duzina de cuvinte – dor

This entry was posted by on Saturday, 16 July, 2011 at


De cateva zile mi s-a facut dor de un loc… un loc unde am ajuns doar de trei ori in viata mea si unde nu cred ca voi mai ajunge vreodata (cine stie)… la casa parinteasca a tatalui meu, undeva in judetul Galati, comuna Radesti (nu stiu daca era comuna sau sat)
Cred ca aveam 4 ani cand am fost prima data acolo (poate am fost si cand eram mult mai mica, dar nu stiu eu), apoi am mai ajuns pe la 6 ani, iar ultima data am fost acolo, cand aveam 18 ani. Ultima data am stat doua zile, nu-mi aduc aminte foarte multe, dar am amintiri de la 4 si 6 ani, care sunt inca vii in mintea mea.
Mergeam cu trenul personal de la Galati pana la… nu stiu cum se numeste gara unde coboram, era alt sat: Docaneasa sau Balabanesti?… in fine, stiu ca era mult de mers. De la gara o luam peste un camp verde plin cu maci si albastrele… ici colo cate o papadie isi scutura puful la prima adiere de vant. La litiera padurii curgea un rau… mama spunea ca acel rau curge in “amonte”. La inceput n-am inteles cum vine treaba cu “amontele”, pentru ca oricum nu stiam cum trebuie sa curga un rau, stiam doar ca trebuie sa curga si atat, dar imi placea cum suna cuvatul :)… dupa ce treceam podul, drumul o taia in padure, iar cararea care ducea catre padure era impanzita, pe margini de stupi, pe unde trebuia sa trecem cu mare atentie si in mare graba, ca nu cumva sa ne incaiere albinele. Cand ajungeam in padure, deja eram intr-o alta lume… era racoare, umbra si triluri pe pasari… mirosea a proaspat, a tamaie si smirna ( de la tataie stiam de smirna, fiind tarcovnic la biserica, imi povestea despre tamaie si smirna, ce inseamna fiecare… despre smirna imi spusese ca este “jertfa naturii, adusa lui Dumnezeu prin omul dreptcredincios” sau ca este “simbolul cuminteniei si intelepciunii”, de aici si expresiile: “ sa stai cuminte smirna” sau “ a tacut smirna” :)
Traversam padurea cu ceva emotii, caci in drumul nostru puteam intalni mistreti (intr-o zi, la plecarea de acolo, ne-a tait calea o scroafa cu purcelusi dupa ea). La capatul padurii se intindea satul. Trebuia sa urcam o panta cu pamant nisipos, pana la casa bunicilor. Casa era pe deal, iar de acolo se vedea tot satul. In curte erau trei case: o casa mica, cu o singura camera, in care locuia mamuta (asa ii ziceam noi mamaiei din partea tatului), mai era o casa mica, care era bucataria de vara, dar avea si pat acolo, iar dincolo de un gard care despartea curtea, era o casa mare, cu mai multe camere inalte si vopsite in verde, cu o gradina mare in care erau legume, flori si pomi fructiferi (imi aduc aminte de gutui, care faceau niste gutui mari, galbene si zemoase, dulci acrisoare), iar langa casa erau doau tufe de iasomie, de o parte si de alta a scarilor. In casa aia mare locuia sora cea mare a tatalui meu, cu familia ei… nu mai stiu cati copii avea, imi aduc aminte doar de trei baieti, verisori primari, care erau la vremea aceea acasa, fiind apropiati de varsta cu mine.
Nu aveam niciun prieten la Radesti, asa cum aveam la bunicii din partea mamei, unde mergeam in fiecare vacanta, dar nici nu aveam vreo nevoie… Verisorii mei, desi erau in vacanta, aveau de munca, ca asa este la tara… Li se da munci usoare, cum ar fi insiratul tutunului, pentru ca din asta isi castigau existenta: plantau tutun, il culegeau, il insirau si uscau la streasina casei, apoi il vindeau… Eram fascinata cum, verisorii mei, insirau tutun pe niste sfori, cu un ac mare din sarma, strapungeau mijlocul frunzei, pe nervura aia groasa din mijloc, apoi conduceau cu mana frunza, pe ata de canepa, avand grija sa n-o rupa… Eram fascinata cu cata indemanare si rapiditate faceau ei lucrul asta, iar eu deabia reuseam sa insir o frunza cand ei deja insirau 7-8, fara sa le rupa, caci m-au invatat si pe mine sa insit tutun :)… e drept ca dupa asa munca ramaneau si urme, pe termen destul de lung: degetele erau maro dar imi placea mirosul amar al frunzelor de tutun… imi mai placea sa merg in vale la cismea, de unde lua toata lumea din sat apa. Era o cismea cu apa de ivor, cu un jgheab mare si tubulatura mereu varuite si curate. Acolo am cunoscut-o pe Misandra, o fetita blonda, cu parul strans in doua cozi groase, cu ochii albastri, gura mica si rosie si multi pistrui pe fata… locuia putin mai la vale de casa bunicilor mei… Avea in curte un cais mare, care facea niste caise rosiatice, mari cat palma (nicaieri n-am vazut caise asa mari), iar de o creanga a caisului sta atarnat un scranciob(acolo am auzit pentru prima data ca leaganul e un scranciob si am incercat sa-mi explic cuvantul… explicatia a fost: scranciob vine de la scancet, pentru ca atunci cand un bebelus scnaceste, trebuie sa-l legeni ca sa se linisteasca)…
Azi mi-e foarte dor de locul ala si imi pare rau ca nu am nicio poza cu casa, cu curtea, cu privelistea de acolo de sus, din varful dealului… cu cismeaua din vale…mi-e dor de rochita bleu, pe care era brodat un copil care tinea in mana trei baloane colorate diferit… rochita care mi-a fost tare draga si pe care am purtat-o pana atunci, la Radesti, pentru ca acolo si-a gasit si “sfarsitul”, intr-o dupa amiaza, in vizita la niste rude, in incercarea de a muta un scaun proaspat vopsit maro, cand mi-am patat poalele rochitei cu vopsea si ceva dulceata de cirese pe piept… Mi-e dor de padurea cu miros de proaspat, de raul care curgea in amonte , de campul verde impanzit cu maci si albastrele, pe care am vazut primul curcubeu… cel mai frumos curcubeu, mare, rotat cat era campul de lat…

