Posts Tagged Azi

putina suplinire

Posted by on Tuesday, 6 December, 2011

La inceputul saptamanii trecute am suplinit o colega la limba romana. In cele 3 zile, cat am suplinit, am incercat sa-mi amintesc ce anume se studia, la limba romana, pe vremea mea, in gimnaziu… mare lucru nu-mi amintesc, nici macar cum o chema pe profesoara (tovarasa) de romana… greu, foarte greu… nu prea eram prietena cu materia asta, pentru ca nu-mi placea gramatica. Cu greu mi-am amintit cum arata profesoara si cred ca o chema Chivu, dar nu sunt sigura… avea o fata Adina, mai mare cu 3-4 ani decat mine… Profa de romana era o femeie “ buna” sau “ beton”, cum ar spune pustanii din ziua de azi, era inalta, picioare lungi, corp frumos, se imbraca mai mult in pantaloni prin care ii ieseau toate formele, avea parul saten- roscat, scurt, usor ondulat si tapat… era o femeie moderna, daca stau bine sa ma gandesc… N-am oscilat la romana in clasele primare, compunerile mi le facea mama mea ( absolventa de filologie). In clasa a V a insa, a trebuit sa-mi fac singura compunerile. La gramatica stam foarte prost  ( nu ca acum as sta mai bine), asa ca, copiam dupa colegul de banca, la lucrari, teze, uneori imi faceam si temele… era foarte bun la gramatica, colegul meu… il chema Sima Tudorel. Imi placea foarte mult numele Sima, dar nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge sa port si eu acelasi nume… si nu, nu este vorba despre sotul meu… Tudorel era un baiat maruntel, slabut, saten cu ochi albastri, foarte albastri… provenea dintr-o familie cu multi copii ( 6-7), cu un tata alcoolic si agresiv… Tudorel era foarte bun la gramatica, ii placea… la altceva nu stiu daca invata, doar de romana imi amintesc pentru ca asta ma interesa pe mine. Din cauza conditiilor familiale, Tudorel a luat-o pe cai gresite, a dat in patima alcoolului inca din clasa a VII a, a inceput sa doarma pe sub poduti, prin constructii, a neglijat scoala… nu l-am mai vazut de prin clasa a IX a, cand a abandonat scoala definitiv… se ramolise, umbla nespalat, cu parul naclait, fata i se zbarcise ca a unui om batran, la numai 15 ani… nu mai stiu nimic de el… dar sa revin la ora de romana si la profesoara mea din generala… cum spuneam, din clasa a V a a trebuit sa-mi fac singura compunerile, asa ca ma straduiam , dar nu-mi iesea nimic interesant, toate erau seci… pana intr-o zi, de primavara, prin clasa a V a, cand profesoara ne-a dat de facut, ca tema, o compunere cu titlul “Amintiri din copilarie”… ei bine, desi initial n-am avut idee ce-as putea scrie, pentru ca nu-mi fusese prea clar daca e vorba de “Amintirile din copilarie”  ale lui Ion Creanga sau despre copilaria mea, pentru ca eram foarte imprastiata si neatenta la ore ( mi se intampa si acum), m-am apucat sa scriu compunerea fara a sta prea mult pe ganduri, fara a-mi cauta cuvintele… pur si simplu, cuvintele curgeau din penita stiloului, amintirile mele erau vii si frumoase, asa cum sunt si acum, iar atunci am avut ocazia, pentru prima data, sa le povestesc cuiva, foilor de caiet, in primul rand… Am scris pe nerasuflate 5 pagini… cea mai lunga compunere pe care am putut s-o scriu pana atunci, singura, fara ajutorul mamei, fara idei impuse, fara a ma gandi la introducere, cuprins si incheiere… Profesoara ne-a luat caietele sa verifice tema, iar a doua ora ( faceam cate doua ore de romana) a venit in clasa, ne-a dat caietele, mi-a laudat compunerea ca fiind cea mai buna si m-a pus s-o citesc in fata clasei… inca de la primele cuvinte s-a facut o liniste desavarsita, liniste care nu se facea nici cand ne vorbea profesoara… tot colegii ma ascultau cu mare atentie ( probabil se regaseau in povestirea mea)… Sunt o persoana timida, intotdeauna m-am ferit sa fiu in centrul atentiei, iar linistea aceea m-a speriat… cand am terminat de citit, toata clasa m-a aplaudat… mi-am meritat nota zece, prima nota de 10 pe care o luam la romana… Profesoara de romana reusise sa scoata ce-i mai bun din mine, iar de atunci a si inceput sa-mi placa materia, mai putin gramatica care a ramas o necunoscuta pentru mine… inafara de subiect, predicat, verbe si adjective, altceva nu stiu ( sufixe, prefixe si alte valori sintactice si morfologice… nu le stiu teoretic, nu stiu sa fac analiza pe text, stiu doar sa scriu :) )… Literatura mi-a placut si in anii de liceu, unde am participat si la olimpiadele de limba romana, ajungand pana la faza pe judet.

