Posts Tagged biserica

Boboteaza

Posted by on Saturday, 7 January, 2012

SURSA FOTO

-Doamna, dumneavoastra mergeti la biserica?

-Merg foarte rar, din pacate… nu prea am timp… ar trebui sa merg mai des…( am incercat sa ma scuz cumva, ferindu-mi privirea de ochii lui negri care ma tintuisera)

-Foarte rau faceti… nu trebuie sa mergeti mai des, trebuie sa mergeti in fiecare zi in Casa Domnului!…

Discutia asta am avut-o pe marginea bazinului, inainte de Craciun, cu un pusti de 7 ani, fiu de preot… mi-au ramas cuvintele lui intiparite in minte si inca ii mai vad privirea mustratoare, din ochii lui negri… Ei bine, merg la biserica doar de Boboteaza si de Pasti. Azi a fost Boboteaza si am ajuns, ca in fiecare an, inaite de slujba de sfintire a apei, care se face afara din biserica. Lume multa, ca de fiecare data, la Catedrala… presa, televiziune, primarul, deputati… Ploaia s-a intetit pe parcursul slujbei, umbrela fiind un obiect indispensabil, pana la un moment dat, cand din spatele meu, un tataie s-a aratat foare nemultumit de umbrela mea: “- Duduia asta nesimtita din fata sa inchida umbrela ca curge apa pe mine…”  si m-a tras de maneca ca sa inteleg ca eu eram “duduia” cea “nesimtita” pe care se scurgea si pe ea apa de la umbrelele din fata ei, dar nu-mi curgea in cap… mi-am intors fata spre tataie (care nu era chiar asa tataie), l-am privit cu indulgenta si i-am atras atentia ca si de pe umbrela lui se scurge apa pe un copil de vreo 5-6 ani, apoi mi-am cerut scuze si am inchis umbrela… nu dupa mult timp au venit niste tiganci care s-au tot foit pe langa mine… mi-am tras geanta in fata, din buzunare nu avea ce sa-mi ia… usor, usor si-au facut loc prin multime in cautarea de buzunare ceva mai pline, banuiesc… in timpul slujbei, auzeam din spate o domnita care vorbea tare la telefon, sa auda toata lumea ce si cu cine si, mai ales, unde trebuia sa se intalneasca cu unu si cum avea de gand sa-si petreaca o noapte de amor… in dreapta mea, doi betivani isi faceau planul de o “bauta” dupa ce iau apa sfintita pentru:”- Sa-i duc la aia, da-o dracu, apa sfintita sa piata dracii din ea”…  pe scena, unde preotul tine slujba, primarul susotea ceva amuzant cu un coleg de partid, iar un alt membru din staf vorbea la telefon cu spatele spre preot… in fata mea, doua domnite blonde ( aproximativ 35 ani), care ma facusera fleasca tot scuturand umbrela cu chicotelile lor, au pufnit in ras in momentul in care preotii au inceput sa sfinteasca apa: “- Au inceput astia sa se spele pe maini in butoaie”, le-am auzit chicotind… cam de-asta nu prea imi vine mie sa merg la biserica, pentru ca nu pot asculta slujba, ma intriga lumea care vine acolo, doar sa aibe un motiv sa se intalneasca… in fine, slujba s-a terminat, preotul ne-a invitat in biserica sa luam apa imbuteliata deja sau sa stam la coada sa luam de la butoaie… am ales varianta mers in biserica, sa nu stau la coada si imbulzeala, dar, ghinion, apa imbutelia se da “pe sub mana”, era bagata intr-o aripa a bisericii si data doar la cunostinte… acum aveam si eu ceva cunostinte bisericesti, dar in situatii din astea nu poti face nimic ca te linseaza babele frustrate ca n-au prins mai multe sticle… mi-am rugat un fost coleg, acum preot, sa-mi dea si mie o sticla, o sticla goala, sa iau apa de la butoi, nu mai vroiam imbuteliata, dar nici asa nu s-a putut (aveam sticla, dar ma sunase fiul meu sa-i iau si soacra-mi o sticla)… am plecat afara, in ploaie sa stau la ditai coada… organizarea lu’ peste, butoaiele ingradite si pazite de jandarmi, asa ca trebuia sa mergi vreo 70 m, sa te asezi la o coada pe 4-5 randuri, in ploaie, iar jandarmii lasau sa treaca doar cate 10 persoane… erau 6-7 butoaie iar fiecare butoi cate 3-4 robinete, asa ca oamenii se opreau la primele 3-4 butoaie… mi-am uplut sticla si am mers iar in biserica, sa vad de unde pot cumpara o sticla goala, sa-i iau si soacra-mi…s-a indurat o tanti de-a bisericii sa-mi dea o sticla goala… si m-am mirat ca m-a lasat jandarmul sa iau de la ultimul butoi, fara sa mai stau la coada…

