Posts Tagged Acea

Scrisoare catre Veronica

Posted by on Sunday, 15 January, 2012

Nu cred ca am scris vreodata despre Eminescu… stiu doar ca mi s-a cerut sa recit o poezie la examenul de filozofie, cand eram prin facultate. Stiam cateva poezii ale marelui poet, prozator si jurnalist… se studia din scoala generala, invatasem “Luceafarul” pe dinafara… ba inca de la gradinita invatam poezioare de Mihai Eminescu… Azi il sarbatorim, ca in fiecare an, si am tinut foarte mult sa postez o scrisoare a marelui poet, catre iubita sa Veronica Micle… o scrisoare de dragoste, pe care am gasit-o tiparita pe un ambalaj de ciorapi dres, anul trecut, prin martie… mi-am cumparat acel dres, doar ca avea cea scrisoare tiparita :)… nu mai gasesc ambalajul, desi stiu ca l-am pastrat, dar am cautat scrisoarea aceea.

“Îngerul meu blond,

Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de față; aș face-o în gând, dacă n-aș fi atât de gelos precum sunt. Tu îmi faci imputarea că nu-ți vorbesc de loc de amor – dar tu nu știi că amorul meu e un păhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Și acea amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăște și când ești de față, și când nu ești. Veronicuța mea, dacă acest sentiment care tâmpește mintea și stinge-n om orice curaj de viață, n-ar învenina pururea zilele și nopțile mele, dacă n-ar fi ingrediența fatală a oricărei gândiri la tine, aș fi poate în scrisorile mele mai expresiv și mai vorbăreț. Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire. Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Și această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aș fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că viața mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins și înțeles, e drept că nu te-aș fi strâns în brațe, dulce și albă amică, dar nici n-aș fi suferit atât, nici n-aș fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari. Oare acel om, pururea în pericol de a-și arunca viața pentru acel tezaur și pururea în pericol de a-l pierde, nu-și zice în sine uneori că, cu toate că iubește tezaurul, ar fi fost – nu mai fericit, dar mai puțin nefericit să nu-l fi avut? Așa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă în pădure, cu toate acestea-l iubește mai mult decât viața. Așa te iubesc și eu – mai mult decât viața, mai mult decât orice în lume și pururea cu frica-n sân, aș vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. Ți-am spus, Nicuță, că pentru mine viața s-a încheiat. Ce-mi mai spui tu, că sper să aflu alt amor cu ușurință și că nu apreciez îndestul dragostea ta? Nu mai sunt în stare și nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afară de tine.

Dac-ai cunoaște această mizerie sufletească care mă roade, dacă ai ști cu câtă amărăciune, cu câtă neagră și urâtă gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea că nu-ți scriu uneori o vorbă de amor. În acel moment te-aș săruta, te-aș desmierda, dar te-aș ucide totodată.

Momoțelule, îți sărut mânile tale mici și genunchii tăi cu gropițe și gura ta cea dulce și părul și ochii și coatele și toată, toată te sărut și te rog, te rog mult să nu mă uiți deloc, deși poate tocmai când vei ști că te iubesc ***, nu vei mai pune nici un preț pe iubirea”

Din luna lui Iunie 1882.

 

Pe aceasta tema au mai scris: psi, tibi, flavius

cuvinte din trecut – recensamant

Posted by on Sunday, 23 October, 2011

 

