Posts Tagged Cum

omul de zapada

Posted by on Monday, 9 January, 2012

N-am ami vazut om de zapada, asa cum il faceam noi in copilarie… n-am mai vazut copilarie asa cum am avut-o eu… n-am mai vazut nici iarna asa cum era odata… am intalnit cativa oameni de zapada in ultimii 3 ani…

     Om de zapada facut in curtea interioara a scolii- ianuarie 2010
         Om de zapada- in curtea bisericii- ianuarie 2011

Cu doi ani in urma au aparut “oamenii de zapada” sin plastic luminat, al fel ca si alte animalute… e plin orasul de astfel de animalute si omuleti ( spre bucuria celor mici, care asa vor crede ca arata un om de zapada)

… anul asta n-am avut zapada, dar sper ca pana la sfarsitul lunii sa vad inca un om de zapada :)

 

Despre Omul de Zapada au scris:

psi,  tibivirusacherokssanaredskycitascorpiodictaturajustitiei,

 

cuvinte din trecut – toamna si vorbe… in capul meu

Posted by on Sunday, 30 October, 2011

toamna si vorbe… in capul meu

This entry was posted Friday, 5 November, 2010 at 16:16

Toamna, amintiri,  castane imprastiate pe trotuar… frunze, flori, culori… Miros de carti proaspat tiparite, stilouri, caiete… rasete, priviri grabite… melancolie, sperante, emotii… cuvinte timide… Noiembrie. Dimeneata insorita de inceput de noiembrie. Miros amarui de toamna tarzie, iar pasii ma poarta prin Bucuresti… orasul in care ma pierd prin multime, atunci cand deprimarea ma cuprinde… orasul in care imi gasesc linistea in ciuda aglomeratiei si zgomotului… orasul in care mi-am gasit si am trait prima iubire… E dimineata. Pasii ma poarta prin Parcul Tineretului. E soare si liniste. Merg incet, doar eu cu gandurile mele. Uneori, cand vreau sa uit de suparari si vreau sa-mi gasesc linistea, ma urc in microbuz si plec la Bucuresti, in Parcul Tineretului, unde petrec cateva ore in “Oraselul Copiilor”… ma plimb, stau pe banca… ma umplu de liniste. Azi a fost altceva… azi mi-am amintit de prima dragoste, desi nu are legatura cu Parcul Tineretului. Soarele se juca prin frunzele rare ale castanilor… Mergeam agale, cu rucsacul in spate, spre Sala Polivalenta. Pe jos covor de frunze galben-ruginii si cateva castane ratacite… Am inceput jocul cu castanele pe asfaltul umed de bruma diminetii. Am dat cu piciorul intr-o castana care s-a rostogolit bocanind… Imi place sa aud castanele bocanind pe asfalt. Am lovit cu piciorul prima castana. S-a rostogolit pana departe.. In minte mi-au revenit vorbe din trecut… un glas placut, vorbe simple spuse de o persoana draga, iar amintirile trecutului mi-au inviat in minte. Noiembrie, candva… apa calda din bazinul “Lia Manoliu” si el… “Esti boboaca, din cate vad. Cum te cheama?”… Chipul lui mi-a aparut in minte… parul ud, ochii caprui si veseli, cicatricea de sub buza inferioara, stanga… Ma asteptase la capatul bazinului, dupa cateva ture de inot. “Ce muzica asculti?”“Daca vorbim de Vivaldi si Chopin, The Police si Queen, am putea vorbi si de Metallica, The Cure, Nirvana… ” castana se rostogoleste in fata mea, bocanind si aducandu-ma pentru cateva clipe la realitate. Am zambit si am mers mai departe. Mi s-a alaturat un caine. Am mers impreuna, el privindu-ma, eu amintindu-mi… vorbe… “Ce faci cand te intorci la camin?”… Se intampla cu 19 ani in urma… cuvinte simple, vorbe pe care nu le voi uita niciodata… prima dragoste… “Stii sa joci tenis?”… “Nu-i nimic, maine dimineata la ora 7, vii pe terenul de tenis. Te invat eu!”… Mai dau un picior castanei. Cainele ma priveste in ochi si imi tine in continuare companie. Pare ca ma simte si vrea sa-mi fie aproape. In gandurile mele se face primavara. Aceeasi voce imi vine in minte: “Rasule, hai la film in Regie!”… Zambesc. Imi amintesc seara aceea de mai… cainele se uita la mine, eu ma uit la el si ne continuam drumul. “Vino, Rasule! hai sa sarim gardul in Gradina Botanica!”… era noapte de mai cu castanii inflorirti. In nari simt mirosul dulceag de flori de castan si de iarba cruda… Vreau! acum vreau!… “Rasule, gandeste-te bine! sa nu-ti para rau mai tarziu!”… Zambesc. Cainele parca imi zambeste si el… Da, a fost prima noapte de dragoste, in Gradina Botanica, sub castani… N-am sa uit nicidata acea noapte.
Vorbe… vorbe simple si dragi… Ma opresc sa-mi sterg o lacrima. Cainele se opreste si el si ma priveste… ne continuam drumul… mai dau un picior castanei… Noiembrie, toamna, fosnet de frunze si bocanitul castanei… soare timid, miros amar de frunze… un caine si multe vorbe in capul meu…

