Posts Tagged Atat

duzina de cuvinte – arc peste timp

Posted by on Saturday, 25 February, 2012

 Sursa foto

Ca un arc peste timp, imi staruie in minte amintiri si inca mai simt gustul dulce-amar de ierburi, pe buze… parfumul tau plin de mistermatematic imi fac socoteala in gand… au trecut 20 de ani… incerc o convertire a timpului trecut, in prezent… vad balta ca un petic de cer, sclipind sub razele soarelui si bicicleta verde rezemata de trunchiul salciei, iar tu, ca un bun manuitor al unditei, stai concentrat cu ochii atintiti in luciul apei… stau langa tine, tacuta, ca o asistenta stagiara care vrea sa invete cat mai multe… din cand in cand iti intorci fata spre mine si ma privesti cu bunatate… au trecut 20 ani si nu stiu de ce am ramas atat de ancorata in trecut… mi-ai spus atunci o poveste despre un refugiat chirurg german si o pacienta sinucigasa, intre care se infiripa o legatura puternica… trebuie sa caut cartea in biblioteca, mi-ai daruit-o la despartirea noastra… era cartea ta de suflet, iar eu inca o mai pastrez…  e vorba de “Arcul de triumf” – Erich Maria Remarque.

 

Au scris duzine si: psi, anacondele, tibi, almanahe, scorpio, griska, redsky, cita, virusache, verovers, vero

