Posts Tagged Aduc

inceput de an

Posted by on Monday, 2 January, 2012

A trecut si 2011, s-a dus si mult asteptatul Revelion… De Revelion am stat acasa, am facut pregatiri (primul an in care fac pregatiri de revelion, singura), am facut mancare si doua torturi, ca asa mi s-a pus ( imi propusesem sa fac o singura prajitura)… m-am imbracat cel mai frumos fata de toate revelioanele din viata mea si am asteptat sa se intample minunea, venirea Anului Nou… n-am vrut sa ies in oras la spectacol, pentru ca oricum se auzea muzica pana la mine acasa. La miezul noptii am ciocnit un pahar cu sampanie cu sotul meu, am stat la fereastra si am urmarit focul de artificii ( mai intai pe cel de la bulgari ca sunt cu un minut inaintea noastra, apoi pe cel de la noi) si am inhalat fumul si pucioasa de la petardele care zburau din toate partile, de la toate geamurile si balcoanele ( azi mi-am adus aminte ca aveam si eu o punga de petarde dar am uitat de ele)… Nu stiu de ce mi s-a parut un revelion sec, nimic spectaculos… n-am mai trait nici emotia artificiilor, ca in alti ani sau alte evenimente… am uitat sa-mi pun si dorinta la trecerea dintre ani ( nici anul trecut nu m-am pus dorinta)… Dupa miezul noptii au inceput sa sune telefoanele, am sunat si eu apropiatii, sa le urez de-ale anului nou… a, am uitat, toata ziua, cat am bucatarit, a trebuit sa raspund si la sms-uri ( am raspuns la 158 din 277)… m-am bucurat ca, in fiecare an, primesc urari de la persoane cu care nu m-am vazut de ani de zile, dar care isi aduc aminte de mine la fiecare sarbatoare mare din an… si nu-mi sunt rude, sunt parinti ai fostilor mei elevi din Bucuresti, cu care am ramas in relatii extraordinar de bune, desi copiii sunt mari ( au fost elevii mei intre 1996- 2008, pe vremea cand lucram in Bucuresti :)

Suntem deja in data de 2 ianuarie, a celui mai de temut an 2012… ar trebui sa ma simt fresh, ca doar am stat acasa n-a trebuit sa ma adun de pe drumuri, de pe la Bucuresti, cum faceam in anii trecuti, cand mi se parea ca masina merge cu viteza melcului, iar eu eram nerabdatoare sa ajung in pat si sa dorm pana dupa pranz… anul asta m-au prins zorii primei zile din an, in patul meu de acasa, visand la dorinta pe care n-am apucat sa mi-o pun la miezul noptii…

Nu mi-a placut niciodata prima zi din an, nici a doua… credeam ca anul asta o sa fie altfel, o sa ma trezesc altfel… tot inutila ma simt, o stare confuza, mahmura, desi n-am baut mult… si ma mai doare si un ochi de nu mai pot ( alergie la fumul de artificii si petarde)… Nu stiu voi cum va simtiti, dar am banuiala ca va simtit la fel ca mine si sunt sigura ca v-ati dat pe muraturi si mamaliguta cu branza… sunt sigura ca in prima zi din an ati baut o “cisterna” de cafea, v-ati facut ca nu vedeti chiuveta plina cu vase si pahare murdare, iar azi v-a venit sa plangeti cand a trebuit sa le spalati ( stiu eu pe cineva care avea nevoie de ajutor la spalat vase)… Mie imi vine sa plang cand ma gandesc ca mai am inca doua saptamani de vacanta… de maine ar trebui sa ies din casa, pentru ca deja simt lipsa de miscare, iar asta ma deprima.

Va doresc un an plin cu chef de viata!

cuvinte din trecut – scrisoare pentru Mos Gerila

Posted by on Sunday, 4 December, 2011

Scrisoare pentru Mos Gerila

Thursday, 17 December, 2009
 Iata ca m-am luat cu treburile si am uitat sa-i scriu scrisoare Mosului.  M-a tot gandesc, ce vremuri erau  cand eram copil, ce liniste si cata bucurie in perioada asta de iarna… cata nerabdare… ce vremuri, pe vreamea lui Mos Gerila!