… acum ma gandesc la Stefan, copilul care m-a mustrat ca nu merg zilnic la biserica, ce sa-i spun?… ca nu merg la biserica ca ma deranjeaza cei din jur, in timpul slujbei? Sau ca nu merg la biserica ca si credinta, a juns o afacere?

Aici aveti si o bucatica din slujba, ce s-a difuzat la stiri.

toma necredinciosul

Posted by on Tuesday, 10 May, 2011

Anul acesta, prima duminica dupa Pasti, Duminica Tomii, a picat chiar de 1 mai… Nu mi-am facut planuri de vacanta de 1 mai, nu-mi mai fac planuri de doi ani, de cand tata a decedat chiar in dimineata zilei de 1 mai 2009… Nu merg la biserica, decat atunci cand simt nevoia sau la evenimente fericite sau triste din viata mea… iar in Duminca Tomii, am mai fost la slujba, doar cand eram copil. Anul asta s-a nimerit sa ajung la slujba de duminica, deoarece a trebuit sa-i facem pomana tatalui meu. Am mers la biserica si am asista si la slujba. In primul rand, nu mi-a placut ca preotul a intarziat o ora jumate, apoi ca tarcovnicul era imbracat in blugi si tricou, nebarbierit  si neingrijit( imi aduc aminte, de tataie, care a fost si el tarcovnic, cum se pregatea de mers la biserica: se barbierea, se imbraca la costum, isi punea palaria cea buna pe cap si pleca la biserica… eram tare mandra cand il vedeam in strana, cantand… avea prestanta si un glas deosebit, canta frumos)… alt lucru, care nu mi-a placut, a fost fata popii, care a avut treaba cu un telefon, tot timpul slujbei si baiatul popii, elev la seminar, care facea ceva practica in biserica, casca tot timpul, mai-mai sa-si inghita limba, in pauzele de citit din cartile bisericesti.

Slujba mi-a placut. N-am citit biblia, dar am aflat in timpul acestei slujbe, de ce apostolul Toma era numit “necredinciosul”… chiar am retinut povestea din Evanghelia dupa Ioan, in care se spune ca Toma, unul dintre cei 12 apostoli, a avut indoieli cu privire la invierea lui Iisus, deoarece cand Iisus a inviat si s-a aratat ucenicilor sai, Toma nu se afla cu ei, iar cand acestia i-au dat vestea invierii Mantuitorului, Toma a zis: “Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuiului si daca nu voi pune mana mea in coasta lui, nu voi crede”… Cand Iisus s-a aratat si lui Toma, i-a zis: “Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios.” … si Dumnezeu a mai zis ceva: “pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut.”… Asta am retinut din slujba de Duminica Tomii, iar gandul m-a dus iar spre copilarie… la tara, tot in biserica, probabil tot de Duminca Tomii, pentru ca era o slujba de dimineata, iar eu aveam hainutele de la Pasti.