duzina de cuvinte – dor

Posted by on Saturday, 16 July, 2011


De cateva zile mi s-a facut dor de un loc… un loc unde am ajuns doar de trei ori in viata mea si unde nu cred ca voi mai ajunge vreodata (cine stie)… la casa parinteasca a tatalui meu, undeva in judetul Galati, comuna Radesti (nu stiu daca era comuna sau sat)
Cred ca aveam 4 ani cand am fost prima data acolo (poate am fost si cand eram mult mai mica, dar nu stiu eu), apoi am mai ajuns pe la 6 ani, iar ultima data am fost acolo, cand aveam 18 ani. Ultima data am stat doua zile, nu-mi aduc aminte foarte multe, dar am amintiri de la 4 si 6 ani, care sunt inca vii in mintea mea.
Mergeam cu trenul personal de la Galati pana la… nu stiu cum se numeste gara unde coboram, era alt sat: Docaneasa sau Balabanesti?… in fine, stiu ca era mult de mers. De la gara o luam peste un camp verde plin cu maci si albastrele… ici colo cate o papadie isi scutura puful la prima adiere de vant. La litiera padurii curgea un rau… mama spunea ca acel rau curge in “amonte”. La inceput n-am inteles cum vine treaba cu “amontele”, pentru ca oricum nu stiam cum trebuie sa curga un rau, stiam doar ca trebuie sa curga si atat, dar imi placea cum suna cuvatul :)… dupa ce treceam podul, drumul o taia in padure, iar cararea care ducea catre padure era impanzita, pe margini de stupi, pe unde trebuia sa trecem cu mare atentie si in mare graba, ca nu cumva sa ne incaiere albinele. Cand ajungeam in padure, deja eram intr-o alta lume… era racoare, umbra si triluri pe pasari… mirosea a proaspat, a tamaie si smirna ( de la tataie stiam de smirna, fiind tarcovnic la biserica, imi povestea despre tamaie si smirna, ce inseamna fiecare… despre smirna imi spusese ca este “jertfa naturii, adusa lui Dumnezeu prin omul dreptcredincios” sau ca este “simbolul cuminteniei si intelepciunii”, de aici si expresiile: “ sa stai cuminte smirna” sau “ a tacut smirna” :)
Traversam padurea cu ceva emotii, caci in drumul nostru puteam intalni mistreti (intr-o zi, la plecarea de acolo, ne-a tait calea o scroafa cu purcelusi dupa ea). La capatul padurii se intindea satul. Trebuia sa urcam o panta cu pamant nisipos, pana la casa bunicilor. Casa era pe deal, iar de acolo se vedea tot satul. In curte erau trei case: o casa mica, cu o singura camera, in care locuia mamuta (asa ii ziceam noi mamaiei din partea tatului), mai era o casa mica, care era bucataria de vara, dar avea si pat acolo, iar dincolo de un gard care despartea curtea, era o casa mare, cu mai multe camere inalte si vopsite in verde, cu o gradina mare in care erau legume, flori si pomi fructiferi (imi aduc aminte de gutui, care faceau niste gutui mari, galbene si zemoase, dulci acrisoare), iar langa casa erau doau tufe de iasomie, de o parte si de alta a scarilor. In casa aia mare locuia sora cea mare a tatalui meu, cu familia ei… nu mai stiu cati copii avea, imi aduc aminte doar de trei baieti, verisori primari, care erau la vremea aceea acasa, fiind apropiati de varsta cu mine.
Nu aveam niciun prieten la Radesti, asa cum aveam la bunicii din partea mamei, unde mergeam in fiecare vacanta, dar nici nu aveam vreo nevoie… Verisorii mei, desi erau in vacanta, aveau de munca, ca asa este la tara… Li se da munci usoare, cum ar fi insiratul tutunului, pentru ca din asta isi castigau existenta: plantau tutun, il culegeau, il insirau si uscau la streasina casei, apoi il vindeau… Eram fascinata cum, verisorii mei, insirau tutun pe niste sfori, cu un ac mare din sarma, strapungeau mijlocul frunzei, pe nervura aia groasa din mijloc, apoi conduceau cu mana frunza, pe ata de canepa, avand grija sa n-o rupa… Eram fascinata cu cata indemanare si rapiditate faceau ei lucrul asta, iar eu deabia reuseam sa insir o frunza cand ei deja insirau 7-8, fara sa le rupa, caci m-au invatat si pe mine sa insit tutun :)… e drept ca dupa asa munca ramaneau si urme, pe termen destul de lung: degetele erau maro dar imi placea mirosul amar al frunzelor de tutun… imi mai placea sa merg in vale la cismea, de unde lua toata lumea din sat apa. Era o cismea cu apa de ivor, cu un jgheab mare si tubulatura mereu varuite si curate. Acolo am cunoscut-o pe Misandra, o fetita blonda, cu parul strans in doua cozi groase, cu ochii albastri, gura mica si rosie si multi pistrui pe fata… locuia putin mai la vale de casa bunicilor mei… Avea in curte un cais mare, care facea niste caise rosiatice, mari cat palma (nicaieri n-am vazut caise asa mari), iar de o creanga a caisului sta atarnat un scranciob(acolo am auzit pentru prima data ca leaganul e un scranciob si am incercat sa-mi explic cuvantul… explicatia a fost: scranciob vine de la scancet, pentru ca atunci cand un bebelus scnaceste, trebuie sa-l legeni ca sa se linisteasca)…
Azi mi-e foarte dor de locul ala si imi pare rau ca nu am nicio poza cu casa, cu curtea, cu privelistea de acolo de sus, din varful dealului… cu cismeaua din vale…mi-e dor de rochita bleu, pe care era brodat un copil care tinea in mana trei baloane colorate diferit… rochita care mi-a fost tare draga si pe care am purtat-o pana atunci, la Radesti, pentru ca acolo si-a gasit si “sfarsitul”, intr-o dupa amiaza, in vizita la niste rude, in incercarea de a muta un scaun proaspat vopsit maro, cand mi-am patat poalele rochitei cu vopsea si ceva dulceata de cirese pe piept… Mi-e dor de padurea cu miros de proaspat, de raul care curgea in amonte , de campul verde impanzit cu maci si albastrele, pe care am vazut primul curcubeu… cel mai frumos curcubeu, mare, rotat cat era campul de lat…

Si ei detin aceeasi duzina de cuvinte, dar in alt stil :) : psipsina, papagigli, scorpio, virusverbalis, valentina, alberto, vero,eclipsa de marte, dagatha, lotusull, redsky2010

