duzina de cuvinte – 48 ore

This entry was posted by on Saturday, 3 December, 2011 at

Ma apucase dorul de casa si ne-am propus (eu si sotul meu) sa mergem la ai mei, la Alexandria… Am mers la gara, am cumparat bilete, am intrebat un ceferist care este trenul, ne-a aratat cu mana catre un tren si am pornit, printre siruri de vagoane, fara a ne uita niciunu pe tablitele agatate… am urcat in tren si mi-am cautat un loc, luandu-mi masura de siguranta, adica m-am asezat cu fata in directia de mers a trenului, pentru a nu mi se face rau, in timp ce sotul meu aseza bagajele in plasele de deasupra banchetelor incontestabile, din bureti, invelite in vinilin taiat pe alocuri de navetisti… Am stat linistiti, pana la Rosiori de Vede, unde mi-am schimbat locul, stiind ca trenul va porni invers, iar eu trebuia sa merg tot cu fata, pentru a nu mi se face rau… dar trenul si-a urmat drumul lui, tot inainte, n-a mers incotro stiam eu… am revenit la locul initial panicata, pentru ca trenul mergea intr-o directie gresita, iar noi nu aveam pe cine intreba ce se intampla… intr-un tarziu a intrat o namila de controlor, cu sapca pe cap si geanta agatata de gat, mandru tare, sa ne ceara biletele… asa am aflat ca urcasem in trenul de Craiova, nu in cel de Alexandria, iar urmatoarea statie era Draganesti… in prostia mea m-am gandit ca este vorba de Draganesti Vlasca ( doar pe asta il stiam) si putem lua ocazie de acolo catre Alexandria… controlorul a inteles greseala si confuzia pe care o facusem si nu ne-a amendat. Am coborat la Draganesti, dar nu Vlasca ci Draganesti Olt… era ora 20:00, iar urmatorul tren catre spre Rosiori era la ora 2:00, urmand sa luam din Rosiori alt tren care Alexandria, pe la ora 5:00… Afara incepusera ceva picaturi de ploaie si se lasase frigul, vantul incepuse sa bata cu putere. Ne-am refugiat in sala de asteptatre, care era pustie la ora aia. Ne-am inghesuit unu in altu pentru a ne incalzi, pentru ca eram imbracati de toamna, desi era inceputul lunii decembrie, in Bucuresti fusese caldut cand am plecat noi, iar in bagaje nu aveam cine stie ce lucruri… Sala de asteptatre era rece, murdara si neprimitoare, cu cateva geamuri sparte prin care suiera vantul si am vazut la un moment dat ca ninge… Dupa vreo ora a venit seful garii  si vazandu-ne asa zgribuliti si vineti de frig, ne-a invitat la el in birou. In birou era cald si bine. Era o incapere mica, cu soba, o masa, vreo trei scaune si doua rafturi cu carti de specialitate. I-am povestit sefului ce s-a intamplat de am ajuns acolo, iar el ne-a propus sa stam la el pana la urmatorul tren, ne-a facut un ceai si a jucat table cu sotul meu, in timp ce eu incercam sa dorm ( eram si insarcinata, in trei saptamani, dar inca nu stiam  )… cand a trebuit sa vina trenul si am iesit afara, zapada se asezase de-o palma si incepuse viscolul… era un peisaj ca intr-o ecranizare ruseasca. Am urcat in trenul ce venea de la Craiova, care urma sa ne lasa intr-o alta gara, apoi alt tren si alta gara… au urmat ore de groaza, ca asa le-as putea numi aducandu-mi aminte… Odata ajunsi la Rosiori s-au anuntat intarzieri ale trenurilor din cauza viscolului… gara era arhiplina, deabia ne-am gasit un loc langa un zid, unde m-am ghemuit pe geanta de voiaj, pentru ca ma luasera durerile de burta, din cauza frigului… parintii mei, vazand ca nu ajunsesem, au sunat la socrii mei, sa vada daca am plecat sau nu, socrii mei au inceput sa sune prin gari ( socrii mei au lucrat la CFR)… am luat un tren care ne-a dus pana la Videle, de acolo nu se putea circula, asa ca am ramas in gara, la Videle, acolo unde socrii au dat de noi, prin intermediul unui coleg de-al socrului meu, care ne cunostea, am avut mare noroc, ca ne-au luat cu ei in locomotiva cu plug ( a trebuit sa bage plugul, sa curete calea ferata si sa transporte ugentele)… In plug erau “urgentele”: noi doi, cativa ceferesti care trebuia sa ajunga la munca, trei detinuti incatusati si patru politisti… detinutii erau foarte dubiosi, dar stiu ca am poftit la branza pe care o mancau ( mi-era foame dupa atatea ore de calatorit, sau, poate, din cauza sarcinii, pe care inca n-o stiam)… M-a apucat frica la un moment dat si credeam ca nu vom iesi teferi din calatoria asta, pentru ca zapada era cat un munte pe calea ferata, asa o viscolise, iar plugul a trebuit sa dea cateva sute de metri inapoi, apoi sa intre cu viteza in muntele de zapada ca sa-l sparga… am mers prin tunel de zapada, ne era frica sa nu deraieze plugul, ca asa ziceau ceferistii aia… am ajuns cu bine la Alexandria, am dormit o ora, am mai stat vreo doua ore de vorba cu ai mei, am mancat si am plecat la Giurgiu, pentru ca tebuia sa ne pregatim pentru a doua zi, ca era luni si trebuia sa luam drumul Bucurestiului, la facultate… Si uite asa, dintr-o prostie, am stat 48 ore pe drumuri…

