Posts Tagged Ceva

duzina de cuvinte – Zbor

Posted by on Saturday, 21 January, 2012

Era prin ’92, prin luna martie-aprilie, nu mai stiu exact, stiu doar ca pomii incepusera sa prinda culoare, vremea te imbia la plimbare si meditatie… intaplarea a facut ca, Violeta, o colega de specializare sa ma roage s-o insotesc pana intr-un loc, unde era cazata sora ei, venita la un conscurs/ manifestare de yoga, pentru ca nu cunostea Bucurestiul. Am acceptat, m-am inbracat si am asteptat pana mi-am auzit numele strigat de afara… am coborat si am plecat impreuna la adresa lasata de sora ei, o copila de 14 ani, iar asta m-a facut sa cred ca nu este vorba de vreo manifestare gen “spirala de integrare in absolut”, deoarece erai si copii cu varste mici

Locul unde trebuia sa ajungem nu era in inima Bucurestiului, ci undeva prin Giulesti, un camin pe langa Podul Grand, asa ca am luat-o prin Gara de Nord, de unde ne-am cumparat cate o vata de zahar, ca tot ne iesise in cale si nu mai mancasem de cand eram copil, apoi am urcat o sosea in panta, ferindu-ne de masini, pentru ca nu exista trotuar, fiind o sosea care ducea pe Podul Grand… am ajuns la portile caminului, unde un paznic ne-a luat la intrebari, apoi ne-a lasat sa trecem. Ajunse in camera de camin, am facut cunostinta cu sora colegei mele, cu cativa colegi de-ai ei si cu antrenorul/ guru sau ce-o fi fost, care a inceput sa ne explice ce si cum cu yoga, apoi s-a apucat de-o meditatie, pentru ca ii veniste ora ( picasem intr-un moment prost)… si-a asezat o paturica pe podea, a deschis geamul larg, s-a asezat pe genunchi cu fata catre geam, a dat drumu la un casetofon, apoi a intins mainile in fata, cu palmele orientate in sus, a inchis ochii si a ramas asa… ma gandeam ca va dura ceva vreme, timp in care nu mai puteam nici noi sa vorbim, asa ca m-am asezat mai comod in pat si am inchis ochii… m-am cufundat adanc in melodia care rula in casetofon, o melodie placuta, linistitoare, iar mintea mea a inceput sa lucreze, sa se confunde cu muzica si sa teasa o poveste… la inceput a fost ceva… un zgomot infundat, de parca ceva s-ar zbate sa iasa din ceva… o pasare mi-am inchipuit eu, o pasare care se zbate intr-un ou… apoi reuseste sa iasa si se desprinde, incepe sa zboare, sa se inalte… se aud cai salbatici alergand si nechezand prin stepa… pasarea se inalta tot mai sus… nechezatul cailor se aude din ce in ce mai slab, pana se pierde… pasarea ajunge sus, deasupra norilor… iar acolo sus… acolo sus era ceva ce-ti taia respiratia, ceva ce nu se vede, doar se simte… nu stiu cum sa explic ca sa nu sune vulgar… era o eliberare, o traire unica… era fericire… apoi, usor-usor incepe revenirea la viata terestra… se aude nechezatul cailor, din ce in ce mai aproape… tropaitul cailor si din nou liniste… am deschis ochii. Guru isi terminase meditatia si ma privea zambind. L-am rugat sa-mi dea si mie acea melodie, pana pleaca. Mi-a inregistrat doua casete, una pe care, tin minte ca scria “muzica transcedentala”, dar nu stiu ce s-a intamplat cu acea caseta, ca mi-a disparut la scurt timp, iar a doua caseta este cu melodia aceea, pe care au numit-o “Zbor”, dar nu stiu cui apartine ca s-o pot cauta pe net, iar pe cealalta parte a casetei am “Balada” lui Ciprian Porumbescu… am pastrat aceasta caseta, ca amintire… acum vad ca este si datata ( am obiceiul sa scriu pe lucrurile care imi apartin data si locul de unde le-am procurat), 03. aprilie. 1992, Bucuresti.

