Posts Tagged Amintiri

duzina de cuvinte – arc peste timp

Posted by on Saturday, 25 February, 2012

 Sursa foto

Ca un arc peste timp, imi staruie in minte amintiri si inca mai simt gustul dulce-amar de ierburi, pe buze… parfumul tau plin de mistermatematic imi fac socoteala in gand… au trecut 20 de ani… incerc o convertire a timpului trecut, in prezent… vad balta ca un petic de cer, sclipind sub razele soarelui si bicicleta verde rezemata de trunchiul salciei, iar tu, ca un bun manuitor al unditei, stai concentrat cu ochii atintiti in luciul apei… stau langa tine, tacuta, ca o asistenta stagiara care vrea sa invete cat mai multe… din cand in cand iti intorci fata spre mine si ma privesti cu bunatate… au trecut 20 ani si nu stiu de ce am ramas atat de ancorata in trecut… mi-ai spus atunci o poveste despre un refugiat chirurg german si o pacienta sinucigasa, intre care se infiripa o legatura puternica… trebuie sa caut cartea in biblioteca, mi-ai daruit-o la despartirea noastra… era cartea ta de suflet, iar eu inca o mai pastrez…  e vorba de “Arcul de triumf” – Erich Maria Remarque.

 

Au scris duzine si: psi, anacondele, tibi, almanahe, scorpio, griska, redsky, cita, virusache, verovers, vero

duzina de cuvinte – tristete

Posted by on Sunday, 31 July, 2011

Ma-nchid din nou in lumea mea… intr-o capcana a singuratatii… m-am oprit din mers, fara sa-mi doresc asta,  iar zambetul mi s-a uscat pe buze… privirea-mi de albastru turcoaz, s-a stins, imprastiind  lacrimi de cenusa… sufletul meu a devenit o delta bizara, formata din zeci si zeci de brate prin care se scurge monoton intreaga tristete a lumii. Timpul n-a fost de partea mea… la ceas de dor te-ai pitit ca un asasin in tufis, ucigand cele mai sacre sentimente… mi-ai aprins dorul, care-mi mistuie sufletul, lasand in urma o roaba de amintiri, o apa maloasa de sentimente si senzatii, galbuie ca fata unui mort… o apa maloasa pe care sufletul meu o filtreaza zi si noapte, revarsand in celulele mele clipe lungi… interminabile picaturi de timp bolnav, bizar si ireversibil… ideile mele devin de un maro murdar, aripile imi sunt taiate si zborul devine o utopie…

Detinatori de “duzina” mai sunt si : psipsina, papagigli, virusache, scorpio, vero, dagatha, sara, redsky, valentina, pisicaru

