Posts Tagged Dimineata

duzina de cuvinte – exista un loc…

Posted by on Saturday, 17 March, 2012

Exista un loc, acolo in trecut, pe care nu-l pot lasa in uitare… exista un loc unde gandul imi zburda zambind, ori de cate ori simt miros de micsunele… senzatie violet, lacrima de tacere in cadere libera peste negura diminetii primei nopti de amor… exista un loc, acolo in sufletul meu, pe care nu pot si nu vreau sa-l uit… si exista un alt loc, real, pe langa care trec in fiecare zi… de cateva zile, locul acela s-a umplut de flori violete de micsunele, de miros proaspat si zumzet de albine, iar mireasma acestui loc real, ma duce cu gandul, in fiecare dimineata, la locul din sufletul meu…

 

Alte duzine gasiti si la ei: psi, mushotoku, carmen pricop, vero, abbibal, anacondele, genoveva, scorpio, dragosteoarba

daruri pentru maine

Posted by on Monday, 19 December, 2011

Sunt o moneda de schimb… sunt spaga pe care o dai fanteziei, îngerul cu aripi negre sunt… destramarea ta și gândul tău subversiv, obsesia de fiecare dimineață, când îmi cobor decolteul pe podeaua vieții privind îngândurată spre o pată gri pe care destinul și numai el ar putea să o determine să-mi tai, o dată măcar, calea… să-mi fi dar pentru mâine… pentru o zi… pentru cândva… rămâi dorința mea secretă și lumina de la capătul tunelului, când calc desculță peste spinii ce i-am pierdut în urmă… am să mă opresc în fiecare zi, în fiecare moment, în fiecare clipă, pe buzele tale, ca un surâs, ca o șoaptă, ca un dar… și-am să mă preling pe buzele tale… până mă vei înghiți…

 

cuvinte din trecut – NU poluarii fonice

Posted by on Sunday, 4 September, 2011

Pentru ca tot traiesc intr-o continua poluare fonica si am spus-o de foarte multe ori prin blogul meu, azi mi-am propus sa repostez postul acesta, scris in urma cu doi ani :)

tipa-350

Monday, 2 November, 2009

Visez la o clipa de liniste… macar una. Dar pentru asta exista concediu si un loc linistit si lipsit de fitze, unde ma retrag pentru a-mi incarca bateriile.
Locuiesc in piata, in Piata Centrala, unde, chiar de esti surd tot ai sanse sa auzi ceva. Parca si musca bazaie mai tare in piata. Indiferent de anotimp, zgomotul este cam acelasi… In puterea noptii, cand somnul iti este dulce si visele incep sa incolteasca, auzi un strigat, dupa care incep altele: “ba, unde ti-ai parcat masina”, “Faneleeee, ce toneta ti-ai luat ma?”, “Nelule, ai venit de ieri? Cum merge piata?”. Asta se intampla pe la ora 4.00, cand vine taranul cu marfa, la oras. Se tipa ca pe batatura, asa sa simta oraseanul de la bloc, cat este taranul de gospodar… Apoi incep masinile, frane, un motor care se incapataneaza in fiecare dimineata sa porneasca (ma gandesc, uneori, ca omul vrea sa se razbune pe cineva, ambaland motorul ala in dusmanie)… Apoi suna ceasul din bucatarie, alarma de la telefonul meu, alarma de la telefonul sotului meu… Afara incepe cearta pe locurile de parcare, pe mesele de plastic… injuraturi care mai de care mai variate si pline de consistenta, o manea care va rula toata ziua, pana o invata toata piata sau ajunge sa te obsedeze… Ma integrez in zgomotele strazii si ajung la munca. La munca este cea mai mare poluare fonica, in sala de sport, 6 ore pe zi, suport tipetele a sute de copii, tipete care mi-au afectat intr-o oarecare masura auzul, astfel incat nu ma mai deranjeaza zgomotele puternice, cat ma deranjeaza cele soptite… Si cand crezi ca ai scapat de zgomotul de la munca si cel de pe strada, ajungi acasa si vrei sa ai macar o ora de liniste, sa recuperezi ce-ai pierdut peste noapte, dar vecinul din dreapta isi gaureste peretii, caci renoveaza apartamentul, pe scara, la etajul 2, un vecin isi pune cablu TV sau net… alta bormasina, vecinul din stanga are TV-ul dat la maxim si asculta “Taraf”… Vecinul de deasupra piseaza usturoi si ii tarsaie papucii pe gresie, cainele vecinilor de dedesubt este singur acasa si latra… Se lasa seara, vecinul inceteaza cu spartul si gauritul, stapanii cainelui au venit acasa, taranii isi strang marfa si se pregatesc de plecare… Ma bag in pat, sperand ca voi dormi linistita, macar pana se intorc taranii… dar, am uitat, locuiesc in Piata Centrala, la 50 m, in fata geamului este un Casino, unde incepe viata de noapte. Incep sa vina cocalarii si pitipoancele, cu masini care mai de care, fac cerculete in mijlocul pietii, iar pitipoancele se miorlaie si chicotesc atat de tare, sa se faca auzite.
Incerc sa numar oi, sa desenez cerculete imaginare in care sa scriu cifra 99 (parca asa am auzit la o emisiune psiho)… sau ce lectii am mai luat… In zadar mi-e somn de nu mai vad, daca urechile imi sunt invadate de zgomote.
Intr-un tarziu adorm, de la oi… de la cerculete…” Marineeee cum merge varza bre?”… V-ati dat seama, s-a facut iar dimineata… Curand incepe si campania electorala :(
Poluarea fonica face parte din viata, din cotidian. Pentru liniste exista concedii, iar daca nu esti snob si fitos, gasesti locurile care sa-ti satisfaca nevoia de liniste.

