Posts Tagged Citi

bucurii de sarbatori

Posted by on Thursday, 29 December, 2011

Copiii se bucura cel mai tare de sarbatorile de iarna, din multe motive:  vacanta, colindele, vine Mos Craciun, primesc cadouri, sunt in centrul atentiei… anul acesta nu l-am vazut pe nepotelul meu Stefanut, de Sf. Stefan… azi, sora-mea mi-a trimis ceva poze cu el si m-am bucurat foarte mult. Stefanut este un copil care nu cere multe, se bucura de orice, poate si de un fir de ata frumos colorat, pentru ca asa a fost crescut, asa cum si fiul meu a fost crescut, sa se bucure de ceea ce i se ofera, de lucruri marunte dar venite din suflet :)… Stefanut a fost foarte incantat si fericit de iia facuta de mama mea ( mamaia lui), pentru serbarea de la gradinita, in care a interpretat rolul de “iedul mic” din ” capra cu trei iezi”, apoi s-a bucurat de cadoul de la Mos Craciun si s-a bucurat foarte tare de tortul facut de mama lui ( sora-mea), de Sf. Stefan… puteti citi toate aceste fericiri pe chipul lui :)…

 

… si ca sa rasplateasca toate acestea, a trebuit sa faca si el ceva… si a “pictat” peretii din sufragerie =))… dar asta va arat data viitoare ;)

cuvinte din trecut – viata ca un joc

Posted by on Sunday, 2 October, 2011

Azi voi reposta doua posturi din trecut, pentru ca au legatura una cu cealalta… Dupa cum v-am obisnuit, acesta este un joc pornit de la Tiberiu, inventat pentru ca noii cititori sa poata citi ce-am scris in trecut ( nu se apuca nimeni sa ia tot blogul la citit, cu exceptia mea si a cititorilor mei).

Prima postare:

VISUL PUZZLE

Thursday, 14 January, 2010

 Mi-am adus aminte de un vis. Am renuntat la el, insa azi mi-am adus aminte si ma obsedeaza.Era un barbat,un barbat pe care eu il cunosc, ne cunoastem. Imi spunea ca: “atunci cand vei gasi ultimele piese dintr-un puzzle, deabia atunci vei fi o femeie implinita”.

Am inceput sa fac puzzle-ul, in vis. Barbatul imi spunea:
“Formeaza privirea, apoi zambetul, comunicarea, atingerea, imbratisarea, sarutul… iar de aici in colo trebuie sa gasesti singura piesele…”
N-am gasit nicio piesa, dar nici n-am cautat-o, am renuntat din start. Dar de azi o sa incerc sa caut si ultima piesa din acest puzzle, pentru ca existenta mea este un puzzle. Ma gandesc ca toata viata mea, ca si a celor din jurul meu, este un joc de puzzle… sau mai multe jocuri, in perioade diferite ale vietii. Pentru ca viata e compusa din dorinte, vise, aspiratii, planuri, obiective… Desi foarte rar imi fac planuri si stabilesc obiective (inafara celor de la scoala care sunt obligatorii si pe hartie), in viata mea reusesc totusi sa am o viziune de ansamblu, sa observ si sa ratin detaliile fiecarei “piese” pe care trebuie s-o asez la locul ei in puzzle-ul vietii. Uneori stau ani intregi si nu reusesc sa fac nici o schimbare, nu gasesc “piesa” potrivita sau nu incerc s-o caut. Alteori iau jocul prea in serios si ma incapatanez sa potrivesc piesele acolo unde nu le e locul. De multe ori ma supar ca nu se potriveste piesa, pentru ca in mintea mea ramane o singura imagine, dar pierd un detaliu. Uneori, un puzzle din viata mea, este o dorinta neimplinita. Si pentru ca acest puzzle nu imi iese, nu trec mai departe, ma incapatanez sa aleg piesele nepotrivite sau, de cele mai multe ori, renunt. Renunt la vise, la dorinte, la relatii… stric puzzle-ul. Insa, o data ce am potrivit si ultima piesa dintr-un puzzle, imi asum si responsabilitatile pentru alegerile pe care le fac, iar aceste vise si dorinte devin realitate.
Deci, de azi incep sa termin puzzle-ul din vis, desi stiu ca imi va lua foarte mult… sau, poate, piesele imi sunt la indemana dar nu-mi dau seama care.