… si mi-am, adus aminte de Octavian Paler  si  „Viata pe un peron”:

“asteptarea este o meseria pe care o inveti, asa cum pictorul invata sa-si amestece culorile”

Alte “duzine de cuvinte”: psi, redsky, griskatiberiu,valentinavirus scorpio rokssana, citamizzabiciclista

25 Responses to “duzina de cuvinte – 48 ore”

  1. Aventuri, nu glumă!
    Şi ce noroc pe voi că nu v-a amendat namila de controlor! :)

  2. infricosatoare aventura…dar cum,doamne,sa nu te uiti in ce tren urci? :)
    sau mergeati destul de des si stiati cam unde ar trebui sa traga trenul vostru….eu merg rar cu trenul,dar sunt atenta si speriata de fiecare data…

  3. Aventura voastra imi aminteste de o alta.
    Mama mea a plecat la Bucuresti, la fiul meu, student pe atunci.
    Dupa ce si-a rasfatat nepotul, ne-a sunat sa ne spun ca si-a luat bilet si ca la ora 15 va ajunga la Sibiu. Sotul meu a stat in gara pana nu a mai fost picior de calator dar mama…nicaieri.
    Nici fiul meu nu stia nimic… Mobil inca nu avea asa ca…panica maxima!Intr-un tarziu ne suna sa ne spuna ca este la Slobozia! Luase alt tren!
    Noroc ca nu era iarna…

  4. Ufff, parca as fi citit o carte, nu ceva real :(
    Poate si poza a fost de vina…
    Frumos povestit… mie-mi place sa merg cu trenul :D

  5. tibi, bine ca eram tineri… se intampla in urma cu 18 ani :)… de amendat nu avea cum sa ne amendeze, pentru ca n-a fost cu intentie, iar noi am dat vina pe ceferistul din gara Basarab, ca ne-a indrumat gresit :)

  6. rokssana, cred ca eram si foarte indragostiti… mergeam destul de rar cu trenul in directia aia, mergeam cu autobuzul, dar daca tot aveam reducere la CFR, am ales varianta aceea… si mai e o problema, eu sunt adepta asteptatului, iar barbatul meu nu are rabdare sa astepte, cand a urcat in tren trebuie sa si porneasca… o sa povestesc candva despre perioada de sarcina si alergatul dupa tren, cand eu trebuia sa stau numai in pat, din cauza sarcinii si a problemelor care imi afectau sarcina :)