Ce mai studiaza elevii de gimnaziu?… Colega mea mi-a lasat scris ce trebuie sa le dau eu copiilor sa lucreze in clasa si acasa si am avut asa: la clasa a V a, “Fram ursul polar”- Cezar Petrescu si “ Amintiri din copilarie – La cirese”- Ion Creanga, la clasa a VI a am avut “ Sobieski si romanii”- Costache Negruzzi, la clasa a VII a, “ Florin scrie un roman” Mircea Cartarescu, iar la clasa a VIII a nu stiu ce se studiaza, caci am suplinit o ora de latina… Au fost trei zile in care m-am simtit atat eleva cat si profesoara de romana. Cei mai activi au fost cei de la clasa a V a, care au pus foarte multe intrebari, despre fiecare cuvant in parte, mai ales ca a fost vorba de “ Amintiri din copilarie” si a trebuit sa le explic cuvintele… la un moment dat m-au bagat in ceata cu compunerea cuvintelor, cu sufixe si alte alea de gramatica si le-am explicat ca nu sunt profesoara de romana ( pentru cei ce nu stiau) si nu le pot da o informatie gresita, dar isi pot nota sau lasa spatiu liber si le va explica colega mea, profesoara lor, care este de specialitate… Nu mi se potriveste o alta specializare decat sporul… nu ma impac cu statul la catedra, intr-o sala de curs… eu trebuie sa fiu in miscare tot timpul si sa vorbesc tot timpul :) ( asta numai la scoala, ca in rest sunt tacuta ;) )

O felicit pe colega mea Adriana, ca formeaza acesti copii si le dezvolta interesul pentru limba romana. Se vede ca o indragesc si asta inseamna foarte mult. ;)

doar ieri

Posted by on Tuesday, 8 November, 2011

Sunt momente in viata cand simti ca nu mai poti face fata situatiei si atunci nu sti incotro s-o iei… simti ca astrele s-au aliniat si aliat impotriva ta, dereglandu-ti busola interioara… nimic nu-ti iese, piedici sunt la tot pasul… simti ca lumea se sfarseste aici, acum… nu poti sa mai respiri, nu poti sa mai gandesti, nu vezi nicio cale de iesire din situatie… Pentru unii totul se sfarseste chiar in acel punct, nu pot sa treaca peste moment, nu cauta solutii si isi pun streangul de gat… altii, in schimb, isi smulg parul din cap, urla, plang, se descarca, apoi se resemneaza, se calmeaza si ideeile incep sa apara, lucrurile se aranjeaza si intra pe fagasul normal…

Am avut multe, prea multe astfel de momente… am primit multe lovituri si socuri, care m-au pus la pamant, m-au epuizat psihic si fizic, dar am reusit de fiecare data sa ma ridic, sa ma scutur si sa merg mai departe… Nu stiu cui sa multumesc pentru asta, pentru puterea de a ma ridica si a merge mai departe, pentru taria psihicului si pentru ajutorul de-a gasi solutii… Un prieten imi spunea, cu un an in urma: “ Nu cauta raspunsul la altii, solutia problemei este in tine.”… si avea dreptate, raspunsul si solutiile sunt in noi, trebuie doar sa le cautam. :)

Nu-s o persoana pesimista, am doar perioadele mele, dar azi mi-a venit in minte o poezie… m-a obsedat toata ziua… o stiu de cativa ani, asa cum ii stiu si autorul ( l-am cunoscut personal)…

 

Doar ieri – Cristian Stefanescu

 

„zi dupa zi si acelasi desen,

monoton,

ca vagoanele unui tren,

numarand,

plictisit,

pe un pod, la popas,

cate oi au trecut, cate oi

au ramas…

sau privind fara noima spre un ceas care-a stat,

intr-un parc,

pe o banca,

intr-un colt neumblat,

cu un zambet ce-aduce-a convoi funerar,

luminand a speranta

ce se-aprinde-n zadar…

ti-e impus sa existi,

pedepsit

si stricat,

arogant, egoist, ipocrit, izolat

intre oameni

si de nimeni iubit;

fara rost resemnat, inutil razvratit.