Si ei detin aceeasi duzina de cuvinte, dar in alt stil :) : psipsina, papagigli, scorpio, virusverbalis, valentina, alberto, vero,eclipsa de marte, dagatha, lotusull, redsky2010

30 Responses to “duzina de cuvinte – dor”

  1. Mai povestitoareo, ca frumos mai impletesti cuvintele!
    Si eu mai tin minte cind am fost la bunica-mea si unchiu-meu m-a luat pe cadrul bicicletei. Vai si-n ce virtej de praf am pornit noi pe ulita! Dar vai cit de brusc ne-am oprit, tot intr-un nor de praf, atunci cind mi-a intrat piciorul intre spitele rotii si uite asa ne-am dat de-a dura de ne-au luat toti dracii. si pe el si pe mine. :lol:

  2. Ce frumos a iesit de o poveste…de o amintire…

    http://scorpio72.wordpress.com/2011/07/16/duzina-de-cuvinte-jegarel/

  3. frumoase amintiri mai ai! :)

  4. papagigli, daca n-am avea si intaplari “nefericite” nu ne-am aduce aminte de copilarie :)

  5. scorpiuta, asta mi-e stilul… as vrea sa scriu altfel, dar nu m-ar defini :)

  6. psipsina, am pastrat doar amintirile frumoase… si doar de ele vreau sa-mi aduc aminte :)

  7. Carmen,mai,ce frumos ai povestit..Felicitari! :))

  8. O altă amintire frumoasă, foarte frumos povestită!

  9. Multumesc, virusache! :)

  10. Vero, nu atat de frumos ca tine :)

  11. amintiri din copilărie…în alt stil :-) Mi-ai amintit și mie de bunicii mei…și mi s-a făcut dor…
    Mi-a plăcut explcația pentru „scrânciob” :-)