duzina de cuvinte – dor

Posted by on Saturday, 16 July, 2011


De cateva zile mi s-a facut dor de un loc… un loc unde am ajuns doar de trei ori in viata mea si unde nu cred ca voi mai ajunge vreodata (cine stie)… la casa parinteasca a tatalui meu, undeva in judetul Galati, comuna Radesti (nu stiu daca era comuna sau sat)
Cred ca aveam 4 ani cand am fost prima data acolo (poate am fost si cand eram mult mai mica, dar nu stiu eu), apoi am mai ajuns pe la 6 ani, iar ultima data am fost acolo, cand aveam 18 ani. Ultima data am stat doua zile, nu-mi aduc aminte foarte multe, dar am amintiri de la 4 si 6 ani, care sunt inca vii in mintea mea.
Mergeam cu trenul personal de la Galati pana la… nu stiu cum se numeste gara unde coboram, era alt sat: Docaneasa sau Balabanesti?… in fine, stiu ca era mult de mers. De la gara o luam peste un camp verde plin cu maci si albastrele… ici colo cate o papadie isi scutura puful la prima adiere de vant. La litiera padurii curgea un rau… mama spunea ca acel rau curge in “amonte”. La inceput n-am inteles cum vine treaba cu “amontele”, pentru ca oricum nu stiam cum trebuie sa curga un rau, stiam doar ca trebuie sa curga si atat, dar imi placea cum suna cuvatul :)… dupa ce treceam podul, drumul o taia in padure, iar cararea care ducea catre padure era impanzita, pe margini de stupi, pe unde trebuia sa trecem cu mare atentie si in mare graba, ca nu cumva sa ne incaiere albinele. Cand ajungeam in padure, deja eram intr-o alta lume… era racoare, umbra si triluri pe pasari… mirosea a proaspat, a tamaie si smirna ( de la tataie stiam de smirna, fiind tarcovnic la biserica, imi povestea despre tamaie si smirna, ce inseamna fiecare… despre smirna imi spusese ca este “jertfa naturii, adusa lui Dumnezeu prin omul dreptcredincios” sau ca este “simbolul cuminteniei si intelepciunii”, de aici si expresiile: “ sa stai cuminte smirna” sau “ a tacut smirna” :)
Traversam padurea cu ceva emotii, caci in drumul nostru puteam intalni mistreti (intr-o zi, la plecarea de acolo, ne-a tait calea o scroafa cu purcelusi dupa ea). La capatul padurii se intindea satul. Trebuia sa urcam o panta cu pamant nisipos, pana la casa bunicilor. Casa era pe deal, iar de acolo se vedea tot satul. In curte erau trei case: o casa mica, cu o singura camera, in care locuia mamuta (asa ii ziceam noi mamaiei din partea tatului), mai era o casa mica, care era bucataria de vara, dar avea si pat acolo, iar dincolo de un gard care despartea curtea, era o casa mare, cu mai multe camere inalte si vopsite in verde, cu o gradina mare in care erau legume, flori si pomi fructiferi (imi aduc aminte de gutui, care faceau niste gutui mari, galbene si zemoase, dulci acrisoare), iar langa casa erau doau tufe de iasomie, de o parte si de alta a scarilor. In casa aia mare locuia sora cea mare a tatalui meu, cu familia ei… nu mai stiu cati copii avea, imi aduc aminte doar de trei baieti, verisori primari, care erau la vremea aceea acasa, fiind apropiati de varsta cu mine.
Nu aveam niciun prieten la Radesti, asa cum aveam la bunicii din partea mamei, unde mergeam in fiecare vacanta, dar nici nu aveam vreo nevoie… Verisorii mei, desi erau in vacanta, aveau de munca, ca asa este la tara… Li se da munci usoare, cum ar fi insiratul tutunului, pentru ca din asta isi castigau existenta: plantau tutun, il culegeau, il insirau si uscau la streasina casei, apoi il vindeau… Eram fascinata cum, verisorii mei, insirau tutun pe niste sfori, cu un ac mare din sarma, strapungeau mijlocul frunzei, pe nervura aia groasa din mijloc, apoi conduceau cu mana frunza, pe ata de canepa, avand grija sa n-o rupa… Eram fascinata cu cata indemanare si rapiditate faceau ei lucrul asta, iar eu deabia reuseam sa insir o frunza cand ei deja insirau 7-8, fara sa le rupa, caci m-au invatat si pe mine sa insit tutun :)… e drept ca dupa asa munca ramaneau si urme, pe termen destul de lung: degetele erau maro dar imi placea mirosul amar al frunzelor de tutun… imi mai placea sa merg in vale la cismea, de unde lua toata lumea din sat apa. Era o cismea cu apa de ivor, cu un jgheab mare si tubulatura mereu varuite si curate. Acolo am cunoscut-o pe Misandra, o fetita blonda, cu parul strans in doua cozi groase, cu ochii albastri, gura mica si rosie si multi pistrui pe fata… locuia putin mai la vale de casa bunicilor mei… Avea in curte un cais mare, care facea niste caise rosiatice, mari cat palma (nicaieri n-am vazut caise asa mari), iar de o creanga a caisului sta atarnat un scranciob(acolo am auzit pentru prima data ca leaganul e un scranciob si am incercat sa-mi explic cuvantul… explicatia a fost: scranciob vine de la scancet, pentru ca atunci cand un bebelus scnaceste, trebuie sa-l legeni ca sa se linisteasca)…
Azi mi-e foarte dor de locul ala si imi pare rau ca nu am nicio poza cu casa, cu curtea, cu privelistea de acolo de sus, din varful dealului… cu cismeaua din vale…mi-e dor de rochita bleu, pe care era brodat un copil care tinea in mana trei baloane colorate diferit… rochita care mi-a fost tare draga si pe care am purtat-o pana atunci, la Radesti, pentru ca acolo si-a gasit si “sfarsitul”, intr-o dupa amiaza, in vizita la niste rude, in incercarea de a muta un scaun proaspat vopsit maro, cand mi-am patat poalele rochitei cu vopsea si ceva dulceata de cirese pe piept… Mi-e dor de padurea cu miros de proaspat, de raul care curgea in amonte , de campul verde impanzit cu maci si albastrele, pe care am vazut primul curcubeu… cel mai frumos curcubeu, mare, rotat cat era campul de lat…