 

A doua postare:

LEGO

Wednesday, 10 February, 2010

 Zilele trecute, neavand ce face, in vacanta prelungita, datorata “codului portocaliu”, m-am apucat sa fac ordine prin lucrurile nefolositoare din casa. Printre jucariile fiului meu, abandonate din cauza varstei, am dat peste un joc LEGO, nefolosit…culmea. Probabil l-a primit la o varsta destul de mica ca sa-l poata folosi, caci pe cutie scria “6-10 ages”, iar piesele erau destul de mici si multe, ca sa poata construi ceva la o varsta mica. Asa ca, din lipsa de ocupatie, m-am apucat sa fac sa fac LEGO, dupa imaginile din “prospect”. Mi-a luat cam o ora, dar am reusit sa construiesc o masina, remorca pentru ambarcatiune si ambarcatiunea. Mi-au mai ramas cateva piese, carora nu le-am gasit locul.

De obicei nu am rabdare sa fac o munca migaloasa, dar de data asta mi-a placut, chiar daca nu mi se potriveau de fiecare data piesele.
Nu de mult spuneam ca viata este un joc de puzzle. Morena m-a “tras de urechi” intr-un comentariu la acea postare, iar eu i-am dat dreptate.
Revin la ce-am zis, la viziunea mea despre viata… Da, vedeam viata ca pe un joc de puzzle, unde trebuia sa asez piesele astfel incat sa intregesc o imagine. O imagine pe care deja o aveam conturata despre viata? Aveam oare un model? Oare stim exact ce piese ne sunt necesare pentru a intregi tabloul? Nu! Fireste ca nu putem sti dinainte.
In timp ce ma jucam cu LEGO, ma gandeam ca viata este exact ca un joc de LEGO, nu ca un puzzle. Pentru ca, oricand poti schimba sau inlocui o piesa, astfel incat sa realizezi altceva. Oricand poti schimba cursul vietii… Da, stiu, veti spune ca exista destin sau:”ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”… dar exista si varianta “cum iti asterni asa vei dormi”, ceea ce mi se pare foarte adevarat.
De ce mi-am schimbat obtiunea din puzzle in LEGO? E simplu. Viata mea nu are un model dinainte stabilit. In viata mea, tot timpul, eu am ales. Eu am adaugat “piesele”, tot eu am eliminat “piese”. Fiecare facem lucrul asta. Alegi la un moment dat sa ai un partener de viata, atunci adaugi o “piesa”… vrei un copil, doi, trei… mai adaugi niste “piese”…vrei casa, masina, iar adaugi piese. Schimbi masina, casa…inlocuiesti pisele cu altele mai mari, mai colorate… Divortezi, elimini o “piesa” sau o inlocuiesti cu alta, daca te recasatoresti. Moare cineva drag…mai elimin o piesa si ceva se mai schimba in viata ta… Exemple sunt multe, pentru ca toate jocurile sunt inventate de oameni, dupa experientele traite… Or fi existand jocuri inainte de oameni?

 

si-au adus aminte de trecut: tibi, psi,  lotusulldagatha

 

O carte pe lună- “Defăimarea lui Paganini”

Posted by on Thursday, 2 April, 2009

Luna aceasta vă recomand să citiţi “Defăimarea lui Paganini”- A. Vinogradov…Eu am citit-o în urmă cu 20 ani (este datată de mine în interiorul coperţii 31.05.1989, data achiziţiei)  şi am recitit-o de curând… Dacă v-am stârnit interesul, cu ce veţi citi mai jos, vă urez lectură plăcută!

Nu cred că se mai găseşte în librarii, dar se poate achiziţiona prin anticariatele online.