Aveam vreo 4 ani, eram imbracata in hainutele de la Pasti: un costum de catifea verde praz si pantofi de piele, cu sireturi, ceva cu bleu-marin si verde…  Preotul incepuse slujba. Tataie era la locul lui, in strana, iar eu langa mamaia, ma uitam la desenele de pe pereti si la altar… Intotdeauna m-a atras altarul, locul unde nu aveam voie sa intru, pentru ca eram fata, iar femeile nu au voie in altar, nici la botez nu sunt bagate in altar asa cum se intampla cu baietii… la un moment dat am vazut, in altar, cum se inalta o silueta de fum… avea aspectul unui barbat… Am tras-o pe mamaia de mana si i-am zis aratand cu degetul spre altar: Üite-l pe Dumnezeu!… e acolo in altar, uite-l cum se ridica!”… mamaia mi-a facut semn sa tac, desi imi venea sa strig cat ma tinea gura, ca este Dumnezeu in altar… o baba s-a uitat la mine si si-a facut cruce… privirea mi-a fugit catre stana, la tataie, sperand ca el ma va crede. Tataie s-a uitat la mine, de acolo din strana… cunosteam uitatura aia, era semn ca trebuie sa stau cuminte si sa nu mai vorbesc in biserica. Am tacut si am privit mai departe, cu ochii mari si gura cascata, silueta alba, de fum, care se inalta… si am fost convinsa ca acela a fost Dumnezeu si ca eu l-am vazut… numai eu l-am vazut. Degeaba a incercat mamaia sa-mi explice ca era doar fumul de la lumanari… in sufletul meu, chiar si acum, mai cred ca a fost Dumnezeu…

… si o poza, facuta in urma cu 3 ani, de la fereastra, in care norii formau un chip de om, cu barba, pe care l-am asemuit cu Dumnezeu… daca aplecati capul spre stanga, veti descoperi chipul (poza n-o mai am in calculator, dar o aveam postat pe netlog)


prima lectie de mers pe bicicleta

Posted by on Friday, 6 May, 2011

Mersul pe bicicleta mi s-a parut intotdeauna o treba usoara, cu care ne nastem, asa ca, pe la 6 ani, m-am hotarat sa incalec bicicleta lu’ tataie. Tataie folosea bicicleta in fiecare zi, sa merga in sat, la biserica unde lucra sau sa rezolve alte probleme. Avea o bicicleta mare, cu cadru, sonerie, far si dinam (imi placea cum suna cuvantul “dinam”, pentru ca eram dinamovista). Cand tataie era acasa, bicicleta se odihnea sprijinita de gardul de la gradinita cu flori, din fata casei, sau de gardul ce despartea curtile , sub salcami, in zmeura, sa nu stea in soare. Tataie tinea foarte mult la bicicleta, asa ca o proteja, o ingrijea, ii ungea lantul… Eu pandeam momentul cand tataie dormea sau avea ceva treaba prin gradinea de legume si zarzavat sau impletea sarma si ma suiam, cu greu, pe biciclerta sprijinita de gard si imi faceam tot felul de planuri si chiar eram convinsa ca, daca as ajunge la pedale, as putea merge fara probleme… dar eram prea mica, iar bicicleta mai avea si cadru…

Intr-o vineri seara, la masa, am auzit o discutie intre mamaia si tataie ca, a doua zi, adica sambata dimineata, vor merge impreuna la biserica (de obicei, tataie pleca mai devreme, pe bicicleta)… deci bicicleta ramanea acasa… In minte mi-a incoltit un plan. Era sansa mea de a merge pe bicicleta… Nu mai tin minte cum am dormit si cat, mi-aduc aminte ca am dormit pe prispa, afara(aveam un pat acolo) si m-am trezit cand incepea sa se lumineze. M-am prefacut ca dorm, pana ce au plecat bunicii la biserica. Am mai stat vreo juma de ora in pat, ca nu cumva sa se intoarca vreunul si, inainte sa se trezeasca soara-mea, m-am ridicat si am pornit, hotarata, spre bicicleta. Voiam sa demonstrez( nu stiu cui, probabil doar mie) ca, desi nu mersesem niciodata pe bicicleta, voi putea sa merg, ca nu e greu, asa cum zicea tataie si ca nu mai era nevoie sa astept sa cresc mai mare ca sa ma pot plimba cu bicicleta lui.

