Posts Tagged Dea

De ce?

Posted by on Sunday, 22 March, 2009

Ieri am văzut un sinucigaş… îşi tăiase venele la mâna stângă, în zona Rosetti… a fost urmărit, până la Universitate, de un domn care a anunţat salvarea şi a încercat să-i dea primul ajutor… Erau urme de sânge şi în pasaj, aşa am ajuns şi eu în faţă sinucigaşului, care era în spasme, întins pe o bancă… lângă el era un tub cu ceva prafuri, iar din buzunar i-a căzut , în balta de sânge care se formase, un briceag… Am întarziat doar 2 minute lănga el… era un baiat la vreo 22-25 ani… ce l-o fi împins să-şi ia viaţa?… Salvarea a venit imediat… Am plecat unde aveam treabă, cu gândul la tânărul sinucigaş, pe urma picaturilor de sânge… mi-au dat şi lacrimile sau era din cauza vântului?… nu mai ştiu… Sper ca băiatul să fi fost salvat şi să-şi dea seama ce greşeală a făcut.
Mergând mai departe, mi-am amintit ceva din trecut, de care n-aş fi vrut să-mi mai amintesc.
În urmă cu 17 ani, prin1992, eram studentă, anul I… stam în cămin. Prin semestrul II, ne-au desfiinţat duşurile de pe paliere şi a trebuit să folosim duşurile din subsol… De atunci am început să am un coşmar (recunosc că mi-e frică de subsoluri)… visam că cineva s-a spânzurat în subsol, la duş… visam asta în fiecare noapte aproape…
Înainte de Paşti am mers acasă, le-am spus şi mamei şi sorei… au luat-o drept o nebunie de-a mea… dar coşmarul (devenise deja obsesie) a continuat să mă chinuie.
Eram în luna mai, cumva la începutul lunii, nu mai ştiu exact… Am jucat tenis cu Alexandru, de dimineaţa pe la 7.00 până pe la 11.00, apoi ne-am dus să ne odihnim… Pentru restul zilei aveam program separat. Eu am ales să plec la ştrand, era foarte cald şi ştrandul se deschisese de la 1 mai. Am plecat la ştrand pe la 14.00 cu doi colegi, cu maşina unuia dintre ei… N-am stat foarte mult la plajă, n-am avut stare… Pe la 15.00, am început să mă agit… o stare de nelinişte m-a cuprins, m-am îmbrăcat să plec, n-am mai aşteptat colegii, am plecat cu tramvaiul… trebuia să ajung repede la cămin, simţeam că mă sufoc.
Am ajuns la camin… Era linişte, prea multă linişte, ca o apăsare… Am intrat în cameră, am făcut câţiva paşi, apoi am auzit un ţipăt sfâşietor, de undeva de la etajul superior… Am ieşit în fugă din cameră, la fel au făcut şi alţii din alte camere… Pe lângă noi a trecut poliţia, în mare grabă…Am aflat că Nicoleta s-a spânzurat în camera unei colege… Nicoleta, o colegă din anul III, cu care mă întâlneam numai la duş… Am fugit pe scări cu răsuflarea tăiată. Am vrut să intru s-o văd, dar poliţia nu-mi dădea voie.
-Domnişoară, nu e voie să intraţi până nu luăm amprente!
-Dar trebuie… trebuie neapărat s-o văd…
-Nu  întelegi că nu ai voie?
-Trebuie s-o văd…să scap de obsesie…
La insistenţele colegei mele de cameră, care le-a explicat că am un coşmar de ceva vreme, m-au lăsat să mă uit din uşă… Am văzut-o, era îmbrăcată în alb, fustă lungă şi bluză albe, desculţă… era spânzurată de o ţeavă cu un cearceaf, lângă fereastră… capul ii era plecat într-o parte, era palidă… parcă dormea cu un zâmbet pe buze…Mi-a atras atenţia cercelul din urechea stângă, care strălucea în lumina de la geam… Mi-a rămas în minte doar cercelul ei din urechea stângă, singurul care părea că are o sclipire de viaţă.
Mi-a fost greu, o perioadă, să mă obişnuiesc, cu gândul, că n-o voi mai întâlni pe Nicoleta la duş… în schimb coşmarul, obsesia au dispărut…
Sinucigaşul de ieri mi-a adus aminte de Nicoleta… nu ştiu nici acum ce a determinat-o să facă acel pas…DE CE?