Si pentru ca eu m-am nascut cu Mos Gerila si l-am avut toata copilaria pana la adolescenta, ii voi trimite scrisoarea lui, pentru ca nu i-am scris niciodata.
Ma tot chinui, de cateva zile, sa-mi aduc aminte cum “sunau” cantecelele cu Mos Gerila… sau poeziile, cu ce rima Mos Gerila?
O singura poezioara mi-am adus aminte:

“Mos Gerila are-n sac
O caprita, tac, tac, tac.
Daca-i spui o poezie
Mos Gerila ti-o da tie!”

scan10128EU  cu Mos Gerila

Draga Mos Gerila,

Nu-mi aduc aminte sa-ti fi scris vreodata o scrisoare…Trebuie sa-ti marturisesc ca nu te-am asteptat cu mare nerabdare, in anii de camin si de scoala, deoarece imi era frica sa nu uit poezia la serbare, ma temeam ca nu-mi vei aduce nimic, pentru ca nu eram un copil cuminte. Imi aduc aminte cand ai venit pe la noi prima data, cand aveam 4 ani…doar atunci ai fost chiar tu, a doua oara cand ai venit pe la noi, aveam 6-7 ani, locuiam la bloc… mi-am dat seama ca erai nenea Tica, pentru ca el disparuse de ceva vreme din casa si semanai la maini si la ochi cu el… dar nu te-am dat de gol.
Mos Gerila, sa stii ca am fost suparata pe tine, pentru ca nu veneai niciodata la timp, ai venit intotdeauna dupa Craciun, pe 28-29 dec., atunci cand luau parintii salariul, dar mai suplimentai cu cate o papusica din aia tapana, careia i se scoteau mainile si picioarele si nu avea chiloti pe ea, cu cate o portocala si ceva bomboane de brad, din alea cu interior tare si aspru, din partea sindicatului comunist.
…Am protestat, intr-un an, ca Mos Gerila nu vine si la noi in noaptea de ajun, asa ca la alti colegi de scoala si prieteni de joaca… Urmatorul an ai inceput sa vii la timp. Ne-am prins, in cele din urma, cine esti, dupa ce am gasit cadourile ascunse sub canapeaua din sufragerie. N-am spus nimic, dar cand ne-a intrebat mama ce ne dorim de la Mos Gerila, am cerut exact ce gasisem sub canapeaua din sufragerie… In dimineata de Craciun, gasind cadourile sub brad, ne-am prefacut foarte mirate ca ,Mos Gerila, ne-a adus exact ce i-am cerut. Am pastrat secretul, iar in fiecare an ceream ce gaseam ascuns, nimic in plus, pentru ca ne-am dat seama ca nu se poate mai mult.
Mos Gerila, mi-e dor de bananele alea verzi, tinute in ziar la copt, de portocalele luate “pe sub mana” de la cofetaria din capatul blocului, de ciocolata chinezeasca sau ciocolatelele alea mici, invelite in staniol auriu, tot chinezesti si cumparate “pe sub mana”… Mirosul de cafea si portocale, doar in perioada sarbatorilor de iarna il aveam… era ca un parfum rafinat, scump si rar.
Mos Gerila, pe vremea ta traiau toti cei dragi, erau toti de Craciun… Ieri am vorbit cu mama la telefon… Plangea pentru ca a ramas singura… Sunt primele sarbatori cand tata nu va mai fi acasa, cu noi la masa, de Craciun… Stii ce isi doreste mama de Craciun?… Mi-a spus ieri : “Imi doresc, de Craciun, sa fiti iar mici, sa va am pe toti langa mine, sa umpleti casa… sa fie si taica-tu, sa mancam cu totii la masa, asa cum faceam cand erati voi mici.”… Asa ca, Mos Gerila, pentru mama, imi doresc sa ne aduci pe toti 3 copiii langa ea, de Craciun, s-o putem face sa rada, sa ne aducem aminte de copilarie, s-o ascultam povestindu-ne despre noi cand eram mici…
Pentru baiatul meu imi doresc sanatate si minte, iar pentru mine… pentru mine imi doresc sanatate si rabdare, ca in fiecare an… un laptop o sa reusesc sa-mi cumpar singura.
Te imbratisez cu mult drag, Mos Gerila!