focul tau nici n-a ars.

e-o iluzie!

atat!

te-ai nascut

(nu ti-e clar?)

cu o funie de gat,

fericit ca ai dreptul sa cazi

intr-o zi

poti spera la ce-a fost.

n-astepta ce va fi!

mi s-a micsorat fluturasul

Posted by on Monday, 7 November, 2011

Azi am primit fluturasul de salariu. Nu stiu sa citesc un fluturas de salariu, in general citesc doar suma finala, pentru a evita sa ma enervez, pentru ca niste bani mi se iau si de la salariul pe care il stii initial, pana la ce ajunge sa iei in mana, sunt o gramada de chestii care ti se opresc… defapt unele chestii se dau, altele se iau… fireste ca se ia mai mult decat se da, de exemplu: se porneste de la salariu de baza= 1079 lei, apoi apare PCD 24.00= 327 lei ( nu stiu ce inseamna asta), dar cred ca mi se dau banii astia, pentru ca  total 1= 1406 lei, deci salariul brut= 1406 lei… apoi incepe scaderea, cam asa: 0,50%=7 lei, 10,50%= 148 lei, 5,50% Cass= 77 lei si mai ramane suma de 1174 lei= net (nu stiu ce inseamna procentele alea)… dar scaderea nu se opreste aici, ci continua cu: D.rec. 0,40%= 280 lei(iar nu stiu ce inseamna), sindicat= 14 lei, Brut impozit= 880 lei ( aici nu stiu ce se face, pentru ca pe astia nu-i ia)… apoi urmeaza Impozit= 141 lei, iar la final avem: Lichidare card= 1019 lei… asta era pana in luna iunie 2011, ca acum salariul este altul, dar si fluturasul pe masura… e atat de mic… salariul de incadrare este… este… stati sa-mi pun ochelarii ( amadoua perechile de ochelari)… este 981 lei, adica nu, asta cica nu e “salariu de baza”, este salariul realizat (21 zile), ca salariul de baza e la fel ca in aprilie, adica 1079 lei ( ma chinui sa descifrez ce scrie in fluturas, pentru ca e scris foarte mic) nu stiu ce e cu sporul de vechime (10 ani), adica 98 lei, dar nu-i gasesc ca fiind adaugati pe undeva… mai iau si o diferenta de 41 lei ( 5 ore de suplinire limba romana), deci venitul brut este 1120 lei… iar acum incepem scaderile: somaj= 6 lei, sanatate= 62 lei, pensie= 118 lei, deducere personala( nu stiu ce mi-au dedus pe-aici)= 330 lei, impozit= 97 lei, salariul net si rest de plata = 837 lei… si aici se opreste, asta este salariul pe care il iau, adica aproximativ= 200 euro… Bine, in mare stiam cat de mic e salariul meu, dar nu-mi inchipuiam ca s-a micsorat atat de mult si fluturasul de salariu, iar scrisul este atat de miiic… parca e facut special sa te enerveze sau ( ma gandeam eu azi, cu voce tare, prin cancelarie) am ajuns la o concluzie ca Ministerul este mana-n mana cu cabinetele de oftalmologie si magazinele de optica medicala… in curand o sa orbim privind la fluturasul de salariu…

p.s. fluturasul e atat de mic, ca trebuie sa ma chinui sa-l scanez si sa-l fac vizibil… revin cu poza cand rezolv problema :)

