Posts Tagged Cel

duzina de cuvinte – în fugă

Posted by on Saturday, 3 September, 2011

 

Săptămâna asta am fost tot într-o fugă. O săptămână plină şi obositoare. Luni a început BAC-ul sesiune august-septembrie, iar azi s-a terminat. Am avut si examen cu clasa I – înot şi… şi alte probleme personale, care mi-au consumat energia, de care nu vreau să vorbesc aici, acum… niciodată în acest spaţiu.

Nu ştiu cu care zi a săptămânii să încep, dar o să încep cu fiecare dimineaţă, ca toate se derulează în acelaşi ritm… M-aş fi oprit la ziua de miercuri, dar o las pe altă dată, ca şi acum mă apucă boala când mă gândesc la ziua aia…

În fiecare dimineaţă mă trezesc cu noaptea-n cap. N-aş vrea să mă vedeţi cum mă manifest dimineaţa, mai ales când mă grabesc, zici că sunt teleghidată… cu ochii cârpiţi de somn, pe care deabia îi pot ţine deschişi şi îi simt de parcă cineva mi-ar fi turnat mălai în ei, pun ibricul pe foc să fac cafea, timp în care mă uit pe geam cum începe să se crape de ziuă, mai urmăresc câte o cioară care zboară croncănind spre alt cârd de ciori, la fel de gălăgioase ca şi ea… las cafeua pe masă să se liniştească şi merg să-mi fac un duş… ies din duş(deja încep să văd cu alţi ochi totul), trec prin bucătărie, iau prima gură de cafea, îmi arunc iar ochii pe fereastră şi nu ştiu cum, în fiecare dimineaţă, ca o vrajă, prin crăpătura de ziuă, în zarea aurie, soarele se ivişte sfios, rotund, ca un gălbenuş de ou. Mă duc grăbită să iau camera digitală pentru a imortaliza momentul şi fac o poză, doua, trei…( aici pierd cel mai mult timp şi uit de ce m-am trezit)… Când mă uit la ceas este deja destul te târziu şi încep să mă agit, îmi iau ustensilele şi merg iar în baie, de data asta pentru a-mi accentua puţin frumuseţea cu niţel creion şi rimel, apoi trec la îmbrăcat, mai iau o gură din licoarea neagră, dulce şi foarte tare, în timp ce mă îmbrac şi ca să fie cireaşa pusă pe tort, mă parfumez, mai iau o gură de cafea, îmi pun pe umăr geanta mare cât o traistă, care nu ştiu de ce e aşa de grea, dar ştiu că pot gasi aproape orice în ea, de la aspirină până la… stai aşa să mă uit ce mai am pe-acolo… 6 pixuri, 3 brichete, încărcătorul de telefon, două parfumuri (întotdeauna am doua- trei parfumuri în geantă sau rucsac), şerveţele umede şi uscate, maşinuţa suvenir de la compania aeriana flyniki, ochelarii, crema de mâini, un unguent de când am avut o arsură la mână, nişte chestii pe care nu vi le spun, etc… cu toate cele enumerate în geantă şi cu geanta pe umăr, ies în „goana calului” pe uşă, cobor cele trei etaje, mă arunc în taxiul chemat în urmă cu 5 min. şi o pornim către liceu, să supraveghez candidaţii la bac, să fiu supravegheată si eu, la rândul meu, de camerele de supraveghere, timp de 3 ore, în care mi-e teamă să mă scârm şi în nas, că mă văd în cameră… singurul lucru pe care îl iubesc  la supravegherile astea de  la examene este liniştea… trei ore de linişte :)

 

au şi ei duzina lor:  psipsina, virusache, tiberiu, redsky, vero, sara, dictaturajustiei, pisicaru, dagatha, rokssana, scorpio

If you go away

Posted by on Saturday, 9 May, 2009

Melodia care mă obsedează, în ultima vreme, am ascultat-o în multe variante…Varianta originală, cântată de Jacques Brel, “Ne me quitte pas”, aparută în 1959, apoi, prin anii 1970-1974, a fost cântată de  Nina Simone,  Frida Boccara, Shirley Bassey, Mirreile Mathieu… Julio Iglesias, Mario Frougoulis, Maysa şi Yuri Buenaventura…am ascultat-o inclusiv în varianta lui Sting, dar cel mai mult îmi place varianta în limba engleză cântată de Patricia Kaas. Vă invit să ascultaţi şi să cântăm împreună ;)

If you go away
On this summer day
Then you might as well
Take the sun away
All the birds that flew
In the summer sky
When our love was new
And our hearts were high
When the day was young
And the night was long
And the moon stood still For
the night bird’s song

If you go away
If you go away
If you go away

But if you stay
I’ll make you a day
Like no day has been
Or will be again
We’ll sail the sun
We’ll ride on the rain
We’ll talk to the trees
We’ll worship the wind
And if you go
I’ll understand
Leave me just enough love
To hold in my hand

