem in zugraveala, o sa-l duc undeva la curte. Dupa cateva zile au inceput sa-l indrageasca toti ai casei, pentru ca era frumusel, negru cu ochi albastri, avea un triunghi alb pe gat, sub barbie, ca o cravata, iar labutele erau albe ca niste botosei. I-am pus numele John, pentru ca deja il vedeam un motan cu prestanta. Era foarte jucaus si a inteles imediat care este conditia ca el sa ramana in casa, asa ca a invatat unde trebuie sa se usureze. Un an mai tarziu, intr-o seara de vara, am gasit in scara un alt ghemotoc negru, care mieuna cat il tinea gura. L-am luat in casa. Era o pisicuta, o corcitura de siameza, negru cu maro… mica, sfrijita, murdara ( mirosea a ghena) si cu parul ars pe spate. Cand a venit mama acasa, i-am promis ca o tinem doar in noaptea aceea, iar a doua zi o ducem undeva. Am spalat-o, i-am dat sa manance, am imprietenit-o cu John, care era deja flacau. A ramas si ea in apartament. I-am pus numele Kitty. John a avut grija de ea, ca un frate mai mare. Apoi au devenit iubiti, iar dupa un an au facut pui. Trei pui negri… o pisicuta si doi pisoi. M-a impresionat foarte tare  grija pe care si-o purtau unu fata de celalalt… John mergea sa manance, iar Kitty alapta puii, cand termina John de mancat, venea langa pui iar Kitty mergea sa manance… la inceput, cand puii erau proaspat nascuti, John ii acucea mancare in dormitor. Am dat pisicuta cea mica si un motanel. Am oprit motanelul bleg, pentru ca nu s-ar fi descurcat fara mama lui. Aveam impresi ca e bolnv la cat de bleg era. I-am pus numele Bitzi. Intr-o vara a trebuit sa-i ducem la tara o saptamana, cat faceam curatenie ( cred ca zugraveam din nou). Cand i-am luat inapoi, Kitty a sarit din geanta si dusa a fost ( cred ca incepuse sa-i placa viata la tara sau pusese ochii pe vreun motan din sat). John a fugit de-acasa, cand a prins ura deschisa( cred ca ii era dor de Kitty). Ne-a ramas doar Bitzi, fara de care mama nu putea sa stea. Era frumos, negru, avea alura lui John si avea si “cravata” alba la gat, dar capul era mai prelung ca a lui Kitty. Un motan foarte inteligent, care se spala pe fata la chiuveta, iar nisip nu-i trebuia, isi facea nevoile intr-un lighean in care trebuia sa existe o bucatica de hartie igienica cu care isi acoperea cele produse, apoi venea si ne anunta printr-un mieunat, ca e cazul sa-i spalam ligheanul. Manca cu pofta pepene si rosii, obicei si gusturi mostenite de la maica-sa. Cand era singur acasa se distra cu vrabiile din vita de vie crescuta la balcon… asa se facea ca gaseam prin casa fulgi de la vrabii si cautam disperati vrabia moarta, sa nu se imputa pe undeva. Niciodata n-a mancat vrabii, doar se juca cu ele, le smotocea pana crapa inima in ele de spaima, apoi le abandona cand nu mai miscau, jocul devenind neinteresant. Din joaca asta de-a prins vreabii, a reusit sa zboare de doua ori de la etajul 3… a sarit dupa vrabii inafara balconului… ne-am trezit cu el, mieunand, la usa cu botul plin de sange, de la aterizarea prin copaci… A murit in urma cu 4-5 ani, cand avea 13 ani, dupa ce a zacut cateva zile. Veterinarul a zis ca e batran si nu are ce-i face. Nu eram acasa, pentru ca nu mai locuiesc cu ai mei de 18 ani. Sora-mea si maica-mea l-au ingropat in rontul din fata blocului. Mama a suferit mult dupa moartea lui Bitzi… Apoi s-au mutat la tara. Acolo alte pisici, dar nu ca John, Kitty, Bitzi… Isi dorea un motan negru, in amintirea lui Bitzi. In urma cu doi ani, pe 1 mai 2009, tata a murit. Pe 21 mai ar fi trebuit sa fie ziua lui de nume, Constantin. Mama a mers la cimitir , iar pe mormant a gasit un pisoi mic si negru si un catelus la fel de negru si mic. I-a luat acasa pe amandoi… era darul tatei pentru mama, un motan negru, asa cum isi dorea. Eu cresc, de 11 ani, o broasca tzestoasa, Mocutza ;)

… iar asta e pisica unei prietene, care mi-e tare draga… singura pisica cu strabism, pe care am vazut-o vreodata  :)

 

Si ei au pisici in viata lor: psipsina, virusache, tiberiu, vero, redsky, scorpio, rokssana, valentina, tot vero