duzina de cuvinte – cu capul in nori

Posted by on Saturday, 5 November, 2011

Azi am avut un accident casnic, ca tot nu mai avusesem de ceva vreme, de cand am ars 3 becuri, dupa ce am provocat un scurtcircuit, cand am aprins, nervoasa, lumina… Nu, nu mi-am taiat degetele, desi am spart doua pahare ( sunt experta in spart vesela, se stie asta si mi-e sa nu fi devenit un “obicei” malign), nu mi-a cazut vreun sertar pe picior sau in cap, nici n-am dat cu capul in vreun colt de usa de dulap sau in rama vreunui geam si nici nu mi-am agatat parul in vreun carlig, nici macar n-am intrat cu degetele de la picioare, in vreun picior de scaun sau canapea… azi am cazut, am cazut in casa, in hol… pai cum sa cad?… nici eu nu mi-am dat seama cum s-a intaplat de-am intrat in impact cu gresia din hol, pentru ca n-a fost o cazatura prin alunecare, ci una brusca, fortata… nu, nu m-a luat vreun vartej, cum s-a mai intaplat intr-o criza spasmofilie… sentinta a fost alta, vina a fost a mea, pentru ca vreau sa fac mai multe lucruri in acelasi timp… mi-am dezlegat siretul la adidasul stang, in timp ce-mi cautam, in debara, papucii de casa, ca nu mai merge sa stau in slapi, in acelasi timp mi-am adus aminte sa-i zic ceva fiului meu si am plecat spre dormitor sa-i zic, pana nu uit ( deh, batranetea, se scurteaza memoria)… i-am zis ce aveam de zis si am iesit din dormitor, tragand usa in urma mea… am facut un pas si am cazut, ceva m-a tras de piciorul stang si am intra in stalpul de sustinere de pe hol… am avut nesansa sa mi se prinda siretul de la adidas, sub usa de la dormitor, iar cand am facut pasul, siretu a opus rezistenta si am intrat, ca o avalansa, in zid, in stalpul ala colturos, lovindu-ma la sold, cotul drept si genunchiul drept, apoi am luat contact cu suprafata plana a gresiei… nu, nu am nicio leziune, doar o mare vanataie pe soldul drept…

Va dau un sfat: nu umblati cu sireturile dezlegate, pentru ca riscati sa va omorati singuri fara a va dori vreo sinucidere  =))

 

Si alti au cate o duzina: psiredskyanaidgrig,rokssanadictaturajustițieiincertitudiniabisuriscorpiolabulivartiberiusara, d’agatha,

verocarmen, valentinaalmanaheandyincaunipocrit

cuvinte din trecut – sufletul din palma

Posted by on Saturday, 10 September, 2011

Asa cum m-am obisnuit de ceva vreme, voi reposta ceva din anii trecuti… jocul a fost initiat de tibi, si mi s-a parut o idee buna, ca cei noi veniti, sa citeasca si ce am scris noi in trecut… azi o sa repostez ceva, ce asteapta lotusull sa citeasca, pentru ca mi-a placut ce-a scris ea legat de subiectul postului meu ;)

Sufletul din palmă

This entry was posted Tuesday, 17 February, 2009 at 16:14

 M-am trezit din somn, mi-e frig, îmi clănţăne dinţii… Cred că au oprit căldura peste noapte. Ma uit la ceas, e 4.45… aş mai avea de dormit o oră, dar mi-e foarte frig… Mă ghemuiesc sub plapumă încerând să mă încălzesc. Nu ştiu dacă am adormit imediat, dar am început să visez…

Mergeam pe stradă, probabil prin Bucureşti, şi-mi era foarte frig. O maşină de culoare închisă a oprit lângă mine, s-a deschis portiera şi un glas cald, bărbătesc şi foarte cunoscut mi-a zis :
-Urcă! Ţi-e frig, văd că tremuri…
Am urcat în maşină… Vocea care mă invitase era a unui om foarte drag mie, omul care mă linişteşte când este în preajma mea, cănd îi aud vocea… M-a luat de mână, iar eu am început să simt căldura care mă copleşea… mâna lui mi-a dat căldură şi linişte…
-Scuză-mă că vorbesc la telefon, e ceva important! mi-a zis…
-Nu mă deranjează, doar, te rog, ţine-mă de mână că mi-e bine… nu-mi da drumu!

…Şi m-a ţinut de mână cât timp am dormit. Am dormit profund şi liniştit, îmi era cald şi bine… Am dormit atât de bine că n-am auzit alarma de la telefon.
M-am tot gândit zilele astea la acest vis… la mâna care m-a încălzit în acea dimineaţă… Ce şi cât înseamnă să te ţină cineva de mână? De ce facem gestul ăsta? De câte ori şi în ce scop facem gestul ăsta?…Da, eu fac gestul ăsta în fiecare zi… e felul meu de a calma…Copiii se calmează dacă îl iei de mână şi le vorbeşti, le dai încredere… mâna te susţine când faci primii paşi, mâna te ajută să să te ridici, mâna îţi şterge lacrimile de pe obraz, mâna împinge leagănul… atingerea mâinii îţi dă primii fiori ai dragostei, mâinile te ajută să comunici cu surdo-mutii… Mâna este sufletul din palmă!
Ţine-mă de mână să-ţi simt sufletul din palmă!

…Şi melodia care m-a obsedat toata ziua AICI .

au mai adus la lumina cuvinte din trecut: tiberiu, vero, psi, cita