Si ei detin aceeasi duzina de cuvinte, dar in alt stil :) : psipsina, papagigli, scorpio, virusverbalis, valentina, alberto, vero,eclipsa de marte, dagatha, lotusull, redsky2010

am ratat

Posted by on Tuesday, 7 June, 2011

 Imi doream atat de mult sa-l vad pe Sting, live… Imi doream sa-l vad macar o data, intr-un concert live… Am ratat sansa de al vedea si trebuie sa recunosc ca, aseara, am plans de ciuda ca nu sunt la concert… Am ratat unica sansa de-al vedea… pentru ca, nu stiu de ce, dar il iubesc pe omul asta :(…

… si melodia mea preferata, melodia care a strans in ea multe amintiri… amintirile tineretii mele, imprastiate pe sub castani, in Gradina Botanica :)

 

de ce as mai ramane?

Posted by on Friday, 8 April, 2011

Mai intai mazgalica, apoi Cony,  au devenit curioase sa afle care sunt cele trei motive pentru care as alege sa plec din tara si care ar fi cele trei motive care m-ar determina sa raman.

Am avut timp sa ma gandesc la cele trei motive pentru care as ramane in tara… Nu stiu cu care sa incep. O sa incep cu motivele pentru care as pleca… defapt un singur motiv ar fi de-ajuns sa le rezolv si pe celelalte.

As pleca din tara, in primul rand, pentru ca aici nu-mi gasesc locul, nu ma mai simt “ acasa”, asa cum ma simteam candva… As pleca din tara, dar nu oriunde, as pleca doar in Anglia, acolo unde ma simt acasa, acolo unde, munca mea ar fi recunoscuta la adevarata ei valoare( asta ar fi al doilea motiv)… as pleca din tara, acolo unde nu vad strazi sparte la tot pasul, nu vad cum se demoleaza cladiri vechi(cu multe amintiri),  pentru a se construi cladiri de birouri, care nu se incadreaza in peisaj… unde traficul rutier este fluent si nu auzi muzica data la maxim, in nicio masina luxoasa, din care vezi cotul soferului, iesit jumatate pe geamul coborat la maxim, unde nu se arunca mucuri de tigara pe strada, unde nu vezi picior de caine, iar stapanii cainilor de rasa, culeg excrementele in urma patrupedelor, cu manusi de unica folosinta… sa continui? E vorba despre civilizatie , iar asta ar fi al treilea motiv care ma face sa plec din tara.

Ce m-ar determina sa raman?… putine, foarte putine lucruri, din pacate… As zice familia… desi, familia in care am crescut, e departe (mama, sora, fratele si mamaia… tata si tataie s-au dus de doi ani, dar m-ar veghea oriunde m-as duce) si oricum ne vedem de doua ori pe an, asa cum m-as putea vedea, cu ei, si daca as fi plecata… Copilul il iau cu mine… restul, nu fac parte din mine, nu avem acelasi sange… Prietenii?… nu am atat de multi prieteni, iar prietenii buni, pe care ii numeri pe degetele de la o singura mana, nu sunt aproape, ne auzim la telefon sau vorbim prin intermediul tehnologiei moderne… pana la urma, nici lucrurile astea nu m-ar determina sa raman…

Ar fi, totusi, ceva care m-ar determina sa raman: 1. copiii, elevii mei, pe care imi place sa-i vad cum cresc de la un an la altul, la fiecare inceput de an scolar… 2. Marea, pe care o vad de cateva ori pe an, atunci cand “mi se usuca pielea” si dau fuga, pentru cateva zile, s-o vad, s-o simt, s-o respir… 3. Rasaritul de soare de la fereastra, de fiecare data altul… dudele mancate direct din copac, in drum spre/dinspre scoala, pe care nu cred ca le-as gasi in alta parte; mustul din via de la tara… braga de la chioscul din coltul blocului…

… Amintirile  le iau cu mine, iar uneori le insir aici :)