 

vorbe din trecut gasiti si la: psiveroginatibisara,

 

cuvinte din trecut – sufletul din palma

Posted by on Saturday, 10 September, 2011

Asa cum m-am obisnuit de ceva vreme, voi reposta ceva din anii trecuti… jocul a fost initiat de tibi, si mi s-a parut o idee buna, ca cei noi veniti, sa citeasca si ce am scris noi in trecut… azi o sa repostez ceva, ce asteapta lotusull sa citeasca, pentru ca mi-a placut ce-a scris ea legat de subiectul postului meu ;)

Sufletul din palmă

This entry was posted Tuesday, 17 February, 2009 at 16:14

 M-am trezit din somn, mi-e frig, îmi clănţăne dinţii… Cred că au oprit căldura peste noapte. Ma uit la ceas, e 4.45… aş mai avea de dormit o oră, dar mi-e foarte frig… Mă ghemuiesc sub plapumă încerând să mă încălzesc. Nu ştiu dacă am adormit imediat, dar am început să visez…

Mergeam pe stradă, probabil prin Bucureşti, şi-mi era foarte frig. O maşină de culoare închisă a oprit lângă mine, s-a deschis portiera şi un glas cald, bărbătesc şi foarte cunoscut mi-a zis :
-Urcă! Ţi-e frig, văd că tremuri…
Am urcat în maşină… Vocea care mă invitase era a unui om foarte drag mie, omul care mă linişteşte când este în preajma mea, cănd îi aud vocea… M-a luat de mână, iar eu am început să simt căldura care mă copleşea… mâna lui mi-a dat căldură şi linişte…
-Scuză-mă că vorbesc la telefon, e ceva important! mi-a zis…
-Nu mă deranjează, doar, te rog, ţine-mă de mână că mi-e bine… nu-mi da drumu!

…Şi m-a ţinut de mână cât timp am dormit. Am dormit profund şi liniştit, îmi era cald şi bine… Am dormit atât de bine că n-am auzit alarma de la telefon.
M-am tot gândit zilele astea la acest vis… la mâna care m-a încălzit în acea dimineaţă… Ce şi cât înseamnă să te ţină cineva de mână? De ce facem gestul ăsta? De câte ori şi în ce scop facem gestul ăsta?…Da, eu fac gestul ăsta în fiecare zi… e felul meu de a calma…Copiii se calmează dacă îl iei de mână şi le vorbeşti, le dai încredere… mâna te susţine când faci primii paşi, mâna te ajută să să te ridici, mâna îţi şterge lacrimile de pe obraz, mâna împinge leagănul… atingerea mâinii îţi dă primii fiori ai dragostei, mâinile te ajută să comunici cu surdo-mutii… Mâna este sufletul din palmă!
Ţine-mă de mână să-ţi simt sufletul din palmă!

…Şi melodia care m-a obsedat toata ziua AICI .

au mai adus la lumina cuvinte din trecut: tiberiu, vero, psi, cita

La mulţi ani, dragul meu!

Posted by on Saturday, 25 July, 2009

Trebuie să vă spun că azi sunt tare emotţionată… cea mai importantă fiinţă din viaţa mea, cel mai important “bărbat” din viaţa mea, bucaţică ruptă din mine, împlineşte 15 ani. Mihai-Radu se numeşte, noi îi zicem Radu şi este copilul meu.

E drept că, de când a crescut, petrecem puţin timp împreună, aşa că astăzi, de ziua lui, va petrece cu prietenii.

Trebuie să recunosc că îmi este foarte greu să văd cum se desprinde de mine, dar vârsta îşi cere drepturile, iar eu încerc să înţeleg toate astea.

Azi am căutat în “cutiuţa cu amintiri”… mi-am amintit de primul zâmbet ( aşa am facut cunoştintă unul cu altul după câteva ore de când a apărut pe lume), primul scâncet, primul cuvânt,primii dinţi, primii paşi, prima iubire, prima dezamăgire, primul bileţel de dragoste… toate astea parcă au fost ieri.

Hai să ne uităm împreuna la câteva poze… am sute de poze, amintiri care mă fac să zâmbesc :)

scan100042

scan10005 Copilul “atomic”

scan100061Irina, prima iubire… înca din maternitate ;)

scan10007Sonia, cea de-a doua iubire… şi prima dezamăgire :( , acum foarte buni prieteni ;)

scan10008…serbări, grădiniţă, şcoală :)

scan10009 Fotomodel, şedinte foto ;)

scan10010Sport… 6 ani de karate :)

img_04411…în prag de buletin :D

dsc04591 …şi uite aşa a terminat şi clasa a VIII a, a intrat la liceu :)

sany0072Poza asta îmi aduce aminte de prima declaraţie de dragoste, primul bileţel de dragoste pe care l-a primit prin clasa I… de la Ana, fata în gri de lângă el :)…  încă mai păstrez bileţelul pe care l-am găsit,  în buzunarul hăinuţei de uniformă :D

La mulţi ani copilul meu! Să creşti sănătos, să ai minte şi să-ţi împlineşti toate visele şi dorintele!