azi sunt dezamagita

Posted by on Wednesday, 23 March, 2011

… Pentru ca azi e nor in sufletul meu, desi afara a iesit soarele. Pentru ca e primavara, dar e frig si tot astept sa mai cearna o mana de zapada… Pentru ca am asteptat atat de mult sa te vad, sa te aud, dar tu ai avut alte treburi mult mai importante… Pentru ca aveam atat de multe sa-ti povestesc, dar n-ai venit, n-ai sunat, nu ti-a pasat, nu te-a interesat… Pentru ca zilele astea am tot privit  in urma, in trecut si am analizat unde si cu ce am gresit… pentru ca am gresit, ca mi-am calcat pe inima de-atatea ori si am iertat de fiecare data… Pentru ca ai stiut tot timpul ca imi pasa de tine si m-ai lovit de fiecare data… Pentru ca nu stii si n-ai rabdare sa ma asculti… Pentru ca mi-am petrecut o parte din viata pe langa tine, am impartit si bune si rele, am facut multe lucruri pentru tine, de care nu-ti mai aduci aminte sau nu vrei sa-ti aduci aminte… Pentru ca ti-am suportat pasele proaste(prea dese) si te-am inteles. Pentru ca ti-ai descarcat tot timpul nervii pe mine, jignindu-ma uneori, fara motiv. Pentru ca n-ai fost niciodata langa mine, atunci cand am avut ce-a mai mare nevoie de tine… Pentru ca nu stii sa pretuiesti oamenii de langa tine… pentru ca, aseara am trait sentimentul de insecta incercand sa construiasca un musuroi pe care, prima rafala de ploaie, il va sfarama si ma va strivi, cu indiferenta… indiferenta ta… Pentru ca simt ca-mi pierd echilibrul, mi-am inchis sufletul pentru tine si l-am pus la adapost, pentru al feri de dezamagiri si tristete…

… Si nici macar nu pot sa te urasc.

Parintele Savatie spunea ca a fi dezamagit de un prieten e o marturisire a noastra catre noi insine, prin care ne putem da seama ca avem mandrie in noi, atunci cand spunem: “Cum mie, tocmai mie sa-mi faca una ca asta? Eu care atatea si atatea am facut pentru el… Tocmai eu sa primesc asa ceva in schimb?”

De Dragobete

Posted by on Tuesday, 24 February, 2009

Iubeste-mi mainile…
de Elena Farago

Iubeste-mi mainile si ochii
Si iarta-le dac-au fost clipe
In care n-au stiut sa-ti spuna
In care n-au putut sa-ti dea
Atat cat ar fi vrut,
Atat cat poate doru-ti cere
In dragostea,
In indoiala
In deznadejdea unei clipe…
Iubeste-mi mainile si ochii.

Si iarta-le nevruta vina
Ca prea tarziu venira-n cale-ti
Si prea curand se duc de tot….

Dezleaga-mi sufletul de vina
Ca in curand n-am sa-ti mai pot
Aduce-n maini
Si-n ochi
Durutul,
Tarziul zambet de lumina …

alint, răsfăţ şi iar alint
ovidiu oana-pârâu

alint, răsfăţ şi iar alint
ochii şi gura nu mă mint
braţ după gât, freamăt de pântec
şi între coapse ca descântec
loc de păcate ce absoarbe
pătrund adâncurile-i oarbe
tu taine îmi oferi ritmate
sărut din buzele rujate
arsuri de sâni, icniri şi scâncet
prin pori ardoarea varsă plânset
izbiri de val ce-aduc furtună
duet de gemete răsună
în ritmurile-ameţitoare
de trupuri vii, fremătătoare
un ceas, o noapte, cine ştie ?
stârniţi de ritm şi frenezie
fiorii-n pântec nu ne mint
alint, răsfăţ şi iar alint

Definitia iubirii
Romeo Morari

Tu esti asemeni cupei din stravezii cristaluri
Cu incrustatii pure si unduiri usoare
Din tine pot sa soarba, in sacre ritualuri
Si gurile pagane si cele-ncepatoare.

Tu stii s-ascunzi in tine, ca intr-un tabernacol
Extazul si durerea – impreunare grava,
Cand sarutarea-ti darui se-ntampla un miracol:
Veninul pare dulce, si-ambrozia otrava!

Iubire,vis trandafiriu
Mariana Kabbout

Iubire, vis trandafiriu…
Cum aş putea să te descriu?

Eşti inocenţa unui zbor,
Copil atoateştiutor,
Felină ne-mblânzită-n veci,
Limanul undelor prea reci,

Freamăt şi anotimp torid
Într-al femeii trup candid,
Al apei murmur cristalin,
Talaz şi foşnet de satin,

Seva fiorului plăpând
Din gând pe buze-alunecând
Şi prea puţini mai ştiu că ai
Pe vârful degetelor, rai…

Iubire… nu-i cuvânt născut
Să-mi spună când ai apărut,
Cum n-au ştiut nici cei dintâi
Când vii şi cât ai să rămâi…

Săracă-mi este slova, ştiu…
Cum aş putea să te descriu?
Numele tău de unde vine?
Iubire, vis trandafiriu,

Eu te-am găsit?..sau tu pe mine?