Posts Tagged Corect

mandolina

Posted by on Monday, 7 February, 2011

Aseara am iesit si eu din casa, am fost intr-o scurta vizita. Nimic iesit din comun, multa lume merge in vizite in weekend. Am ascultat muzica, “ne-am dat” pe facebook, am mai citit de aici din blog una alta… atmosfera placuta, asa de casa. La un moment dat, gazda a ales o melodie care ii placea, pentru ca este cantata la mandolina si ii place cum suna mandolina, atunci am spus ca am facut si eu 4 ani de mandolina si… surpriza! A scos o mandolina din dulap si mi-a dat sa cant… Dezamagire, nu mai stiu sa cant, nu mai stiu notele si nu aveam nici pana, macar bagam un “tremolo”, dar m-am bucurat ca pot tine iar in maini o mandolina :)

scan10055

Da, am facut 4 ani de mandolina, din clasa a IV a pana intr-a VIII a, faceam parte din formatia de mandoline a scolii… Mi-aduc aminte cat trebuia sa repet si acasa, dar si la repetitiile de la scoala… primele lectii, cand invatam sa simt corzile si sa invat exact unde trebuie sa apas ca nota sa iasa corect… cate lovituri cu clarineta si linia aia triunghilara de lemn, mi-am luat peste degete, cum ne verifica profesorul degetele, sa avem unghiile taiate din carne si bataturile din buricele degetelor, sa vada daca am lucrat acasa… aveam buricele degetelor numai rani, care uneori sangerau si usturau… iar incheietura mainii drepte, n-o mai simteam uneori, dupa ce treceam de durere, de la atata tremolo… parca il si aud pe tovarasul Calmus : “ mai din poignet( incheietura mainii, partea aia cu alea 8 oase carpiene), sa-ti iasa tremolo ala bine… mai din poignet fetito!”… caiete de muzica, cheia sol, notele desenate ca niste guguloaie cu codita… griful mandolinei desenat, cu corzi si notele asezate pe unde trebuia sa pun eu varfurile degetelor, sa-mi iasa melodiile(trebuia sa-mi desenez ca sa priecep)… e ciudat sa lucrezi cu amandoua mainile, in acelasi timp, lucruri diferite.

Mi-e dor sa cant la mandolina, e asa… simti asa… na ca nu stiu sa explic in cuvinte :( … e ca atunci cand esti indragostit si totul ti se localizeaza intr-un singur punct, undeva in piept, acolo unde zicem noi ca e sufletul… si simti vibratia aia, care iti place dar te si doare in acelasi timp… nu stiu daca intelege cineva, mai bine ascultati cum suna mandolina ;) … iar eu, cred ca ma apuc sa studiez mandolina ;)

E CRIZĂ…ŞI E MULTA!

Posted by on Saturday, 24 January, 2009

Odată cu anul 2009, a început să se folosească tot mai des cuvântul „CRIZĂ”… Am început să cred că este cuvântul cheie, făra el nu se mai poate trăi…

Într-una din zilele trecute am luat taxiul pentru a ajunge în timp util la muncă. Am ales taxiul după tariful scris pe uşă(1,5lei/km,1,5 lei pornirea), făcându-mi socoteala câţi km sunt şi câţi bani am… Am ajuns cu bine la muncă, aşa că l-am întrebat pe taximetrist cât face…

-7 lei!

-7 lei?cum aşa?s-au înmulţit kilometrii?

-Ştiţi… cu criza asta…

E criză? Să mori tu!… Şi e multă să ajungă la toată lumea? gândesc intrigată…

-Păi, e criză? Eu am citit pe uşa tariful, că altfel nu urcam…

-Ştiţi cu criza asta…

-Nu pot să dau atâţia bani… nu am şi chiar de-aş avea n-aş da… Dacă fac socoteala eu plătesc un km jumate în plus… 1,5lei/km X 2 km= 3,0 lei, corect?

-Corect! dar…

-Plus 1,5lei pornirea =4,5 lei… Corect?

-Corect! dar…

-Hai, 5 lei… îţi mai lăsam eu încă un leu… deci 6 lei cu totul, dar 7 lei… un km jumate in plus?

-Aveţi dreptate!

Îi dau 6 lei, ca atât aveam disponibil şi intru grabită în şcoală… Sunt în criză de timp… deci şi eu sunt în criză…

Încep munca, însă după 10 minute, vine domnul administrator şi-mi stinge luminile zicându-mi:

-Ce nu vezi? E lumină afară, se vede… aici se consumă cel mai mult curent…

-E încă semiîntuneric, nu se vede foarte bine… am nevoie de puţin mai multa lumină… copiii au nevoie de lumină…

-Trebuie să facem economie… e criză!… foloseşte mai puţine neoane!

Ok, o să folosesc mai puţine neoane… doar şirul din mijloc… Dacă stau bine să mă gândesc aş putea să reduc ora la 30 minute… O să propun asta in Consiliul Profesoral… Începerea orelor la 9.00, scurtarea orelor la 30 minute, a pauzelor la 5 minute, pauza mare de 10 minute… şi atunci am face o foarte mare economie de curent electric… n-am mai aprinde nici un bec… Dar ar putea să ne sară parinţii în cap(copiii ar consuma mai mult curent acasă), că deh şi ei or fi în criză… Mai târziu aflu de la secretariat că din cauza crizei trebuie să vin cu coala de acasă, ca să trag ceva la xerox(nu mai au voie să ne dea coli pentru cereri iar adeverinţele se plătesc)… E criză!

Spre casă intru într-un market să mai cumpăr un şampon şi o mască de păr. Plătesc şi aştept să-mi pună produsele în pungă… dar nu se întamplă lucrul ăsta. Cer o pungă, iar vânzătoarea îmi arată un afiş:”DE AZI PUNGILE SE PLĂTESC”… te pomeneşti că tot din cauza crizei…

-Dar de ce? Ştiam că punga nu costă, doar nu e prima dată când cumpăr de aici… cum să plec cu produsele în braţe?

-Ştiţi, e criză… aşa a zis patroana, de azi se plătesc şi pungile.

-Te pomeneşti că de mâine trebuie să plătesc şi aerul pe care îl respir în magazin?…

Cumpăr şi punga şi plec, crizată deja de atâta criză… E criză… peste tot e numai criză, cum de n-am văzut?

Mă iau cu treburi prin casă ca să uit de criză. Mă apuc să mai gătesc ceva de mâncare… Dintr-o dată simt înţepături puternice sub coaste, în partea dreaptă… dureri cumplite… Pun mâna pe telefon şi sun o prietenă medic. După ce îi spun ce am mâncat şi ce am băut îmi zice:

-Ai făcut o criză de colică biliară!

-Iar crizăăăă?

-Ai mai făcut altă dată?

-Nuuuu, scuze, dar am auzit astăzi cuvântul ăsta de 100 de ori… cred că de acolo mi se trage…

O zi de criză… am avut o zi de criză şi aşa vor fi toate deacum în colo… Nu mai putem trăi fără cuvântul CRIZĂ… Toată existenţa noastă se leagă de el… Criza e aerul pe care il respirăm, e apa pe care o bem… criza e însăşi existenţa noastră…

Vă doresc CRIZĂ placută în continuare!

Vă las acum ca sunt in CRIZĂ de timp!