  7. cita, se intampla, am mai patit-o si eu sa ajung in alta parte decat unde trebuia si de aceea intreb din statie in statie pe unde suntem si cate statii mai sunt :)… de-aia e bine sa calatoresti cu avionul :)

  8. Valentina, calatoresc foarte rar cu trenul… in ultimii 10 ani, cred ca am mers doar de 5 ori, maxim, pe distanta scurta, doua- trei statii, din care doar doua drumuri au fost mai lungi: unu la mare si unu la munte :)

  9. O, da, câte rătăciri de-astea!…una cu mama de mânuţă, am coborât într-un loc, care pe post de gară avea o gheretă, înspre Sinaia undeva, dar eram mică, nu mai ţin bine minte numele haltei. Nici ţipenie de cfr-ist, iniţial am crezut că era un wc. Nu era nici măcar o lumină, decât lumina stelelor…şi buruieni înalte, care ne ţineau de frig. Şi până să-şi revină dimineaţa din somn mai erau ore bune. Dar asta e una dintre rătăcirile care mi-au plăcut. Deşi am şi plâns un pic atunci. Mi-a rămas încă imaginea tăcerii proaspătă, ca ieri, fiindcă de-atunci aşa mi-am imaginat tăcerea…cu multe stele şi cu buruieni înalte.

  10. almanahe, daca n-ar fi si rataciri din astea, n-am vedea si alte parti ale vietii… m-am ratacit cu fiul meu, cand el avea vreo 5 ani… atunci am incercat sa ne imaginam viata fara un acoperis deasupra capului, am luat acea intaplare ca pe o lectie de viata… iar ultima data, a fost in urma cu doi ani, in Franta, la vreo 20 km de Lyon, cand am ajuns intr-o zona industriala( eu si fiul meu, acum deja mare), unde nu era nici tipenie de om, iar noi nu aveam nici mancare si nici apa… am ales sa mergem numai in dreapta, pana am gasit o statie de autobuz unde nu speram sa treaca ceva in pustietatea aia :)… ne-am descurcat :)

  11. virusache, razi tu, dar uite asa as fi putut sa vad si eu Craiova, decat sa stau atatea ore prin trenuri si gari :)

  12. Ei, vezi? Daca nu ar fi fost intamplarea de-atunci, frica de necunoscut si teama de a nu se petrece lucruri nedorite, ai mai fi avut ce sa ne povestesti acum? Si, apropo, ai facut-o foarte bine, am vazut totul secventa cu secventa, asa cum se deruleaza imaginile pe un film fotografic. :)

  13. Gabriela, multumesc! :)
    Cand am vazut cuvintele duzinezi, amintirea asta mi-a venit in minte… poate unde este si inceput de luna decembrie si se implinesc si 18 ani de-atunci :)

  14. aA

    brrrrrrr, pare de groaza secventa cu secventa. bine ca s-a terminat cu bine. cred ca acum nu te mai urci fara sa te asiguri ca merge sigur in directia dorita!

  15. aA, de atunci am invatat ca nu ma pot baza pe barbati si nu pot avea incredere in ei, pentru ca i-am considerat vinovati pe amandoi, adica atat pe ceferistul care ne-a aratat trenul de la linia a doua, cat si pe barbatul meu care m-a zorit sa suim in trenul ala :)

Trackbacks/Pingbacks

  1. Dans cu dragoni şi c-o duzină de cuvinte impuse « Mustăţi lungi, gheare lungi
  2. Duzina de cuvinte – 15 « Tiberiuorasanu's Blog
  3. duzina de cuvinte -13- carti « Rokssana's Blog
  4. Oare poţi dansa pe fondul scârţâitor al unei uşi neunse? « Almanahe's Weblog
  5. Un blog de poveste » Blog Archive » Duzină de cuvinte…amare
  6. psi-words » duzina de cuvinte- noaptea apelor
  7. O aşa-zisă valorificare superioară a unui comentariu cu o duzină de cuvinte | VERONICISME
  8. Duzina de cuvinte: Mistere(6) | Redsky2010's Blog
  9. DUZINA DE CUVINTE « Dictatura justitiei

Leave a Reply