 

Duzine frumoase gasiti aici:  

tibicioburi de chihlimbarvirusacherokssanaredsky,mitzaabiciclistacitascorpioaltcersenin, psi, griska, sara, cristiangheorghe, d’agatha, almanahe

Boboteaza

Posted by on Saturday, 7 January, 2012

SURSA FOTO

-Doamna, dumneavoastra mergeti la biserica?

-Merg foarte rar, din pacate… nu prea am timp… ar trebui sa merg mai des…( am incercat sa ma scuz cumva, ferindu-mi privirea de ochii lui negri care ma tintuisera)

-Foarte rau faceti… nu trebuie sa mergeti mai des, trebuie sa mergeti in fiecare zi in Casa Domnului!…

Discutia asta am avut-o pe marginea bazinului, inainte de Craciun, cu un pusti de 7 ani, fiu de preot… mi-au ramas cuvintele lui intiparite in minte si inca ii mai vad privirea mustratoare, din ochii lui negri… Ei bine, merg la biserica doar de Boboteaza si de Pasti. Azi a fost Boboteaza si am ajuns, ca in fiecare an, inaite de slujba de sfintire a apei, care se face afara din biserica. Lume multa, ca de fiecare data, la Catedrala… presa, televiziune, primarul, deputati… Ploaia s-a intetit pe parcursul slujbei, umbrela fiind un obiect indispensabil, pana la un moment dat, cand din spatele meu, un tataie s-a aratat foare nemultumit de umbrela mea: “- Duduia asta nesimtita din fata sa inchida umbrela ca curge apa pe mine…”  si m-a tras de maneca ca sa inteleg ca eu eram “duduia” cea “nesimtita” pe care se scurgea si pe ea apa de la umbrelele din fata ei, dar nu-mi curgea in cap… mi-am intors fata spre tataie (care nu era chiar asa tataie), l-am privit cu indulgenta si i-am atras atentia ca si de pe umbrela lui se scurge apa pe un copil de vreo 5-6 ani, apoi mi-am cerut scuze si am inchis umbrela… nu dupa mult timp au venit niste tiganci care s-au tot foit pe langa mine… mi-am tras geanta in fata, din buzunare nu avea ce sa-mi ia… usor, usor si-au facut loc prin multime in cautarea de buzunare ceva mai pline, banuiesc… in timpul slujbei, auzeam din spate o domnita care vorbea tare la telefon, sa auda toata lumea ce si cu cine si, mai ales, unde trebuia sa se intalneasca cu unu si cum avea de gand sa-si petreaca o noapte de amor… in dreapta mea, doi betivani isi faceau planul de o “bauta” dupa ce iau apa sfintita pentru:”- Sa-i duc la aia, da-o dracu, apa sfintita sa piata dracii din ea”…  pe scena, unde preotul tine slujba, primarul susotea ceva amuzant cu un coleg de partid, iar un alt membru din staf vorbea la telefon cu spatele spre preot… in fata mea, doua domnite blonde ( aproximativ 35 ani), care ma facusera fleasca tot scuturand umbrela cu chicotelile lor, au pufnit in ras in momentul in care preotii au inceput sa sfinteasca apa: “- Au inceput astia sa se spele pe maini in butoaie”, le-am auzit chicotind… cam de-asta nu prea imi vine mie sa merg la biserica, pentru ca nu pot asculta slujba, ma intriga lumea care vine acolo, doar sa aibe un motiv sa se intalneasca… in fine, slujba s-a terminat, preotul ne-a invitat in biserica sa luam apa imbuteliata deja sau sa stam la coada sa luam de la butoaie… am ales varianta mers in biserica, sa nu stau la coada si imbulzeala, dar, ghinion, apa imbutelia se da “pe sub mana”, era bagata intr-o aripa a bisericii si data doar la cunostinte… acum aveam si eu ceva cunostinte bisericesti, dar in situatii din astea nu poti face nimic ca te linseaza babele frustrate ca n-au prins mai multe sticle… mi-am rugat un fost coleg, acum preot, sa-mi dea si mie o sticla, o sticla goala, sa iau apa de la butoi, nu mai vroiam imbuteliata, dar nici asa nu s-a putut (aveam sticla, dar ma sunase fiul meu sa-i iau si soacra-mi o sticla)… am plecat afara, in ploaie sa stau la ditai coada… organizarea lu’ peste, butoaiele ingradite si pazite de jandarmi, asa ca trebuia sa mergi vreo 70 m, sa te asezi la o coada pe 4-5 randuri, in ploaie, iar jandarmii lasau sa treaca doar cate 10 persoane… erau 6-7 butoaie iar fiecare butoi cate 3-4 robinete, asa ca oamenii se opreau la primele 3-4 butoaie… mi-am uplut sticla si am mers iar in biserica, sa vad de unde pot cumpara o sticla goala, sa-i iau si soacra-mi…s-a indurat o tanti de-a bisericii sa-mi dea o sticla goala… si m-am mirat ca m-a lasat jandarmul sa iau de la ultimul butoi, fara sa mai stau la coada…