 

ideea ” cuvintelor din trecut ii apartine lui Tibi si a fost preluata si de: psi anaverosaraTibi

 

in sfarsit ploua

Posted by on Sunday, 17 July, 2011

sursa foto

Vacantele de vara mi le petreceam la tara, la bunicii din partea mamei… acolo puteam privi cerul cat e ziulica de mare, pentru ca intotdeauna am fost fascinata de nori… pe la 6 ani incepusem deja sa le spun bunicilor cand o sa ploua… aveam semnele mele… erau nori trecatori, care nu prevesteau ploaia, din care eu imi cream povesti, erau nori care imi aduceau in nari miros de ploaie si atunci ploua(am simtul olfactiv foarte bine dezvoltat).
Imi aduc aminte (cred ca aveam 7 ani), eram la tara, stam cu mamaia in curte pe un pres, la umbra salcamilor…ea cosea ceva , iar eu priveam norii, printre frunzele copacilor si deodata ii zic:
-O sa vina ploaia… ploaie de-aia care umple santurile… ne lasi sa alergam prin santuri si pe sosea?
Mamaia s-a oprit din cusut, s-a uitat pe cer si, mirata, m-a intrebat:
-De unde stii c-o sa vina “ploaia care umple santurile”?(este vorba de ploaie torentiala)
-Pai miroase a ploaie si a pamant ud… si uite acolo la casa din fata…vezi “carul cu boi”?
-Ce car cu boi vezi tu copila?
-Carul ala…inainte sa vina “ploaia care umple santurile”, acolo sub streasina casei se “picteaza” asa cu apa un car cu boi, uita-te mai bine sa vezi(era imaginatia mea,dar si acum vad cu ochii mintii “carul cu boi”). Se uita mamaia, nu stiu daca vedea ce vad eu, dar ma aproba caci in urmatoarele minute incepea ploaia…”ploaia care umplea santurile”… iar eu o zbugesc la fuga in talpile goale, pe asfaltul aburind… Ridic fata catre cer si deschid gura larg sa-mi picure ploaia, sa-i simt gustul de pamant si metal si gri (la mine gustul are miros si culoare :) )… Apa imi curge siroaie pe fata, pe gat, pe spate, dandu-mi fiori placuti… imi prind poalele rochitei cu o mana si o rup la fuga prin santul plin cu apa de ploaie, chiuind de bucurie, fara nici o grija, uitandu-ma in urma mea cum se formeaza valuri… Apa e calda si simt sub talpi pamantul moale si cleios, cum intra printre degete…

Azi, in sfarit, a plouat. Am stat la fereastra si-am privit stropii mari si repezi care se spargeau de asfalt… Imi ardeau talpile sa ies afara in ploaie si sa trag o fuga ca in copilarie… sa stau cu gura cascata catre cer si sa simt gustul ploii… am ramas tintuita la fereastra cu un zambet pe fata… ploaia imi face bine, ma linistesate, ma elibereaza, ma protejeaza, ma fascineaza… E ca un balsam pentru sufletul meu. :)