A inceput recensamantul populatiei. Toate posturile tv vuiesc despre treaba asta… Am studiat si eu problema, pe net, sa ma dumiresc mai bine ce trebuie sa stiu, sa aflu care este profilul recenzorului, ca sa nu primesc in casa pe oricine, ca nu se stie ce-i poate pielea sau care ii sunt doritele… sa stiu ce acte trebuie sa prezint si la ce intrebari sa raspund… Acum ma gandeam ca trebuie sa declar si broasca testoasa, ca si ea e vietate si traieste in acelasi spatiu locativ cu noi, doar ca nu are CNP… In fine, au venit si la mine, vineri, cu recensamantul… In inchipuirea mea, recenzorul, ma asteptam sa fie un pensionar, fost comunist, imbracat intr-un costul ponosit, cu parul dat pe spate sau cu chelie, cu geanta/ mapa albastra, ecusonul in piept, care imi baga o legitimatie sub nas, prezentandu-se cu toata titulatura, vorbind printre dinti si tubuind buzele, privindu-ma de sus… Ei bine, recenzorul era o fatuca pe care o cunosteam… a ramas si ea suprinsa sa ma vada in usa apartamentului:)… am poftit-o in casa, i-am dat toate informatiile cerute ( nu stiu de ce le trebuiau date despre ferestre, boiler si alte alea, cand, defapt, ii intereseaza populatia, ca numar, cred), am dat si datele sotului si copilului ( aseara am aflat ca CNP-ul nu era obligatoriu)… si uite asa mi-am adus aminte cum, cu ani in urma, am fost si eu la recensamant ( cel al copiilor prescolari) si chiar scrisesem despre asta, undeva pe netlog, asa ca am „dat fuga” sa caut acea postare, pentru ca tot e duminica ( pe sfarsit) si este ziua provocarii lui Tiberiu, adica „cuvinte din trecut”… iata ca imi fac si eu tema ;)

Pentru ca domnul director, al unitatii scolare unde profesez, a dat dispozitie ca pe timpul vacantei intersemestriale sa ramanem toti in activitate (mai putin profii de religie), ne-au fost repartizate scari de blocuri, din cartier, unde sa mergem cu recensamantul. Nu stiu daca va mai aduceti aminte, dar si pe vremea comunismului se facea asa ceva…
Ok!… Eu am lipsit luni, asa ca mi s-a oprit si mie o scara de bloc… ce a mai ramas. Str.Negru-Voda, bl.240G(garsoniere), sc.D… Ma asteptam la o scara mizerabila, fara lumina… n-a fost chiar asa, a fost acceptabil… dar cum sa sun eu la usi si sa intreb “aveti copii de 0-7 ani?”… Cine-mi va deschide usa? Cate intrebari imi vor pune?… Noroc cu vecina de la et.1, ea stie tot ce misca pe scara. Stiti ca fiecare bloc are o vecina la etajul 1, care stie tot ce misca pe scara? care sta numai cu ochiul pe vizor si cu urechea lipita de usa… Ei bine,am gasit-o!… Scara avea 60 de garsoniere. Am inceput cu parterul, ap.9… am gasit un baietel de 6 luni… La etajul 1, deja mi-a fost mai usor, am dat de “vecina stie pe toata lumea”, ap.16, care avea 4 copii, primul de 14 ani si singurul recunocut de tata, restul doar ai ei. Mi-a spus toata viata ei, de la primul copil pana la ultimul, cat de greu o duce cu “EL, futul in gura!”si altele… Deja ma luase durerea de cap. Ma gandeam cu groaza peste cate astfel de femei mai dau pana la et. 4?
Scap in sfarsit de femeie si ii respect traseul:la ap.25, un baietel de 3 luni, la ap.31, baietel de 3 ani, la alte ap. n-am mai sunat ca erau copii de liceu, clase primare sau gimnaziu… La et 3, ap.37, fetita de 7 ani, la ap.38, am dat de o baba surda… eu intrebam de copii, ea imi spunea ca nu are apa calda, incercam sa-i explic cu voce mult mai tare ce doresc, ea tipa la mine ca nu are apa calda… Am plecat, vazand ca nu ma inteleg cu ea si de teama sa nu cheme politia. Ap.47, baietel 4 ani. Ce-mi place ca in familiile dupa scara asta, copilul poarta numele unuia din parinti, iar parintii au nume diferite. In fine, ajung si la et. 4, dupa amiaza, galesc cele 2 familii cu copii, conform indicatiilor date de vecina de la 1,ap.51, baiat 4 ani, parintii surdo-muti, aici am apelat la cunostintele mele de mima, dobandite in urma cu 4 ani la strand, cand am fost nevoita sa lucrez cu o copila de 6 ani surdo-muta. M-am descurcat foarte bine cu domnul, a inteles ce doresc si mi-a scris personal toate date. La ap.58, baiat 7 ani… Si gata. Maine trebuie sa dau rezultatele si sper sa nu am cei mai putini copii!

