Posts Tagged Bun

Craciun fericit!

Posted by on Friday, 23 December, 2011


Se-apropie Craciunul si, nu stiu de ce, nu-l astept… nu-l simt, pe el Spiritul Craciunului…in difuzoarele magazinelor rasuna colinde, inca din noiembrie… magazinele au tot felul de oferte si reduceri… peste tot este aglomeratie, agitatie, in magazine, pe strada… sentimentele pline de sensibilitate ar trebuie sa-si faca loc in sufletele noastre, dar nu-i asa, nu mai e loc de bunatate, noi ne uram, ne-mbulzim, ne-mbrancim, ne certam la cozi interminabile si printre rafturile magazinelor sau in trafic… ieri mi-am facut timp sa ma tund ( aglomeratie si acolo, doar ca eu am avut prioritate, aveam programare), apoi am mers in kaufland sa iau cate ceva pentru colindatorii din seara aceasta… nu stiu de ce era nebunia aia in kaufland, nu stiu de ce rascoleau mandarinele si portocalele, gramada unii peste altii… toate fructele erau la fel, doar oamenii isterizati, se uitau unii la altii, li se parea ca ceilalti au pus mana pe fructele cele mai frumoase si mai gustoase… E greu sa patrunzi in lumea fanteziei, a Spiritului Craciunului si sa uiti toata agitatia asta, pentru ca esti tintuit in realitate datorita agitatiei oamenilor, in perioada asta… problemele noastre legate de sarbatoarea Craciunului si lipsurile, ne framanta… Craciunul, din pacate, s-a redus doar la agitatie, afaceri, petreceri cu multa mancare si bautura… intalnirea cu familia este doar din obligatie si, in cel mai bun caz, la cateva sentimente… unii se amarasc iar altii se adancesc in deznadejde sau nepasare, lipsa banilor facand din aceasta sarbatoare un chin, nu o bucurie… Craciunul nu mai este ce a fost candva… mi-e dor de Craciunul din copilarie!

 

Anul acesta n-am cumparat brad… primul an cand n-am cumparat brad, primul an in care grijile si problemele m-au coplesit… este anul in care am obosit… in schimb este primul an in care cred, mai mult ca oricand, ca lucrurile vor merge mai bine, odata cu noul an… tot ce s-a intamplat in anul asta ce tocmai “isi da duhul”, m-a intarit si m-a maturizat ( cred ca era si timpul)… m-a facut sa ma uit mai mult spre mine si sa ma ocup ceva mai mult de mine.

 

… N-am cumparat brad, dar am primit unu… unu mic, din hartie, facut de un copil… un bradut care mi-este foarte drag, pentru ca are mult suflet pus in el… Casian mi-a facut bradutul si mi l-a daruit… eu l-am impodobit, aseara, pentru ca trebuia sa impodobesc un brad… e chiar cel din poza, alaturi de Mos Craciunul primit in dar ( ramasesem datoare, la psi, cu poza cu Mos Craciun)… Incerc sa ma integrez in sarbatoarea Craciunului… tocmai am trecut cateva cete de colindatori ( mult mai putini fata de alti ani)… Maine ma apuc de gatit mancaruri traditionale de Craciun ( sarmale, ciorba, carnati…), poate patrunde si in mine “spiritul” sarbatorii :)

 

Sa aveti Craciun bogat si fericit si sanatate maxima sa va puteti bucura de el!

duzina de cuvinte – vis

Posted by on Saturday, 26 November, 2011

Nici nu stiu cat a durat, cum nu stiu daca a fost vis sau e aievea… m-am ratacit pe un drum alambicat si in scurt timp am realizat ca lumea mea s-a desprins de realitate, iar timpul a fost incapabil sa se opreasca, atunci cand am plecat spre niciundeinvoluntar m-am oprit la o margine a drumului si m-am uitat nedumerita, pentru ca locul imi era strain… m-am asezat pe pamantul captusit de frunze galbene, cazute nefiresc de devreme… simt vantul adiind versatil, rasfirandu-mi parul… imi ridic privirea inocenta spre coroana de crengi goale ale copacului de care m-am rezemat… doar o cireasa uscata ma priveste trist… e sigurul semn ca, odata, acolo a fost viata… un tremurat nervos ma face sa ma ridic si sa plec… incerc sa ies din visul asta, nu-i nimic bun in el, nu-l inteleg… sau vreau cu-adevarat sa-l uit.

o duzina de cuvinte gasiti si la :  virusache,saramitzaabiciclistaredsky, psicitaalmanaheanaidRokssana, scorpio

Singurătate…cred

Posted by on Sunday, 24 May, 2009

Weekend-ul trecut, vorbeam cu un bun prieten, despre tristeţe şi singurătate. Eu tot povesteam de zor, despre necazurile pe care le-am avut în ultima vreme şi greutăţile cu care m-am confruntat, despre momentele de singurătate prin care trec… El mă asculta calm şi, la un moment dat, mi-a zis “aşa sunteţi făcute voi femeile, aveţi darul ăsta de a vorbi, de a vă descărca şi asta vă face bine… eu nu pot să fac lucrul ăsta… de aceea femeile sunt bune naratoare”… sau cam aşa ceva spunea.
Bărbaţii suferă mult mai mult de singurăte şi sunt mult mai trişti decât femeile… şi mult mai interiorizaţi.
E adevărat că femeile trec mai uşor peste greutăţi, tristeţi, necazuri… poate tocmai datorită faptului că spun ce au pe suflet.
…Şi nu ştiu de ce, azi mi-a venit în minte melodia asta… oarecum exprimă tristeţea şi singurătatea bărbatului.