Reblog this post [with Zemanta]

O carte pe lună- “Defăimarea lui Paganini”

Posted by on Thursday, 2 April, 2009

Luna aceasta vă recomand să citiţi “Defăimarea lui Paganini”- A. Vinogradov…Eu am citit-o în urmă cu 20 ani (este datată de mine în interiorul coperţii 31.05.1989, data achiziţiei)  şi am recitit-o de curând… Dacă v-am stârnit interesul, cu ce veţi citi mai jos, vă urez lectură plăcută!

Nu cred că se mai găseşte în librarii, dar se poate achiziţiona prin anticariatele online.

18122977-1-215_3002

“O carte care prezintă defăimarea de mic copil a geniului viorii: Niccolo Paganini. Cele dintâi sunete, înainte de vioară le-a dat la naşterea lui, într-o casă sărăcăcioasă din Geneva(1782) . După ce i-a descoperit talentul, tatăl micului geniu l-a plimbat prin câteva oraşe din apropierea Genevei cu scopul susţinerii unor concerte. Cu toate că sumele încasate erau de respectat, viaţa lui Paganini nu era roz deloc. Capul familiei pierdea banii la jocuri de noroc iar mânia şi-o vărsa pe nevinovatul şi firavul Niccolo. După concerte ziarele vuiau de zvonuri cum că muzica lui Paganini are legătură cu maleficul iar cel ce manuia arcuşul era diavolul în persoană. Invidia şi teama de a nu-şi pierde caştigurile i-au mânat pe mulţi alţi violonişti să-i stea împotrivă şi să umple presa de zvonuri neadevărate. Ajuns matur, Paganini era o adevărată spaimă pentru violoniştii vremii. Vioara lui scotea nişte sunete ce împietrea auditoriul şi ca reacţie cei mai mulţi îşi făceau semnul crucii. Concertele prin oraşele Italiei adunau sute de oameni dar faima nu parea să rămână favorabilă lui Paganini. În oraşele în care urma să concerteze Paganini găsea afişe care anunţau amânarea evenimentului. Alte afişe îl înfatişau în spatele unor gratii conform zvonului că el ar fi un fost ocnaş ce şi-a ucis nevasta iar ca să scape de captivitate şi-ar fi vândul sufletul necuratului. Ahtiaţi după venituri grase, redactorii ziarelor de atunci anunţau fară jenă,  periodic, moartea celebrului violonist. De fiecare dată, Paganini, trimitea scrisori de dezminţire care erau sau nu acceptate şi publicate. Cu toate că  era de o urâţenie absolută, deseori asemănat unei maimuţe, Paganini îşi găsi totuşi o iubită frumoasă  care urma apoi să-i aducă pe lume unicul său fiu.
O inovaţie adusă viorii a provocat controverse. Paganini prelungise arcuşul şi înlocuise coardele de vioară cu cele de violoncel. În continuare zeci de concerte Îl purtau prin Italia fascinând atât cunoscatorii de muzica cât şi oameni simpli, ai potcoavei, prin muzica însufleţită ce o năştea vioara lui. Tot mai mulţi oameni cu influenţă conduceau din umbră întregul mecanism al nimicirii lui Paganini.  Aşa a ajuns violonistul să fie tratat de nişte medici care în loc să-i îmbunătăţească starea de sănătate i-o agravau dandu-i fel de fel de otravuri. Sănătatea şubrezită părea să nu-l oprească din actul creaţiei iar simţămintele le imprima mereu pe portativ ca mai apoi să le interpreteze într-un stil năucitor. Papalitatea nu era nici ea de partea gigantului viorii. Pentru că nu vroia să cânte în biserici precum ceilalţi violonişti, Biserica a început şi ea să fie părtaşă la destrămarea vieţii lui Paganini.  Această faptă îl punea pe Paganini într-o şi mai mare vrăşmăşie faţă de cele sfinte. S-a ajuns acolo încât, la moartea lui (1840) să nu vrea nici un preot să-i oficieze funerarile iar un ordin de sus obliga oamenii ţării să nu lase ca trupul neînsufleţit să fie înmormântat pe pământul Italiei. Aşa sicriul de zinc a fost ţinut pe o insulă iar apoi, timp de câţiva ani, a tot fost coborât şi ridicat din întunericul pământului. Abia dupa 56 de ani Achillo Paganini, fiul său, a reuşit să-i găasească un loc de-a dreptu` pe veci.
O carte care nu te atrage prin tehnica narativă ci prin subiectul tratat şi interesul pentru cunoaşterea vieţii marelui artist.”

Sursa: Yahoo 360, Andrei