 

Au mai repostat: psipsina, tiberiu, lotusull, vero, dagatha

duzina de cuvinte – somnul

Posted by on Saturday, 6 August, 2011

Azi trebuia sa merg la Bucuresti, la ziua unei fetite, asa ca m-am trezit de dimineata, m-am spalat, m-am aranjat, m-am “impopotzonat” si am plecat in cautarea unui cadou potrivit varstei ei, de fetita care implineste 7 ani. Am colindat ceva dupa cadou, pentru ca, in orasul asta, nu prea ai multe variante. Am gasit, in cele din urma, ceva care sa ma multumeasca, cat de cat, pe mine… Apoi (pentru ca plecarea la Bucuresti s-a amanat) am facut piata, ca era necesar… Dupa ce mi-am umplut o sacosa cu carnuri de pui (piept de pui, carne tocata din piept de pui si ficatei, ca nu stiam ce vreau sa gatesc, asa ca am luat mai multe), mi-am adus aminte ca as manca peste, de ceva vreme… dar nu orice fel de peste, as manca peste proaspat( viu daca se poate), dar nu caras, crap sau fitofag, ce gasesc mai mereu in piata, ci ceva fara solzi: salau, somn, somon (asta e foarte scump si rar, pe la noi)… am  trecut prin hala, sa ma uit de peste. Am gasit somn, asa ca m-am decis sa cumpar unu (20 lei/kg)… am inceput sa ma uit foarte atent la pestii din galantar, sa vad care mai are suflu, deoarece ma feresc sa iau peste care nu mai misca, de teama sa nu fie vechi si sa aiba vreo bacterie… In cele din urma, l-am vazut pe unu dintre ei, cum da din gura “elefantin”, rugandu-ma, parca, sa-l iau acasa. Cu glas pios si zambet abia schitat in coltul gurii, am rugat-o pe vanzatoare sa-mi de-a pestele care da din gura, punand accent pe “da din gura”, ca sa inteleaga ca e singurul peste foarte proaspat (ceilalti aveau deja ochii tulburi). Vanzatoarea mi-a tras o privire taioasa, de un caprui mat si fruntea incretita de nervi, mi-a aruncat pestele intr-o punga ( care s-a rupt si a trebuit sa mai puna alta) si apoi mi-a zis cu un glas taios: “ 42 lei, adica 420 lei vechi… aveti?”… Zambetul mi-a impietrit in coltul gurii… il luam, oricum il cumpram, nu aveam incotro, la o asa privire si la un asa ton…

Acasa, dupa ce m-am “despopotzonat”, m-am spalat si am intrat in hainele de bucatareala, m-am apucat sa studiez pestele… desi intrase in colaps, era inca viu… ce puteam sa fac? Trebuia, totusi, sa-l ucid, altfel mai aveam de asteptat pana moare singur. Am pus mana pe un cutit si am inceput sa-l alerg prin chiuveta, ca era foarte alunecos si nu se lasa neam tinut cu mana, incercand sa faca dresaj cu mine… dar nu i-a mers, ca mi-a venit ideea sa folosesc prosoape de hartie, pentru al tintui locului pe tocator… Apoi, dupa ce l-am potolit, l-am bucatit pe tocator, l-am pudrat cu sare si l-am bagat in frigider. Pana diseara incerc sa inventez un preparat din somn si dau comanda si de-o canistra de vin alb :)

Desi eram hotarata sa nu mai particip la “Duzina de cuvinte”, in semn de protest ca psipsina si papagigli s-au solidarizat si nu mai participa, desi ei sunt initiatorii acestui joc, azi mi s-au potrivit cuvintele si nu m-am putut abtine :)… si, plus de-asta, am scris in semn de respect pentru cei care au continuat duzina: vero, virusache, valentina, redsky, sara

duzina de cuvinte- o noapte la balta

Posted by on Saturday, 18 June, 2011

Fusese o zi foarte calduroasa, de august. Invitatia la balta o acceptasem fara a sta pe ganduri… Era spre seara. Un soare mare si portocaliu, se ascundea dupa dealul inalt, aruncand limbi de foc catre cerul indigo. Din stufaris se auzeau aripi de rate salbatice, croindu-si drum catre cuib. Noaptea se asterne in tacere, peste balta, peste deal, peste ape… peste noi… Doar undita, aplecata peste balta, se mai vedea, in lumina lunii … Am adormit in cantecul subtirel al greierilor si oracaitul broastelor… Nu stiu cat am dormit, stiu doar ca, spre dimineata, m-a trezit un miros ademenitor, care m-a tentat sa ma ridic, de pe salteaua pneumatica, pentru ca nu i-am putut rezista. Fara nici un cuvant, m-am indreptat spre smochin, caci de acolo venea mirosul.. era mirosul inconfundabil de cafea la nisip, facuta de Horatiu, dupa o reteta turceasca :). Soarele a inceput sa se ridice si odata cu el, balta a prins viata si culoare.