P.S. Fetita de 7 ani mi-a fost eleva, iar ac um e clasa a VI a, baietelul, tot de 7 ani, mi-a fost si el elev pana in clasa a IV a, iar acum este clasa a V a, iar baietelul surdomutilor, imi este elev, in calasa a III a :)

 

Cuvinte din trecut gasiti si la : psivero,  altcersenin,  saratibi

duzina de cuvinte – de toamna

Posted by on Saturday, 17 September, 2011

 

Azi mai deschid un sertaras cu amintiri… caut zambete si imbratisari, niste vechituri dintr-un septembrie tarziu, de mult uitat de tine, inca viu pentru mine… simt o nevoie acuta de imbratisare… mai stii ziua aceea- “noaptea solara” ai numit-o tu, pentru ca era eclipsa totata de soare-  clipele acelea de intuneric, cand ne cautam bajbaind prin apa din piscina… ne-am gasit cu apa prelinsa pe trupuri… destinul ne-a adus impreuna, atunci, acolo, in acea clipa… ca un caine scaldat in zoaie am primit imbratisarea ta, m-am lipit la pieptul tau… ai fost ca o aspirina, ca un pansament, pentru durerea sufletului meu… mi-a facut bine, nu stiu ce: tu sau eclipsa?

Merg pe strada cu gandurile imprestiate, nu mai stiu in ce zi suntem, nici cine sunt… e marti, 13 septembrie 2011… a fost poate ce-a mai grea zi decisiva zi din viata mea… stiu ca mi s-a facut rau la un moment dat, dar am reusit sa nu lesin… mirosul fetid al frunzelor moarte imi inteapa narile… ici, colo, cate o castana cade, topaind in salturi mici inaintea mea… incerc sa-mi adun gandurile si amintirile, intr-un septembrie prea cald si mult prea departe de vara noastra si de “noaptea solara”… chipul tau placid imi apare in fiecare frunza cazuta si-mi pare ca-ti aud vocea in fiecare castana care se rostogoleste pe asfalt… revin la realitate, lasand in urma amintiri si regrete, iubiri de-o clipa ce uneori par vesnice, ma las purtata de pasi, pe aleea plina de frunze galben- roscate, intr-o abandonare a timpului prelins peste noi.

 

Si asta e septembrie care m-a starnit aseara; :)

alte persoane implicate in duzina: citaredskytibivirusachevero, rokssana, dagatha,scorpiovalentinadictatura justiţiei

De vorbă despre “Albă ca zăpada”