If you go away
If you go away
If you go away

If you go away
As I’m the real must
There’ll be nothing left
In the world to trust
Just an empty room
Full of empty space
Like the empty look
I see on your face
I’ve been the shadow
Of your shadow
I fell you might
have kept me
By your side

If you go away
If you go away
If you go away

But if You stay
I’ll make you a day
Like no day has been
Or will be again
We’ll sail the sun
We’ll ride on the rain
We’ll talk to the trees
We’ll worship the wind
And if you go
I’ll understand,
Leave me just enough love
To hold in my hand

If you go away
If you go away
Ne me quite pas

O carte pe lună- “Defăimarea lui Paganini”

Posted by on Thursday, 2 April, 2009

Luna aceasta vă recomand să citiţi “Defăimarea lui Paganini”- A. Vinogradov…Eu am citit-o în urmă cu 20 ani (este datată de mine în interiorul coperţii 31.05.1989, data achiziţiei)  şi am recitit-o de curând… Dacă v-am stârnit interesul, cu ce veţi citi mai jos, vă urez lectură plăcută!

Nu cred că se mai găseşte în librarii, dar se poate achiziţiona prin anticariatele online.

18122977-1-215_3002

“O carte care prezintă defăimarea de mic copil a geniului viorii: Niccolo Paganini. Cele dintâi sunete, înainte de vioară le-a dat la naşterea lui, într-o casă sărăcăcioasă din Geneva(1782) . După ce i-a descoperit talentul, tatăl micului geniu l-a plimbat prin câteva oraşe din apropierea Genevei cu scopul susţinerii unor concerte. Cu toate că sumele încasate erau de respectat, viaţa lui Paganini nu era roz deloc. Capul familiei pierdea banii la jocuri de noroc iar mânia şi-o vărsa pe nevinovatul şi firavul Niccolo. După concerte ziarele vuiau de zvonuri cum că muzica lui Paganini are legătură cu maleficul iar cel ce manuia arcuşul era diavolul în persoană. Invidia şi teama de a nu-şi pierde caştigurile i-au mânat pe mulţi alţi violonişti să-i stea împotrivă şi să umple presa de zvonuri neadevărate. Ajuns matur, Paganini era o adevărată spaimă pentru violoniştii vremii. Vioara lui scotea nişte sunete ce împietrea auditoriul şi ca reacţie cei mai mulţi îşi făceau semnul crucii. Concertele prin oraşele Italiei adunau sute de oameni dar faima nu parea să rămână favorabilă lui Paganini. În oraşele în care urma să concerteze Paganini găsea afişe care anunţau amânarea evenimentului. Alte afişe îl înfatişau în spatele unor gratii conform zvonului că el ar fi un fost ocnaş ce şi-a ucis nevasta iar ca să scape de captivitate şi-ar fi vândul sufletul necuratului. Ahtiaţi după venituri grase, redactorii ziarelor de atunci anunţau fară jenă,  periodic, moartea celebrului violonist. De fiecare dată, Paganini, trimitea scrisori de dezminţire care erau sau nu acceptate şi publicate. Cu toate că  era de o urâţenie absolută, deseori asemănat unei maimuţe, Paganini îşi găsi totuşi o iubită frumoasă  care urma apoi să-i aducă pe lume unicul său fiu.
O inovaţie adusă viorii a provocat controverse. Paganini prelungise arcuşul şi înlocuise coardele de vioară cu cele de violoncel. În continuare zeci de concerte Îl purtau prin Italia fascinând atât cunoscatorii de muzica cât şi oameni simpli, ai potcoavei, prin muzica însufleţită ce o năştea vioara lui. Tot mai mulţi oameni cu influenţă conduceau din umbră întregul mecanism al nimicirii lui Paganini.  Aşa a ajuns violonistul să fie tratat de nişte medici care în loc să-i îmbunătăţească starea de sănătate i-o agravau dandu-i fel de fel de otravuri. Sănătatea şubrezită părea să nu-l oprească din actul creaţiei iar simţămintele le imprima mereu pe portativ ca mai apoi să le interpreteze într-un stil năucitor. Papalitatea nu era nici ea de partea gigantului viorii. Pentru că nu vroia să cânte în biserici precum ceilalţi violonişti, Biserica a început şi ea să fie părtaşă la destrămarea vieţii lui Paganini.  Această faptă îl punea pe Paganini într-o şi mai mare vrăşmăşie faţă de cele sfinte. S-a ajuns acolo încât, la moartea lui (1840) să nu vrea nici un preot să-i oficieze funerarile iar un ordin de sus obliga oamenii ţării să nu lase ca trupul neînsufleţit să fie înmormântat pe pământul Italiei. Aşa sicriul de zinc a fost ţinut pe o insulă iar apoi, timp de câţiva ani, a tot fost coborât şi ridicat din întunericul pământului. Abia dupa 56 de ani Achillo Paganini, fiul său, a reuşit să-i găasească un loc de-a dreptu` pe veci.
O carte care nu te atrage prin tehnica narativă ci prin subiectul tratat şi interesul pentru cunoaşterea vieţii marelui artist.”

Sursa: Yahoo 360, Andrei