Viaţa e frumoasă şi merită trăită atât cât îţi este dată!

Şi uite cum văd eu viaţa frumoasă…aşa cum o prezinta Igor Krutoi :)

Culori

Posted by on Friday, 13 March, 2009

Liniştea naşte suflete mute, iar din alb se pot ivi culori… aşa spuneam cu ceva timp în urmă, de curând am văzut un nick-name  “AudCulori”  sau  “VădSunete” , iar de aici mi-au venit multe gânduri. Astăzi m-au tot frământat lucrurile astea… m-am tot gândit, cum i-aş explica unui orb cum arată o culoare?… Am ales câteva culori, pe care, eu, aş putea să-l fac să le vadă.

Albastru, i-aş lua mâna şi i-aş băga-o în apă, l-aş pune să miroasă apa… în apă liniştită şi i-aş spune că aşa este cerul… apoi aş vărsa apă, în felul ăsta ar auzi culoarea…
Roşu, i-aş da să pipaie un trandafir şi să-l miroasă.
Galben, i-aş pune în mână nisip  să-l miroasă… sau mălai sau spic de grâu…i-aş spune că aşa este soarele…
Alb, i-aş pune în mână zăpadă şi vată şi l-aş pune să miroasă… i-aş spune că aşa sunt norii, albi şi umezi…
Gri, i-aş pune în mână un metal şi i-aş pune să-i dea drumu , ca să audă culoarea… i-aş spune că ploaia e gri.
Lila, i-aş da flori de liliac…
Verde, i-aş pune în mână iarbă, l-aş pune s-o miroasa… i-aş spune că iarba e verde, frunzele sunt verzi… primăvara e verde şi are toate celelalte culori…
Negru, i-aş da o mână de pământ…să miroasă… i-aş spune că aşa e noaptea…

Voi cum i-aţi explica unui orb culorile?
Nu, n-am luat-o razna…mi-am luat o porţie de linişte sufletească, iar liniştea asta arată cam aşa:

O carte pe luna- “Omul care râde”

Posted by on Tuesday, 3 March, 2009

Cu trei săptămâni în urmă, căutând ceva de citit, am dat peste cartea “Omul care râde” de Victor Hugo. Uitasem de existenţa ei… uitasem că am cărţi cumpărate şi necitite… şi pentru că am deprins un obicei (din familie) de a-mi nota la începutul cărţii, data când am achiziţionat-o, am constat că era de aproape 2 ani în bibliotecă (28.05.2007), iar eu am continuat să cumpăr alte cărţi… aşa că, în urmă cu trei săptămâni, m-am apucat s-o citesc… Am purtat-o după mine, citind doar în orele libere  de la şcoală şi, uneori, seara înainte de culcare… Ar trebui să-mi fac mai mult timp pentru citit.
d9e4b54f36916f83b356fe6e5d54d5a7
,,Omul care rade”
E povestea unui copil al cărui chip a fost mutilat pentru a nu mai putea fi recunoscut. Această practică era întâlnită în istoria vechilor monarhii şi folosită de regi prin intermediul unor executanţi obscuri, bandele de ,,comprachos” în scopul îndepărtării unor rivali incomozi. În acele vremuri, Lordul Clancharlie moare în exil, după ce refuzase să renunţe la convingerile sale republicane. Fiul şi moştenitorul acestui om considerat rebel de către regii restauraţiei trebuia şi el să dispară din orizontul politicii engleze.”Şi metoda cea mai a fost aceea a vânzării lui unei bande de comprachos care i-au pus pe faţă, din primii ani ai vietii, pecetea grotească, monstruoasă a râsului perpetuu.” Părăsit, în goana lor de această bandă, copilul va găsi în braţele unei femei moarte o fetiţă… Ocrotind-o de iarna năprasnică în propriile haine, băiatul va ajunge la cabana ,, filosofului vagabond Ursus” . ,,Aici, Gwynplaine şi Dea, fetiţa oarbă vor gasi adăpostul pe care o lume întregă li l-a refuzat” . Cei doi se vor îndrăgosti. Traiul linistit le este însă întrerupt de un fapt neaşteptat. Gwynplaine este recunoscut ca fiind Lordul Fermain Clancharlie şi aruncat în mijlocul societăţii înalte engleze, fascinantă dar viciată în interior. Regina e cea care se foloseşte de Gwynplaine pentru a se răzbuna pe frumoasa Josiane, sora sa nelegitimă, unindu-i pe cei doi, frumoasa şi mutilatul prin căsătorie.O poveste plină de intrigă dar mai ales sensibilitate, un subiect care te ,,prinde” şi istoria acestui “decăzut” fac din “Omul care râde” o carte ce merită citită.