  12. La mine toate aveau o explicatie dupa cum imi suna cuvantul :)

  13. aA

    ce poveste frumoasa de weekend… ce de amintiri frumoase, unde esti copilarie cu padurea ta cu tot? ;)

  14. aA, multumesc!… am ajuns la concluzia ca, doar copilaria lasa amintiri frumoase… plrobail ca e creierul foarte odihnit si lipsit de griji :)

  15. frumoase amintiri si cu mestesug insiruite pe hartia virtuala de tine BlueRiver…..m-ai facut sa-mi amintesc de frunzele de tutun vazute de mine in Alexandia -Teleorman , cu multi ani in urma…erau puse la uscat pe garduri si pe acoperisurile caselor si erau aduse de la camp in carute micute trase de magari….nu pot sa uit niciodata pentru ca am fost fascinata de acea priveliste intalnita de mine intr-o calatorie prin tara …

  16. Alexandria*

  17. helen, stiu ca si in zona teleormanului se cultiva tutun… bunicii din partea mamei, care sunt din teleorman, nu cultivau tutun, doar cei din partea tatului, undeva in judetul Galati… am scris in post :)

  18. Sorin

    Carmen,

    Poti gasi poze mai noi cu Radestiul la:
    http://www.panoramio.com/photo/15623861
    si la:
    http://www.panoramio.com/photo/51423559

    Din ce-mi amintesc eu, trenul oprea la Halta Docaneasa (acum vandalizata si distrusa) si de acolo trebuia urcat dealul Miroasa. Pe dealul asta erau ruinele unui conac boieresc (Boierul Mirescu) ramas in paragina dupa ce au luat puterea comunistii. La deal, pe drum, erau vreo doua izvoare cu apa foarte rece, care dadea aripi la urcat. In padurea aia erau si mere padurete (mult mai mici decat cele din ograda bunicii, si mult mai acre) insa care ajutau si ele la urcat. Pe varful dealului, la rascrucea drumului Beresti-Galati cu ulita mare a satului era o troita si lumea numea locul “La Cruce”. Ajunsi in varful dealului stiam ca greul trecuse, era numai de coborat catre Moara si Biserica, mai ales ca deja simteam mirosul de “minciunele” si clatite pe care le facea bunica. Pe drum la vale ne mai opreau rudele pe langa casele carora treceam, la un pahar de vin si un cozonac (eu copil fiind, incercam sa refuz politicos cozonacul, dar vinul ar fi fost pacat de refuzat)…Cate amintiri…

  19. da, da, merele padurete, am uitat de ele :)… Tu tot acolo ai sau ai avut bunicii?… citind ce-ai scris, imi pare ca am mers pe acelasi drum :)
    Multumesc!

  20. Bună ziua,
    Cu permisiunea d-voastră, am dori să preluam povestirea d-voastră pe site-ul nostru http://www.balabanesti.ro
    Câteva lămuriri: la acea vreme Rădeștiul(din 2004 este comună) era sat component al comunei Bălăbănești ; gara în care ați coborât era halta Docăneasa(gara/halta Bălăbănești este mult mai departe de Rădești și nu avea rost să traversați toată lunca Jăravățului) ; râul care curgea în „amonte”, este Jeravăț(Jaravăț sau Jăravăț) care își are izvoarele în satul Obârșeni și se varsă în râul Bârlad pe teritoriul comunei Grivița(Vaslui)traversând în nordul jud. Galați comuna Bălăbănești. Calea ferată Bârlad – Grivița – Bălăbănești – Lungești(haltă din 2011) – Docăneasa – Tălășmani(până la tunel) a fost construită în jurul anului 1900 aproape paralel cu cursul pârâului Jeravăț. Istorisirea d-voastră este fermecătoare. Felicitări.
    Astazi, din păcate, lucrurile stau un pic altfel.
    http://balabanesti.net/2011/01/23/cu-trenul-pe-ruta-balabanesti-%E2%80%93-galati-%E2%80%93-balabanesti/