… acum ma gandesc la Stefan, copilul care m-a mustrat ca nu merg zilnic la biserica, ce sa-i spun?… ca nu merg la biserica ca ma deranjeaza cei din jur, in timpul slujbei? Sau ca nu merg la biserica ca si credinta, a juns o afacere?

Aici aveti si o bucatica din slujba, ce s-a difuzat la stiri.

La multi ani 2012!

Posted by on Saturday, 31 December, 2011

Gata! Am terminat treaba… Este primul an, in ultimii 10 ani, cand fac Revelionul acasa (de obicei ma hotarasc, uneori, cu cateva ore inainte unde merg de Revelion). A fost un an greu, urat, din multe puncte de vedere, care m-a epuizat fizic si psihic… mai are putin si se duce :)

Am pus mancarea pe masa, am pregatit si un ornament cu o lumanarica, ca doar vine Anul Nou, nu?  trebuie sa aiba si lumina :)… se zice ca in noaptea dintre ani, trebuie sa porti lenjerie rosie si ceva nou… am rezolvat si cu lenjeria rosie si cu ceva nou… la nouatate aveam ceva probleme, dar mi-am adus aminte ca mi-am cumparat o rochita, in vara, si n-am imbracat-o niciodata, asa ca acum este momentul special :)… m-am aranjat, mi-am accentuat putin frumusetea, mi-am pus rochita alba cu imprimeu de irisi mov pe poale si pe piept, mi-am pus pantofii albi, cercei si margele perlute albe si, ca sa fiu in ton cu rochia, m-am parfumat cu “Eternity” by Calvin Klein ;)… sunt pregatita pentru intalnirea cu 2012… sper sa-l impresionez si sa fiu pe placul lui si sa ma tina in brate tot anul :)

Va doresc din suflet sa aveti parte de un 2012 frumos, bogat si sanatos care sa va implineasca toate dorintele!

LA MULTI ANI!

 

Craciun fericit!

