Posts Tagged Daca

sfarsit

Posted by on Saturday, 20 August, 2011

Macar de-ai fi incercat sa ma-ntelegi…de-ai fi facut un minim efort si m-ai fi ascultat… macar de-ai fi avut rabdare… azi totu-i pierdut, chiar daca nu-i uitat, dar e pierdut… stii cum e? ca atunci cand te trezezesti dintr-un vis frumos, intr-un desert pustiu sau in ceata, si nu stii incotro s-o iei si te sufoci… dar orice inceput are si sfarsit… nu ma cauta, nu ma vei gasi… azi s-a sfarsit!

duzina de cuvinte – la mare

Posted by on Saturday, 13 August, 2011

Azi mi s-a facut dor de mare, asa ca ne-am hotarat, in scurt, sa dam iar fuga la mare, ca tot a intrat salariul si e liber si luni ;)… da mai bine sa povestesc ce-am facut in urma cu trei saptamani, cand am fost la mare.

Am plecat, o tura, la mare, pe 22 iulie… intr-o vineri. Drumul a fost plictisitor si a trebuit sa ascult aceeasi poveste, spusa cu lux de amanunte, de vreo 10 ori, de tipa de langa mine, diverselor persoane care/pe care le suna ( daca tineti neaparat v-o povestesc si voua, ca deja o stiu cu tot luxul de amanunte)… Am ajuns, pe inserat, la Constanta… cred ca era ora 21:00, nu mai stiu exact. Am petrecut o noapte frumoasa si calda, la malul marii… intuneric, luna, mare, valuri… Camping Holiday (GPM) unde trag de vreo 10 ani, ofera atat o atmosfera alpina, fiind situat intr-o padurice de salcie mirositoare (rachitica, maslin salbatic), fiind dotat cu casute din lemn, cu prispa (unele si cu mansarda), corturi, umbra… cat si o atmosfera marina: plaja, mare, nisip, scoici… Sambata, m-am trezit pe la ora 9:00… era foarte cald afara. Am mai lenevit un pic, ca tot n-aveam nicio treaba, apoi am plecat sa-mi mai cumpar ceva de mancare, ca aruncasem tot ce mai aveam perisabil prin bagaj. Mi-am luat o cafea, apa, o friptura de piept de pui dezosat si cartofi prajiti si m-am instalat pe terasa din mansarda, pentru a dejuna, privind marea de la inaltimea casutei ;)… Pe la ora 12:00, m-am hotarat sa merg la plaja. Am cautat un loc marginas, sa nu ma deranjeze nimeni si sa nu aud tipete de copii in preajma ( tipete de copii aud si la munca din belsug). Deabia asteptam sa ma intind la soare, direct pe nisip ( nu sunt adepta sezlongurilor) si sa simt cum ma mangaie soarele, pe tot corpul, in bataia brizei… dar mai intai am intrat in apa. Apa era placuta, nici rece, dar nici foarte calda, la vreo 25-26 grade, tocmai buna pentru inot. Am inotat in adanc si m-am balacit pana am obosit, am iesit din apa si m-am intins pe prosop, cu fata in sus, jucandu-ma cu razele soarelui sub pleoape, vreo juma de ora, apoi am intrat iar in apa, la o tura de inot… Plaja incepuse sa se goleasca. Lumea pleca la masa sau la odihna prin casute, corturi… Am iesit din apa si m-am intins pe prosop, pe burta… mi-am studiat telefoanele, sa vad daca m-a sunat careva, mi-am aprins o tigara si am savurat-o cu zambetul pe buze… eram in sfarsit la mare, pe plaja :)… Am pus capul jos si am inchis ochii… auzeam doar cantecul valurilor care biciuia malul, cativa pescarusi… si am adormit… si am dormit… m-a trezit o fatuca care mi-a intins un pliant cu reclama la nu stiu ce marca de nu stiu ce produs. M-am uitat la ceas. Era ora 16:15… m-am uitat la mine… eram rosie- vinetie, pe maini aveam scoici lipite, iar spatele si picioarele ma usturau… parca eram scoasa dintr-un calandru… Mi-am strans prosopul, m-am imbracat si am plecat spre casuta. Nu ma simteam bine, usturimea se intindea pe tot corpul, mai ales pe la incheieturile picioarelor, asa ca mi-a fost foarte greu sa urc si sa cobor scarile de lemn ale casutei, pana la mansarda unde eram cazata. Dupa ce m-am dusat si uleiat, am inceput sa ma analizez: eram rosie ca racul, iar pe mana stanga aveam pete albe ( le mai am si acum) unde fusesera lipite scoicile… un fel de “tatuaj eco”, bronzata cu model :)… Ce sa va spun c-a urmat? In primul rand mi-am anulat sederea pentru urmatoarea zi, l-am sunat pe fiul meu sa-i mai dau niste bani, ca tot plecam acasa ( fiul meu era in Mamaia, la vreo doi kilometrii distanta de mine). Apoi a urmat o noapte chinuitoare, nu suportam nimic pe mine, iar aerul conditionat era pornit si oprit din 30 in 30 minute, dupa cum ma luau frisoanele… mi-era frica sa ma mai dau jos din pat, pentru ca simteam ca-mi explodeaza picioarele, ca se rupe pielea pe mine… iar daca tot n-am dormit, spre dimineata, am plecat pe plaja, macar sa vad rasaritul de soare. Era racoare, chiar frig mi s-a parut, si se adunau nori de ploaie. M-am asezat pe nisip si m-am ghemuit ca un pauper, asteptand soarele sa ma incalzeasca. Cerul a inceput sa se coloreze in nuante de roz… Norii ieseau, parca din pamant in fuioare roz, ca vata de zahar… M-am ridicat si am inceput sa fac poze. A inceput ploaia, maruntel, abia simtita. In departare se auzeau tunete si fulgerele luminau norii… Atunci am avut parte de ceva spectaculos: la rasarit se vedea soarele, ridicandu-se timid din mare, ridicand perdeaua de nori, iar la apus, a aparut curcubeul. A fost o onoare, pentru mine, sa vad, pentru prima data, curcubeul dimineata… Dupa ce am salutat soarele si curcubeul, am mers la receptie sa-mi anunt plecarea, dar as mai fi ramas cateva ore sa mi se mai calmeze arsurile… puteam sta pana la ce ora doream, ca doar, camera, fusese rezervata pentru mine si oricum eram clienta veche si fidela a cestui camping… Doamna asistenta mi-a dat un spray pentru arsuri. Ajunsa in camera mi-am dat cu spray… cu tot spray-ul si m-am intins in pat. Am dormit pana la pranz. Mi-am facut bagajul si am plecat catre casa, gandindu-ma cu groaza, cat am de suferit stand vreo 5-6 ore, numai pe scaun, in autocare… noroc ca, din intamplare, mi-am pus si o fusta la mine, ca altfel nu stiu ce ma faceam daca aveam pantaloni.