Posted by on Friday, 24 April, 2009

Cine nu-şi aminteşte de povestea cu “Albă ca zăpada” scrisă de Fraţii Grimm? Fireşte că nu ne mai gândim la ea de când am terminat cu copilăria, dar îmi face plăcere să văd ecranizarea acestei poveşti…şi nu oricare ci primul film de animaţie de lung metraj realizat de Disney: “Albă ca Zăpada“. Acel film, realizat în 1937, este şi primul film de animaţie full color şi primul film cu sunet optic din istoria cinematografiei… Dar să trecem peste detaliile tehnice, poate nu ne-au interesat niciodată…
Ei bine, toţi am iubit-o pe Albă ca zăpada şi pe prinţ (nu-mi aduc aminte dacă avea un nume), unii au iubit piticii…toţi am urât regina ce-a mândră şi trufaşă (nici asta nu avea un nume), l-am apreciat pe vânator… iar eu am rămas cu convingera că sărutul te trezeşte la viaţă, face bine mai ales dacă te sărută un prinţ :)
De ce mi-am adus aminte de “Albă ca zăpada”? Ei bine, aseară, venind de la Bucureşti, m-am oprit în parc să mai schimb o vorbă două cu mamicile de prin parc, să văd cât le-au mai crescut copiii de astă vară până acum… şi m-am mirat că, unii din ei, deja sunt la şcoală în clasa I. Din vorbă în vorbă mi-am adus aminte cum, acum 5 ani, am mers cu elevii din clasa I la cinematograf , la filmul “Alba ca zapada”(copiii nu ştiau ce-i ăla cinematograf aşa că le-am arătat eu, dacă parinţii lor nu au timp).
Ascultând discuţia, Mihăiţă, un baieţel pe care eu l-am avut elev la înot de când avea 4 ani, acum fiind clasa I, un baieţel frumuşel şi cu un vocabular bogat (atât cu bune cât şi cu rele), pentru vârsta lui, mi-a spus că a fost şi el la teatru, cu actori şi a văzut  “Albă ca zăpada”. Curioasă cum sunt am început să-l întreb despre acea piesă de teatru…  Am primit nişte răspunsuri foarte interesante, la care nu m-aş fi gândit niciodată, iar asta m-a făcut să văd această poveste şi din alt unghi… dar mai bine să relatez dialogul cu Mihăiţă şi să vedeţi şi voi care este viziunea copiilor din ziua de azi despre frumoasa poveste “Albă ca zăpada”.
- Şi cum a fost piesa de teatrul, ţi-a plăcut?
- A fost frumos mi-a plăcut!
- Ce personaj ţi-a plăcut cel mai mult?
- Mi-a plăcut regina…
- De ce ţi-a plăcut regina? Ştii că este personajul negativ al poveştii…
- Mi-a plăcut pentru că era frumoasă şi deşteaptă şi prepara substanţe toxice.
- De ce nu ţi-a plăcut Albă ca zăpada? Toţi o iubesc pe Albă ca zăpada, e mai frumoasă ca regina…
- Albă ca zăpada e, întradevar, frumoasă dar e proastă…foarte proastă!
- Cum aşa? De ce e proastă?
- Păi, câd piticii i-au zis să nu deschidă uşa la nimeni, ea n-a ascultat şi a deschis uşa vrajitoarei… şi n-a greşit o singură dată, a facut de 3 ori aceeaşi greşală… degeaba e frumoasă, dacă e atât de proastă şi nu ţine minte… Eu dacă greşesc o dată, a doua oară bag la cap şi nu mai fac aceeaşi greşală.
…Şi am rămas fără replica în faţa puştiului de 7 ani, gândindu-mă că, pe undeva, are mare dreptate.


Undeva,cândva

Posted by on Saturday, 14 February, 2009

Zilele astea mi-am adus aminte de multe lucruri din trecut… dupa cum vă spuneam, nu ştiu ce se întâmplă cu mine de câteva zile, dar e de bine ;)

…Pentru că este ziua îndrăgostiţilor şi căutam un film în pas cu evenimentul, m-am oprit la filmul  “  Somewhere in time” , dramă, dragoste, fantastic… un film pe care l-am văzut în urmă cu 28-29 de ani (în 1980 a avut premiera), un film pe care l-am revăzut acum câţiva ani şi pe care îl voi revedea în seara asta…

Povestea pe scurt sună cam aşa:

“Anul 1972. Undeva într-o metropolă americană. Aflat la primul său mare succes, un tânăr dramaturg pe nume Richard Collier (Christopher Reeve) este abordat de o ciudată femeie în vârstă. “Întoarce-te la mine” este tot ce îi spune după ce se pierde în mulţime, nu înainte de a-i dărui un ceas cu medalion care conţine fotografia unei femei devastator de frumoasă.
Opt ani mai târziu, în holul unui luxos hotel de pe o insulă exotică, descoperă aceeaşi fotografie. Intrigat, Richard începe să facă săpături şi descoperă că este vorba de poza unei actriţe care a avut o apariţie la hotel în anul 1912.
Richard îşi va dezvolta o obsesie în legătură cu această imagine. El va face o descoperire tulburătoare. Femeia care l-a abordat la teatru în acea seară este chiar actriţa. În noaptea ce a urmat ea avea să-şi dea sufletul. Amintindu-şi vorbele acesteia, Christopher apelează la un savant nebun care crede că întoarcerea în timp este posibilă. După o şedinţă de hipnoză el va fi transportat în anul 1912. Aici, el va trăi o incredibilă poveste de dragoste cu actriţa, pe numele ei Elise McKenna (Jane Seymour). Iubirii lor li se va împotrivi despoticul manager al actriţei, William Fawcett Robinson (Christopher Plummer) care vede în prezenţa dramaturgului o ameninţare.”