18122977-1-215_3002

“O carte care prezintă defăimarea de mic copil a geniului viorii: Niccolo Paganini. Cele dintâi sunete, înainte de vioară le-a dat la naşterea lui, într-o casă sărăcăcioasă din Geneva(1782) . După ce i-a descoperit talentul, tatăl micului geniu l-a plimbat prin câteva oraşe din apropierea Genevei cu scopul susţinerii unor concerte. Cu toate că sumele încasate erau de respectat, viaţa lui Paganini nu era roz deloc. Capul familiei pierdea banii la jocuri de noroc iar mânia şi-o vărsa pe nevinovatul şi firavul Niccolo. După concerte ziarele vuiau de zvonuri cum că muzica lui Paganini are legătură cu maleficul iar cel ce manuia arcuşul era diavolul în persoană. Invidia şi teama de a nu-şi pierde caştigurile i-au mânat pe mulţi alţi violonişti să-i stea împotrivă şi să umple presa de zvonuri neadevărate. Ajuns matur, Paganini era o adevărată spaimă pentru violoniştii vremii. Vioara lui scotea nişte sunete ce împietrea auditoriul şi ca reacţie cei mai mulţi îşi făceau semnul crucii. Concertele prin oraşele Italiei adunau sute de oameni dar faima nu parea să rămână favorabilă lui Paganini. În oraşele în care urma să concerteze Paganini găsea afişe care anunţau amânarea evenimentului. Alte afişe îl înfatişau în spatele unor gratii conform zvonului că el ar fi un fost ocnaş ce şi-a ucis nevasta iar ca să scape de captivitate şi-ar fi vândul sufletul necuratului. Ahtiaţi după venituri grase, redactorii ziarelor de atunci anunţau fară jenă,  periodic, moartea celebrului violonist. De fiecare dată, Paganini, trimitea scrisori de dezminţire care erau sau nu acceptate şi publicate. Cu toate că  era de o urâţenie absolută, deseori asemănat unei maimuţe, Paganini îşi găsi totuşi o iubită frumoasă  care urma apoi să-i aducă pe lume unicul său fiu.
O inovaţie adusă viorii a provocat controverse. Paganini prelungise arcuşul şi înlocuise coardele de vioară cu cele de violoncel. În continuare zeci de concerte Îl purtau prin Italia fascinând atât cunoscatorii de muzica cât şi oameni simpli, ai potcoavei, prin muzica însufleţită ce o năştea vioara lui. Tot mai mulţi oameni cu influenţă conduceau din umbră întregul mecanism al nimicirii lui Paganini.  Aşa a ajuns violonistul să fie tratat de nişte medici care în loc să-i îmbunătăţească starea de sănătate i-o agravau dandu-i fel de fel de otravuri. Sănătatea şubrezită părea să nu-l oprească din actul creaţiei iar simţămintele le imprima mereu pe portativ ca mai apoi să le interpreteze într-un stil năucitor. Papalitatea nu era nici ea de partea gigantului viorii. Pentru că nu vroia să cânte în biserici precum ceilalţi violonişti, Biserica a început şi ea să fie părtaşă la destrămarea vieţii lui Paganini.  Această faptă îl punea pe Paganini într-o şi mai mare vrăşmăşie faţă de cele sfinte. S-a ajuns acolo încât, la moartea lui (1840) să nu vrea nici un preot să-i oficieze funerarile iar un ordin de sus obliga oamenii ţării să nu lase ca trupul neînsufleţit să fie înmormântat pe pământul Italiei. Aşa sicriul de zinc a fost ţinut pe o insulă iar apoi, timp de câţiva ani, a tot fost coborât şi ridicat din întunericul pământului. Abia dupa 56 de ani Achillo Paganini, fiul său, a reuşit să-i găasească un loc de-a dreptu` pe veci.
O carte care nu te atrage prin tehnica narativă ci prin subiectul tratat şi interesul pentru cunoaşterea vieţii marelui artist.”

Sursa: Yahoo 360, Andrei