… A urmat perioada de “naparlire”… inca mai am piele de jupuit, dar bronzul a ramas la locul lui :)

Dar pozele mi-au reusit cat de cat :)

Peste cateva ore plec iar la mare. De data asta n-o sa mai adorm pe plaja, sper :)

Au si ei o duzina: redsky, tiberiu, virusache, scorpio, sara, vero, valentina, dictaturajustitiei

duzina de cuvinte – practica de schi

Posted by on Friday, 22 July, 2011

pauza pe Slima

Eram in anul I de facultate si asteptam cu nerabdare sa vina iarna si sa mergem in practica de schi. Practica se tinea in Parang… incercam sa-mi imaginez cam pe unde erau muntii astia(invatasem pe la geografie ca Muntii Parang fac parte din Carpatii Meridionali) si ma gandeam ca sunt destul de departe, iar daca n-as fi fost la facultatea asta n-as fi ajuns niciodata acolo. A venit si momentul mult astepatat si, cu emotii si teama, am plecat, cu un tren personal, de noapte (aveam foi de parcurs sau cum le zice, date de facultate), pentru ca trebuia sa ne incadram intre anumite ore, sa prindem un autobuz din Petrosani care sa ne duca la baza muntelui, la telescaun. Drumul a fost lung si obositor, dar asteptam cu nesat intalnirea cu muntele si mai ales cu schiurile. Desi am stat aproape o jumatate de ora pana sa-mi vina randul la telescaun (urcam cate unu pentru ca aveam si bagaj), iar emotiile ma incoltisera si mai tare, mai ales dupa ce am urcat in telescaun si am vazut cum se casca o prapastie sub mine, dintr-o data am simtit ca plutesc in alta lume… de-acolo de sus totul parea ireal… peisajul era de o coloratura greu de exprimat in cuvinte… era un amestec intre aramiul toamnei, verdele primaverii si albul- gri al iernii… un „tablou” pe care nu l-am vazut decat atunci si acolo.
Am ajuns la cabana si ne-au cazat, cate opt, intr-o camera cu paturi suprapuse. Mi-am ales patul de sus, de la fereastra, sa nu ma deranjeze nimeni si sa am priveliste la geam, pentru ca urma sa stam acolo 3 saptamani… trei saptamani de armata :)… inca de a doua zi am inceput “militaria”, cu trezirea la ora 6:00 si inviorarea in zapada… aerul era tare si rece, iar dupa inviorare ai fi tras un pui de somn in camera calda, dar trebuia sa te prezinti la masa, apoi incepeau exercitiile de schi, ca doar de-aia ne aflam acolo. Prima zi am petrecut-o in fata cabanei, cu exersarea catorva elemente de baza in ale schiului: incaltat si descaltat schiuri, intoarceri pe schiuri, coborare in plug, caderi laterale… facusem ceva schi fond in liceu, chiar castigasem locul II si III la doua concursuri asa ca ma bazam pe mine… dar am vazut ca nu-i acelasi lucru, am aflat asta dupa ce am pus prima data schiurile de alpin in picioare. Talpile schiurilor erau mai late decat la cele de fond, iar legaturile erau din alt aliaj; claparii erau grei si butucanosi si-mi imobilizau gleznele, opus celor de fond care erau usori, aveau alta mixtura si imi dau libertate la miscare.