Posted by on Friday, 23 December, 2011


Se-apropie Craciunul si, nu stiu de ce, nu-l astept… nu-l simt, pe el Spiritul Craciunului…in difuzoarele magazinelor rasuna colinde, inca din noiembrie… magazinele au tot felul de oferte si reduceri… peste tot este aglomeratie, agitatie, in magazine, pe strada… sentimentele pline de sensibilitate ar trebuie sa-si faca loc in sufletele noastre, dar nu-i asa, nu mai e loc de bunatate, noi ne uram, ne-mbulzim, ne-mbrancim, ne certam la cozi interminabile si printre rafturile magazinelor sau in trafic… ieri mi-am facut timp sa ma tund ( aglomeratie si acolo, doar ca eu am avut prioritate, aveam programare), apoi am mers in kaufland sa iau cate ceva pentru colindatorii din seara aceasta… nu stiu de ce era nebunia aia in kaufland, nu stiu de ce rascoleau mandarinele si portocalele, gramada unii peste altii… toate fructele erau la fel, doar oamenii isterizati, se uitau unii la altii, li se parea ca ceilalti au pus mana pe fructele cele mai frumoase si mai gustoase… E greu sa patrunzi in lumea fanteziei, a Spiritului Craciunului si sa uiti toata agitatia asta, pentru ca esti tintuit in realitate datorita agitatiei oamenilor, in perioada asta… problemele noastre legate de sarbatoarea Craciunului si lipsurile, ne framanta… Craciunul, din pacate, s-a redus doar la agitatie, afaceri, petreceri cu multa mancare si bautura… intalnirea cu familia este doar din obligatie si, in cel mai bun caz, la cateva sentimente… unii se amarasc iar altii se adancesc in deznadejde sau nepasare, lipsa banilor facand din aceasta sarbatoare un chin, nu o bucurie… Craciunul nu mai este ce a fost candva… mi-e dor de Craciunul din copilarie!

 

Anul acesta n-am cumparat brad… primul an cand n-am cumparat brad, primul an in care grijile si problemele m-au coplesit… este anul in care am obosit… in schimb este primul an in care cred, mai mult ca oricand, ca lucrurile vor merge mai bine, odata cu noul an… tot ce s-a intamplat in anul asta ce tocmai “isi da duhul”, m-a intarit si m-a maturizat ( cred ca era si timpul)… m-a facut sa ma uit mai mult spre mine si sa ma ocup ceva mai mult de mine.

 

… N-am cumparat brad, dar am primit unu… unu mic, din hartie, facut de un copil… un bradut care mi-este foarte drag, pentru ca are mult suflet pus in el… Casian mi-a facut bradutul si mi l-a daruit… eu l-am impodobit, aseara, pentru ca trebuia sa impodobesc un brad… e chiar cel din poza, alaturi de Mos Craciunul primit in dar ( ramasesem datoare, la psi, cu poza cu Mos Craciun)… Incerc sa ma integrez in sarbatoarea Craciunului… tocmai am trecut cateva cete de colindatori ( mult mai putini fata de alti ani)… Maine ma apuc de gatit mancaruri traditionale de Craciun ( sarmale, ciorba, carnati…), poate patrunde si in mine “spiritul” sarbatorii :)

 

Sa aveti Craciun bogat si fericit si sanatate maxima sa va puteti bucura de el!