De Dragobete

Posted by on Tuesday, 24 February, 2009

Iubeste-mi mainile…
de Elena Farago

Iubeste-mi mainile si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe
In care n-au stiut sa-ti spuna
In care n-au putut sa-ti dea
Atat cat ar fi vrut,
Atat cat poate doru-ti cere
In dragostea,
In indoiala
In deznadejdea unei clipe…
Iubeste-mi mainile si ochii.

Si iarta-le nevruta vina
Ca prea tarziu venira-n cale-ti
Si prea curand se duc de tot….

Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca in curand n-am sa-ti mai pot
Aduce-n maini
Si-n ochi
Durutul,
Tarziul zambet de lumina …

alint, răsfăţ şi iar alint
ovidiu oana-pârâu

alint, răsfăţ şi iar alint
ochii şi gura nu mă mint
braţ după gât, freamăt de pântec
şi între coapse ca descântec
loc de păcate ce absoarbe
pătrund adâncurile-i oarbe
tu taine îmi oferi ritmate
sărut din buzele rujate
arsuri de sâni, icniri şi scâncet
prin pori ardoarea varsă plânset
izbiri de val ce-aduc furtună
duet de gemete răsună
în ritmurile-ameţitoare
de trupuri vii, fremătătoare
un ceas, o noapte, cine ştie ?
stârniţi de ritm şi frenezie
fiorii-n pântec nu ne mint
alint, răsfăţ şi iar alint

Definitia iubirii
Romeo Morari

Tu esti asemeni cupei din stravezii cristaluri
Cu incrustatii pure si unduiri usoare
Din tine pot sa soarba, in sacre ritualuri
Si gurile pagane si cele-ncepatoare.

Tu stii s-ascunzi in tine, ca intr-un tabernacol
Extazul si durerea – impreunare grava,
Cand sarutarea-ti darui se-ntampla un miracol:
Veninul pare dulce, si-ambrozia otrava!

Iubire,vis trandafiriu
Mariana Kabbout

Iubire, vis trandafiriu…
Cum aş putea să te descriu?

Eşti inocenţa unui zbor,
Copil atoateştiutor,
Felină ne-mblânzită-n veci,
Limanul undelor prea reci,

Freamăt şi anotimp torid
Într-al femeii trup candid,
Al apei murmur cristalin,
Talaz şi foşnet de satin,

Seva fiorului plăpând
Din gând pe buze-alunecând
Şi prea puţini mai ştiu că ai
Pe vârful degetelor, rai…

Iubire… nu-i cuvânt născut
Să-mi spună când ai apărut,
Cum n-au ştiut nici cei dintâi
Când vii şi cât ai să rămâi…

Săracă-mi este slova, ştiu…
Cum aş putea să te descriu?
Numele tău de unde vine?
Iubire, vis trandafiriu,

Eu te-am găsit?..sau tu pe mine?