A doua zi a urmat acelasi ritual cu trezirea, inviorarea in zapada, mic dejun, apoi incolonarea si am pornit catre Slima, o partie adevarata… Drumul era prin padure, pe o poteca lata de vreun metru, pe care ne chinuiam sa nu cadem si sa executam ce am invatat cu o zi inainte. Aveam de mers un km pana la partie. Cand se termina padurea, se deschidea o partie mare, lata si alba, cu o cabanuta de lemn, micuta, in fata careia ne odihneam dupa ce urcam partia, urmand s-o luam de la capat. Domnul Visulescu, profesorul de schi, un batran mereu cu pata pusa, avea pretentiea ca noi, niste incepatori in ale schiului, sa avem o tinuta eleganta pe schiuri, mai ales fetele… il auzeam tipand, din cand in cand, din varful partiei: “Cine e domnita cazuta cu cracii in sus?” sau “Vaca, cracaneaza-te!”…
Ne intorceam pe seara la cabana. Prindeam asfintitul jucandu-se printre brazi, lasand in urma intunecare pe zapada sclipitoare.
Prima zi pe Slima a fost obositoare, iar ajunsa la cabana am constatat de ce ma dor calcaiele si tibiile… claparii m-au ros pana mi-a dat sangele (probabil n-am stiut sa-i leg cum trebuie si erau si foarte uzati de la cate generatii ii folosisera)… dupa o asa zi am fi facut un dus cald, pentru ca ne intrase frigul in oase, dar am aflat ca apa calda era numai vineri seara, doar 10 minute. Ipoteza era ca trebuia sa stam nespalate (lucru care mie nu-mi suradea deloc) sau sa cautam o alta sursa de apa calda. Auzisem de la cei din anul II, ca mai jos cu vreo 500 m, este o cabana “Casuta din povesti”, unde contracost, poti face un dus fierbinte , asa ca ne-am hotarat sa plecam, pe furis, la “Casuta din povesti”… Desi auzisem ca sunt lupi prin padure, nu ne-a putut opri nimeni sa mergem sa ne spalam. Am plecat in grup de vreo opt insi, fete si baieti, iar dupa ce am terminat toti de spalat si dupa ce am baut si un ceai fierbinte, in timp ce asteptam sa iasa, pe rand, colegii de la dus, am pornit inapoi catre cabana noastra. Cand am ajuns, ghinion, usa cabanei era incuiata, iar domnul Visulescu era de planton… Am fugit repede in spatele cabanei si am inceput sa dam cu bulgari in geamurile de la parter… niste colege ne-au deschis geamul, am urcat pe un disc de piatra, pus strategic de alti colegi pentru acelasi lucru, de a intra pe geam, am urcat in camera lor, apoi am tulit-o in camera noastra si ne-am bagat diresct sub paturi… in urmatoarele 5 min., domnul Visulescu era la noi in camera, iar noi ne prefaceam ca dormim. Escapadele la “Casuta din povesti” s-au repetat de cateva ori in cele trei saptamani petrecute acolo, nu numai sa facem dus, ci si pentru un ceai fierbinte sau o cafea (la cantina se servea doar ceai de zahar ars, in care pluteau pete de grasime, din cani nespalate suficient de bine)… Ma intelegeam foarte bine cu un coleg de la facultatea militar-sportiva, Cristian, cu care imi placea sa merg la “casuta din poveste”, pentru ca simteam in siguranta si era foarte amuzant :)… In ultima seara, am stat mult afara, in fata cabanei, pe o banca de lemn si am povestit vrute si nevrute, cu Cristian… Aerul era curat si si rece, cerul era senin, iar de acolo de sus, din varful muntelui, stelele pareau mai aproape, iar in vale se vedeau luminitele caselor, ca niste licurici… A doua zi, studentii de la facultatea militar-sportiva, urmau sa plece… pleca si Cristian, asa ca ne-am luat ramas bun si la despartire m-a strans in brate, ca pe-o sora, si am primit cel mai cald sarut, pe frunte, intr-o noapte rece de decembrie :)