Era dimineata racoroasa, desi se anunta o zi calduroasa de vara(eram in vacanta de vara). Eram imbracata doar in maieu si pantaloni scurti, desculta, dar nu mai simteam racoarea diminetii, ardeam de nerabdare sa incalec bicicleta. Bicicleta sta cuminte, rezemata de gardul de sub salcami. Am apucat ghidonul rece cu ambandoua mainile, am indepartat-o de gard, am bagat piciorul drept pe sub cadrul rece, de fier, ca sa-l pun pe pedala din dreapta, mi-am luat putin avant cu piciorul stang, apoi l-am saltat si pe acesta si l-am pus pe pedala stanga… Am inceput sa pedalez, usor si greu, cu sufletul plin de bucurie, incercand sa-mi tin echilibrul si manuind ghidonul. Simteam cadrul rece, al bicilcletei, la subrat, era incomod, dar nu mai conta, mergeam cu bicicleta…

Curtea avea vreo 20-25 m lungime, din fata bucatariei pana la poarta. Am reusit sa iau curba la stanga, spre poarta. Pedalam incet, pentru ca nu aveam destula forta sa dau repede din picioare, sa- mi mentin si echilibrul… Prima tura a mers perfect… am mers pana la poarta, am pus piciorul stang jos, apoi si pe celalalt, am intors bicicleta, apoi iar m-am urcat, ca si prima data pe pedale, am inceput sa pedalez, pana in dreptul bucatariei… mi-a reusit si curba spre dreapta… si am luat-o de la capat, dar de data asta am vrut sa intorc bicicleta din mers, sa nu mai cobor de pe pedale… Am ajuns la poarta si am incercat sa intorc, din mers, spre dreapta, dar eram prea aproape de poarta  si, vazand ca ma dezechilibrez in momentul orientarii ghidonului si implicit a rotii din fata, spre dreapta, am indreptat ghidonul si am intrat in poarta… am cazut cu tot cu bicicleta, mi-am julit ambii genunchi, ma dureau si coastele pe partea dreapta, pe unde era cadrul bicicletei… roata din fata s-a “optat” usor (n-a fost viteza mare), ghidonul s-a strambat, lantul a cazut… Cu toata suferinta, fara sa plang(ca eram vinovata), am asezat bicicleta la locul unde fusese, m-am dus in casa si mi-am legat batiste la genunchi si m-am bagat in pat… am inceput sa-mi fac tot felul de planuri, cum sa-i spun lu’ tataie de isprava mea… Stiam ca tine foarte mult la bicicleta si se va supara pe mine, chiar daca eram “iedul” lui si ma iubea.

… I-am auzit cand au venit de la biserica… l-am auzit pe tatie vorbind, suparat prin curte( nu injura, nu injura niciodata, zicea doar: “al raului”)… credea ca, cineva a intrat in curte si i-a furat bicicleta, i-a stricat-o si i-a adus-o inapoi… Tataie nu avea dusmani, era un om apreciat in sat(cel mai apreciat, dupa parerea mea) si nu stia nici macar pe cine sa banuiasca si nici nu intelegea de ce a adus bicicleta inapoi, stricata… Desi ma prefaceam ca dorm, auzindu-l cat de mahnit este, m-am ridicat din pat si i-am spus ce-am facut. Nu mi-am luat bataie (nu m-a batut niciodata), pentru ca era un om bun si intelegator, a zis ca se repara, dar sa nu mai incerc sa merg pe bicicleta in curte… iar intr-o zi, cand  uda gradina, cu apa trasa din lacul din spatele curtii, de pe lunca, a luat bicicleta si mi-a dat voie sa ma plimb cu ea pe lunca, pentru ca acolo aveam loc sa fac ce viraje vroiam, era loc destul… Atunci a fost si prima data cand m-a vazut mergand pe sub cadrul bicicletei si ii mai vad si acum, in amintirea mea, zambetul, emotia si bucuria din ochii lui verzi. :)