  21. Florin Munteanu, aveti permisiunea mea de a posta pe site-ul dumneavoastra, povestirea mea.
    Multumesc pentru completari! Au trecut 23 ani de cand n-am mai fost acolo… am incercat sa-mi aduc aminte cate ceva de atunci. weekend-ul trecut, intr-o discutie cu mama mea, ne-am adus aminte de Radesti, de locurile alea si drumul de la gara pana in sat, drum pe care aveai surpriza de a intalni mistreti si lupi. Imi povestea mama, cand a fost ultima data ( probabil cand a murit bunica din partea tatalui), ca au fost sfatuiti sa nu mearga singuri prin padure… povestea ca se strangea grup de oameni sa mearga la gara, din cauza lupilor si mistretilor… mi-a zis ca raul acela care curgea in amonte, se numea Jeravat, iar de coborat, coboram la halta Docaneasa… eu nu mai stiu exact denumirile, am doar imagini ale acelor locuri, in minte :)… Imi placea atat de mult acolo, mi se parea ca e cea mai tihnita viata in satucul ala :)

  22. Da este adevărată povestea cu lupii și mistreții. De fapt au fost întâi lupii apoi au venit mistreții și au alungat lupii. Acum nu mai sunt nici lupi, iar din 89 au dispărut treptat și mistreții. Merg des în zonă, este poate cel mai pitoreasc și liniștit colț al județului Galați. Nu departe de Rădești se află schitul Zimbru (sat Bursucani, comuna Balabanesti) locul de baștină al Sf.Rafail, deasemeni la 15-20 km se află mănăstirea Adam și cabana Stroiu lângă care un stejar bătrân domnesc încă mai dăinuiește. Cele mai vechi mărturii despre satele din zonă ni le-a lăsat Jeravățul. Sunt zeci de documente domnești care punctează localități și comunități de o parte și de alta a acestui molcom fir de apă, cea mai veche datând tocmai din 2 august 1414 când domn la Suceava era Alexandru cel Bun.
    Închei cu un fragment dintr-o poveste din zonă:
    „La începutul sec. al XIX-lea lupii stăpâneau pădurile din Bălăbănești. Iarna, ajungeau până în sat la porțile oamenilor, săreau gardurile de nuiele împletite și făceau ravagii în turmele micilor gospodării. La asfințintul soarelui, bovinele care nu se întorceau acasă de la pășunat deveneau victime sigure ale temuților prădători – de multe ori auzeai mugetul sfâșietor al bietelor patrupede pătrunse de colții nemiloși ai haitei înfometate. Când iarna era grea, și omul era în pericol! Căruțașii prinși în toiul nopții pe drumuri, între sate, plăteau tribut îndrăznelii lor.
    Anii s-au scurs, iar nașul turmelor de oi, al cirezilor de vaci și al lacomelor cabaline și-a abandonat teritoriul. Noul învingător, mistrețul și-a instalat domnia în codrii Tutovei și în lanurile de porumb ale sătenilor. Odată cu ei o noua tradiție apărea pe aceste meleaguri – paza de noapte la păpușoi. Alarma generală în sat se declanșa imediat ce sătenii înregistrau primele pagube.(…)”
    Mulțumesc mult pentru permisiunea de a prelua amintirile d-voastră pe site-ul nostru. Sunt rânduri care mi-au plăcut mult și care, cred eu, merită să fie republicate. Mult succes, Florin.

  23. Multumesc pentru informatii, poveste si aprecieri! :)

Trackbacks/Pingbacks

  1. Duzina de cuvinte-Jegarel « Cataratorii
  2. duzina de cuvinte- asemănări « psipsina
  3. Duzina de cuvinte – Învăţăm, învăţăm « Alberto
  4. Mesajul imprimantei (al douăzecilea episod din elucubraţia cu 12 zombi şi 12 cuvinte impuse) | VERONICISME
  5. duzina de cuvinte “Visul” « ECLIPSA DE MARTE
  6. Duzina de cuvinte | Redsky2010's Blog
  7. Duzina de cuvinte- Perechea ideală « BLOG D'AGATHA

Leave a Reply