…cu Cristian

si ei au cate o duzina : psipsina, scorpio, dagatha, redsky, sara, papagigli, vero

in sfarsit ploua

Posted by on Sunday, 17 July, 2011

sursa foto

Vacantele de vara mi le petreceam la tara, la bunicii din partea mamei… acolo puteam privi cerul cat e ziulica de mare, pentru ca intotdeauna am fost fascinata de nori… pe la 6 ani incepusem deja sa le spun bunicilor cand o sa ploua… aveam semnele mele… erau nori trecatori, care nu prevesteau ploaia, din care eu imi cream povesti, erau nori care imi aduceau in nari miros de ploaie si atunci ploua(am simtul olfactiv foarte bine dezvoltat).
Imi aduc aminte (cred ca aveam 7 ani), eram la tara, stam cu mamaia in curte pe un pres, la umbra salcamilor…ea cosea ceva , iar eu priveam norii, printre frunzele copacilor si deodata ii zic:
-O sa vina ploaia… ploaie de-aia care umple santurile… ne lasi sa alergam prin santuri si pe sosea?
Mamaia s-a oprit din cusut, s-a uitat pe cer si, mirata, m-a intrebat:
-De unde stii c-o sa vina “ploaia care umple santurile”?(este vorba de ploaie torentiala)
-Pai miroase a ploaie si a pamant ud… si uite acolo la casa din fata…vezi “carul cu boi”?
-Ce car cu boi vezi tu copila?
-Carul ala…inainte sa vina “ploaia care umple santurile”, acolo sub streasina casei se “picteaza” asa cu apa un car cu boi, uita-te mai bine sa vezi(era imaginatia mea,dar si acum vad cu ochii mintii “carul cu boi”). Se uita mamaia, nu stiu daca vedea ce vad eu, dar ma aproba caci in urmatoarele minute incepea ploaia…”ploaia care umplea santurile”… iar eu o zbugesc la fuga in talpile goale, pe asfaltul aburind… Ridic fata catre cer si deschid gura larg sa-mi picure ploaia, sa-i simt gustul de pamant si metal si gri (la mine gustul are miros si culoare :) )… Apa imi curge siroaie pe fata, pe gat, pe spate, dandu-mi fiori placuti… imi prind poalele rochitei cu o mana si o rup la fuga prin santul plin cu apa de ploaie, chiuind de bucurie, fara nici o grija, uitandu-ma in urma mea cum se formeaza valuri… Apa e calda si simt sub talpi pamantul moale si cleios, cum intra printre degete…