duzina de cuvinte – dor

Posted by on Saturday, 16 July, 2011


De cateva zile mi s-a facut dor de un loc… un loc unde am ajuns doar de trei ori in viata mea si unde nu cred ca voi mai ajunge vreodata (cine stie)… la casa parinteasca a tatalui meu, undeva in judetul Galati, comuna Radesti (nu stiu daca era comuna sau sat)
Cred ca aveam 4 ani cand am fost prima data acolo (poate am fost si cand eram mult mai mica, dar nu stiu eu), apoi am mai ajuns pe la 6 ani, iar ultima data am fost acolo, cand aveam 18 ani. Ultima data am stat doua zile, nu-mi aduc aminte foarte multe, dar am amintiri de la 4 si 6 ani, care sunt inca vii in mintea mea.
Mergeam cu trenul personal de la Galati pana la… nu stiu cum se numeste gara unde coboram, era alt sat: Docaneasa sau Balabanesti?… in fine, stiu ca era mult de mers. De la gara o luam peste un camp verde plin cu maci si albastrele… ici colo cate o papadie isi scutura puful la prima adiere de vant. La litiera padurii curgea un rau… mama spunea ca acel rau curge in “amonte”. La inceput n-am inteles cum vine treaba cu “amontele”, pentru ca oricum nu stiam cum trebuie sa curga un rau, stiam doar ca trebuie sa curga si atat, dar imi placea cum suna cuvatul :)… dupa ce treceam podul, drumul o taia in padure, iar cararea care ducea catre padure era impanzita, pe margini de stupi, pe unde trebuia sa trecem cu mare atentie si in mare graba, ca nu cumva sa ne incaiere albinele. Cand ajungeam in padure, deja eram intr-o alta lume… era racoare, umbra si triluri pe pasari… mirosea a proaspat, a tamaie si smirna ( de la tataie stiam de smirna, fiind tarcovnic la biserica, imi povestea despre tamaie si smirna, ce inseamna fiecare… despre smirna imi spusese ca este “jertfa naturii, adusa lui Dumnezeu prin omul dreptcredincios” sau ca este “simbolul cuminteniei si intelepciunii”, de aici si expresiile: “ sa stai cuminte smirna” sau “ a tacut smirna” :)
Traversam padurea cu ceva emotii, caci in drumul nostru puteam intalni mistreti (intr-o zi, la plecarea de acolo, ne-a tait calea o scroafa cu purcelusi dupa ea). La capatul padurii se intindea satul. Trebuia sa urcam o panta cu pamant nisipos, pana la casa bunicilor. Casa era pe deal, iar de acolo se vedea tot satul. In curte erau trei case: o casa mica, cu o singura camera, in care locuia mamuta (asa ii ziceam noi mamaiei din partea tatului), mai era o casa mica, care era bucataria de vara, dar avea si pat acolo, iar dincolo de un gard care despartea curtea, era o casa mare, cu mai multe camere inalte si vopsite in verde, cu o gradina mare in care erau legume, flori si pomi fructiferi (imi aduc aminte de gutui, care faceau niste gutui mari, galbene si zemoase, dulci acrisoare), iar langa casa erau doau tufe de iasomie, de o parte si de alta a scarilor. In casa aia mare locuia sora cea mare a tatalui meu, cu familia ei… nu mai stiu cati copii avea, imi aduc aminte doar de trei baieti, verisori primari, care erau la vremea aceea acasa, fiind apropiati de varsta cu mine.
Nu aveam niciun prieten la Radesti, asa cum aveam la bunicii din partea mamei, unde mergeam in fiecare vacanta, dar nici nu aveam vreo nevoie… Verisorii mei, desi erau in vacanta, aveau de munca, ca asa este la tara… Li se da munci usoare, cum ar fi insiratul tutunului, pentru ca din asta isi castigau existenta: plantau tutun, il culegeau, il insirau si uscau la streasina casei, apoi il vindeau… Eram fascinata cum, verisorii mei, insirau tutun pe niste sfori, cu un ac mare din sarma, strapungeau mijlocul frunzei, pe nervura aia groasa din mijloc, apoi conduceau cu mana frunza, pe ata de canepa, avand grija sa n-o rupa… Eram fascinata cu cata indemanare si rapiditate faceau ei lucrul asta, iar eu deabia reuseam sa insir o frunza cand ei deja insirau 7-8, fara sa le rupa, caci m-au invatat si pe mine sa insit tutun :)… e drept ca dupa asa munca ramaneau si urme, pe termen destul de lung: degetele erau maro dar imi placea mirosul amar al frunzelor de tutun… imi mai placea sa merg in vale la cismea, de unde lua toata lumea din sat apa. Era o cismea cu apa de ivor, cu un jgheab mare si tubulatura mereu varuite si curate. Acolo am cunoscut-o pe Misandra, o fetita blonda, cu parul strans in doua cozi groase, cu ochii albastri, gura mica si rosie si multi pistrui pe fata… locuia putin mai la vale de casa bunicilor mei… Avea in curte un cais mare, care facea niste caise rosiatice, mari cat palma (nicaieri n-am vazut caise asa mari), iar de o creanga a caisului sta atarnat un scranciob(acolo am auzit pentru prima data ca leaganul e un scranciob si am incercat sa-mi explic cuvantul… explicatia a fost: scranciob vine de la scancet, pentru ca atunci cand un bebelus scnaceste, trebuie sa-l legeni ca sa se linisteasca)…
Azi mi-e foarte dor de locul ala si imi pare rau ca nu am nicio poza cu casa, cu curtea, cu privelistea de acolo de sus, din varful dealului… cu cismeaua din vale…mi-e dor de rochita bleu, pe care era brodat un copil care tinea in mana trei baloane colorate diferit… rochita care mi-a fost tare draga si pe care am purtat-o pana atunci, la Radesti, pentru ca acolo si-a gasit si “sfarsitul”, intr-o dupa amiaza, in vizita la niste rude, in incercarea de a muta un scaun proaspat vopsit maro, cand mi-am patat poalele rochitei cu vopsea si ceva dulceata de cirese pe piept… Mi-e dor de padurea cu miros de proaspat, de raul care curgea in amonte , de campul verde impanzit cu maci si albastrele, pe care am vazut primul curcubeu… cel mai frumos curcubeu, mare, rotat cat era campul de lat…

Si ei detin aceeasi duzina de cuvinte, dar in alt stil :) : psipsina, papagigli, scorpio, virusverbalis, valentina, alberto, vero,eclipsa de marte, dagatha, lotusull, redsky2010