nu-mi plac “fecioarele”

This entry was posted by on Monday, 20 July, 2009 at

daydreaming_fairy

Cred că am o problemă cu zodia “fecioară”…Da, fecioarele mă scot din sărite!
De ce? Vă explic imediat.
Am cunoscut foarte multe fecioare, bărbaţi şi femei,  şi fiecare m-au scos din sărite cu meticulozitatea lor, cu perfecţiunea lor…
Ieri mă uitam pe geam la bucătărie şi am zărit un bărbat la vreo 30 ani, să zicem, între 25 şi 30 ani, cu două sacoşele într-o mână şi cu 3 porumbi verzi pe care îi ţinea la piept cu cealaltă mână. M-am uitat la el, de sus, i-am studiat mersul, mişcările, gesturile… părea preocupat, avea mersul calculat. După mers şi gesturi ăsta e fecioară, mi-am zis în gând…
A ajuns la maşină, a deschis portiera din spate, a aranjat frumos sacoşele jos în masină, a scuturat cu mâna liberă scaunul, apoi a aşezat frumos cei 3 ştuleţi de porumb, mângâindu-i parcă, a închis încet şi calculat portiera… clar e fecioară,mi-am zis…
S-a urcat la volan, nu înainte de a scutura scaunul şi a culege 2-3 scame, a luat un şerveţel şi a început să şteargă bordul, volanul şi tot ce mai era pe acolo, deşi eu vedeam de sus un bord foarte curat… apoi a cules câteva scame dupa scaunul din dreapta, le-a aruncat afară, a închis portiera, a închis şi geamul, apoi şi-a pus centura de siguranţă cu mişcări calculate, a pornit maşina care a luat-o din prima, a dat-o uşor cu spatele ca să iasă din parcare ( am observat ca fusese parcată perfect, încadrată perfect în spaţiul de parcare) şi pleaca foarte încet şi calculat, deşi nu era nimic pe şosea… şi i-ar mi-am zis, ăsta e chiar fecioară… de data asta strângând din dinţi că deja mă enervase.

Am vrut să strig să-l întreb dacă e fecioară.

Nu-mi place perfecţiunea, nu mi-au plăcut niciodată oamenii perfecţi, lucrurile perfecte… Şi dacă fecioarele nu-mi plac pentru că vor perfecţione, nici vărsătorii şi taurii nu-mi plac, dar din alte motive :D

P.S.  Sunt şi fecioare care îmi sunt dragi, dar să nu fie lângă mine, sub acelaşi acoperiş. :)

4 Responses to “nu-mi plac “fecioarele””

  1. jad

    …si uite cum am aflat eu ca nu ma placi…pt ca in final spui ca nu-ti plac nici varsatorii…
    …mai bine ma facea mama la 7 luni…ieseam scorpion…si mai aveam o speranta ca ma placi
    ….ma duc sa plang in perna de ciuda…pup! :)

  2. yupiiii… pe mine ma placi… nu de alta dar nu ai spus nimic ca nu suporti leii :D … sper sa nu te razgandesti si sa o faci acum…
    si… app… nici mie nu-mi plac fecioarele… pe mine ma scot din sarite ca unele sunt extrem de moi ca personalitate… uneori ai impresia ca sunt de-a dreptul proaste :evil:

  3. Ce ciudat, nici eu nu ma plac uneori. Sunt antipatic, nu/i asa? cerand asa de mult de la ceilalti si mai ales de la mine. Dam… stii ca sunt nascut pe 13 septembrie, nu pe vestitul bulevard din Bucuresti, dar in data respectiva. :D Cele mai mari cosmaruri ale mele sunt dulapurile cu usile deschise, sertarele cascate si tablourile strambe. =)) Nu le suport, simt cu toti nervii ma trec atunci cand intru intr/o camera si vad lucrurile astea. Shoot me, i’m a perfectionist, watch out that you don’t miss… =))

  4. deea

    o fecioara iti respecta opinia


Leave a Reply