Azi, in sfarit, a plouat. Am stat la fereastra si-am privit stropii mari si repezi care se spargeau de asfalt… Imi ardeau talpile sa ies afara in ploaie si sa trag o fuga ca in copilarie… sa stau cu gura cascata catre cer si sa simt gustul ploii… am ramas tintuita la fereastra cu un zambet pe fata… ploaia imi face bine, ma linistesate, ma elibereaza, ma protejeaza, ma fascineaza… E ca un balsam pentru sufletul meu. :)

duzina de cuvinte – dor

Posted by on Saturday, 16 July, 2011


De cateva zile mi s-a facut dor de un loc… un loc unde am ajuns doar de trei ori in viata mea si unde nu cred ca voi mai ajunge vreodata (cine stie)… la casa parinteasca a tatalui meu, undeva in judetul Galati, comuna Radesti (nu stiu daca era comuna sau sat)
Cred ca aveam 4 ani cand am fost prima data acolo (poate am fost si cand eram mult mai mica, dar nu stiu eu), apoi am mai ajuns pe la 6 ani, iar ultima data am fost acolo, cand aveam 18 ani. Ultima data am stat doua zile, nu-mi aduc aminte foarte multe, dar am amintiri de la 4 si 6 ani, care sunt inca vii in mintea mea.
Mergeam cu trenul personal de la Galati pana la… nu stiu cum se numeste gara unde coboram, era alt sat: Docaneasa sau Balabanesti?… in fine, stiu ca era mult de mers. De la gara o luam peste un camp verde plin cu maci si albastrele… ici colo cate o papadie isi scutura puful la prima adiere de vant. La litiera padurii curgea un rau… mama spunea ca acel rau curge in “amonte”. La inceput n-am inteles cum vine treaba cu “amontele”, pentru ca oricum nu stiam cum trebuie sa curga un rau, stiam doar ca trebuie sa curga si atat, dar imi placea cum suna cuvatul :)… dupa ce treceam podul, drumul o taia in padure, iar cararea care ducea catre padure era impanzita, pe margini de stupi, pe unde trebuia sa trecem cu mare atentie si in mare graba, ca nu cumva sa ne incaiere albinele. Cand ajungeam in padure, deja eram intr-o alta lume… era racoare, umbra si triluri pe pasari… mirosea a proaspat, a tamaie si smirna ( de la tataie stiam de smirna, fiind tarcovnic la biserica, imi povestea despre tamaie si smirna, ce inseamna fiecare… despre smirna imi spusese ca este “jertfa naturii, adusa lui Dumnezeu prin omul dreptcredincios” sau ca este “simbolul cuminteniei si intelepciunii”, de aici si expresiile: “ sa stai cuminte smirna” sau “ a tacut smirna” :)
Traversam padurea cu ceva emotii, caci in drumul nostru puteam intalni mistreti (intr-o zi, la plecarea de acolo, ne-a tait calea o scroafa cu purcelusi dupa ea). La capatul padurii se intindea satul. Trebuia sa urcam o panta cu pamant nisipos, pana la casa bunicilor. Casa era pe deal, iar de acolo se vedea tot satul. In curte erau trei case: o casa mica, cu o singura camera, in care locuia mamuta (asa ii ziceam noi mamaiei din partea tatului), mai era o casa mica, care era bucataria de vara, dar avea si pat acolo, iar dincolo de un gard care despartea curtea, era o casa mare, cu mai multe camere inalte si vopsite in verde, cu o gradina mare in care erau legume, flori si pomi fructiferi (imi aduc aminte de gutui, care faceau niste gutui mari, galbene si zemoase, dulci acrisoare), iar langa casa erau doau tufe de iasomie, de o parte si de alta a scarilor. In casa aia mare locuia sora cea mare a tatalui meu, cu familia ei… nu mai stiu cati copii avea, imi aduc aminte doar de trei baieti, verisori primari, care erau la vremea aceea acasa, fiind apropiati de varsta cu mine.
