sertare cu amintiri

This entry was posted by on Monday, 22 August, 2011 at

Sunt momente în care stau la fereastră şi privesc în gol… aud, în mintea mea, glasuri de copii, chemări la joacă… văd terenul de joacă din spatele blocului, unde locuiam când eram copil… uneori aud muzică… e muzica adolescenţei mele, e undeva acolo, departe, în mintea mea. Alteori văd, ca prin vis, curtea din Sânpetru, în care mi-am petrecut foarte puţin timp din copilaria mea timpurie… văd gardul înalt pe care ne căţăram să vedem, dincolo de el, cum trec copiii de la şcoală… şi iepurii… cuştile cu iepuri de multe culori… îmi placeau cei albi, cu ochi roşi-maronii, ca nişte nasturi sticloşi… văd pivniţa aceea plină cu cartofi şi pe Neluţu, băiatul gazdei, mai mare cu 3-4 ani ca mine… era nebun şi mi-era frică de el când îmi zicea să mergem în pivniţă să luăm cartofi… şi pata aia de bronz, vărsat de mine, pe zăpada albă, în ziua când am împlinit 3 ani… dintr-un sertar al minţii, îmi apare tataie… e duminică şi se pregăteşte să meargă la biserică. Stă în faţa oglinzii agăţată de uşa cu geam de la bucătarie. Îşi umple barba de spumă, cu pămătuful, apoi scoate briciul din teaca de piele şi cu mişcări sigure, începe să-şi cureţe spuma de pe barbă, scuturând apoi briciul în ligheanul cu apă… aceleaşi mişcări, aceeaşi grimasă de fiecare dată, ca un ritual… O văd pe mamaia, cu baticul legat la ceafă şi cu şoţul în faţă, frământând cocă pentru  pâine, cu zâbetul mereu pe faţă şi gropiţe in obraji… Mi-ar fi plăcut să semăn cu ea, să am gropiţe în obraji şi faţa senină… mi s-a spus că semăn cu „ţaţa Ogenia”, adica cu străbunica, mama lu’ tataie, Eugenia… şi, da, semăn cu străbunica, am văzut-o într-o poză veche, aceeaşi frunte lată şi aceiaşi ochi albaştri- turcoaz ( poza e sepia, dar se poate deduce culoarea), aceeaşi privire… din alt sertar al minţii îmi apare podul casei, plin cu cărţi şi caiete de-ale mamei, de pe vremea când era studentă la filologie. Avea scris frumos, mama, şi încă îl mai are .

Uneori, mergând pe străzi necunoscute, mă opresc în faţa câte unei clădiri vechi, iar în nări îmi vine miros de amintiri… şi am impresia că am mai fost acolo, deşi e prima dată când ajung… îmi pare c-am trăit acolo… Ştiţi că amintirile mele au miros? Toate amintirile mele au miros, iar mirosurile au culoare… Alteori merg pe stradă şi privesc în gol, cu gândurile împrăştiate în zeci de alte locuri… tresar când mă atinge cineva, în treacăt, şi întorc capul să mă uit în urmă… alteori ceva sau cineva îmi fură privirea şi mă smulge din gândurile mele… Întotdeauna privesc oamenii direct în ochi, le caut privirea,  fie pe stradă, în autobuz sau magazine… îmi place să-i citesc din priviri… unii se lasă citiţi, alţii sunt ascunşi şi sperioşi, îşi pleacă capul sau îl întorc în altă parte… îmi plac oamenii care se lasă citiţi, au ceva în priviri, zâmbesc şi parcă îţi şoptesc: „ şi tu ai probleme, nu? soluţia e în tine, n-o căuta în altă parte!”… Priviri, gânduri, zâmbete, amintiri… totul aleargă pe lângă mine, parcă prea repede şi nu mai pot ţine pasul, iar eu sunt în mijlocul evenimentelor cotidiene şi simt doar cum trece timpul… E noapte. Privesc pe fereastră  spre nimic şi nicăieri… aerul racoros mă învăluie şi-mi pare că sunt braţele tale… o îmbrăţişare dintr-o noapte de toamnă târzie, rămasă într-un colţ de sertar al minţii…

15 Responses to “sertare cu amintiri”

  1. Vezi?
    Spuneai că uneori nu ai cuvinte pentru comenturi.
    Dacă nu comentezi dar scrii aşa cum scrii, este prea bine!
    OK ? :)

  2. Tibi, pentru mine scriu, dar nu stiu daca, comentariile mele, in alte bloguri, sunt tocmai ceea ce trebuie… iar uneori, chiar nu stiu ce sa scriu, nu-mi gasesc cuvintele :)

  3. Carmen
    Nici eu nu sînt cine ştie ce comentator şi de cele mai multe ori citesc, admir şiiii tac. :)

  4. tibi, eu mai bine vorbesc :)

  5. pe când eram copil și și eu iubeam scrisul frumos al mamei. îmi doream să îi semăn la bunătate, la scris… nu s-a potrivit. ea rămâne și acum un om de o bunătate copleșitoare, eu nu, iar în scris am preluat felul ei ordonat, însă nu, nu ne seamănă felul de a rotunji cuvintele…

  6. “…o îmbrăţişare dintr-o noapte de toamnă târzie, rămasă într-un colţ de sertar al minţii…”

  7. psi, in clasele primare, mama ma ajuta la compuneri… din clasa a V a, m-am descurcat singura, dar trebuie sa-i multumesc ei :)

  8. virusache, aia imi lipseste cel mai mult… imbratisarea :)

  9. Frumoase, dragi, copleşitoare amintiri… ce ne-am face fără ele? Desigur, am fi mai trişti, am fi mult mai îmbătrâniţi, am fi ca nişte copaci fără rădăcini !
    Am citit cap-coadă prinsă de frumuseţea narării şi nostalgia propriilor amintiri a pus stăpânire pe mine pentru toată seara!!!!

  10. Bun venit, Aura!
    Cine nu are amintiri, inseamna ca a trait degeaba :)
    Multumesc! Ma bucur ca ti-am trezit amintiri frumoase :)

  11. Frumoase amintiri, frumos povestite!
    Nici eu nu mă pricep la comentarii, prefer clic–urile pe butonul “like”, dar, fiindcă aici butonul ăla nu există… n-am găsit decât cele 4 vorbe de mai sus! :)

  12. pe mine amintirile ma innebunesc….ma dor si ma rascolesc si as vrea sa dispara din mintea mea …as vrea sa fiu doar cu prezentul si viitorul dar din pacate trecutul ne acapareaza cel mai mult din gandurile pe care le avem….

  13. vero, nu stiu cum sa pun like din ala… si mi-e ca iar se ingreuneaza pagina :)

  14. helen, pe mine ma sugruma amintirile, ca sunt amintiri frumoase :)

Trackbacks/Pingbacks

  1. Re-venire « Tiberiuorasanu's Blog

Leave a Reply