prima intalnire

Posted by on Monday, 24 October, 2011

Fusese un weekend foarte agitat pentru mine. Nu stiu ce m-a apucat tocmai atunci, cand stiam ca sunt insarcinata si mai am, doar, vreo 12 zile pana sa nasc si nu aveam voie sa fac efort, de niciun fel… sambata seara mi-a venit pofta de dans si am dansat cu cumnata mea si o prietena de-a ei… Duminica am gatit ca nebuna, am stat toata ziua in picioare, in bucatarie, pe o caldura de-ti taia respiratia, sa gatesc: ciorba, friptura si prajitura “alba ca zapada”… am observat ceva in neregula cu mine (pierdeam lichid putin cate putin), copilul nu mai era foarte activ si deja i se vedeau formele pe burta mea, dar nu stiam daca e bine sau nu, atata timp cat eu ma simteam mai bine ca oricand… de-abia luni seara m-am hotarat sa merg la spital… si m-au si internat, pe la ora 23.00… N-am sa povestesc ce-a urmat in spital pana in momentul cand m-au anuntat ca intru in operatie si m-au si luat…si nici n-am sa povestesc ce s-a intamplat pana in momentul cand “mi s-a rupt filmul” brusc… Am auzit, nu dupa mult timp, ca e baiat, are 3,900 gr… deja constientizam ca sunt amotita si ma gandeam ca a nascut femeia din sala de nasteri, care se chinuia sa nasca natural… M-am prins ca este vorba de copilul meu, dupa ce m-am trezit in reanimare, asaltata de intrebari… si, la intrebarea mea daca este sanatos, mi-au raspuns de multe ori (de atatea ori cat puneam eu intrebarea): “e mare si frumos si sanatos”… a venit pe lume putin inaintea miezului noptii, la 23.45, iar eu puteam sa-l vad deabia a doua zi :(… Dimineata a ajuns si sotul meu cu socrul meu si mi-au zis ca seamana cu mine… mi-era ciuda ca il vazusera atatia, numai eu nu… Pe la ora 10.00 a venit un stagiar, m-a luat si m-a dus intr-o rezerva. In rezerva erau doi copilasi: unu negricios, cu parul mare si negru si multe ciupituri de tantari, care urla continuu, al doilea era alb, frumos si dormea linistit… Nici nu stiam daca sunt fetite sau baiati, ma gandeam ca sunt copilasi bolnavi pe care i-au bagat in acea rezerva, iar pe mine ma adusesera acolo pentru ca nu mai erau locuri la “cezariene”… din ce stiam eu copiii stau intr-un salon, iar mamele in alte saloane… Totusi, copilul alb si cuminte m-a atras langa patutul lui, asa ca am inceput sa-l studiez… semana cu mine la fata, urechi, maini… dar parea un copil de 2 luni, la cat era de marisor si prea frumos sa fie nou nascut ( nou nascutii arata, in general, ca niste brotacei)… deja ma atasasem de copilul alb, il priveam si-i urmaream toate grimasele fetei… nici nu stiam daca este baiat sau fata… Dupa vreo jumatate de ora, apare, in rezerva, o asistenta tinerica, cu un registru sub brat… nici n-o las sa zica ceva, o intreb direct al cui este copilul din patutul langa care stam eu… Asistenta se uita la manuta lui, la numarul legat de manuta, apoi in registru si imi raspunde: “ Numarul 3, nascut la 11.45, scor abgar 9, este Sima, e al dumneavoastra! Vreti sa-l tineti in brate?” Normal ca asta imi doream de aproape 9 luni, mi-l inchipuisem in fel si chip, il asteptam mai mult ca pe orice in viata asta, ma rugam in fiecare zi sa apuce sa se nasca si sa fie sanatos, pentru ca dadusem semnatura, pe propria raspundere, ca vreau sa tin sarcina, indiferent de consecinte ( am spina bifida si exista risc de paralizie si de pierdere a sarcinii)…

Asistenta mi-a pus copilul in brate, apoi l-am pus in pat, l-am desfasat sa vad daca e baiat, daca este intreg, daca are toate degetele, sa nu aibe malformatii, semne particulare… l-am infasat la loc si mi-am petrecut minute in sir privindu-l, mangaidu-l, jucandu-ma cu degetelele lui si pupandu-i fruntea si manutele, mirosindu-i pielea… copilul zambea in somn, iar cand si cand mijea cate un ochisor si ma privea :)… Ma gandeam, atunci, la vorba din batrani “orice mama isi cunoaste puiul, chiar daca nu l-a vazut niciodata”… acum sunt convinsa ca asa stau lucrurile. Desi nu-mi vazusem niciodata copilul, ceva m-a atras langa el si m-a facut sa-l indragesc, inainte ca cineva sa-mi spuna ca este al meu.

 

participanti la provocarea de luni: psimarinaabisuriletibiredskyverovirusache,rokssanacristiancitascorpioanaid