Nu aveam niciun prieten la Radesti, asa cum aveam la bunicii din partea mamei, unde mergeam in fiecare vacanta, dar nici nu aveam vreo nevoie… Verisorii mei, desi erau in vacanta, aveau de munca, ca asa este la tara… Li se da munci usoare, cum ar fi insiratul tutunului, pentru ca din asta isi castigau existenta: plantau tutun, il culegeau, il insirau si uscau la streasina casei, apoi il vindeau… Eram fascinata cum, verisorii mei, insirau tutun pe niste sfori, cu un ac mare din sarma, strapungeau mijlocul frunzei, pe nervura aia groasa din mijloc, apoi conduceau cu mana frunza, pe ata de canepa, avand grija sa n-o rupa… Eram fascinata cu cata indemanare si rapiditate faceau ei lucrul asta, iar eu deabia reuseam sa insir o frunza cand ei deja insirau 7-8, fara sa le rupa, caci m-au invatat si pe mine sa insit tutun :)… e drept ca dupa asa munca ramaneau si urme, pe termen destul de lung: degetele erau maro dar imi placea mirosul amar al frunzelor de tutun… imi mai placea sa merg in vale la cismea, de unde lua toata lumea din sat apa. Era o cismea cu apa de ivor, cu un jgheab mare si tubulatura mereu varuite si curate. Acolo am cunoscut-o pe Misandra, o fetita blonda, cu parul strans in doua cozi groase, cu ochii albastri, gura mica si rosie si multi pistrui pe fata… locuia putin mai la vale de casa bunicilor mei… Avea in curte un cais mare, care facea niste caise rosiatice, mari cat palma (nicaieri n-am vazut caise asa mari), iar de o creanga a caisului sta atarnat un scranciob(acolo am auzit pentru prima data ca leaganul e un scranciob si am incercat sa-mi explic cuvantul… explicatia a fost: scranciob vine de la scancet, pentru ca atunci cand un bebelus scnaceste, trebuie sa-l legeni ca sa se linisteasca)…
Azi mi-e foarte dor de locul ala si imi pare rau ca nu am nicio poza cu casa, cu curtea, cu privelistea de acolo de sus, din varful dealului… cu cismeaua din vale…mi-e dor de rochita bleu, pe care era brodat un copil care tinea in mana trei baloane colorate diferit… rochita care mi-a fost tare draga si pe care am purtat-o pana atunci, la Radesti, pentru ca acolo si-a gasit si “sfarsitul”, intr-o dupa amiaza, in vizita la niste rude, in incercarea de a muta un scaun proaspat vopsit maro, cand mi-am patat poalele rochitei cu vopsea si ceva dulceata de cirese pe piept… Mi-e dor de padurea cu miros de proaspat, de raul care curgea in amonte , de campul verde impanzit cu maci si albastrele, pe care am vazut primul curcubeu… cel mai frumos curcubeu, mare, rotat cat era campul de lat…

Si ei detin aceeasi duzina de cuvinte, dar in alt stil :) : psipsina, papagigli, scorpio, virusverbalis, valentina, alberto, vero,eclipsa de marte, dagatha, lotusull, redsky2010