My house has been built but I am alone here
The door banged behind my back
An autumn wind is knocking on the window
Crying over me all over again…
Thunderstorm at night and fog in the morning…
The sun has turned completely cold
Old pains are following one another
Let them all get together!

My house has been built but I am alone here
The door banged behind my back
An autumn wind is knocking on the window
Crying over me all over again…
This is Fate and I can’t
Ask anything of Fate!
I just know how the winds
Will be wailing after I’m gone

Reblog this post [with Zemanta]

Tata

Posted by on Tuesday, 5 May, 2009

Sunt câteva amintiri care mă răscolesc de câteva zile…din momenul când am aflat că a plecat, pentru totdeauna, dintre noi…TATA. Poate că nu m-am gândit niciodată că-l voi pierde… Ne vedeam de 2-3 ori pe an, la evenimente frumoase, Crăcuin, Paşti…nuntă sau botez. Ultima dată ne-am văzut de Paşti, atunci mi-a spus cu regret, dar nu l-am luat în seamă: “mă doare sufletul de tine că eşti departe şi singură printre străini“… aşa a fost şi el, o viaţă întreagă departe de părinţi, fraţi, surori, dar a avut familia aproape…
Îmi aduc aminte cum îi căutam tot timpul în geantă, când se întorcea de la muncă, ştiam că are totdeauna ceva fructe verzi, după care eram înnebunită…Tata mi-a dat primele lecţii de înot în râul Vedea, când mergeam la plajă, m-a învăţat să perscuiesc… Toate concediile le-am petrecut împreună, la mare sau la munte şi ţin minte cum, în ultimele zile din concediu, când bani nu prea mai erau, scotea 100 lei, pe care îi avea tot timpul de rezervă.
Îmi aduc aminte cum se juca cu noi când eram mici… ne suiam pe spatele lui şi ne plimba prin casă sau ne dădea “uţa” pe picioare. Au fost multe clipe frumoase pertecute alături de tata…
De 1 Mai, în fiecare an, după defilare sau ziua muncitoare, care era atunci, mergeam la pădure… tata făcea grătarul, frigea mici şi alte cărnuri, iar după ce terminam de mâncat juca fotbal sau mergea cu noi la leagăne şi bărcuţe… Anul asta, de 1 Mai, ne-a părăsit pentru totdeauna. :(
A fost un tata bun, un om foarte muncitor şi apreciat… şi-a dorit o casă la ţară, a avut-o dar nu s-a bucurat de ea decât 2 ani. :(
Adio, tată!
Dumnezeu să te odihnească!

…Deja mi-e dor de tata :(


Muzica salvează viaţa

Posted by on Tuesday, 10 February, 2009

La cererea băiatului meu,am revăzut aseară filmul “Pianistul“…un film care mă emoţioneaza de fiecare dată când îl revăd.

“Filmul “Pianistul” nu este, cum am auzit că s-a spus, filmul despre supravieţuirea prin muzică. Este o cronică la rece a ghetoului varşovian şi, mai mult decât atât, e lupta unui om pentru a rămâne în viaţă. Faptul că e pianist, şi încă unul foarte bun, mi se pare un element mai puţin important. Şi nu e colateral decât până în momentul în care muzica îi salvează practic viaţa, în secvenţa în care, după ce trăieşte câţiva ani fugind dintr-un loc într-altul, într-un oraş tot mai pustiit, e descoperit de un ofiţer german meloman şi îl impresionează până la a-l face să-l lase în viaţă. Tot filmul, adică peste două ore, este pregătirea acestui moment impresionant cu atât mai mult cu cât e redat la rece. Aproape îţi dau lacrimile când vezi figura de înger trist a acestui extraordinar Adrien Brody (un bărbat de o frumuseţe rară), degetele efilate ale pianistului Janusz Olejniczak şi când auzi muzica lui Chopin, care rezumă parcă tot filmul, descărcând nişte energii niciodată până atunci descărcate. Nu e de mirare că şi tehnicienilor le-au dat lacrimile la filmare.
“Pianistul” nu pare să fie un film despre Istorie, despre cine e vinovat şi cine trebuie să plătească. Szpilman şi Polanski ne invită la o poveste despre oameni buni şi oameni răi, prinşi într-un mecanism care le e străin. Fiecare se comportă după cum îi dictează conştiinţa. Este incredibil cum un om ca Szpilman, care şi-a pierdut întreaga familie şi care a trăit la limita morţii câţiva ani după evadarea din lagăr, riscând ori să fie prins, ori să moară de foame, a mai fost capabil, în 1946, adică aproape imediat după ce a ieşit din acest purgatoriu, să nareze evenimentele fără a dori să facă un rechizitoriu. De altfel, sunt multe mărturiile supravieţuitorilor Holocaustului care descriu tragedia la rece. Probabil nici nu poate fi descrisă altfel. Probabil au scris pentru ceilalţi, cu grija detaliului şi a obiectivităţii, pentru ca ceilalti să prevină o repetare a răului.